Dacă faci afaceri cu inima te vei îmbolnăvi de inimă.

Astăzi chiar şi viaţa personală, pentru mulţi, este tot o afacere. Au dispărut principiile şi s-au răsturnat valorile.

Nu mai ştii cum să trăieşti în pas cu viaţa actuală. Moda a depăşit graniţele desemnate în mod firesc şi natural şi a intrat într-o „transhumanţă” care zdruncină multe temelii.

Credinţa este credinţă dar elementele de referinţă, definitorii sunt altele.

Este în regulă. Oamenii, în special tinerii, au o nevoie mai accentuată de agusta din „afirmarea personală” înainte de a se putea defini ca oameni. Vorbim de o societate care fuge de cutume, de rigori, de stereotipuri. De fapt fuge de unele doar pentru a le putea îmbrăţişa pe altele.

Orizontul este definit altfel chiar dacă este cercetat tot cu pieptul înainte.

Pe de cealaltă parte, alte generaţii ajunse doar la o anumită vârsta, blazaţi, se văd extrem de competitivi dar fără să se mişte, văzând în inerţia lor un motiv pentru a se implica în limitarea evoluţiei celor tineri şi mai ales în criticarea unui stil de viaţă nesănătos.

Canoane sunt peste tot. Uneori iau chiar forma unor legi fundamentale.

Contradicţiile paradoxale, nu mai definesc apele calme ci exact invers.

Privitul în oglindă a devenit o artă şi o tehnică de dezvoltare personală.

Generaţia nouă se vinde pentru cât poate mai bine, generaţia „mai experimentată” se vinde pentru recunoaşterea firelor albe de păr.

A nu te gândi la un elefant roz devine din ce în ce mai mult o fabulă, pe măsură ce lumea caută mai întâi răspunsurile pentru a descoperi întrebările.

Nu faptul că foaia albă de hârtie a fost înlocuită de ecranele monitoarelor este evoluţia normală ci faptul că anumite aspecte sustituite pentru progres nu mai au aceeaşi semnificaţie, nicimăcar ca şi rădăcini generatoare.

Poate unii sunt tentaţi să spună că superficialul a fost ridicat la rang de rege, în realitate însă noile priorităţi definesc alte valori, ce pentru aceia care nu şi le însuşesc devin sicrie de sticlă.

Introvertit sau extrovertit sunt domenii de interes pentru profesii care sunt aruncate în josul clasamentului. Pentru „Top” astfel de noţiuni sunt doar pietre de moară.

„Ce pot să…” este înlocuit în mod atât de firesc şi uman de „Ce îmi iese…”, încât busola nu va mai arăta pentru mult timp nordul.

Contemplarea aparţine generaţiei excluse de societatea care spune: „ACUM… sau stai la coadă încă o dată deşi uşile de ieşire din cinematograf îţi sunt deschise…”

„Lumea este o scenă şi fiecare îşi joacă rolul lui” se spunea cândva. Astăzi toţi cei care îşi joacă propriile roluri îşi construiesc propriile scene şi îşi aduc doar proprii spectatori.

Generaţia este doar o stare. Ea nu este influenţată de vârstă. Doar de spirit.

Tu cărei generaţii îi aparţii………………….?

Vindecatori sau şarlatani. Miracol sau excrocherie. Lumea noastră are nevoie de credinţă. Are nevoie să creadă cu tărie în ceva. Mai ales dacă ajungem în cazuri disperate. Cu cât şansele de a vindeca o boală sau o anomalie sunt mai mici, cu cât mai multe încercări au fost făcute, cu cât disperarea sau epuizarea psihică sunt mai mari, cu atât mai uşor suntem dispuşi să acceptăm orice. Chiar şi să nu mai vedem că suntem speculaţi. Este cel mai cumplit lucru şi poate cel mai mare păcat să profiţi de suferinţa unei persoane şi să o amăgeşti. Sunt de acord că efectul Placebo este vizibil mai ales în astfel de situaţii, dar păcatul rămâne păcat.

Asta este ceea ce se vede: oameni disperaţi, fără speranţe, caută ultima soluţie şi sunt dispuşi la orice. Vor să creadă. Vor să creadă că va fi posibil. Că este posibil. Şi devin cu atât mai vulnerabili.

Realitatea este dificil de explicat chiar şi pentru un sceptic sau un ateu. Totul atârnă de un singur fir de păr.

Cât de departe pot merge realizările dincolo de limitele ştiinţei? Oare miracolele există? Oare o forţă divină apelează la mesageri pentru a îndrepta nişte greşeli sau erori sau circumstanţe pe care cei creaţi, oamenii, nu le pot rezolva prin suma inteligenţelor multiplicată de existenţa exprimată în numărul de ani?

Scindarea este evidentă în astfel de cazuri. Unii oameni pot accepta şi pot crede alţii nu pot face niciuna nici alta. Dar în orice situaţie trebuie să împleteşti în interiorul tău ambele concepte: acceptarea şi credinţa.

Am vrea atât de mult să credem, dar oare putem crede în orice?

Categoric suferinţa şi durerea fiinţei umane pot modifica orice sistem de valori sau de principii, dar oare cazul unor persoane care se pretind a fi vindecători, deşi nu au niciun fel de studii sau pregătire, sau se pretind mesageri ai Divinităţii, pot fi acceptate şi crezute? Oare negarea realităţii se transformă în acceptarea şi încrederea totală într-o astfel de vindecare altenativă?

Suntem înconjuraţi de astfel de cazuri, de fapte şi vindecări care se întâmplă de atât de mulţi ani încât fac parte din cutumele gândirii.

Miracol sau înşelătorie. Excroc sau Trimis al Domnului. Dacă vindecarea ar fi la îndemâna tuturor fără a fi nevoie de studiu şi pregătire în domeniul medicinei, atunci de ce oare mai avem nevoie de doctori şi specialişti?

Se spune să credem ceea ce vedem cu ochii, dar şi şarlataniile şi înşelătoriile şi crimele tot cu ochii le vedem. Şi atunci?

Adevărul este…vindecător sau excroc?

Până unde putem să credem şi ce putem să credem?

Criza cea nemiloasă accentuează starea de isterie. Oamenii visau la câştiguri fabuloase şi înainte dar acum parcă au devenit şi mai aprigi.

A câştiga la loto a devenit dorinţa principală a foarte multor semeni de-ai noştri. De fapt cred că orice om şi-ar dori să câştige, dar doar unii şi joacă. Mai sunt deci, şi cei care îşi doresc premiul cel mare al loteriei, dar fără să îşi cumpere un bilet. Loto. Cuvântul magic.

Mulţi îşi trăiesc viaţa ca şi cum ar juca la loto.

În toată acestă isterie se răstoarnă valori şi principii. Dacă înainte erau priviţi uşor ciudat cei care jucau la loto, astăzi aşa numiţii jucători profesionişti de loto sunt priviţi ca eroi ai lumii moderne. Să îţi joci viaţa ar spune unii în timp ce alţi susţin că de fapt îţi joci şansa. Şansa de a câştiga la loto. Astazi omul are viata pe care si-o formează la loto.

Forţa suprema a destinului a devenit o loterie. Sau aşa a fost întotdeauna şi doar acum realizăm acest lucru. 

Viaţa e o loterie. Refuzăm să ne luăm destinul în mâini şi atunci altcineva va învârti hazardul.

Loteria ne schimbă. Ne face să fim tot ceea ce nu merităm. Devenim răi, hapsâni, mârşavi, egoişti, bolnavi, ochii ni se măresc şi ne lucesc, devenim toţi un fel de Golum. „My precious”. Golum surprinde cel mai bine starea de nebunie care ne acaparează datorită magiei loteriei. Mulţi au aujuns să credă că schimbarea de care au nevoie poartă numele de Loto 6 din 49, sau cine ştie cum altcumva.

Schimbarea atunci când devine necesară trebuie să poarte pentru fiecare în parte propriul său nume. Schimbarea mea nu poate purta numele tău, decât dacă consimt să îmi construieşti destinul.

Ne naştem inocenţi dar devenim Golum. Loteria îşi spune cuvântul.