Dacă vrei să te ridici trebuie să taci. Dacă vrei să rezişti trebuie să taci. Dacă vrei să fii considerat inteligent trebuie să taci. Dacă vrei să fii considerat capabil trebuie să taci. Dacă vrei să fii lasat să faci câteceva din cele ce ţi-ai propus trebuie să taci. Dacă vrei să nu fii bolnav de stres trebuie să taci. Dacă vrei să ai viaţă personală trebuie să taci.

Un vechi proverb spune:”Dacă tăceai filozof rămâneai”. E adevărat că ne plac rimele dar ca orice vorbă populară în spatele ei se ascund multe clipe de înlelepciune nediluată. În tehnica negocierilor şi a vânzărilor se spune astfel: „cine rupe primul tăcerea pierde”. Cu alte cuvinte pune întrebarea potrivită şi apoi taci. Pauza va deveni atât de apăsătoare încăt devine o luptă. Cel care cedează presiunii psihice exercitate de această linişte activă pierde în chestiunea respectivă.

“Tăcerea este marea artă a conversaţiei” (William Hazlitt).

Mai intervine totuşi un aspect foarte important. Trebuie să ştii cum să taci. Trupul tău trebuie să ştie cum să tacă alături de spiritul tău. Gândurile tale trebuie să înveţe şi ele să tacă pentru a putea asculta şi a prelucra tăcerea. Important este nu cum vorbeşti ci cum taci. A arunca o serie de cuvinte asupra interlocutorului, a exploda verbal este apanajul tuturor oamenilor. A şti să taci deja te include în clasa superioară a oamenilor inteligenţi. Cu cât tăcerea ta este mai stilată cu atât tu însuţi capeţi sânge albastru.

Tăcerea este interpretată în multe feluri. Ea poate însemna neştiintă, ea poate însemna diplomaţie, o chintesenţă a înţelepciunii, modestie, puritate, decenţă, poate însemna pregătirea terenului, disimulare, adormirea simţurilor adversarului, distragerea atenţiei, o minte mai lentă, poate fi asemeni cuţitului lui Brutus, etc. De aceea este extrem de important să asociem tăcerea simţurilor şi limbajului trupului. Privirea din tăcerea provocată poate spune mult mai multe decât orice presupunere a celei mai luminate minţi.

Tăcerea este o ceartă continuată prin alte mijloace. Che Guevara

Tăcerea este sanctuarul prudenţei. Baltasar Gracian

Tăcerea este virtutea nebunilor. Francis Bacon

Dacă vrei să te ridici trebuie să taci. Dacă vrei să exişti trebuie să taci. Dacă vrei să ai un loc pe hartă trebuie să taci.

Arta desăvârşirii este însă să taci în tăcere!

Fotbalul stârtneşte pasiuni. Fotbalul este rege. Fotbalul este nemuritor. Fotbalul este cel mai frumos sport. Viaţa fără un meci de fotbal este mult prea săracă pentru a fi trăită. Fotbalul este în sânge. Fotbalul aprinde inimile. Fotbalul naşte cele mai profunde sentimente. Mai bine fără pâine decât fără fotbal. Nu ştii fotbal, nu ştii nimic. Fotbalul este regele sporturilor. Fortbal, fotbal, fotbal – meniul zilei.

Şi o mulţime de alte fraze sau sloganuri. Pe acestea mi le-am reamintit acum. Dacă mai cunoaşteţi şi alte astfel de definiţii vă rog să nu vă sfiiţi şi să le aşterneţi aici.

Nu sunt un microbist dar nu pot să remarc că fotbalul reprezintă un fenomen mondial care aprinde pasiuni, stârneşte controverse şi provoacă infarcturi. Este poate cel mai iubit sport existent, cu cei mai mulţi adepţi şi suporteri, practicat cu siguranţă pe toate continentele. Nu contează naţionalitatea, ci contează să joci.

Cred că a depăşit mult mai titratele olimpiade în celebritate.

Pentru mine fotbalul a reprezentat o scurta perioada de pasiune nebună în anii 84 doar datorită nemuritoarei „Campioana unei mari iubiri” şi a focului interior pe care oltenii îl stârneau. Dar asta a fost odată.

Haideţi să le ţinem pumnii fotbaliştilor nostrii sâmbătă 28 martie când vor discuta partida de calificare pentru campionatul mondial din 2010 împotriva Serbiei. A trecut mult prea mult timp de când noi românii nu am mai fost în inima unui campionat mondial. Pe acesta nu-l putem rata.

Haideţi să fim alături de sportivii noştrii în acest meci vital:

România – Serbia.

Ce reprezintă fotbalul pentru tine?

Vindecatori sau şarlatani. Miracol sau excrocherie. Lumea noastră are nevoie de credinţă. Are nevoie să creadă cu tărie în ceva. Mai ales dacă ajungem în cazuri disperate. Cu cât şansele de a vindeca o boală sau o anomalie sunt mai mici, cu cât mai multe încercări au fost făcute, cu cât disperarea sau epuizarea psihică sunt mai mari, cu atât mai uşor suntem dispuşi să acceptăm orice. Chiar şi să nu mai vedem că suntem speculaţi. Este cel mai cumplit lucru şi poate cel mai mare păcat să profiţi de suferinţa unei persoane şi să o amăgeşti. Sunt de acord că efectul Placebo este vizibil mai ales în astfel de situaţii, dar păcatul rămâne păcat.

Asta este ceea ce se vede: oameni disperaţi, fără speranţe, caută ultima soluţie şi sunt dispuşi la orice. Vor să creadă. Vor să creadă că va fi posibil. Că este posibil. Şi devin cu atât mai vulnerabili.

Realitatea este dificil de explicat chiar şi pentru un sceptic sau un ateu. Totul atârnă de un singur fir de păr.

Cât de departe pot merge realizările dincolo de limitele ştiinţei? Oare miracolele există? Oare o forţă divină apelează la mesageri pentru a îndrepta nişte greşeli sau erori sau circumstanţe pe care cei creaţi, oamenii, nu le pot rezolva prin suma inteligenţelor multiplicată de existenţa exprimată în numărul de ani?

Scindarea este evidentă în astfel de cazuri. Unii oameni pot accepta şi pot crede alţii nu pot face niciuna nici alta. Dar în orice situaţie trebuie să împleteşti în interiorul tău ambele concepte: acceptarea şi credinţa.

Am vrea atât de mult să credem, dar oare putem crede în orice?

Categoric suferinţa şi durerea fiinţei umane pot modifica orice sistem de valori sau de principii, dar oare cazul unor persoane care se pretind a fi vindecători, deşi nu au niciun fel de studii sau pregătire, sau se pretind mesageri ai Divinităţii, pot fi acceptate şi crezute? Oare negarea realităţii se transformă în acceptarea şi încrederea totală într-o astfel de vindecare altenativă?

Suntem înconjuraţi de astfel de cazuri, de fapte şi vindecări care se întâmplă de atât de mulţi ani încât fac parte din cutumele gândirii.

Miracol sau înşelătorie. Excroc sau Trimis al Domnului. Dacă vindecarea ar fi la îndemâna tuturor fără a fi nevoie de studiu şi pregătire în domeniul medicinei, atunci de ce oare mai avem nevoie de doctori şi specialişti?

Se spune să credem ceea ce vedem cu ochii, dar şi şarlataniile şi înşelătoriile şi crimele tot cu ochii le vedem. Şi atunci?

Adevărul este…vindecător sau excroc?

Până unde putem să credem şi ce putem să credem?