Trăim vremuri ciudate. Unora le arde de iubire altora de sfârşitul lumii. Valentine’s Day nu ţine cont de calendarul maiaş. Sau de cine ştie ce rezonanţă conform căreia ziua măsoară astăzi doar 16 ore şi nu 24 aşa cum eram obişnuiţi, teorie conform căreia în anul 2012 vom trăi timpul 0. Acum că va veni sfârşitul lumii la fel cum a mai venit sau chiar vom experimenta acest final discuţia e lungă şi aprinsă, dar ar merita să ştim măcar cum gândim. Din punctul meu de vedere orice sfârşit este de fapt un nou început. La fel ca şi în dragoste. Tot în acelaşi spirit prefer să cred că timpul este direct influenţat de intensitatea şi vibraţia dragostei. Cred că fiecare are timpul şi îşi trăieşte timpul confom legilor propriului suflet şi nu conform principiilor universale de fizică. Are şi ştiinţa exactă în care maiaşii erau experţi rolul ei, dar lumea nu se învârte în jurul unei planete sau a unei forme exitenţiale definită prin ecuaţii. Lumea se învârte în jurul fiecărui om prin intensitatea sentimentelor sale.

Suntem coordonaţi şi determinaţii de obsesii şi superstiţii. Fireşte că avem nevoie de certitudini aşa cum are nevoie orice vas de ancoră pentru a se relaxa şi realimenta în port. Dar atâta timp cât învăţam să ne autoalimentăm din gândurile neinfluenţate, vasul nostru poate naviga permanent, fără oprire. Iubirea trebuie descrisă şi analizată raţional, ştiinţific, dar trebuie simţită prin trăiri.

Sfârşit sau început. Cred că fiecare va trăi exact ceea ce se aşteaptă să trăiască. Asta ca să nu ne legăm de faptul că vocile autorizate menţionează că în 2012 va fi sfârşitul lumii pe care noi o ştim, dar începutul alteia noi. De fapt spun ei, sfârşitul lumii va fi un salt tehnologic enorm cu atac direct asupra mentalităţii şi percepţiei umane.

Dar aşa cum poţi iubi aceeaşi fiinţă etern poţi şi să trăieşti zilele pe care le ai aşa cum le simţi. Principiul atracţiei, descris atât de poetic în undergraund-ul bestseller „Secretul”, are totuşi rădăcini reale şi extrem de puternice. Trăim viaţa aşa cum ne aşteptăm să o trăim atrăgând lucrurile pe care ni le dorim să le atragem conform percepţiei pe care o avem despre sinele nostru.

Valentine’s Day şi sfârşitul lumii din 2012. Oare vorbim de vreo legatură? Exceptând obsesiile şi cultura şi atracţia pentru senzaţional?

Ce crezi TU despre 2012?

Pietre în mine de vei arunca, oasele mi le vei frânge. Cuvinte grele în mine de vei azvârli, nicidecum nu mă vai răni. (Robert Fulghum)

Cuvintele atârnă ca nişte rufe pe sârmă, fluturate de vântul inteligenţei umane. (Rameshwar Das)

Nu poţi să stabileşti o relaţie cu un ciocan.

Fireşte că ţip. Asta pentru că nu am dreptate! (Leslie Charles)

Dovada unei inteligenţe extraordinare este capacitatea de a susţine, în acelaşi timp, două idei complet opuse. (F. Scott Fitzgerald)

Greşelile sunt cheia marilor descoperiri.

Nimic nu este o pierdere de timp dacă îţi foloseşti experienţa într-un mod înţelept. (Auguste Rodin)

Când eşti trist, încearcă să înveţi ceva! (Merlin)

Secretul educaţiei constă în respectul pe care îl arătăm elevilor. (Ralph Waldo Emerson)

                                                                        Sam Horn

Inimi nebune alergând prin timp. Dragoste pură trăită necontrolat. Fără premeditare. Poate singurul lucru asupra căruia planurile concepute special nu sunt luate în calcul. Cine poate defini iubirea? Vine, pleacă, face din noi tot ce vrea. Iubirea este manipularea ridicată la rang de artă. Poate fi si motivarea pentru viaţă. Paradoxal, dar ambele definitii pot fi şi sunt corecte. Depinde cine le susţine.

Sentimente nedefinite, persoane de nerecunoscut. Atunci când iubeşti tu singur nu te mai recunoşti. Sistemul de valori se răstoarnă. Credinţele se întăresc sau se schimbă. Iubirea transformă fiinţa conferindu-i adevărata valoare. Un om care iubeşte este mult mai frumos şi pe exterior dar mai ales pe interior. Cu totii putem iubi, intens, real, dar mulţi suntem avizi de dorinţa de a controla iubirea, de a o îngrădi, de a-i stabili reguli. Ne înfrânăm inima şi ne eliberăm pornirile. Ne autoamăgim crezând că acea scenetă de teatru pe care o acceptăm şi o jucăm, se poate numi iubire.  Ne aruncăm clipele numărate ale vieţii în latrina falsităţii. Iubirea este reală şi dă naştere. A te preface doar îţi pune coarne.

Şi totuşi în unele cazuri iubirea este atât de intensă încât orbeşte dar se stinge la fel de repede, în altele dăinuie peste decenii. În sinceritatea absolută cu care ar trebui să ne tratăm sinele, simţim când iubirea ce o purtăm nu mai e iubire? Cât poate dura o iubire? Şi nu mă refer la plasticul număr de ani în care doi oameni pot convieţui ci la cât, în mod real, acea flacără, acea pasiune, acele sentimente există. Oare timpul are vreo influenţă asupra sentimentelor?

Putem face oare iubirea să dăinuie? Merităm oare acest privilegiu? Cine merită să iubească şi să fie iubit? Oare viaţa nu este iubirea?

Cum ai defini TU iubirea?

Eu aş încerca să spun aşa: Iubirea este căldura flăcării din priviri atunci când îmi privesc partenera.

TU?

Crăciunul, zi de sărbătoare, magie, miracol, dorinţă şi aşteptări. Fiecare om poate fi Crăciunul sau poate fi un Crăciun. A dărui şi a fi mai bun, măcar pentru o zi într-un an întreg este ceva atât de uşor. Putem fi oricum vrem să fim în cursul anului, dar în sfânta zi de Crăciun putem fi mai buni. Putem fi suflete şi putem fi bucurie. Chiar şi noi avem nevoie de o zi în care să ne zâmbim şi să nu ne mai autocriticăm, o zi în care să fim noi înşine. Uită-te în oglindă şi zâmbeşte-ţi. Pentru asta ai fost zămislit. Zâmbetul tău aduce lumină, căldură şi bucurie cel puţin într-o casă. Poţi face fericiţi o mulţime de oameni doar zâmbindu-le. Ieşi din casă şi zâmbeşte tuturor celor pe care îi întâlneşti pe stadă. Spune-le simplu: Crăciun Fericit! Ai să vezi bucuria şi dragostea în ochii tuturor cunoscuţilor sau necunoscuţilor. În această zi toţi putem fi oameni.

Crăciunul înseamnă mai mult decât cel mai drăgălaş bătrânel îmbrăcat în costum roşu ce împarte cadouri din sania sa trasă de reni. Crăciunul înseamnă spiritul tău deschis şi bun.

Tu eşti Crăciunul şi eternitatea acestor sentimente.

Tu eşti tradiţia.

Tu eşti adevăratul suflet.

Crăciun fericit şi Dumnezeu să te binecuvânteze pentru sufletul tău minunat, omule!

Se afirmă în general că omul este supus greşelii. Eu aş merge mult mai departe şi aş afirma că omul este supus vieţii. Poţi greşi şi poţi să nu înveţi niciodată din greşelile făcute şi vei fi condamnat de societate, dar dacă vei repeta aceleaşi greşeli faţă de viaţa proprie, mai devreme sau mai târziu vei fi penalizat atât de usturător încât nu vei mai avea cale de întoarcere. Viaţa nu îşi permite să fie mai mult decât un profesor care îţi explică o dată. Când corectează o face permanent. Viaţa nu îşi permite să facă recomandări. Nu are timpul necesar pentru a se întoarce.

Greşelile pot fi îndreptate. Viaţa nu poate fi retrăită sau reîntoarsă. Greşeala îşi obţine iertarea, viaţa nu îşi mai obţine clipa. Anii sunt doar un barometru a ceea ce ar fi putut să fie.

Şi totuşi este mai corect aşa. În primul rând faţă de noi înşine cei care greşim. Se pune mult mai mare preţ pe ceva ce poţi pierde definitiv decât pe ceva ce poţi recupera. Indiferent că privim şansa din punct de vedere teoretic sau avem abilitatea de a o transpune în practică, ea există pentru a fi folosită. Dar pentru a fi folosită corect şi în direcţia bună. De multe ori ne epuizăm numărul limitat de şanse în a încerca să ocolim lucrurile sau situaţiile prin care în mod conştient nu dorim să trecem. Un copil poate fi o şansa pentru părinţii săi?

O greşeală repetată este definiţia prostiei. Un lucru repetat dar pe umerii căruia se aşează dorinţa obţinerii unui rezultat diferit, este conform lui Einstein definiţia nebuniei. Omul este astfel la poziţionat prin acţiunile sale la graniţele prostiei şi ale nebuniei. A nu se confunda totul cu bunele intentii, care au partea lor de inocenţă şi de nevinovăţie. De multe ori încerci sa faci ceva bun şi constaţi că ai greşit. Cât de mult ar fi corect să fie confundată buna intenţie cu rezultatul nescontat cu o greşeală de neiertat?

Viata ne oferă lecţiile ei prin greşelile pe care le facem?

A greşi este oare omeneşte şi dacă da, cât?

Decembrie. Luna magică în care redevenim oameni. Luna cadourilor. Luna viselor. Luna speranţelor. Luna albului curat al sufletelor inocente de adulti redeveniţi copii. Luna în care devenim cu toţii mai frumoşi. Luna în care gândurile strălucesc prin dăruire.

Decembrie: luna inimilor încălzite de puritate.

Luna Crăciunului şi a Miracolului.

A mai trecut un an. Mai bun sau mai rău dar a trecut. Poate că am reuşit să facem astfel încât să fie anul nostru sau poate vom face ca anul viitor să ne aparţină. Am fost mai buni? Poate. Important este ca în luna aceasta să ne oprim şi să vedem dacă ne cunoaştem sau recunoaştem. Suntem prevestiţi de faptele noastre dar suntem definiţi de sentimentele noastre. Fiecare an prin luna sa decembrie ne dă o şansa. O şansă să fim buni. Fiecare om are atâtea şanse pe câţi ani de viaţă are. Nu irosim şansa ci ne irosim pe noi. Miracolul Crăciunului constă în posibilitatea de a ne vedea aşa cum ar trebui să fim. Sufletele noastre sunt bune încărcate de tandreţe şi bunătate. Noi ni le înnegrim. Decembrie. Avem şansa să redevenim inocenţi.

Aţi remarcat că în această lună sunteţi altfel? Aţi observat că paşii voştri ca şi vocile voastre sună altfel? Aţi remarcat că ştiţi să zâmbiţi şi sunteţi atât de frumoşi? Aţi observat că sunteţi descătuşaţi de răutăţi, invidii şi toate astfel de elemente negative care ne transformă? Aţi observat că nu vă mai recunoaşteţi?

Aţi remarcat cât sunteţi de frumoşi?

Deşi mai sunt atâtea zile până când lemnele vor trosni în şemineul sufletelor voastre în Sfânta zi de Crăciun împărţind căldura voastră de oameni, deja suntem alţii: mai buni, mai calzi, mai umani, mai sufletişti, mai copilăroşi, mai drăgălaşi. Viaţa este mai frumoasă atunci când o iubeşti şi o respecţi. În decembrie trăim o altă viaţă decât în restul anului.

„I’ll be home for Christmas…”

Haideţi să ne bucurăm de aceste zile în care sufletele noastre trăiesc cu adevărat.

Reprezintă ceva “Decembrie” pentru tine?

Forţa unei vieţi stă în dorinţa cu care vrei să o trăieşti.

Forţa inimii tale stă în puterea tandră a sufletului înrădăcinat în dorinţă.

Forţa ta străpunge norii celor care vor să te tragă în jos.

Viaţa este un dans. Un dans al inimii şi al trăirilor. Un dans al emoţiilor necuprinse. Un dans al sufletului încărcat de iubire.

Un dans al frumuseţii.

Dansul tău.

Eşti rezultatul dansului vieţii tale.

Eşti imaginea muzicalităţii ce o porţi în suflet.

Eşti unduirea sentimentelor descătuşate.

Descătuşează-te şi vei străluci.

Eliberează-te şi vei cucerii lumea.

Fă-ţi cunoscut sufletul, inima şi energia.

Fii tu cel ce simţi că eşti în interiorul tău.

Scutură-ţi umerii şi aruncă-ţi privirea în orizontul nemărginit al dorinţelor tale.

Urlă.

Urlă

Urlă cât poţi!

Caută-ţi descătuşarea!

Caută-ţi trăirea!

FII!

FIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIII!

Disney.

Lumea copilor şi a adulţilor deopotrivă. Lumea care ne aşteaptă cu porţile deschise. Doar să ne dorim.

Lumea viselor pornită dintr-un vis: dacă crezi suficient de tare vei ajunge să îţi trtăieşti visul.

„Disney înseninează viaţa copiilor cu dizabilităţi din toată lumea prin programe globale, iniţiative ale comunităţii locale şi programul Disney VoluntEars. Anul trecut, Disney a donat peste 170 milioane de dolari bani gheaţă şi sprijin pentru diferite acţiuni caritabile din toată lumea. Programul Disney VoluntEars a contribuit cu peste 485.000 de ore de sevicii, iar compania şi-a folosit magia unică pentru a îndeplini dorinţele pentru copii şi familii.”

Picăturile noastre de suflet inocente şi copilăroase îşi găsesc euforia în minunata lume a Disney.

Putem fi tot ce ne dorim să fim dacă avem puterea să iubim frumosul şi poveştile!

Ce-i femeia?

O floare uitată într-o vază sau răsărită efemer într-o grădină părăsită pe marginea unui şanţ?

Un sac de box sau de cartofi?

O slugă sau poate şi mai bine un sclav cu salariu?

O gonflabilă cu baterii pentru câţiva ani, care poate fi schimbată în funcţie de moft?

Ce-i femeia?

Are ea oare suflet? Are ea oare dreptul de a fi considerată fiinţă şi tratată ca atare?

Ce-i femeia?

Un răsărit de soare? Esenţă şi miracol? Picătura dulce a vieţii?

Viaţa însăşi?

Ce-i femeia?

TU ŞTII ce-i femeia?

Când pasiunea se întâlneşte cu dorinţa, când viaţa întreagă este dedicată frumosului şi împlinirii, când sufletul se naşte pentru a se exprima, când tot ce suntem ca fiinţe se transpune în muzică, atunci putem spune că am învăţat ce înseamnă să trăim!

Dacă trupul nostru pictează dansul sufletului, miracolul se poate produce.

Lăsaţi muzica din voi să răsune!

Lasaţi-vă sufletul să cânte!

Bucuraţi-vă că trăiţi!

Lasaţi sufletul să vă fie bucurie vieţii!

Soarele răsare întotdeauna în interiorul nostru. Ce vedem, afară, e doar vremea! O iluzie. O iluzie a deşertăciunilor puse în practică de secolele celor care şi-au oprit soarele să mai răsară.

Doar mult prea blamatul trup se plimbă prin vreme şi îi îndură capriciile. Sufletul este scăldat la alegere, de razele soarelui sau inundat de ploaia renunţării. Cum ne vedem la exterior nu se datorează vremii pe care ne pliem, ci trăirii interioare pe care o adoptăm.

Soarele e zâmbet şi e lacrimă, e tandreţe şi e fermitate, e căldură şi e răcoare, e suflu, e puls, e seninătate, e dorinţă, e pasiune, e dragoste şi e suflet, e viaţă!

Soarele fiecăruia răsare independent de vremea colectivă, atunci când cel în cauză îşi doreşte. Afară poate fi frig şi înnorat dar înăuntru poate străluci soarele.

Suntem un univers cu miliarde de sori.

Omul frumos este cel care străluceşte în ceaţa celor care îl înconjoară. Când soarele străluceşte prin pori la exterior atunci omul care îl poartă în suflet este o fiinţă frumoasă şi pentru ochii celor care nu ştiu a cerceta universul real, regatul sufletului. Sau a celor care nu vor a cerceta.

Când vom învăţa să nu ne mai despărţim de soarele sufletului care ne-a creat, atunci vom învăţa ce înseamnă a trăi. Restul înseamnă doar a-ţi arunca zilele cele numărate la coşul de gunoi al deşertăciunilor.

Vrei să trăieşti?

Trăieşti?

Pierduţi într-un Univers în care sufletele ne rătăcesc în căutarea unei speranţe, ne regăsim prin credinţa că putem fi. Putem fi.

Trecem prin atâtea probleme în vieţile noastre efemere, iluzii deşarte care ne construiesc pentru a ajunge undeva unde nu suntem aşteptaţi. Avem nevoie să fim ridicaţi, avem nevoie de prieteni sau suflete care să ne înţeleagă, avem nevoie să ajutăm şi să fim ajutaţi. Avem nevoie să fim oameni pentru a putea trăi asemeni oamenilor.

Suntem pierduţi printre atâtea necunoscute şi atâtea incertitudini pe care ni le creăm de frica unei vieţi pustiite de frumuseţile şi valorile cu care ne-am născut. Ne-am ars toate minunăţiile pe care le-am primit prin darul vieţii alergând după iluzia unui lucru pe care nu l-am atins niciodată.

Încercaţi să întindeţi o mână atunci când sunteţi cazuţi şi să ajutaţi un suflet care are mai multă nevoie decât voi să se ridice. Priviţi-l cum se înalţă şi bucuraţi-vă pentru că măcar aşa veţi deveni nemuritori prin definiţia voastră de a fi oameni.

Din întunericul unei lumi guvernată de iluzia unui soare ne ridicăm doar împreună pe principiile cu care am fost înzestraţi. Nu renunţaţi la dragoste şi la iubire, nu renunţaţi la suflet şi la inimă, nu renunţaţi să întindeţi mâna către cel care ca şi voi are nevoie să fie ridicat. Fiţi oameni şi aplecaţi-vă către cei din jurul vostru. Ce poate fi mai frumos decât să ne putem privi în ochi în timp ce urcăm împreună scările care ne afundau în singurătăţile noastre solitare. Suntem oameni tocmai pentru a ne putea înălţa împreună spre lumea care ne aşteaptă să o construim.

Suntem oameni.

Haideţi să ne întindem mâna şi să urcăm spre frumuseţea vieţilor noastre.

Când sunt jos

Şi tot sufletul meu este atât de împovărat,

Când problemele vin

Şi inima mea arde de dorinţa de a fi,

Sunt încă

Şi te aştep în tăcere

Până când vei veni

Şi vei sta puţin cu mine.

M-ai ridicat

Ca să pot urca munţii,

M-ai ridicat

Să pot merge peste mările cuprinse de furtună.

Sunt puternic

Când sunt pe umerii tăi.

M-ai ridicat

Să fiu mai mult decât pot fi!

M-ai ridicat

Ca să pot urca munţii,

M-ai ridicat

Să pot merge peste mările cuprinse de furtună.

Sunt puternic

Când sunt pe umerii tăi.

M-ai ridicat

Să fiu mai mult decât pot fi!

M-ai ridicat

Ca să pot urca munţii,

M-ai ridicat

Să pot merge peste mările cuprinse de furtună.

Sunt puternic

Când sunt pe umerii tăi.

M-ai ridicat

Să fiu mai mult decât pot fi!

Avem atâta nevoie să fim oameni.

Avem nevoie să nu uităm că putem fi doar dacă suntem!

Avem nevoie să fim.

Avem nevoie să întindem mâna pentru a ajuta şi pentru a primi ajutorul.

Avem nevoie să devenim puternici.

Avem nevoie să mergem înainte.

Avem nevoie să ne iubim.

Avem nevoie să fim.

Avem nevoie să fim.

Avem nevoie să fim.

Haideţi să nu ne mai punem bariere.

Haideţi să înţelegem că suntem oameni prin sufletele cu care am fost înzestraţi.

Haideţi să fim!

• Imaginaţia este în adevăratul sens al cuvântului, atelierul în care prind formă toate planurile oamenilor. (Napoleon Hill)
• Dacă îmi stabilesc obiective corecte şi acţionez perseverent în cel mai bun mod pe care-l cunosc, tot restul va veni de la sine. Dacă fac ce trebuie ştiu că voi avea succes. (Dan Dierdorf)
• Nu poţi învăţa nimic pe nimeni; poţi doar să ajuţi pe cineva să se descopere. (Galileo Galilei)
• Ajutându-i pe alţii, ne ajutăm pe noi deoarece fiecare bine pe care îl facem va parcurge un ciclu întreg şi va reveni într-o bună zi la noi. (Flora Edwards)
• Pentru ca o persoană să aibă succes în afaceri, ea trebuie să aibă imaginaţie. Este necesar să vadă lucrurile ca parte a unei viziuni, să aibă un vis cuprinzător. (Charles Schwab)
• Când un om a făcut tot ce a putut, s-a dăruit total şi a răspuns permanent nevoilor familiei sale şi societăţii, acel om şi-a făcut un obicei din a avea succes. (Mack R Douglas)
• Planificarea minuţioasă va face fiecare acţiune a unui om să pară spontană. (Mark Caine)
• Orice plantăm în subconştientul nostru şi hrănim prin repetiţie şi emoţii va deveni într-o zi realitate. (Earl Nightingale)
• Vizualizându-ţi obiectivele îţi poţi determina subconştientul să lucreze pentru ca imaginaţia să devină realitate. (Succes Magazine)
• Niciun fapt nu este atât de important pe cât este atitudinea noastră faţă de el, deoarece aceasta ne determină succesul sau eşecul. (Norman Vincent Peale)
• Singurul mijloc sigur de a avea succes este să oferi servicii mai multe şi mai bune decât aşteaptă oamenii de la tine, indiferent ce sarcină ai avea. (Og Mandino)
• Străduieşte-te să fii cât de bun îţi stă în putinţă. Acesta să fie idealul tău cel mai înalt. Dacă dai ce ai mai bun în tine, nu poţi face mai mult de atât. (H.W. Dresser)
• Natura nu poate fi înşelată. Ea îţi va oferi roadele străduinţelor tale numai după ce ai plătit preţul complet. (Napoleon Hill)

Să depui în fiecare zi

amintirea unui lucru bun,

prin care ai adus

seninătate unui suflet…

şi

te vei numi

Bancher de Suflete!

Pericolul cel mai mare al vieţii noastre nu este să ajungem să regretăm lucrurile pe care le-am făcut, ci să ajungem să regretăm lucrurile pe care nu le-am făcut!

Dacă vrem ne putem ascunde în spatele scuzelor toată viaţa, dar să nu fim surprinşi că şi viaţa se va scuza de noi.

Putem privi în orice moment al vieţii noastre retrospectiva sau perspectiva, dar prezentul ne va aduce trăirea.

Pot să aştept momentul potrivit o viaţă întreagă şi să scap o mulţime de ocazii.

Astazi se sapă cu mapa.

Răzbunarea poate fi dulce şi îmi poate aduce multe satisfacţii dar vreau oare să fiu răzbunător?

Nu întind mâna ca să ajut cât pentru că sunt om.

Clipirile sufletului meu trebuie să poarte numele oamenilor care fac parte din viaţa mea.

Pot alerga prin monotonia vieţii, su mă pot plimba prin pasiunea vieţii!

Mă pot opri să privesc o vitrină, dar să nu fiu eu piesa expusă.

Sufletul nu mi-a fost dat să-l păstrez şi să îl închid într-un cufăr cu şapte lacăte, ci mi-a fost dat să-l dăruiesc!

Astăzi 21 septembrie 2008

fetiţa noastră împlineşte şase anişori!

Este un bulgăre de fericire şi bucurie,

prinţesă a inimilor noastre

şi îi dorim din tot sufletul

La Mulţi Ani!

Îi mulţumim pentru anii frumoşi pe care ni i-a oferit.

Să fii fericită mica noastră prinţesă!

Dacă poţi să râzi de o anumită situaţie, o poţi accepta cu uşurinţă. (Erma Bombeck)

Dacă nu le poţi închide gura, înscrie-te în clubul lor.

Cum reuşesc părinţii să atingă toate coardele mele sensibile? Foarte simplu. Ei mi le-au acordat.

Râsul este ca un burete care absoarbe necazurile vieţii şi alină loviturile destinului. (Yogi Berra)

Încercaţi să combateţi atacurile verbale cu ajutorul replicilor ironice, dar pline de savoare.

Poate că nu trebuie să ajungeţi la vârsta senectuţii ca să învăţaţi să faceţi haz de necaz, nu să vă lăsaţi pradă şocului emoţional. (Pearl S. Buck)

Otrava limbii oamenilor nu vă poate atinge, daca nu le permiteţi.

Nu sunteţi niciodată prea bătrân sau prea tânăr pentru a zâmbi.

Tăcerea este de aur. Dar este şi greşit interpretată.

Învăţaţi să râdeţi de necazurile vieţii.

Am învăţat repede că – atunci când îi fac pe oameni să râdă – aceştia ma iubesc. Nu voi uita niciodată această lecţie. (Art Buchwald)

Umorul este o adevărată binecuvântare, calea noastră spre mântuire. (Mark Twain)

Ar fi mai bine ca omul să râdă de necazurile vieţii decât să se plângă la nesfârşit de ele. (Seneca)

Am văzut într-o vitrină astăzi două anunţuri în care se spunea: FACEM ANGAJĂRI cu AUTOSERVIRE. Aşa că am intrat şi m-am angajat singur. (Steven Wright)

Foarte multe lucruri în existenţa noastră efemeră nu depind de noi dar ne afectează în mod direct. Unele sunt atât de dure încât simţim cum ni se taie picioarele. Dacă reuşim să zâmbim şi să râdem din suflet în situaţiile în care lacrimile se revarsă……….

TU crezi că e mai bine să facem haz de necaz

sau să ne lăsăm pradă lui?

Dacă vrei să ai o zi împlinită,

atinge un suflet!

Măcar unul!

James Crissilv

Omul este o fiinţă extrem de simplă şi complexă. Tot ceea ce face este fie rezultatul imaginaţiei fie al maimuţei ereditare. Omul imită tot.

Cu toate acestea susţine că are o serie de principii şi de valori atât de puternice şi atât de unice încât l-au transformat în fiinţa superioară care are nevoie de lucruri şi mai superioare pentru a putea exista din toate punctele de vedere nu numai vegatativ.

Una dintre valorile umane de bază este încrederea. Din principiu sau din needucare aceasta este acordată gratuit ca o invitaţie spre a fi rănit de persoana care se bucură fără niciun efort de încredrea noastră. Este un lucru bun. Fără încredere nu se poate evolua sau evoluţia este atât de schilodită încât nu mai seamănă a evoluţie. Orice lucru care ne ajută să devenim mai frumoşi şi mai buni şi să ne dezvoltăm ca umanitate stă în permanenţă sub imperiul cotropirii sentimentale. Suntem vulnerabili tocmai pentru că acordăm încredere, dar suntem oameni din acelaşi motiv.

Creem cercuri. Cercuri al căror centru se află în inima noastră şi pe măsură ce devenim mai siguri pe noi şi mai puternici le extindem raza. Cotropim spaţii adiacente. Încrederea este un exemplu în acest sens.

Ca orice valoare care ne formează, şi încrederea are două sensuri:

·        Încredere în noi înşine

·        Încredere în ceilalţi.

Paradoxal, dar specific omului, este că ambele posturi ne rănesc şi ne rănesc chiar foarte dur. Ai zice că suntem sado-masochişti.

Acordăm încrederea gratui şi voluntar şi ne trezim în postura în care cel căruia i-am acordat-o doar a profitat sau a trădat sau a lovit pe sub centură sau a înjunghiat pe la spate şi extrem de rar a confirmat încrederea acordată şi a făcut-o să strălucească.

Realitatea este extrem de corectă: oricâte răni căpătăm de pe urmele celor care ne încalcă încrederea, acordată atunci când îl găseşti pe cel care o merită toate sunt spălate.

Când intrăm în extrema cealaltă, în care suntem îngropaţi de atâtea răni generate de cei care au facut parte din cercul nostru cel mai intim, tendinţa şi soluţia este să construim ziduri chinezeşti care să ne apare de eventualii cotropitori. Astfel simţim că suntem protejaţi, că omenirea nu merită încrederea noastră, că nu mai suferim, dar ne supunem voluntar celui mai puternic duşman al existenţei psihice: regretul. De ce? Simplu. Odată ce am creat zidul am devenit protejaţi, dar am lăsat dincolo de zid si oamenii inocenţi, oamenii minunaţi, oamenii care ar fi putut să ne ajute să trăim viaţa pe care o meritam. O puşcarie oricât de lux ar fi tot puşcarie rămâne. Mai ales că ne-o construim singuri. De fapt zidul nu îi tine pe ei înafară ci ne tine pe noi…

Încredere, regret, durere, vulnerabilitate, sânge, dorinţe înecate, lacrimi uscate, suflete reci, vânturi care ard, ţărână fără gust, sclipire, bucuria întâlnirii, suflet frumos. Amalgam.

TU ce crezi despre încredere: merită să o acordăm sau ne retragem?