La multi ani Doamnelor si Domnisoarelor.

In fiecare zi ne daruiti o particica din sufletul vostru. In fiecare zi ne sunteti alaturi si ne sprijiniti. In fiecare zi faceti ca viata noastra sa devina mai implinita. In fiecare zi sunteti tot mai frumoase si va iubim tot mai mult. Va multumim pentru ca existati in viata noastra. Va multumim pentru ca Sunteti viata noastra.

Astazi de ziua voastra Doamnelor si Domnisoarelor speram ca vom reusi sa va daruim si noi o mica parte din ceea ce primim in fiecare zi. Astazi mai mult ca oricand sufletele noastre se astern in calea voastra pentru a va saruta talpile.

La multi ani!

Universul în sine este un miracol.

Indiferent care ar fi teoriile la care ne raportăm, trebuie să admitem faptul că lumea şi noi oamenii reprezentăm miracole. Însăşi existenţa noatră este o minune.

Creaţia nu ne aprţine dar noi ne aparţinem întru totul. Este motivul pentru care te încurajez să te aştepţi la miracole, pentru că TU eşti unul.

Putem citi despre lecţii de viaţă în o mulţime de cărţi, dar în foarte multe puţine sunt lucrurile pe care le aflăm şi mai ales lucrurile pe care decidem să le folosim pentru noi şi pentru evoluţia noastră.

Suntem frânturi de gânduri care crează şi ne crează involuntar. Ciudat sau nu, dar avem controlul asupra gândurilor care ne formează.

Ar trebui să realizăm că avem doar două direcţii care ne trasează evoluţia: să învăţăm să ne împărtăşim darurile şi să învăţăm să ne împărtăşim pasiunea. Trebuie să decidem să trăim într-o atmosferă pozitivă, ştiind că de tot ceea ce se întâmplă şi mai ales ni se întâmplă în viaţa lungă sau scurta pe care ne-o alegem, profităm într-un fel sau altul. Prin deciziile pe care le luăm şi prin gândurile pe care le creem putem să ne determinăm lungimea şi intensitatea şi satisfacţiile vieţii.

Un scop principal ar fi să ne atrăim viaţa din plin, atâta vreme cât o avem. Trebuie să încercăm totul, orice nebunie sau orice ciudăţenie, indiferent cum am fi priviţi. Atâta vreme cât modul în care noi ne privim nu coincide cu modul în care ne privesc ceilalţi, putem face absolut orice ne trece prin cap. Prin urmare fii nebun şi fii ciudat, dar alege să fii. Nu are niciun rost să încercăm să fim perfecţi. Putem decide însă să fim un exemplu perfect de fiinţă umană.

Cum eşti pe interior? Când vezi un om aflat la ananghie, în loc doar să treci pe lângă el pur şi simplu şi să te simţi vinovat că nu ai putut să îl ajuţi, mai bine entuziasmează-te de ceea ce ai putea să faci pentru el. În ce fel îţi dovedeşti şi iţi dăruieşti altruismul?

Nu căuta să găseşti şi să descoperi eroi. Poţi foarte uşor să fii chiar tu unul. Mai ales dacă îţi însuşeşti o lecţie importantă a vieţii şi anume să realizezi că eroismul, în sine, nu are nimic de a face cu perfecţiunea ci mai degrabă cu omenia. O realitate pe lângă care adesea trecem atât de uşor ne caracterizează. Noi reacţionăm nu doar la nevoile noastre pur psihologice dar mai ales la ceea ce numim imperative morale. Este motivul pentru care vrem să fim, în multe cazuri, mai mult decât se aşteaptă de la noi. Privind lucrurile din acestă prismă simţim că nimic nu ne ofeă o satisfacţie mai mare decât propria generozitate.

Când te decizi să joci partida vieţii tale intră pe teren cu dorinţa şi nevoia de a merge până la capăt. Trebuie să fii dispus să te simţi penibil, stupid şi chiar să încerci lucruri care nu îţi vor reuşi. De ce? Simplu. Cum ai putea alfel să îţi aduci contribuţia, sau să aduci vreo inovaţie, oricât de mică ar părea, cum altfel ai putea progresa, dar mai ales cum altfel ai putea descoperi cine eşti de fapt?

Când te priveşti, viaţa ta ce îţi spune?

Înseninează-te. Cum? Gândeşte-te doar că un simplu zâmbet este mai mult decât suficient pentru a oferi cuiva o zi de vis. Poti începe prin a face complimente unor necunoscuţi. Ce zici?

Întreabă-te: cum aş putea deveni chiar de astazi un model pentru toţi ceilalţi?

Gândurile ne determină deciziile, hotărârile şi prin acestea construim lumea pe care o vom lăsa în urma noastră celor ce urmează. Totul ţine de definiţie şi de definire. Există un moment anume în existenţa ta pe care îl poţi socoti definitoriu?. Nu lucrurile uşoare te vor modela şi te vor defini ci dimpotrivă, dificultăţile vor fi acelea care îţi vor defini caracterul. Poţi fi un creator de istorie. Fie că vrei sau nu. Oamenii puţini dar implicaţi şi dedicaţi au scris paginile de istorie de până acum. Tu ce fel de om eşti?

Noi suntem un univers fără limite şi trăim într-un univers infinit. Singurele limite care există sunt cele aupra impactului nostru generate doar de imaginaţia şi implicarea noastră. Te-ai întrebat vreodată cum ar fi să rezolvi, tu singur, toate problemele lumii? Poţi?

Priveşte în jurul tău şi priveşte-te mai des în oglindă, dar nu ca să îţi vezi crema ci să îţi vezi interiorul şi vei simţi cu siguranţă ca eşti un miracol. Vei auzi valurile impactului tău miraculos asupra universului.

Ai fost creat ca un miracol pentru a fi un miracol. Nu te refuza.

Perfectiunea fizica. Exista? Este ceva ce ar trebui sa ne preocupe? Oare societatea asa cum o cunoastem fiecare dintre noi tine cont de astfel de stereotipuri sau putem la fel de usor sa le intitula utopii? Vorbim de un kitch intelectual cauzat de dorinta de a atinge un obiectiv imposibil? Perfectiunea este ceva ce nu poate fi definit ca si obiectiv datorita intangibilitatii sale sau este un lucru normal de care ne temem in adancul inimii noastre?

Hai sa fim sinceri. Fiecare dintre noi si-ar dori sa fie perfect macar intr-o privinta. Cei mai multi sunt chiar pasionati de a fi intruchiparea perfectiunii fizice. Altii prefera sa fie cat mai apropiati de perfectiune in cat mai multe domenii sacrificand parca perfectiunea singulara. Legenda Calaretului Singuratic salasluieste profund in fiecare dintre noi. Unele femei inca mai viseaza un print pe un cal alb in timp ce altele isi doresc sa fie ele acest personaj pentru alesul lor.

Cum ne alegem partenerii? Cat de mult conteaza pentru noi perfectiunea fizica, aspectul fizic al celui care ar trebui sa ne completeze? Conteaza oare? Oare atunci cand ne privim in oglinda si constatam cu obisnuinta ca nu suntem nici pe departe atat de perfecti fizic pe cat ne-am dori sau pe cat ar considera cutumele sociale ca ar trebui sa fim, ne lasam supusi realitatii si ne diminuam pretentiile in ceea ce priveste frumusetea fizica a partenerului? Oare suntem corecti si consideram ca daca noi nu suntem asa cum ar trebui atunci nu putem emite pretentii in ceea ce ne priveste jumatatea? Oare ne autoimpunem o limitare in aspiratii? Sau poate devenim egoisti?

Unii oameni considera ca perfectiunea fizica poate fi compensata prin multele alte calitati pe care fiecare le avem adanc ascunse dar arzand de dorinta de a fi descoperite. Asa sa fie oare? Oare ar trebui sa aplicam acest principiu al compensarii in viata noastra sau ar trebui sa acceptam realitatea si chiar sa ne simtim bine cu ea?

Ce ar trebui sa ne atraga la un om? Ce ne atrage la partener? Ce conteaza cu adevarat?

Oare perfectiunea fizica este frumoasa sau doar ne amagim?

Ce reprezinta pentru tine si ce semnificatie are in viata ta preferctiunea fizica? Esti sincer?

Inapoi din iad. Tulburatoare intrebare: Exista viata dupa moarte? Se pare ca DA.

Va las sa urmariti un film ce sincer mi s-a parut extrem de interesant.

www.videos.google.com

Sufletul si timpul iau decizii diferite. Doar spaţial se întâlnesc. Sufletul este statornic clipei. El rămane pe loc. Timpul este copilul rătăcitor, pierdut, regăsit, regretat sau poate chiar bucuria vieţii. Spaţiul ne oferă existenţa pentru a ne trăi timpul şi sufletul.

Sufletul mi-e timp

Şi timpul mi-e suflet

Împreună le schimb

Dar doar cu ele.

Prin ele sunt

Şi ele sunt prin mine.

Trăim împreună

Şi separat ne e bine.

Copii suntem toţi trei

Şi gemeni si fraţi

Mai mari sau mai mici

Ne suntem unul altuia

Aşa cum părinteşte ne alintăm.

Timpul, sufletul

Şi eu…

Unul şi trei,

Trei şi unul

Pe acelaşi drum şi

Simultan pe cărări diferite.

Ne suntem viaţa

Şi izvor deopotrivă

Eternitatea ne apasă

Şi ne iartă cu greu

Şi timpul şi sufletul

Şi eu….

Viaţa nu este simplă. Viaţa nu este complicată.

Viaţa are sensuri date şi capătă noi sensuri, personalizate de către fiecare individ în parte.

O viaţă – o Personalitate – sensuri comune împletite cu sensuri individualizate.

Fiecare sens – o culoare. Culori pure, parfumate, clare amestecate cu acelea mai deocheate, mai şmechere, mai ascunse, mai reci. Paletă multicoloră. Sunt şabloane pentru citirea anumitor culori şi simţuri pentru interpretarea celorlalte.

Viaţa nu este simplă. Viaţa nu este complicată.

E doar Viaţă.

Cine ştie să o trăiască – o va trăi.

Ceilaţi vor fi doar prezenţe. Umbre surprinse de bliţurile necontrolate ale celor ce trăiesc.

Strălucirea nu este un lucru abominabil, condamnabil sau o dovadă a lipsei de modestie.

Strălucirea este expresia esenţei, a dreptului de „a fi” asumat şi folosit. Lumina reflectoarelor există. Trebuie doar gândul şi voinţa de a popula scena. Cine le are.

Viaţa nu este simplă. Viaţa nu este complicată.

Inel de aur in ratul porcului, asa este femeia frumoasa si fara minte.

Solomon

We have heard them so many times that we got to believe that they are part of us. Of our soul. We may even think that we are the authors. At least for a part of them. They are fundamental truths, genuine roots of our spinal cord. Except Balthasar Gracian I personally never found such concentrated wisdom, that to be more accepted by every conscience.

Here is:

General Colin Powell’s Rules:

1. It ain’t as bad as you think. It will look better in the morning.
2. Go mad, then get over it.
3. Avoid having your ego so close to your position that when your position falls your ego goes with it.
4. It can be done!
5. Be careful what you choose. You may get it.
6. Don’t let adverse facts stand in the way of a good decision.
7. You can’t make someone else’s choices. You shouldn’t let someone else make yours.
8. Check small things.
9. Share credit.
10. Remain calm. Be kind.
11. Have a vision. Be demanding.
12. Don’t take counsel of your fears or naysayers.
13. Perpetual optimism is a force multiplier.

What if we all try it in our lives?

Dacă faci afaceri cu inima te vei îmbolnăvi de inimă.

Astăzi chiar şi viaţa personală, pentru mulţi, este tot o afacere. Au dispărut principiile şi s-au răsturnat valorile.

Nu mai ştii cum să trăieşti în pas cu viaţa actuală. Moda a depăşit graniţele desemnate în mod firesc şi natural şi a intrat într-o „transhumanţă” care zdruncină multe temelii.

Credinţa este credinţă dar elementele de referinţă, definitorii sunt altele.

Este în regulă. Oamenii, în special tinerii, au o nevoie mai accentuată de agusta din „afirmarea personală” înainte de a se putea defini ca oameni. Vorbim de o societate care fuge de cutume, de rigori, de stereotipuri. De fapt fuge de unele doar pentru a le putea îmbrăţişa pe altele.

Orizontul este definit altfel chiar dacă este cercetat tot cu pieptul înainte.

Pe de cealaltă parte, alte generaţii ajunse doar la o anumită vârsta, blazaţi, se văd extrem de competitivi dar fără să se mişte, văzând în inerţia lor un motiv pentru a se implica în limitarea evoluţiei celor tineri şi mai ales în criticarea unui stil de viaţă nesănătos.

Canoane sunt peste tot. Uneori iau chiar forma unor legi fundamentale.

Contradicţiile paradoxale, nu mai definesc apele calme ci exact invers.

Privitul în oglindă a devenit o artă şi o tehnică de dezvoltare personală.

Generaţia nouă se vinde pentru cât poate mai bine, generaţia „mai experimentată” se vinde pentru recunoaşterea firelor albe de păr.

A nu te gândi la un elefant roz devine din ce în ce mai mult o fabulă, pe măsură ce lumea caută mai întâi răspunsurile pentru a descoperi întrebările.

Nu faptul că foaia albă de hârtie a fost înlocuită de ecranele monitoarelor este evoluţia normală ci faptul că anumite aspecte sustituite pentru progres nu mai au aceeaşi semnificaţie, nicimăcar ca şi rădăcini generatoare.

Poate unii sunt tentaţi să spună că superficialul a fost ridicat la rang de rege, în realitate însă noile priorităţi definesc alte valori, ce pentru aceia care nu şi le însuşesc devin sicrie de sticlă.

Introvertit sau extrovertit sunt domenii de interes pentru profesii care sunt aruncate în josul clasamentului. Pentru „Top” astfel de noţiuni sunt doar pietre de moară.

„Ce pot să…” este înlocuit în mod atât de firesc şi uman de „Ce îmi iese…”, încât busola nu va mai arăta pentru mult timp nordul.

Contemplarea aparţine generaţiei excluse de societatea care spune: „ACUM… sau stai la coadă încă o dată deşi uşile de ieşire din cinematograf îţi sunt deschise…”

„Lumea este o scenă şi fiecare îşi joacă rolul lui” se spunea cândva. Astăzi toţi cei care îşi joacă propriile roluri îşi construiesc propriile scene şi îşi aduc doar proprii spectatori.

Generaţia este doar o stare. Ea nu este influenţată de vârstă. Doar de spirit.

Tu cărei generaţii îi aparţii………………….?

De cele mai multe ori privim viata altfel decat merita. Ii atribuim alte prioritati ….. si omitem multe……

Am primit pe email acest text… sper sa il simtiti…

Alo, Centrala? O poveste despre viata, care merge la inima

Pe cand eram copil, tatal meu a facut rost de unul dintre primele telefoane din cartier. Imi aduc perfect aminte de ladita aceea din lemn lacuit,montata in perete. Receptorul stralucitor atarna intr-o parte. Eram inca prea mic ca sa ajung la telefon dar ascultam mereu, fascinat, cum mama mea vorbea cu el. Apoi am descoperit ca undeva, inauntrul acestui aparat, traia o persoana uluitoare. Numele ei era “Alo Centrala” si nu era nici un lucru pe lumea asta, pe care ea sa nu-l stie. Alo Centrala putea sa-ti spuna numarul oricui si in plus, ora exacta.
Experienta mea, cu acest duh inchis intr-o sticla, a venit intr-o zi cand, in vreme ce mama era in vizita la o vecina iar eu ma jucam la bancul de scule din pivnita, mi-am lovit un deget cu ciocanul. Durerea era teribila si nu era nimeni in preajma care sa-mi arate compasiune. Am umblat in jurul casei sugandu-mi degetul inflamat pana am ajuns la scara. Telefonul! Am tarat repede un scaun din sufragerie pana in hol, m-am urcat pe el, am scos din furca receptorul telefonului si l-am dus la ureche.
“Alo, Centrala!”, am strigat in microfonul care era chiar deasupra capului meu. Un clic sau doua, apoi o voce joasa si clara mi-a ajuns la ureche:
“Centrala.”.
“Mi-am ranit degetul…” – m-am smiorcait eu in telefon iar lacrimile m-au podidit imediat, acum ca aveam o audienta.
“Mamica ta nu este acasa?”- urma intrebarea.
“Nu este nimeni acasa in afara de mine…”- am bolborosit.
“Iti curge sange?” – m-a intrebat vocea..
“Nu,” – i-am raspuns. “M-am lovit cu ciocanul si acuma ma doare tare rau…”
“Poti sa deschizi racitorul?” – m-a-ntrebat ea. I-am spus ca pot.
“Atunci ia de acolo o bucatica de ghiata si tine-o lipita de degetel,” - spuse vocea. Dupa aceea am inceput sa chem “Alo Centrala” pentru orice. I-am cerut ajutor pentru lectia de geografie iar ea mi-a spus unde se afla Philadelphia . .. M-a ajutat si la matematica… Ea mi-a spus ca veverita pe care o prinsesem in parc cu o zi inainte, mananca fructe si alune. A venit apoi o zi in care Petey, canarul nostru, a murit. Am chemat “Alo Centrala” si i-am spus vestea asta trista. Ea m-a ascultat si a inceput sa-mi spuna lucruri pe care de obicei oamenii mari le spun copiilor ca sa-i linisteasca. Am intrebat-o,
“De ce se intampla ca pasarile, care canta atat de frumos si aduc atata bucurie oamenilor, trebuie sa se sfarseaca intr-o gramajoara de pene, pe fundul unei colivii?” Cred ca ea mi-a inteles afectarea, pentru ca mi-a spus incet,
” Wayne , tine minte intotdeauna, ca mai sunt si alte lumi in care se poate canta.” Alta data la telefon,
“Alo, Centrala!”
“Centrala.” – mi-a raspuns vocea cunoscuta.
“Cum se scrie cuvantul fix?” -am intrebat-o. Toate astea se intamplau intr-un mic orasel din zona Pacificului de Nord-Vest. Pe cand aveam noua ani, ne-am mutat la capatul celalalt al tarii, la Boston . Imi lipsea foarte mult prietena mea… “Alo Centrala” ramasese in cutia aceea din lemn de mahon din vechea noastra casa. N-am mai incercat sa fac acelasi lucru cu telefonul modern, stralucitor, din locuinta noua. Devenisem adolescent dar amintirea acelor conversatii din copilarie m-a urmarit pretutindeni… Adesea, in momente de incertitudine si neputinta mi-am reamintit acea seninatate si sentiment de siguranta, pe care le-am avut la timpul acela. Am apreciat acum cat de rabdatoare de intelegatoare si buna la suflet trebuie sa fi fost ea, ca sa-si piarda atata timp cu un mic baietel ca mine. Dupa cativa ani, am facut iarasi drumul catre Vest, de data asta pentru a-mi continua studiile colegiale. Am aterizat in escala la Seattle . Aveam
o jumatate de ora intre avioane. Am petrecut vreo 15 minute la telefon cu sora mea, care locuia aici de o vreme. Apoi, fara sa ma gandesc, am format numarul operatorului din oraselul nostru de bastina si am spus:
“Alo Centrala!” Miraculos, am auzit aceias voce joasa si clara, pe care o cunosteam atat de bine.
“Centrala.”
Nu planuisem asta dar m-am auzit spunand:
“Poti sa-mi spui cum se scrie cuvantul fix?” O pauza lunga. Apoi, vocea aceea catifelata mi-a raspuns:
“Cred ca degetelul tau s-a vindecat pana acum.”
Am ras,
“Deci tu esti, intr-adevar, ” – i-am spus.
“Ma-ntreb daca ai idee cat de mult ai insemnat pentru mine la vremea aceea.”
“Iar eu ma-ntreb,” – zise ea, “daca tu realizezi cat de mult au insemnat telefoanele tale pentru mine. N-am avut niciodata copii si asteptam cu bucurie chemarile tale, zi de zi…”
I-am spus cat de mult m-am gandit la ea dealungul anilor si am intrebat-o daca pot s-o mai chem din nou atunci cand voi veni sa-mi vizitez sora.
“Cu placere,” – mi-a spus ea. “Intreaba de Sally.”
M-am intors la Seattle peste trei luni. O alta voce mi-a raspuns la
“Informatii”. Am intrebat de Sally.
“Santeti un prieten?” – m-a intrebat.
“Da, un foarte vechi prieten… Wayne . ..”
“Imi pare rau sa-ti spun asta,” – mi-a spus ea. “Sally a lucrat doar o jumatate de norma in ulimii ani, pentru ca era bolnava. A murit cu cinci saptamani in urma.” Inainte de a apuca sa agat receptorul, mi-a spus,
“Un minut, ai spus ca te cheama Wayne ?
“Da.” – i-am raspuns.
“Ei bine, Sally a lasat un mesaj pentru d-ta… L-a scris pe o hartie in caz ca ai sa suni. Ti-l citesc.”
Mesajul ei era:
“Spune-i ca sunt si alte lumi in care se poate canta. El va sti la ce ma refer.”
I-am multumit si am atarnat receptorul. Stiam la ce se referea Sally.
Niciodata sa nu subestimezi impresia pe care ai facut-o asupra cuiva.

O zi minunata va doresc

Unii sunt mai sus decât alţii. Fie că se autoconsideră, fie că sunt aşezaţi acolo. Paradoxal este faptul că realitatea nu are astfel de podiumuri.

Şi totuşi are şi ea, banala realitate, un top al ei. De exemplu topul trădării. Fiecare şi-l are, fiecare şi-l păstrează cu sfinţenie şi cu durere.

Trădarea. Sub toate formele ei de „înjunghiere pe la spate”.

Ziua este senină, lucrurile merg în direcţia cea bună şi deodată o durere acută între omoplaţi te face să te prăbuşeşti în genunchi. Îţi întinzi mâinile cu disperare, simţi cuţitul înfipt până în prăsele, dar nu poţi să îl apuci. A fost îmfit prea profesionist, prea dibaci şi prea cu sete. Simţi sângele cum ţi se scurge pe spate în timp ce capul îţi este învăluit într-o căldură umedă. Brusc începi să vezi mai limpede ce ai în spate decât pe unde mergi. Paşii nu îţi mai sunt atât de siguri, mâinile şi se agaţă cu disperare de aerul sufocant din juru-ţi.

De ce? De ce mie? De ce el/ea? De ce acum? De ce aşa? De ce?

Doar: „De ce”.

Sunt singurele sunete pe care le mai auzi. Le repeţi şi le tot repeţi cuprins fiind parcă de sado-masochism. Ajungi să te auto-înjunghii folosind cu obstinenţă: „De ce”.

De ce nu ar fi putut fi Trădarea dulce?

De ce nu ar fi putut fi Trădarea plăcută?

De ce Trădarea este Trădare?

De ce mă doare atât şi nu pot să râd de ea şi reuşitele ei nefaste?

Vă mulţumim Doamnelor că ne sunteţi alături chiar şi când nu vă merităm. Vă multumim Doamnelor că ne ajutaţi să fim. Vă mulţumim Doamnelor că existaţi.

Mărţişorul nostru pentru voi Doamnelor este chiar inima noastră.

În fapt, ca să nu fim egoişti, VOI Doamnelor sunteţi MĂRŢIŞORUL nostru.

Vă iubim Doamnelor.

Te Iubesc……

Minunea de a fi copil!

Sufletul copilului straluceste dincolo de imaginabil!

Cuvintele sunt aţa pe care ne înşirăm experienţele. (Aldous Huxley)

Prin forţa propriilor cuvinte anumiti oameni au puterea de a influenţa nu doar muritorii ci naţiuni întregi. Chiar şi după trecerea în nefiinţă sau mai ales după acest pas cuvintele lor devin mai vii, mai reale, mai actuale, mai puternice.

Cuvintele au puterea absolută. Ele pot însufleti, mobiliza, distruge. Ceea ce simţim este conturat, creat de înţelesul pe care în mod conştient îl atribuim. Pur şi simplu acelaşi eveniment poate fi descris în moduri diferite doar utilizând cuvinte diferite iar acest lucru cu siguranţă se va reflecta în ceea ce vom trăi ca stare în interiorul nostru. Dacă alegem un alt tip de limbaj ne putem transforma aşa numitele tipare emoţionale. Schimbând doar un cuvânt negativ pe care îl folosim în mod uzual vom observa imediat că şi trăirile sau sentimentele noastre negative încep să se schimbe. Atunci când foloseşti un alt cuvânt pentru o situaţie uzuală, practic, îi dai altă valoare. Nu e vorba de o schimbare intelectuală ci mai ales de una emoţională. Rolul cuvintelor este acela de a declanşa mecanisme. Pur şi simplu încearcă să îţi imaginezi ce simţi şi cum reacţionezi atunci când cineva te agresează verbal. Dacă învăţăm să stăpânim această artă a transformării cuvintelor ne vom transforma pe noi înşine. Putem să o considerăm drept arta vocabularului transformării.

Cei mai mulţi dintre noi ne alegem în mod inconştient cuvintele pe cae le folosim din masa vocabularului uzual. Este paradoxal să ne lăsăm astfel trăirile şi experienţele de viaţă la mâna inconştientului.

Anthony Robbins spunea la un moment dat: „Cuvintele prin care ne definim experienţa devin propria noastră experienţă.” Mark Twain spiritual ca de obicei obişnuia să spună:” Un agent foarte puternic este cuvântul potrivit. De câte ori dăm peste unul care este exact ce trebuie…efectul rezultat este atât fizic cât şi spiritual şi de o promptitudine fulgerătoare.”

Cei mai mulţi oameni au un vocabular ce constă doar în câteva mii de cuvinte, în timp ce orice dicţionar al oricărei limbi conţine sute de mii de cuvinte.

Odată ce punem o etichetă automat creem o stare emoţională. Să nu uităm de efectul Placebo. Stistemul imunitar, organismul beneficiază de reviriment atunci când aude cuvintele potrivite. Norman Cousins spunea: „Cuvintele pot îmbolnăvi, cuvintele pot ucide, de aceea doctorii înţelepţi sunt foarte atenţi cum discută cu bolnavul.”

Viaţa pe care o trăim este determinată de vocabularul pe care îl folosim. Oamenii care au un vocabular sărac trăiesc o viaţă afectivă săracă. Cunoşti pe cineva care duce o viaţă plină de pasiune, fericită, încununată de succes? Ce cuvinte foloseşte în mod uzual?

Atenţie la copii. De fapt atenţie la ce limbaj sau ce cuvinte folosim în discutiile cu copii noştri. Le putem distruge toată viaţa. Îi putem transforma în nişte rataţi. Unele cuvinte produc explozii emoţionale. Contează însă ce fel de explozie producem.

Cuvintele sunt emoţii.

Fără emoţii, întunericul nu poate fi transformat în lumină şi nici apatia în mişcare. (Carl Jung)

• Dragostea subjugă totul. (Virgiliu)
• Sunt un singur om, dar sunt cineva; nu pot să fac totul, dar pot să fac ceva; şi pentru că nu pot să fac totul, nu voi pregeta să fac acel ceva care îmi stă în putinţă, (Edward E. Hale)
• Dacă inima îţi spune că trebuie să ai grijă de un semen de-al tău, atunci succesul în viaţă îţi este garantat. (Maya Angelou)
• Trebuie să dăruiţi timp semenilor voştri. Chiar dacă este un lucru mărunt, faceţi ceva pentru cei din jurul vostru – ceva pentru care nu veţi obţine nicio recompensă, ci doar privilegiul de a-l fi înfăptuit. (Albert Schweitzer)
• Dragostea este adevărata tămăduire a oamenilor – atât a celor care o dăruiesc, dar şi a celor care o primesc. (Dr. Karl Menninger)
• Tămăduirea sufletului constă în a petrece cât mai mult timp în mijlocul copiilor. (Fiodor Dostoievski)
• Pentru ce trăim dacă nu pentru a fae viaţa semenilor noştri mult mai uşoară? (George Eliot)
• Unii oameni pătrund în viaţa noastră, dar pleacă la fel de repede cum au venit. Alţii, însă, rămân o clipă în viaţa noastră, lăsând apoi amprente puternice asupra noastră, încât nu mai suntem niciodată cum am fost cândva.
• Pentru tot ce ţi-e dat să pierzi, ţi-e dat să şi câştigi ceva. (Ralph Waldo Emerson)
• Lucrurile nu se schimbă niciodată. Îţi schimbi doar unghiul din care le priveşti, asta-i tot. (Carlos Castaneda)
• Pentru fiecare dezavantaj există un avantaj. (W. Clement Stone)
• Adevăratele noaste binecuvântări ni se arată adesea înveşmântate în straiele durerii, eşecurilor şi dezamăgirilor; dar – dacă avem răbdare – ele ni se vor dezvălui sub reala lor înfăţişare. (Joseph Addison)
• Lucrurile îşi află tâlcul nu în ele însele, ci în atitudinea pe care o manifestăm faţă de ele. (Antoine de Saint Exupery)
• Obstacolele nu mă pot zdrobi; fiecare obstacol cedează în faţa unei soluţii certe. (Leonardo da Vinci)
• Alintaţi-vă imaginaţia şi visurile, căci ele sunt copiii sufletului vostru – mărturiiile ultimilor voastre realizări. (Napoleon Hill)
• Durerea este inevitabilă. Suferinţa este însă opţională.

Aş face totul pentru dragoste. In numele iubirii viata devine pasiune pura. Existenţa noastră se transformă într-o melodie. Fiecare are propria sa melodie care îl defineşte. Putem trăi la intensitate maximă o mulţime de melodii care ne creează o mulţime de stări dar doar una ne defineşte. Doar una ne exprimă prin trăirea absolută.

Aş face orice pentru dragoste. O viaţă întreagă dedicată iubirii.

Să simţi cum curgi prin propiile vene fiind propriul sânge în ritmul melodiei tale. Să fii definit de un singur cuvânt. Dacă ajungi să trăieşti această stare poţi afirma că ai atins cunoaşterea de sine.

Care este melodia ta? Ce te defineşte?

Te iubesc.

Te iubesc ca un nebun.

Imi plac ochii tăi, imi plac buzele tale.

Îmi place fiinţa ta.

Te iubesc.

Cu fiecare clipă trăiesc iubirea unui suflet nemuritor. Timpul devine inexistenţial strivit de trăirea unei inimi subjugate etern de aerul tău. De tine.

Eşti sufletul ce mă încălzeşte şi mă răcoreşte şoptindu-mi şoapte de iubire. Sunt cuprins de tine şi de inima ta.

Te iubesc.

Enorm.

Ca un nebun…

Paşii tăi străpung tăcerea inimii mele răspândind trăirea în camerele unui trup depus la picioarele tale.

Te iubesc.

Trăiesc şi sunt.

Sunt…

Te iubesc. În o mie de feluri toate unice şi toate ale mele. Eşti tot ce mi-a fost dat să vreau a avea.

Te iubesc aşa cum eşti şi aşa cum sunt.

Te iubesc.

Aşa…

Eşti inima mea.

Îmi imaginez de fiecare dată ceea ce simt. Trăiesc la intensitate maximă depăşind şoaptele universale o iubire fără sfârşit, creată de universul celor două suflete ce ne unesc.

Te iubesc aşa cum nu şi-a imaginat Iubirea însăşi că se poate iubi.

Te iubesc.

Te iubesc ca un nebun cuprins de tine.

Sunt plin de împlinire şi înecat în fericire. În fericirea aceea fără secrete în care valurile sufletului te îmbrăţişează în valsul vieţii.

Te iubesc.

Iubesc muzica pe care o naşti în mine. Iubesc viaţa pe care mi-ai adus-o.

Te iubesc.

Te iubesc.

Te iubesc.

Iubesc fiinţa din tine şi lumea pe care mi-a deschis-o.

Sufletul mi-a devenit nemuritor pentru a putea fi alături de tine în eternitatea iubirii.

Sunt…

Sunt pentru că te iubesc.

Mi-ai deschis calea către mine. M-ai împlinit şi m-ai făcut să respir.

Buzele mele nu pot însufleţi iubirea pe care lacrimile mele încearcă să o aşeze în palmele tale. Mi-e dor de obrajii tăi. Mi-e dor de tine.

Te iubesc.

Te iubesc.

Sufletul îmi strigă. Strigă: TE IUBESC!

TE IUBESC.

TE IUBESC.

Fără legile scrise sau nescrise ale universului. În felul meu şi în universul pe care l-ai creat din sufletele noastre. Te iubesc aşa cum nu m-am văzut niciodată iubind.

Te iubesc enorm.

Te iubesc ca un nebun.

Sufletul îmi tresare disperat după atingerile tale. Inima mea s-a rupt în petale pentru a se aşterne peste părul şi chipul tău. Sunt eternul îndragăstit mistic şi ireal. Dar sunt. Sunt şi te iubesc. Cu toată forţa şi flacăra vieţii mele.

Te iubesc.

Aud paşii tăi în camerele sufletului meu. Ai transformat inima mea în mistuirea sentimentelor, în contopirea trăirilor. Privesc dar văd. Te văd şi doar te văd. Atât. Tu eşti imaginea ochilor mei oriunde s-ar uita. Mă dor până la lacrimi, străpunşi de dorinţa de a te căuta şi a te privi etern pentru nemurire.

Mă faci să fiu. Un altul sau poate acelaşi, dar mă regăsesc.

Te iubesc.

Te iubesc.

Enorm.

Ca un nebun…

Te iubesc.

Trăiesc anii dar parcă rămânem nemişcaţi. Inima păşeste şi trupul o urmează prin iarba udă a firului tău de vânt ce mă adie.

Nebunie şi luciditate. Cui îi pasă? Cui i-a păsat?

Eu…

Eu te iubesc.

Doar atât şi … sunt fericit. Puterea şi şansa de a te iubi îmi sunt atât de suficiente pentru a trăi şi a simţi că trăiesc.

Te iubesc.

Te iubesc.

Te iubesc.

Doamne cât te iubesc.

Te iubesc

Je t’aime…

Orice speranţă de a vă realiza visurile devine practic imposibilă atâta vreme cât ezitaţi să mergeţi înainte şi să vă mulţumiţi cu lucrurile pe care le-aţi făcut probabil în trecut.

Atunci când optaţi pentru visurile dumneavoastră, vă deschideţi către o lume a posibilităţilor. Veţi evolua şi veţi învăţa aşa cum probabil că nu v-aţi imaginat niciodată că este posibil.

Importantă este depăşirea comportamentului previzibil, marginal – indiferent de vârsta pe care o aveţi. Atingerea potenţialului de care dispuneţi reprezintă sensul vieţii.

A merge înainte este un proces, nu un simplu moment unic.

Faptul de a depăşi zona de supravieţuire vă va oferi o viaţă ce prezintă perspectiva celor mai mari oportunităţişi a celor mai bogate recompense. De ce? Pentru că visurile se află în afara zonei de supravieţuire.

Doar cei care îndrăznesc să facă acel singur pas înainte au şansa de a reuşi…

Acţiunea este un ingredient necesar în depăşirea temerilor pe care le-aţi putea avea. Iar procesul începe cu acel prim pas către ţelul dumneavoastră şi către acel nou mod de a fi.

Carta Drepturilor noastre individuale poate servi drept structură pentru propria împuternicire personală – a trăi eficient în condiţii de schimbare, exercitând în acelaşi timp alegeri responsabile, pe măsură ce mergem înainte.

Fiecare genereaţie se sprijină în principal pe cea precedentă pentru a-i furniza bazele viziunii sale asupra lumii. Iar acum folclorul şi înţelepciunea de şezătoare au prins rădăcini în dumneavoastră.

În prea multe cazuri oamenii, sunt dispuşi să cedeze altcuiva propria putere de decizie… Ei au încă nevoie să-şi dezvolte încrederea în sine şi să devină convinşi că sunt capabili de luare unor decizii excelente.

Toţi vorbim cu noi înşine. Ţine de natura umană. În trecut, se considera că a vorbi cu tine însuţi este un semn de nebunie. Nu sunt foarte mulţi oamenii care mai fac o astfel de afirmaţie.

Cel care e pe cale de a adopta un nou curs în viaţă ştie că există întotdeauna posibilitatea unei căi mai bune – de comportament, gândire, relaţionare cu ceilalţi.

Faptul de a nu fi sigur de rezultatul pe care îl doreşti poate acţiona ca o ancoră legată de împrejurările actuale. Însă e o ancoră de care cel ce îşi doreşte în mod sincer o viaţă mai bună se poate elibera.

Implicarea şi acţiunea sunt modalităţi standard de comportare atunci când aveţi trei ani şi aproape orice exImplicarea şi acţiunea sunt modalităţi standard de comportare atunci când aveţi trei ani şi aproape orice exienţă zilnică este nouă, de vreme ce mergeţi înainte. Adaptarea înseamnă o resursă săracă după ce devenim adulţi.

Aveţi mereu la dispoziţie o opţiune. Oamenii se pot induce singuri în eroare cu privire la direcţia în care îşi pot îndrepta viaţa pentru că uneori îşi anulează opţiunile – aleg să nu aleagă. După ce se întreabă de ce nu obţin ceea ce doresc.

Vă puteţi alege propriul destin şi nu aveţi nevoie decât de aprobarea unei singure persoane pentru a porni la drum. Acea persoană sunteţi dumneavoastră înşivă.

Comportamentul bazat pe principii este piatra de temelie a strategiei de tip câştig/câştig. El vă determină caracterul. Iar dumneavoastră vă demonstraţi calitatea caracterului în fiecare zi prin acţiunile întreprinse.

Oamenii care înving îşi determină cursul vieţii cu fiecare interacţiune pe care o realizează – minut după minut, oră de oră, zi după zi. Ei îşi asumă personal responsabilitatea faţă de propriile lor vieţi şi apoi acţionează. Alegerea le aparţine, iar ei ştiu asta.

Vechea personalitate ţine de trecut. Totodată bagajul emoţional, comportamentele ineficiente şi greşelile repetate sunt şi ele lăsate în urmă.

Nu este nevoie să fiţi persoana desemnată oficial ca lider pentru a aduce contribuţii pozitive – în orice situaţie. Există nenumărate ocazii pentru a fi eficient la toate nivelurile. E necesară doar implicarea dumneavoastră activă pentru a face în aşa fel ca lucrurile să se întâmple.

Faptul de a şti cum urmează să vă atingeţi scopul vă va permite să gândiţi în maniere noi, creative şi dinamice. Existenţa unei structuri vă va permite să vă deplasaţi înainte pe măsură ce vă străduiţi să vă împliniţi visul.

Curajul nu e decât înţelepciunea de a vă fixa o direcţie nouă, precum şi abilitatea şi hotărârea de a acţiona în ciuda fricii.

Concentraţi-vă asupra domeniului din viaţa dumneavoastră pe care doriţi să-l schimbaţi, asupra momentului în care doriţi să o faceţi şi asupra paşilor precişi pe care îi veţi pargurge pentru a reuşi.

Preluarea în mod deliberat a iniţiativei de a vă influenţa rezultatele şi de a obţine ceea ce vreţi vă poziţionează pe o cale mai dificilă. Cei care o acceptă constituie excepţia. Ei sunt cei care reuşesc – singurii.

Prin însăşi natura sa, fixarea de scopuri impune noi moduri de comportament. Ea introduce schimbarea. Iar fiecare pas pe care îl parcurgeţi către noul scop şi către un viitor mai luminos înseamnă un pas mai departe de starea de lucruri anterioară.

Asiguraţi-vă că paşii pe care îi parcurgeţi către scop sunt pozitivi din punct de vedere mental, fizic şi social. Fiţi mulţumit de faptul că sunteţi mai fericit acum decât înainte de a fi pornit pe acest drum al schimbării.

Michael Kerrigan

Oamenii sunt cel mai frumos detaliu al peisajului universal. Frumuseţea lor răsare nu din trup ci din suflet. Din inimă. Oamenii ştiu să se bucure de fiecare moment al vieţii şi să facă din el o sărbătoare. Astăzi toţi îndrăgostiţii se sărbătoresc şi îşi celebrează iubirea dar şi toţi cei care poartă numele Sf. Valentin au prilej de bucurie. Sunt deci oameni care astăzi sărbătoresc din două motive.

Din punctul meu de vedere,

doresc

IUBIRII

un sincer

LA MULŢI ANI!