Trăim într-o lume pe care o ştim cu toţii. Sau poate nu! Este atât de uşor astăzi să te pierzi în impresii. Ai impresia că le ştii pe toate.

Dacă ieri trăiam într-o lume a basmelor şi a culturii, astăzi trăim înr-o lume în care lucrurile se exprimă cu totul altfel.

Ieri făceam copii xerox după tot ceea ce ne pica în mână, astăzi plini de lene dăm un download pe internet, asta aşa doar pentru că avem cont.

Ieri încercam să ne cream un nume, o identitate prin ideile exprimate, prin exploziile undelor cerebrale, astăzi fără un cont google sau yahoo nu avem nicio identitate. De fapt astăzi este o concurenţă acerbă între a avea cât mai multe id-uri pe cât mai multe platforme web.

Ieri recitam poezii şi excelam în comentarii literare, astăzi trebuie să existăm în cât mai multe spaţii virtuale.

Ieri „O mie şi una de nopţi” astăzi hi5 şi facebook. Cultura devine twitter.

Ieri vorbeam de cultura rusă versus cea franceza sau britanică sau americană, astăzi vorbim despre Tila Tequila dacă are sau nu chiloţei. Cine e Tila Tequila şi cum de eclipsează ea fantastica ştire conform căreia în contextul taxei auto Wilmark a devenit cetăţean român?

Astăzi pentru a exista trebuie să ai blog. Să faci parte din blogosferă sau blogosphere.

Ieri alergam după James Clavel sau „Istoria literaturii române” astăzi accesăm on line click sau cancan. Astăzi toţi avem o adresă de tipul: .ro, .com, .net, etc. Oh şi era să uit. Dacă nu te vezi pe youtube nu ai existat. Ai trăit degeaba. Youtube, facebook, hi5, blog, twitter, google, yahoo sunt spaţiile tale în care îţi poţi construi identităţi. Nu o faci, …., mai devreme sau mai târziu prezentul te va şterge: delete, erase.

Alergând printre atâtea Oana Zăvoranu, Mihaela Rădulescu, Sexi Brăileanca, Alina Plugaru, Andreea Marin, Gina Pistol, etc, nu mai avem timp să vedem realitatea: cultura intră în faliment. Nesesizată de nimeni, parcă considerată chiar o ruşine existenţială, se scurge printre noi ştirea conform căreia Editura Nemira – cere falimentul.

Anul acesta printre atâtea efecte ale crizei, se pare că, asistăm şi la prăbuşirea pieţei de carte.

Poate mulţi vor numi asta evoluţie. Să dea Domnul aşa să fie.

Oricum pe internet, google, bloguri, facebook, hi5, twittere, click, cancan, găsiţi atât de multă cultură încât nu îţi mai pasă de falimentul lui Shakespeare.

Tu ce crezi?

Arunc şi înalţ sentimentul până în înaltul pământului. Centrul îmi fixează busola în toate direcţiile, asemeni drumurilor celebre care se reuneau într-un oraş.

Privesc în faţă întorcându-mi privirea către cel care îmi suflă în ceafă neliniştile sale fericite.

Suntem aceiaşi chiar dacă vrem să părem diferiţi. Suntem măcinaţi deşi ne găsim forţa de a zâmbi.

Seninătatea unui om denotă cea mai mare frământare. Calmul stresează cel mai tare.

Citeam undeva aceste rânduri, polemice dar fără drept de apel:

Îndoiala vede obstacolele;

Încrederea vede calea.

Îndoiala vede întunericul nopţii,

Încrederea vede lumina zilei.

Îndoiala se teme să facă vreun pas,

Încrederea se avântă spre înalţimi.

Îndoiala întreabă: „Cine poate crede?”

Încrederea răspunde:”EU”

Poate doar Shakespeare când fuge de a lui Femeie Îndărătnică, mai vede soarele când luna e pe cer.

Ne-am obişnuit deja să trăim şi să ne exprimăm viaţa prin antonime. Mai ales sentimentele se exprimă cel mai bine prin intermediul sugestiei si descrierii opusului.

Fiecare om este dominat în mod preponderent de o pereche de antonime.

Care este perechea ce te defineşte pe tine?