Asigurari ieftine.

RCA ieftin. Totul ieftin.

Lucrez in industria asigurarilor de ceva ani buni. Suficient de multi pentru a sti in ce lucrez si inca nu atat de multi pentru a imi realiza toate obiectivele propuse.

Insa, indifferent de ambitiile personale sau planurile fiecaruia dintre noi, un lucru este cert. Asigurarile sunt implicate in tot ceea ce inseamna viata. Muncim atat de mult pentru ceea ce suntem si pentru ceea ce avem incat ceea ce suntem si ceea ce avem devin insasi viata noastra. Si stiti prea bine ca nimic nu se obtine usor, ca preturile platite sunt foarte mari. Cu alte cuvinte viata noastra nu este ieftina.

 Asigurarea inseamna viata. 

Privind astfel lucrurile, o formulare de genul: “asigurari ieftine”, mi se pare utopica. La fel cum utopica mi se pare si cerinta clientilor de a gasi asigurari cat mai ieftine.

Pai pretul pe care il pui pe viata ta ar trebui sa reflecte pretul asigurarii… Indiferent ca vorbim de viata noastra, a partenerului de viata, de copii, de casa, de masina, de contul in banca, de planificarea viitorului si a batranetilor, toate aceste fundamente sunt definite de notiunea asigurare.

Nu ne permitem o asigurare ieftina indiferent cat de saraci am fi. Doar daca viata noastra nu mai conteaza. Doar daca suntem sinucigasi.

Daca acum ne tocmim atat de mult cu viata noastra ce o sa facem atunci cand uman si natural va fi necesar sa avem mai multe asigurari simultan.

Asigurarile nu ar trebui sa se vanda. Ele ar trebui sa se cumpere. Nimeni nu ar trebui sa iti vanda viata ta, dart u ar trebui sa ti-o cumperi. Cu orice pret.

Viaţa-i viaţă. Simplu şi doar atât. Decizia de a vedea viaţa altfel decât este ne aparţine. La fel cum ne aparţine şi planul realităţii la care ne raportăm în fiecare moment în care suntem conştienţi.

Viaţa-i viaţă. Existenţa în sine este doar o înşiruire de momente pe care reuşim să le umplem cu amintiri, sau doar momente pe care le abandonăm. Şi ne abandonăm.

Viaţa-i viaţă. Fie că reuşim să o înţelegem fie că nu reuşim, nu mai cântă a doua oară dacă nu am acceptat cântecul. Refrenul e atât de simplu: Trăieşte-o / Şi n-o judeca.

Viaţa-i viaţă. Se hrăneşte cu: „şi dacă totuşi….” şi este îndepărtată de negativismul nostru. Viaţa nu poate fi trăită decât pozitiv. Alfel este doar un film ce se derulează în faţa ochilor şi în urma căruia rămânem cu dureri de cap, infarct, accident vascular sau alte „bucurii” de acest gen.

Viaţa-i viaţă. E a noastră doar ca să o trăim. E cel mai greu să comunici cu viaţa-ţi proprie. Dar dacă nu o faci se plictiseşte şi te lasă în voia sorţii… pe care, de regulă, ţi-o fac alţii. Rămâi doar un „privitor de fereastră”. Dacă ai privi pe fereastră măcar ai face ceva. Aşa, doar…

Viaţa-i viaţă. Cu ce alegi să o îmbogăţeşti? Cu ce, şi cum o umpli? Glasul copilului tău ce spune? Glasul copilului din tine ce spune? De câte ori ţi-ai dorit să trăieşti un basm? Ai uitat? Atunci ai uitat de tine. Nu ai primit „darul” ca să îl ţii scufundat în mizerie. Şi da, doar tu ai această putere. Nimeni nu îţi poate manevra, manipula darul. Doar tu. Diamantul nu străluceşte dacă mâna potrivită nu îl scoate din pământ şi nu îl şlefuieşte. Darul este în interiorul tău. Se cheamă viaţă. Scoate-l la suprafaţă, şlefuieşte-l şi lasă-i strălucirea să încălzească toate sufletele pe care le atinge.

Viaţa-i viaţă. Ea nu ştie dacă este trăită în mod profesional sau personal. Şi nici nu-i pasă. Ţie ar trebui să-ţi pese. Îţi pasă? Dacă da, cum îţi demonstrezi acest lucru?

Viaţa-i viaţă. Şi e doar a ta. Poţi să o împarţi, dar e doar a ta.

Viaţa-i viaţă

Trăieşte-o

Şi n-o judeca.

Doar

Onoreaz-o

Şi fii fericit!

Trecem prin atât de multe în viaţa acesta scurtă şi atât de multe neprevăzute ne lovesc atunci când suntem mai fericiti încât … învăţăm.

Învăţam multe. Învăţăm să fim mai buni, mai îngăduitori, mai toleranţi, cu noi înşine dar mai ales cu cei care aleg în astfel de clipe să ne stea alături.

Viaţa e atât de scurtă. Acum un zâmbet, acum o  lacrimă. Acum bucurie, acum durere. Nici nu ştii care este realitatea şi care este nebunia. Defapt viaţa în sine e o nebunie.

Fugi pentru câteva momente de lume împreună cu aleasa inimii tale şi te trezeşti la un pas de a pierde totul. Abia atunci realizezi ce înseamnă acest tot şi mai ales abia în astfel de momente realizezi ce ai avut în mâni tot timpul. E momentul conştientizării crunte a existenţei. E momentul în care iluziile sunt dezgolite de însăşi conştiinţa care le-a creat şi le-a acoperit. Le-a încălzit.

Munceşti şi alergi ca un nebun în viaţă convins fiind că o faci pentru ceea ce merită. Pentru sufletul tău, pentru familia ta şi pentru fiinţa iubită. Dar iţi şi place ceea ce faci. Şi atunci încet încet aluneci pe panta unei trădări utopice şi atipice pe care nu vrei să o accepţi dar de care eşti conştient. Pentru cine trăieeşti defapt? Pentru ceea ce declari sau crezi sau pentru ceea ce faci? Întrebările sunt dureroase şi fără rost atâta timp cât totul este ok. Însă când dai cu ochii de întunericul care vine să te îmbrăţişeze mult prea repede şi fără preaviz în luminiţa din străfundurile creierului vezi adevărul. Şi vezi ceea ce ţi-ai ascuns. De tine însuţi.

Nu e o vină. Şi nici nu e ceva de condamnat. Este poate doar ceva de conştientizat şi de îndreptat. Iubirea nu se îndreaptă? Ba da. Daca asta vrei. Totul poate lua paşii pe care îi vrei. Doar să fii conştient că îi vrei. Şi mai ales să îi faci. Nu ai nevoie de ştiintă. A te arunca cu capul înainte poate fi în cele mai multe din cazuri cel mai conştient şi mai calculat gest. Gestul întors pe toate părţile.

Eşti fericit. Esti poate realizat. Sunt multe încă pe care ţi le doreşti să le faci dar te lupţi cu lipsa timpului. Şi…te loveşte. Fără preaviz. Şi e o palmă rece pentru că te loveşte cu ceea ce ştiai. Realizezi de exemplu că nu ai timp să faci ceea ce ai vrea nu pentru că fizic el nu există ci pentru că eşti mult prea egoist cu propriile tale priorităţi. Realizezi că faci confuzie între lucruri prioritare şi lucruri importante. Realizezi că atâta timp te-ai încălţat cu stângul în dreptul. Fumul nu se va risipi dacă este ţinut într-o încăpere închisă ermetic. Dimpotrivă va deveni mai aspru cu propria gazdă şi va tinde să erupă. Vai de cel pe care propria erupţie îl surprinde.

Eşti fericit. Eşti împlinit şi îţi urmezi calea. Şi… te surprinde. Realizezi că nu erai nici fericit, nici împlinit şi urmai o cale de care nu aveai habar. Doamne cât de multe realizezi în acele momente. Panica este cumplită. Şi panica este generată de cele pe care le vezi. Atunci. Ştiai de ele, credea că le vezi, dar acum când realizezi cât erai de departe intri în panică. Panica de a le pierde. De a rămâne fără cele ce le doreai.

Ajungi doar la un pas. Un pas…atât de mic. Şi fie se sfârşeşte totul fie ai noroc şi mai primeşti o şansă. Te renaşti. Sau te naşti a doua oară.

Doamne cât de multe realizezi în acea singură clipă. Este clipa în care eşti cu adevărat singur cu tine însuţi. Tu eşti într-o stare letargică, lentă, şi vezi universul din jurul tău cum aleargă cu o asemenea viteză încât te-a prins într-un vârtej, să nu îl mai poţi atinge. Şi te cuprinde panica. Atunci înveţi.

Înveţi când realizezi ce puteai pierde. Înveţi universul. Ai făcut acea excursie în interiorul tău unde te întâlneşti cu universul. Şi îl înveţi.

Poate pentru cei din jur rămâi la fel. Dar cine vede … vede. Şi tu vezi. Te vezi.

Restul sunt încercări şi pasaje peste care treci. De multe ori din inerţie. Pentru că tu eşti încă şocat. Ţi-ai văzut viaţa. Şi aşa ceva nu se uită prea uşor oricât de aglomerat ar fi mediul care te înconjoară.

În fond tot ce contează este iubirea. Cel mai frumos aspect al vieţii. Defapt iubirea este leacul si esenţa vieţii.

Încercare, trecere dar mai ales iubire.

Te ridici alt om. Iubirea te ridică şi te repune pe picioare. Şi are un chip atât de frumos.

Nu devii nici mai inteligent, nici mai frumos, dar devii altul. Şi se vede. Chiar şi fără o oglindă.

În astfel de momente simţi adevăratele mâini ale iubitei. Cele pe care le simţeai la început. Aşa cum le simţei la început. Tu ai iubit tot timpul dar nu ai mai conştientizat cât iubeşti şi mai ales cum e iubirea. Poate de aceea ai avut noroc şi ai trecut peste acel moment. Altfel… te duceai cu momentul…. în altă direcţie.

Nimic din ce a fost înainte nu mai are valoarea de acum. Unele lucruri abia după îşi recapătă adevarăta valoare. În ochii propriei tale conştiinţe.

Atât de pământeşti sunt lucrurile pe care le considerai importante înainte şi atât de apropiate sunt cele de care nu te mai bucurai. Omul este simplu. Omul trebuie doar să se bucure de iubire. De cea dăruită şi de cea primită. Atât. Restul sunt subterfugii pentru a putea declara că trăieşti. Fals. În afara iubirii nu trăieşti. În afara iubirii nu există nimic. Decât un gol imens pe care încercăm să costruim un univers. Dar noi nu suntem capabili de a construi un univers care nu are nevoie de o fundaţie pentru a se susţine.

Şi vine acel moment. Momentul în care treci prin faţa vieţii tale şi te cuprinde panica că nu te vei mai opri. Că vei fi luat de propriu eu şi dus ….undeva.

Avem atât de multe în noi care să ne facă să conştientizăm fără a mai fi nevoie să trecem prin astfel de încercări. Dar nu le vedem. Suntem prea mândri şi prea egoişti.

Când vine clipa nu te întreabă. Aşa este viaţa. Se spune că te pune la încercare. Eu aş spune că te salvează. Te salvează de tine cel care erai şi cel care aveai să devii.

Astăzi eşti… şi tot astăzi s-ar putea să nu mai fii!

Iubeşte-ţi iubirea aşa cum merită şi dăruieşte-te aşa cum şi ea ţi se dăruieşte.

Îţi multumesc.

Îţi mulţumesc ţie cumpănă că ai fost în viaţa mea şi mi-ai redeschis ochii către viaţă. Mi-ai redăruit viaţa.

Şi îţi mulţumesc ţie iubire că m-ai ţinut strâns lângă tine şi ai sfâşâiat tot universul ca să mă protejezi.

Îţi mulţumesc.

Afacerile au un limbaj aparte. El pare comun, doar dacă privim lururile prin prisma dicţionarului. Dar câte afaceri de succes cu dicţionare cunoşti? Le numeri pe degete.

Prima greşeală pe care o fac cei ce vor să facă afaceri dar se cred prea deştepţi, chiar şi pentru ei înşişi, este să creadă ridicole sau banale sau lipsite de importanţă terminologiile lumii afacerilor. Este chiar o regulă de aur: „Cel ce zice, nu face!” toată lumea emite păreri şi este expertă deşi nu a demonstrat.

Cei care zic: nu  funcţionează, nu se face aşa, ţi-aş arata eu dar nu îmi pierd timpul cu prosti, e mult prea nesemnificativ pentru mine, et caetera et caetera sunt, cel mai probabil, ca să fiu blând, acei oameni care s-ar lăsa operaţi pe creier de un mecanic auto care a citit o carte de medicină. Poţi avea noroc să reuşeşti cu o afacere până la un anumit punct, dar dacă pe parcurs nu îţi vei identifica elementele care te-au condus până acolo, vei avea acelaşi noroc în a o pierde. Dator. De fapt nu este o diferenţă prea mare între: Om de Afaceri şi Dator. În multe cazuri putem vorbi de o simbioză între termeni. Sinergie.

Perseverenţa este un termen comun, având reverberaţii extraordinare în lumea afacerilor. Este unul dintre cele mai importante semne vitale. În viaţa de zi cu zi dicţionarul ne defineşte clar acest termen.

În lumea afacerilor trebuie să ţi-l defineşti singur şi să ţi-l însuşeşti dacă vrei să ai vreo şansă.

Din punctul meu de vedere te amăgeşti dacă consideri că este o legătură, sau că perseverenţa poate fi definită în funcţie de talent. Câţi oameni cu adevărat talentaţi cunoşti, dar fără succes…. Te amăgeşti şi dacă consideri că geniul poate defini perseverenţa. Sunt atât de multe genii leftere încât a devenit o zicală. Educaţia ar putea defini perseverenţa? Păi câte persoane educate cunoşti dar care nu sfârşesc prin a fi neglijate…

În mod şocant eu aş găsi o asemănare vizibilă între perseverenţă şi deprimare. Sunt atotputernice.

Ca să te poţi vedea Tu pe Tine însuţi, dacă poţi fi sau nu un om de afaceri, încearcă să defineşti perseverenţa din punctul de vedere al limbajului de afaceri.

Ce ai obţinut?

Ce este perseverenţa?

Viaţa nu poate fi trăită de unul singur!

Şi nici nu merită!

Dar cu tine…

e atât de frumoasă!