Le privim in fiecare zi. Sunt in jurul nostru, sunt langa noi, sunt pretutindeni. Societatea a evoluat, rolul femeii s-a schimbat si cu toate astea ramane mai vie decat oricand intrebarea: Oare ce este femeia?

Femeia muza, femeia mama, femeia amanta, femeia sotie, femeia prietena, femeia colega, femeia sefa, femeia fiica, femeia… O multime de roluri.

Dar oare cum privim femeia in adevaratul sens? Ce este femeia in societatea secolului 21? Stie cineva?

LISTĂ DE ÎNTREBĂRI                                              

ANN DEMARAIS

VALERIE WHITE                                                                         

1. Când fac cunoştinţă cu cineva, încotro se îndreaptă atenţia mea afectivă? Mă gândesc la felul cum mă simt? Mă gândesc cum se simt ceilalţi în pielea lor?
2. Ce beneficii le ofer celorlalţi? Am vreun punct forte? Dintre toate beneficile sociale – apreciere, rezonanţă, bună dispoziţie şi îmbogăţire informaţională – în care excelez? Cum ar descrie ceilalţi simţămintelepe care le au după o conversaţie cu mine? Există daruri pe care tind să le ofer?
3. Dau impresia de persoană deschisă şi participativă sau închisă, retrasă? Ce fac pentru a transmite aceste mesaje? Ce deduc străinii despre mine pe baza limbajului corporal?
4. Fac efortul de a zâmbi când cunosc oameni noi sau mă aflu într-o situaţie nouă, chiar dacă nu mă simt în largul meu?
5. Mă simt confortabil în rolul celui care face prezentările, dar în rolul celui prezentat? Pot să-mi asum un rol activ într-o situaţie nouă şi să mă prezint singur unos străini?
6. Fac efortul de a manifesta o dispoziţie cât de cât pozitivă? Care dintre elementele coeficientului de dispoziţie mi se pare cel mai uşor de schimbat: să zâmbesc mai mult, să folosesc un limbaj mai pronunţat pozitiv sau să-mi schimb tonalitatea afectivă?
7. Mă implic rapid, activ în interacţiune şi stabilesc un ton prietenos sau uneori sunt rezervat şi aştept să mă facă celălalt să mă simt în largul meu înainte de a mă implica?
8. Sunt ancorat în contextul imediat atunci când cunosc o persoană nouă? Pot găsi modalităţi de a deschide conversaţia referindu-mă şi la loc, înainte să intru într-o conversaţie mai personală sau mai abstractă?
9. Mă gândesc cum ar putea subiectele introductive să influenţeze prima impresie pe care o fac? Mă abţin să abordez subiectele negative care-mi domină gândurile şi aleg un comentariu pozitiv pentru a deschide discuţia cu o persoană întâlnită pentru prima oară.
10.  Observ ce transmite corpul meu când fac cunoştinţă cu cineva? Mă aplec spre persoana respectivă, încuviinţez din cap , zâmbesc? Mă gândesc cum s-ar putea simţi un interlocutor dacă nu-i acord la fel de multă atenţi ca şi celorlalţi?
11. Stabilesc un contact vizual sub nivel mediu de timp? (din moment ce e greu să ştii acest lucru despre tine, ai putea să ceri feedback unui prieten apropiat sau unei rude). De obicei, eu sunt cel care-şi mută privirea? Încearcă să te uiţi la interlocutori ceva mai îndelung decât dacă o faci în mod obişnuit şi vezi dacă îşi mută ei primii privirea.
12. La sfârşitul unei interacţiui ştiu tot atât de multe lucruri despre celălalt câte a aflat şi el despre mine?
13.  Mi se întâmplă să fac schimb de informaţii superficiale fără a ajunge să cunosc oamenii mai în profunzime? Sau pun întrebări deschise, care îndeamnă interlocutorul să-mi împărtăşească din gândurile, simţămintele sau interesele sale?
14. îl las pe interlocutor să preia conducerea discuţiei sau să propună subiecte de conversaţie? Îmi dau seamă când îi întrerup răspunsurile cu o nouă întrebare?
15. Când mi se adresează o întrebare, răspund exprimând părerile şi simţămintele mele sincere dar concis? Evit descrierile excesive, concentrându-mă asupra informaţiilor importante şi interesante, astfel încât să nu-mi plictisesc sau sufoc ascultătorul?
16. Le dau celorlalţi ocazia să-şi termine istorisirea sau ideea înainte de a contribui cu asociaţiile spontane ce s-au format în mintea mea?
17. Mă simt în largul meu când e vorba să exprim interes şi respect sincer faţă de o persoană pe care abia am cuoscut-o, chia r dacă mă simt inferior ei într-o privinţă sau alta?
18. Sunt în stare să duc o conversaţie dincolo de faza introducerii, găsind subiecte de discuţie? Am idee ce fal de subiecte ar putea fi interesante pentru ceilalţi? La nevoie, pot să amân o conversaţie?
19. Cum reacţionez când alţii abordează subiecte despre care eu nu ştiu mai nimic? Încerc să învăţ de la ei sau să îndrept discuţia spre un domeniu pe care mă simt mai sigur?
20. Când subiectul de discuţie nu mă interesează, mă las în voia plictiselii, dau bir cu fugiţii ori preiau iniţiativa şi abordez alt subiect?
21. Când vorbesc despre un subiect care mă entuziasmează, am grijă să nu mă lungesc prea mult şi să îndrept apoi discuţia spre interlocutor? Îi dau libertatea de a aborda un subiect nou sau de a cere informaţii suplimentare despre cel pe marginea căruia vorbesc?
22. Se întâmplă uneori să încerc să conving oameni pe care abia i-am cunoscut de meritele valorilor şi concepţiilor mele filozofice, religioase sau politice? Sunt vreodată dogmatic?
23. Se întâmplă ca, în urma interacţiunii cu oameni noi, să învăţ ceva nou despre un subiect faţă de care am păreri ferme?
24. Am grijă să citesc ziarul sau să-mi pregătesc câteva subiecte înaintea unor situaţii noi, în care mă tem că aş putea să mă simt cu limba legată?
25. Mi se întâmplă adesea să deschid conversaţiile cu subiectul care mă preocupă chiar dacă e banal şi se ţine de detalii?
26. Îmi vine uşor să vorbesc despre locuinţa, ocupaţia şi originea mea? Există lucruri elementare despre mine pe care evit să le dezvălui sau pe care le modific în mod semnificativ?
27. Îi fac pe ceilalţi să se simtă în largul lor dezvăluind date bişnuite şi inofensive – de unde sunt, cu ce mă ocup – înainte de a trece la subiecte de interes personal pentru mine?
28.  Acord atenţie gradului de confort al interlocutorului în privinţa destăinuirilor şi îmi adaptez profunzimea dezvăluirilor în funcţie de a sa?
29. Am anumite scopuri în ce priveşte autodezvăluirea? Există anumite informaţii despre mine pe care încerc să le strecor în conversaţii?
30. De obicei atunci când dezvălui informaţii despre mine, aştept să fiu întrebat înainte de a da detalii impresionante?
31. Cât de des dezvălui gafe personale în faţa unor oameni abia atunci cunoscuţi?
32. Observ vreodată că o nouă cunoştinţă spune lucruri de genul „o, îmi pare rău să aud asta” sau „ce groaznic!”? încalc „restricţiile cu greutate” în conversaţie şi dau impresia că vreau sprijin sau înţelegere?
33. Când fac cunoştinţă cu o persoană nouă, mă abţin să vorbesc despre nemulţumirile mele cotidiene sau sunt din cale afară de dornic să relatez incidentele zilei?
34. Ştiu cât de mult vorbesc în comparaţie cu alţii? În mod normal, vorbesc mai mult sau mai puţin timp decât mi se cuvine? Dacă da, cât de puternică e tendinţa mea? Proporţia e de 90/10, 70/30 şi aşa mai departe? Cât de incomod îmi este să particip în alte proporţii?
35. Sunt conştient cât de repede vorbesc în comparaţie cu alţii? Se întâmplă să încheie interlocutorul propoziţiile în locul meu? Îmi dă impresia că-i vine greu să ţină pasul cu mine?
36. Cât de lungi sunt pauzele pe care le fac între cuvinte şi propoziţii? Le las celorlalţi spaţiu să intervină cu replici? Mă opresc atât de mult încât interlocutorilor le vine greu să mă urmărească?
37. Tonul firesc al vocii mele e puternic sau slab? Îmi adaptez volumul în funcţie de ceilalţi?
38. Cât de mult vorbesc când îmi vine rândul? Contribuţia mea e mai scurtă sau mai lungă decât a altora? Pot să mă adaptez şi să vorbesc în reprize mai  lungi sau mai scurte?
39. Care sunt „butoanele mele roşii” în materie de flexibilitate? Ce mă face să-mi ies din fire? Ţine de spaţiu, hrană, timp, confort personal? Cum reacţionez când se apasă pe un asemenea buton?
40. În privinţa căror aspecte personale mă simt cel mai nesigur? Mă compar deseori cu alţii în domeniul respectiv? Mă face acest lucru să mă prezint altfel?
41. Mi se întâmplă să încerc să le sugerez oamenilor străini ce statut social sau financiar am? Încerc să-l clarific din capul locului sau reacţionez la felul cum îşi exprimă celălalt situaţia ierarhică?
42. Fac efortul conştient de a fi câtuşi de puţin modest în privinţa trăsăturilor mele pozitive când counosc o persoană nouă?
43. Ce părere cred ceilalţi că am despre corpul meu? Par să mă simt bine în propria piele?
44. Am trăsăsturi fizice în privinţa cărora mă simt vulnerabil şi pe care încerc să le compensez când cunosc oameni noi? sunt conştient ce impresie fac când procedez astfel?
45. Gradul meu de expresivitate sexuală e mai mare sau mai mic decât al altora în majoritatea situaţiilor? Tind să-mi afişez sexualitatea sau să o minimalizez? Pe o scară de la 1 la 10, în care 10 înseamnă extrem de sexi, iar 1, deloc sexi, ce număr mă caracterizează? 

Pisici vs Caţei. Pisici vs Şoareci. Spuneţi cum vreţi dar recunoaşteţi că este o luptă eternă. Cine stă deasupra? Cine stă dedesupt? Cine domină şi cine este dominat? Cine i-o trage cui şi cum? Îmi cer scuze pentru cuvântul folosit. A alunecat pixul şi a scris din gândurile care nu se rostesc.

Putem discuta despre carieră. sex, familie, orice atâta vreme cât sunteţi de acord să privim prin prisma confruntării sublime şi unice intitulată: “Femei vs Bărbaţi”.

Şi cuvintele sunt dominate tot de cele două genuri: feminin vs masculin. V-aţi întrebat vreodată cum ar fi să vorbim numai la netru? Ar fi sec de-a dreptul sau de-a stângul. Nu contează. Deci…

Frumos vs Frumoasă. Deşteaptă vs Deştept. Urâtă vs urât. Prost vs Proastă. Etc. Voi alegeţi tema sub care se va desfăşura confruntarea. Trebuie doar să faceţi un schimb de idei care să va ilustreze gândurile “neutre”. Încă nu m-a decis de parte cui să fiu. Sunt neutru. Nu ştiu însă până când.

Vă invit la dialog. haideţi să începem confruntarea: Femei vs Bărbaţi…

O altă preocupare constantă a românilor, ca să nu o numim obsesie. Dorinţa de a slăbi. Căutăm reţete miraculoase pentru slăbit, ar trebui să fie sloganul de ţară. Vrem să mâncăm orice, oricât şi oricând dar să slăbim. Toţi vrem să arătăm cumva anume. Nu ţinem cont de faptul că avem organisme diferite. Frumuseţea noastră ca oameni nu constă în rezultatul spectaculos al unei reţete pentru care am servit drept cobai.

Cum ar trebui să privim şi să ne dorim un proces de slabire.

Ce reţetă recomanzi?

Laurette tocmai ne-a dezvăluit la Happy Hour reţeta ei proprie. Ca de obicei Cancan a fost pe fază.

CE VOR BĂRBAŢII?

Dificil de răspuns la această întrebare. E chiar mai greu, deşi poate părea surprinzător, să conturezi ceea ce îşi doresc bărbaţii comparativ cu ceea ce îşi doresc femeile. Este motivul pentru care am decis să las pentru altă dată analiză dorinţelor spuse sau nespuse a femeilor.

Ne ocupăm numai de bărbaţi.

Din capul locului fac o precizare şi anume că nu vom vorbi despre excepţii.

Din punct de vedere profesional barbaţii se împart în familişti şi carierişti.

Din punct de vedere al manierelor barbaţii se împart în galanţi şi bădărani.

Unii bărbaţi îşi doresc mereu să fie în centru atenţiei alţii preferă să stea în umbră.

Din punct de vedere al relaţiilor cu sexul opus bărbaţii se împart în dominatori, parteneri sau dominaţi.

Unii bărbaţi sunt interiorizaţi sau plâng, alţii dau cu pumnul în perete.

Toate acestea sunt tipologii facil de observat sau generalităţi. Dar ce îşi doresc cu adevărat bărbaţii?

În relaţie cu planul profesional îşi doresc să fie apreciaţi şi recompensaţi în funcţe de merite dar şi un pic în plus.

În ceea ce priveşte materialul îşi doresc tot ce este mai nou şi la modă, doar pentru a fi văzuţi că posedă acel lucru şi nu neapărat pentru că le foloseşte sau chiar şi-au dorit acel lucru pentru ei. Dacă îşi doresc o anumită maşină dar alta este la modă şi au posibilitatea de a decide, cei mai mulţi vor alege moda. Este la limita snobismului, dar barbatul aşa navighează: la limita. De ce? Pentru că îşi doreşte să fie apreciat, să i se spună că este cel mai bun. Atât de mare este dorinţa bărbatului pentru apreciere, în absolut orice domeniu sau latură sentimentală, încât este dispus şi chiar acceptă linguşeala. Acceptă şi să ştie că persoana care le face acea apreciere minte într-o oarecare măsură, dar să o facă din drăgălăşenie.

În ceea ce priveşte eterna relaţie cu jumătatea sa lucrurile se complică. Bărbaţii sunt dependenţi.

În acest plan îşi doresc cel mai intens să fie:

Ø      Lăudaţi,

Ø      Apreciaţi,

Ø      Respectaţi,

Ø      Gâdilaţi în orgoliu,

Ø      Ridicaţi în slavi,

Ø      Consideraţi unici şi cei mai buni.

Bărbaţii vor să ştie că ei deţin controlul sau telecomanda de la tot inclusiv a femeii, dacă aşa ceva ar exista. Ei vor să aibă drept de autor asupra lucrurilor şi familiei.

Bărbaţii îşi doresc să nu fie contrazişi şi nici să nu li se facă observaţii. Formularea „Ţi-am zis eu….” nu va face decât să îi întărâte. Bărbaţii sunt încăpăţânaţi dar le place să li se sublinieze această trăsătură ca fiind ceva pozitiv şi natural şi nicidecum că ar fi rude cu măgarul.

Bărbaţii îşi doresc ca femeia să răspundă prezent în orice moment şi la orice pretenţie. Dealtfel ei sunt singurii care au dreptul de a emite pretenţii.

Bărbaţii vor ca jumătatea lor să fie cea mai bună actriţă. Să joace rolul de mama, soţie, amantă,……, dar să fie sinceră. Să nu joace un rol.

Bărbaţii urăsc mima, deşi le place tăcerea. Nu vor ca femeia lor să mimeze nimic, mai ales in dormitor, ci din contră să le aducă omagii chiar dacă se simte puţină nesinceritate. În acest caz este permisă.

Bărbaţii vor ca jumătatea lor să creadă că sunt dependenţi de meciuri, de televizor, de prieteni, de amicii de pahar, pentru a avea momentele lor de intimitate. Sunt copii la propriu. Vai de cel sau cea care le ia jucaria fără să fi cerut voie mai întăi. Ce fac bărbaţii în intimitate. Se răsfaţă. Încearcă să îşi acorde aprecierile pe care nu le-au primit de la femeie.

Bărbaţii nu au forţa necesară să facă lucrurile care nu le plac, (să schimbe scutece) şi au nevoie să fie împinşi permanent de la spate dar sub imperiul formulării: „nu vreau să te forţez cu nimic, aş fi vrut să pot să o fac eu sau să apelez la cineva specializat, dar numai tu poţi. Cum pui tu mâna se vede. Numai tu ştii exact ce trebuie facut şi cum trebuie făcut”

Tehnică de docilizare a bărbatului dacă e executată de femeie: „îţi dau ce vrei dacă faci…..”

Zăhărelul.

Bărbaţii îşi doresc să creeze. De regulă reuşesc acest lucru numai în intimitate, deci lăsati-le intimitatea dar spuneţi-le că faceţi acest lucru pentru ei, pentru că îi înţelegeţi, pentru că îi iubiţi, mai ales pentru că merită, dar poate pot să facă şi cutare şi cutare lucru pentru dumneavoastră.

Luaţi bărbaţii aşa cum luaţi un copil mic. Nu-i spuneti-ţi direct în faţă: „Puţi. Spală-te”. Nu va aprecia această sinceritate. Dar puteţi să îi spuneţi: „aş vrea să te văd în baie dezbracat. Să vad cum curge apa pe trupul tău, dar aş vrea şi să stam împreună la televizor. Du-te tu şi relaxează-te sub duş cât eu pregătesc masa, să putem sta împreună după aceea”. Minuni veţi face. Se cheamă doar că sunteţi vulpiţe. La ce v-ar folosi să vă luaţi de burta lui?

Emanciparea. O da. Sunt din ce în ce mai mulţi bărbaţi care pun accentul pe a se îngriji. Unghii, par, trup. Saloane de înfrumuseţare. A devenit normal să vedem din ce în ce mai mulţi bărbaţi frecventând astfel de stabilimente.

Dar în esentă, oricum ar arăta barbatul şi oriunde ar lucra sau ce poziţie ar ocupa în societate, el îşi doreşte să fie ocrotit dar să i se creeze permanent impresia că el este cel care ocroteşte.

Chiar dacă nu înţelege termenul bărbatul îşi doreşte să fie considerat bărbat. Aşa că e mai uşor pentru femeie să îi explice că dacă face cutare şi cutare lucru este bărbat. Aia înseamnă să fii barbăt.

Bărbaţii îşi doresc să fie răsfăţaţi şi să fie ţinuţi în braţe. Să fie muşcaţi tandru din când în când de câte o urechiuşă.

Bărbaţii îşi doresc să se lase conduşi, dar să păstreze aparenţele.

Bărbaţii îşi doresc să fie iubiţi.

Sex pe bani. Sex pe gratis. Sex în stânga. Sex în dreapta. Sex cu necunoscute sau necunoscuţi. Sex în locuri publice. Sex în parcuri. Sex în toalete. Sex în birou. Sex la serviciu. Sex în maşină. Sex în avion. Sex în mijloacele de transport. Sex în faţa camerelor de vederi intenţionat sau întâmplător. Sex cu o parteneră, partener sau mai multe. Sex protejat sau nu. Sex cu prostituate. Sex cu amanta. Sex pentru durerile de cap. Sex pentru plictiseală. Sex pentru educaţie. Sex pentru caritate.  Sex din interes. Sex pentru plăcere. Sex de amorul artei. Sex pentru tine. Sex pentru ea sau el. Sex din milă. Sex din silă. Sex din obligaţie. Sex din răzbunare. Sex datorat nimfomaniei. Sex contra abstinenţei. Sex aleatoriu. Sex intenţionat. Sex furtunos. Sex în reluare. Sex în stare latentă.  Sex cu animale. Sex cu cadavre.

Sex. Sex. Sex.

Ce este condamnabil?

Ce este acceptabil?

Ce este normal?

Ce mi-a scăpat?

Cuvintele sunt aţa pe care ne înşirăm experienţele. (Aldous Huxley)

Prin forţa propriilor cuvinte anumiti oameni au puterea de a influenţa nu doar muritorii ci naţiuni întregi. Chiar şi după trecerea în nefiinţă sau mai ales după acest pas cuvintele lor devin mai vii, mai reale, mai actuale, mai puternice.

Cuvintele au puterea absolută. Ele pot însufleti, mobiliza, distruge. Ceea ce simţim este conturat, creat de înţelesul pe care în mod conştient îl atribuim. Pur şi simplu acelaşi eveniment poate fi descris în moduri diferite doar utilizând cuvinte diferite iar acest lucru cu siguranţă se va reflecta în ceea ce vom trăi ca stare în interiorul nostru. Dacă alegem un alt tip de limbaj ne putem transforma aşa numitele tipare emoţionale. Schimbând doar un cuvânt negativ pe care îl folosim în mod uzual vom observa imediat că şi trăirile sau sentimentele noastre negative încep să se schimbe. Atunci când foloseşti un alt cuvânt pentru o situaţie uzuală, practic, îi dai altă valoare. Nu e vorba de o schimbare intelectuală ci mai ales de una emoţională. Rolul cuvintelor este acela de a declanşa mecanisme. Pur şi simplu încearcă să îţi imaginezi ce simţi şi cum reacţionezi atunci când cineva te agresează verbal. Dacă învăţăm să stăpânim această artă a transformării cuvintelor ne vom transforma pe noi înşine. Putem să o considerăm drept arta vocabularului transformării.

Cei mai mulţi dintre noi ne alegem în mod inconştient cuvintele pe cae le folosim din masa vocabularului uzual. Este paradoxal să ne lăsăm astfel trăirile şi experienţele de viaţă la mâna inconştientului.

Anthony Robbins spunea la un moment dat: „Cuvintele prin care ne definim experienţa devin propria noastră experienţă.” Mark Twain spiritual ca de obicei obişnuia să spună:” Un agent foarte puternic este cuvântul potrivit. De câte ori dăm peste unul care este exact ce trebuie…efectul rezultat este atât fizic cât şi spiritual şi de o promptitudine fulgerătoare.”

Cei mai mulţi oameni au un vocabular ce constă doar în câteva mii de cuvinte, în timp ce orice dicţionar al oricărei limbi conţine sute de mii de cuvinte.

Odată ce punem o etichetă automat creem o stare emoţională. Să nu uităm de efectul Placebo. Stistemul imunitar, organismul beneficiază de reviriment atunci când aude cuvintele potrivite. Norman Cousins spunea: „Cuvintele pot îmbolnăvi, cuvintele pot ucide, de aceea doctorii înţelepţi sunt foarte atenţi cum discută cu bolnavul.”

Viaţa pe care o trăim este determinată de vocabularul pe care îl folosim. Oamenii care au un vocabular sărac trăiesc o viaţă afectivă săracă. Cunoşti pe cineva care duce o viaţă plină de pasiune, fericită, încununată de succes? Ce cuvinte foloseşte în mod uzual?

Atenţie la copii. De fapt atenţie la ce limbaj sau ce cuvinte folosim în discutiile cu copii noştri. Le putem distruge toată viaţa. Îi putem transforma în nişte rataţi. Unele cuvinte produc explozii emoţionale. Contează însă ce fel de explozie producem.

Cuvintele sunt emoţii.

Fără emoţii, întunericul nu poate fi transformat în lumină şi nici apatia în mişcare. (Carl Jung)

A fost Cutremur în Vrancea şi vor mai fi cutremure în România în anii si secolele următoare. Mare noutate. Subiect de stres. Subiect de presă. Motiv de panică sau de amuzament. Orice astfel de subiect de discuţie are aspecte pro şi contra. Normal şi firesc orice cutremur reprezintă un motiv de îngrijorare dar oricum se va întâmpla dacă este să se întâmple. Însă, în niciun caz nu este un motiv pentru care o astfel de informaţie lansată pe diferite canale să se bucure de credibilitate suficientă pentru a declanşa o isterie.

Schimb canalele de informaţie, canalele media, atât de des încât cred că am să le închid la un moment dat. Un clic din telecomandă şi senzaţional: Elodia. Mister, intrigă, audienţă. Păreri şi presupuneri. 7 milioane de telespectatori. Extraordinar. Un alt clic şi DNA-ul conduce în liga lui Mitică. Arbitri corupţi. Conducători de cluburi de fotbal arestaţi, şpăgi, blaturi, licenţe acordate sau retrase. Avem un campionat intern format din 19 echipe, 18 de fotbal şi una de investigaţii şi cercetări. Ultima se pare că a înscris de cele mai multe ori judecând după atenţia care i se acordă. Din nou clic şi şoc: invazie pornografică. Bărbaţi, femei se dezbracă, se masturbează, practică sexul oral şi cel pe domeniile publice, intimitatea devine proiecţie cinematografică, prostituţia depăşeşte orice bariere ofensând şi oripilând prin manifestările juvenile. Şcoala românească, de elită altă dată, a devenit doar o instituţie de manifestare a sexului, violenţei şi a drogurilor. Un alt clic şi gripa loveşte din nou. Fie ca e porcină, fie că e aviară, fie că vacă a fost nebună, fie N şi H se combină în o mulţime de rădăcini, dar lumea este sub asediul unui inamic extrem de vicios şi de creator. Instantaneu apar noi rădăcini de gripă încât omenirea nici nu mai ştie de ce suferă sau de ce se poate îmbolnăvi.

Spălaţi-vă mâinile şi lăsaţi-vă spălaţi pe creieri. Ar putea fi un slogan foarte bun. Un nou brand de ţară.

Şi prin această extraordinară explozie culturală mai găseşti câte un canal media care oferă câte o carte, mai găseşti o expoziţie sau o manifestare a teatrului sau cinematografiei. Dar firave comparativ cu tot ceea ce voit aducem în viaţa noastră. Şi salcia oricât ar fi de salcie se frânge sau se rupe în cele din urmă.

Şi totuşi suntem o ţară minunată cu oameni extraordinari. Trebuie doar să ne regâştigăm sinele. Şi respectul de sine şi încrederea de sine şi miracolul de sine.

Paul Păcuraru, fost ministru al Muncii, este subiectul cel mai controversat si discutat al zilei.

Circula deja pe internet un asa zis filmulet porno in care domnul Paul Păcuraru ar fi surprins în plină acţiune de masturbare. (Cancan dezvăluie acest filmuleţ celor curioşi.)

Din punctul meu de vedere toate acestea sunt doar eternele porcării cu care ne obişnuim din ce în ce mai tare. Acestea sunt preocupările noastre de bază chiar şi pe timp de criză.

Interesant sau intrigant rămâne însă modul în care un astfel de filmuleţ devine public.

Cine l-a facut şi mai ales cine a avut interesul ca el să apară?

Oare să fie chiar Paul Păcurarul cel care l-a mediatizat, pentru a reveni in centrul atenţiei? Îmi aduc aminte aceeaşi situaţie şi în ceea ce o priveşte pe Andreea Marin, dar şi pe Daniela Gorfi, Andreea
Antonescu, Bebelusa sau Laura Andreşan, etc. Involuntar şi fără voia lor au apărut în faţa opiniei publice în astfel de ipostaze mai mult mai mai puţin onorante dar extrem de profitabile din punct de vedere al publicităţii. Acum e cazul domnului fost ministru Paul Păcuraru.

Nu este niciun secret pentru nimeni că subiectele cu tentă sexuală, pornografică, paparazzi, vând cel mai bine. Lumea politică care are nevoie de orice formă de manifestare care poate să îi audă audienţă, să o aducă în centrul atenţiei este plină de astfel de exemple. E adevărat că un scandal sexual poate avea cele două feţe ale medaliei, adică poţi şi pierde (vezi cazul lui Bill Clinton) dar în cazul în care norocul surâde persoana respectivă se bucură de un succes neegalat. Am fi tentaţi să credem că lumea întreagă se învârte în jurul scandalurilor, sexului, drogurilor, prostituţiei, crimelor, etc, ca şi cum nimic altceva nu ar mai putea exista. Ne lăsăm manipulaţi de asfel de subiecte sau manifestări şi pierdem esenţialul creaţiei. Dar asta este deja alt subiect. Revenind însă la Paul Păcuraru, este o dovadă clară că şi lumea noastră politică începe să se „emancipeze”.

Nu pot însă să nu mă întreb dacă este treaba cuiva ce face o anumită persoană în propria casă sau în intimitate? Dar oare mai putem vorbi de intimitate în momentul în care aceasta devine publică într-o manieră atât de ostentativă? Dar cum poate deveni publică o astfel de filmare?

TU ce părere ai?

Cum pot deveni publice astfel de filmări sau fotografii? Cât reprezintă intimitate sau care sunt limitele intimităţii? Cât este pornografie? Cât este furt sau violare a intimităţii? Cât este perversiune? Cât este ponegrirea imaginii şi numelui? Cât este fals şi cât este real?

Câtă atenţie ar trebui să acordăm unor astfel de subiecte? Merită ele să devină cel mai important subiect al zilei în condiţiile în care noi oamenii avem atât de puţine zile într-o singură viaţă?

Tu ce părere ai?

Doar ca o exemplificare…

Avem o tara minunata cu oameni speciali!

Porno. Filme porno. Reviste porno. Site-uri porno. Materiale pornografice. Interzis minorilor. Dar oare minor în zilele noastre mai însemnă până în 18 ani? Şi cum se poate controla acest acces al minorilor la o astfel de informaţie?

Regina porno, piticul porno şi alte denumiri de acest gen. O invazie de pornografie ce incepe pe zi ce trece să fie tot mai prezentă în timpul limitat al vieţilor noastre.

Nu mai vorbim de sexy, de erotic. Vorbim direct de BDSM, de sado masochim, de orgii sexuale, sex cu animale, etc, o mulţime de lucruri care se petreceau cu siguranţă şi în timpurile străvechi, dar care nu erau atât de afişate, pentru a ocupa tot ceea ce este vizibil. Şi celebrul film Caligula prezenta anumite lucruri din acest segment al vieţii dar puteai să îl numeşti un act artistic. Acum…. . Chiar nu ştiu. Oare cum ar putea fi denumită pornografia în zilele noastre?

Stau şi mă întreb care este direcţia în care vom evolua ca societate atâta timp cât cel mai bun marketer îl reprezintă sexul în varianta sa devenită obscenă: pornografia. Vorbim de o întreagă lume porno. Cu reguli, cu politici, cu vedete. Să fii o vedetă porno a ajuns asemnei unui titlu academic? Poate exagerez, dar mi se pare că aceste lucruri capătă dimensiuni mult prea semnificative. Devin anormal de importante.

Ce fel de lume vor trăi copii noştri? Cum vor fi în fapt copii şi nepoţii noştri ca oameni? Ce preocupări vor avea? Ce rol mai putem avea noi părinţii lor? Oare nu suntem depăşiţi de proprii copii în această latură de evoluţie sau involuţie socială?

Ce mai poate fi considerat natural?

Oare o relaţie sexuală cu o singură persoană vreme de 30, 40 de ani nu va fi considerată o utopie? Va mai exista această frumuseţe a dedicării trup şi suflet jumătăţii tale sau agenda neagră cu numele cuceririlor va deveni cartea de vizită?

TU ce părere ai?

Încercăm să desluşim mistere, enigme şi alte lucruri rămase fără răspuns. Gravităm în jurul celor create şi necreate, a celor descoperite şi nedescoperite. Încercăm să definim totul cât mai pompos pentru a conferi autenticitate. Nu te poţi considerea un om cult sau elevat dacă rosteşti un singur cuvânt. Trebuie să învolburezi apele şi să creezi nori cât mai strălucitori şi atunci vei fii etichetat ca un om de litere sau o personalitate culturală.

Din nefericire pentru acest univers cu legi artificiale, realitatea este diferită. Exact contrariul. Totul reprezintă doar esentă. Vorba ceea: „esenţele mari se ţin în sticluţe mici”. Lucrurile au farmec dar şi putere atunci când sunt lasate să existe în maniera lor cea mai simplă. Aşa cum au fost create. Chiar şi aşa, simplitatea este destul de complicată.

Ce reprezintă esenţa? Cuvântul. Totul poate fi definit printr-un singur cuvânt. Nu este nevoie de fraze întregi pentru a transmite un mesaj sau a descrie o stare, un sentiment. Doar un cuvânt. Cel potrivit. Atât de simplu încât poate părea ireal. Dar este foarte real. Un singur cuvânt poate spune totul. Om, viaţă, dragoste, naştere, moarte, razboi, sex, pace, linişte, nemurire, înţelepciune, prostie, etc.

Ce cuvânt te descrie, ca om?

Ce cuvânt descrie ceea ce simţi?

Ce cuvânt te reprezintă?

Ce cuvânt descrie universul tău?

Un cuvânt.