Sunt topuri peste topuri oriunde iti intorci privirea. Dar TU te-ai gandit care ar fi topul tau pentru aceasta vara? Daca ar fi sa te gandesti la 10 melodii si sa alcatuiesti un TOP 10, care ar fi aceste hituri? Sa le spunem Summer Hits 2010.

Eu iti propun 2 hituri care imi fac vara mai placuta

1. Parla Americano

2. Waka Waka

Tu ce propuneri ai? Care este Topul Tau?

DACA UITAM SA NE MAI SI DISTRAM……..

Sufletul si timpul iau decizii diferite. Doar spaţial se întâlnesc. Sufletul este statornic clipei. El rămane pe loc. Timpul este copilul rătăcitor, pierdut, regăsit, regretat sau poate chiar bucuria vieţii. Spaţiul ne oferă existenţa pentru a ne trăi timpul şi sufletul.

Sufletul mi-e timp

Şi timpul mi-e suflet

Împreună le schimb

Dar doar cu ele.

Prin ele sunt

Şi ele sunt prin mine.

Trăim împreună

Şi separat ne e bine.

Copii suntem toţi trei

Şi gemeni si fraţi

Mai mari sau mai mici

Ne suntem unul altuia

Aşa cum părinteşte ne alintăm.

Timpul, sufletul

Şi eu…

Unul şi trei,

Trei şi unul

Pe acelaşi drum şi

Simultan pe cărări diferite.

Ne suntem viaţa

Şi izvor deopotrivă

Eternitatea ne apasă

Şi ne iartă cu greu

Şi timpul şi sufletul

Şi eu….

Noaptea se frânge prin inima tăcerii

Asemeni clopotului ascuns de credintă.

Fulgerele ochilor care nu văd

Pogoară în sunet de clopot.

Auzul înfierbântat de căldura gheţii

Se topeşte în ecouri de val.

Eu prin mine şi deasupra

Mă prăbuşesc prin ceruri

Spre înalt!

Cuvintele sunt aţa pe care ne înşirăm experienţele. (Aldous Huxley)

Prin forţa propriilor cuvinte anumiti oameni au puterea de a influenţa nu doar muritorii ci naţiuni întregi. Chiar şi după trecerea în nefiinţă sau mai ales după acest pas cuvintele lor devin mai vii, mai reale, mai actuale, mai puternice.

Cuvintele au puterea absolută. Ele pot însufleti, mobiliza, distruge. Ceea ce simţim este conturat, creat de înţelesul pe care în mod conştient îl atribuim. Pur şi simplu acelaşi eveniment poate fi descris în moduri diferite doar utilizând cuvinte diferite iar acest lucru cu siguranţă se va reflecta în ceea ce vom trăi ca stare în interiorul nostru. Dacă alegem un alt tip de limbaj ne putem transforma aşa numitele tipare emoţionale. Schimbând doar un cuvânt negativ pe care îl folosim în mod uzual vom observa imediat că şi trăirile sau sentimentele noastre negative încep să se schimbe. Atunci când foloseşti un alt cuvânt pentru o situaţie uzuală, practic, îi dai altă valoare. Nu e vorba de o schimbare intelectuală ci mai ales de una emoţională. Rolul cuvintelor este acela de a declanşa mecanisme. Pur şi simplu încearcă să îţi imaginezi ce simţi şi cum reacţionezi atunci când cineva te agresează verbal. Dacă învăţăm să stăpânim această artă a transformării cuvintelor ne vom transforma pe noi înşine. Putem să o considerăm drept arta vocabularului transformării.

Cei mai mulţi dintre noi ne alegem în mod inconştient cuvintele pe cae le folosim din masa vocabularului uzual. Este paradoxal să ne lăsăm astfel trăirile şi experienţele de viaţă la mâna inconştientului.

Anthony Robbins spunea la un moment dat: „Cuvintele prin care ne definim experienţa devin propria noastră experienţă.” Mark Twain spiritual ca de obicei obişnuia să spună:” Un agent foarte puternic este cuvântul potrivit. De câte ori dăm peste unul care este exact ce trebuie…efectul rezultat este atât fizic cât şi spiritual şi de o promptitudine fulgerătoare.”

Cei mai mulţi oameni au un vocabular ce constă doar în câteva mii de cuvinte, în timp ce orice dicţionar al oricărei limbi conţine sute de mii de cuvinte.

Odată ce punem o etichetă automat creem o stare emoţională. Să nu uităm de efectul Placebo. Stistemul imunitar, organismul beneficiază de reviriment atunci când aude cuvintele potrivite. Norman Cousins spunea: „Cuvintele pot îmbolnăvi, cuvintele pot ucide, de aceea doctorii înţelepţi sunt foarte atenţi cum discută cu bolnavul.”

Viaţa pe care o trăim este determinată de vocabularul pe care îl folosim. Oamenii care au un vocabular sărac trăiesc o viaţă afectivă săracă. Cunoşti pe cineva care duce o viaţă plină de pasiune, fericită, încununată de succes? Ce cuvinte foloseşte în mod uzual?

Atenţie la copii. De fapt atenţie la ce limbaj sau ce cuvinte folosim în discutiile cu copii noştri. Le putem distruge toată viaţa. Îi putem transforma în nişte rataţi. Unele cuvinte produc explozii emoţionale. Contează însă ce fel de explozie producem.

Cuvintele sunt emoţii.

Fără emoţii, întunericul nu poate fi transformat în lumină şi nici apatia în mişcare. (Carl Jung)

VORBA AIA

     La 15 anisori,
     Aveam o crestere aleasa.
     In pension faceam furori,
     Dar eram tare rusinoasa.
     Si cand cu Nicusor vorbeam,
     Mi’ardeau obrajii ca vapaia…
     Tiu minte, cat de mult roseam,
     Cand imi spunea de vorba aia.

     Intr’o duminica, fiind cald
     Si cum vazduhul sta sa fiarba,
     M’am dus la garla sa ma scald,
     Si mi’am pus hainele pe iarba.
     Dar Nicusor sta’n iarba strans
     Si ma privea cum faceam baia,
     Mi’a fost rusine si am plans,
     Fiindca’imi vazuse vorba aia.

     Prin Cismigiu, cu pas grabit,
     De la pension mergeam spre casa
     Si’un ofiter m’a urmarit,
     Spunandu’mi dulce ca’s frumoasa.
     M’am rusinat si’am spus “merci”
     Si ca sa nu m’apuce ploaia,
     M’am dus la el acasa si…
     S’a intamplat si vorba aia.

     Desi sunt rusinoasa rau,
     De toti baietii sunt curtata
     Si’alearga’n urma mea mereu
     Aproape Capitala toata.
     Si’n timpul verii, deseori
     Sunt la Constanta sau Mamaia,
     Petrec din noapte pana’n zori
     Ca mult imi place vorba aia.

     Zadarnic, muritor sarman,
     Vrei sa gasesti a vietii cheie!
     Popescu scrie un roman
     Fiindca iubeste o femeie.
     Aseara s’a'mpuscat Bebe,
     Afland ca l’a'nselat Aglaia
     Si toate astea pentru ce?
     Ah, numai pentru vorba aia!…
       
                          de Ion Pribeagu

A fost 1 iunie. A mai trecut o sărbătoare a copiilor, a mai trecut un an. Mă uit la copii nostri şi parcă cresc prea repede. Mult prea repede. Ieri îi ţineam în braţe şi îi legănam şi astăzi sunt aproape la fel de înalţi. Te uiţi puţin înapoi cât eşti la serviciu şi când vii seara acasă parcă nu mai recunoşti copilul care îţi deschide uşa. Parcă dimineaţa când ai plecat şi l-ai pupat pe frunte, lăsându-l încă dormind, era mai mic. Era mai copil. Trece timpul, dureros de repede. Ca mâine poimâine va fi la casa lui cu propria familie şi noi părinţii ne vom simţi uitaţi şi bătrăni. Unde au trecut oare atâtţia ani? Şi chiar mai dureros: de ce oare au trecut atâţia ani? Am pierdut zâmbete, lacrimi, pasiuni, înflăcărări, am pierdut copilaria ingeraşilor. Toţi copii sunt îngeraşi. Bine spunea un poet celebru: atâta timp cât ai părinţi eşti copil indiferent de vârstă sau de câţi copii ai la rându-ţi.

Şi totuşi anii trec nedrept de repede şi doare al naibii să vezi cât am îmbătrânit privindu-ne copii cât au crescut. Stai şi te întrebi de când oare nu îi mai plac copilului păpuşile sau ciocolata şi când oare a ajuns să aibă alte preocupări. Părintele îşi pierde inocenţa odată cu propriul copil. Aşa e viaţa. Dar Doamne, ce am vrea să faci timpul să treacă mai greu. Măcar atunci când suntem lângă copii noştri. Stai şi te uiţi la camera goală la pătuţul care a devenit pat în toată regula şi aşa dor ţi se face de o îmbăţişare a copilului că simţi cum mori. Puţin câte puţin te stingi. Ai vrea să poţi da timpul înapoi să mai auzi acel râs cristalin şi nevinovat. Ai vrea să poţi da timpul înapoi şi să nu mai ţipi la copilul tău pentru greşeala făcută. Lasă-l Doamne să facă numai greşeli dar ţine-l copil. Nu ni-l lua pentru a-l arunca vieţii. Macar nu acum. Măcar nu atât de repede.

Sună egoist, dar parcă egoismul acesta părintesc este singura armă împotriva nedreptăţii. Timpul ne răpeşte copii făcându-i adulţi.

Timpule lasă-ne copii să rămâna copii!

Vine Cutremurul.

Cutremurul cel mare.Cutremurul care îl va depăşi în intensitate pe cel din 77.

Vine cutremurul acum, sau la vara, sau la toamnă, într-o noapte de sâmbătă spre duminică.

Aşa anunţă mult prea celebrul post de televiziune OTV citându-l pe omul care a prezis totul în cartea sa, Ioan Istrate. De altfel pe blogul acestuia din urmă se pot citi aceste lucruri.

Să lucrezi şi să speculezi teama sau fobiile oamenilor. Asta da profesie. Sau ar trebui să îi spun pasiune.

Nu spun că nu va veni niciun cutremur. Ăsta e un lucru clar, dar şi normal având în vedere precedentele şi mai ales faptul că România este o ţara cu un trecut şi predispusă la astfel de experienţe cum sunt cutremurele. Dar de aici şi până la ceea ce s-a ajuns mi se pare o cale extrem de lungă şi bătută doar de cei care vor cu orice preţ să obţină ceva, anunţând senzaţionalul. Fără să ţină cont că acest senzaţional poate crea isterie, panică sau poate chiar paranoia.

Nu contest cu nimic omul Ioan Istrate. Poate să ştie ceea ce spune, deşi nu are ca argument decât faptul că are viziuni. Şi iată că intrăm in domeniul celor care folosesc aceste lucruri ca să se manifeste: vindecători, vraci, vrăjitoare, magia albă sau neagră, voodoo, etc. Ce este viziunea şi cum poate fi ea integrată în realitate? Asta ar fi întrebarea. Viziuni orice om poate avea dar nu orice om se duce să le anunţe şi să le trâmbiţeze în mass-media.

Nu cred că anunţarea unui eveniment de o asemenea amploare şi anvergură mai ales în plan psihic, cum este cutremurul, este un lucru cu care trebuie să ne jucăm sau să glumim. Dar nici nu sunt de acord cu toţi cei care fără niciun fel de discernământ sau judecată proprie încep să creadă toate aceste minunăţii şi speculaţii, se panichează, nu mai dorm sâmbetele şi contribuie la dezvoltarea şi susţinerea unui fenomen care poate afecta o societate mult mai profund şi mai grav decât evenimentul, chipurile prezis, în sine.

Este clar un cutremur reprezintă o fobie pentru foarte mulţi oameni. Dar la fel si arahnofobia sau teama de păianjeni care se pare că afectează 80% din populaţie la nivel mondial şi totuşi nu vedem numai emisiuni sau ştiri pe această temă.

Este greu să discerni între realitate şi fantezie sau utopie mai ales atunci când ultimile două se bazează pe elemente desprinse contextual din realitatea înconjurătoare.

Da, România este o ţară care trăieşte sub ameninţarea permanentă a cutremurelor. Dar trebuie să trăiască cu acest fapt şi trebuie să înveţe să reacţioneze în faţa unui cutremur. Indiferent de câte grade ar avea.

Şi încă odată, stau şi mă gândesc ce fel de om trebuie să fii să glumeşti cu aceste lucruri, nu doar cu un prieten, ci cu zeci de milioane de oameni. Putem vorbi de morală şi moralitate? De bun simţ? De responsabilitate civică?

Cutremur!

Poate că este în principal un fenomen social înainte de a fi un fenomen natural….

Cum credeţi că afectează psihic, social, etc, modul în care se discută un astfel de fenomen precum cutremurul?

Ar trebui să fie un anumit cadru, un anumit context, un anumit scenariu, anumite personaje autorizate, care să vorbească despre aceste lucruri, sau ar trebui lăsat totul la voia întâmplării?

Ce gândiţi vis-a-vis de aceste aspecte şi faţă de acest fenomen?