Viata evolueaza. Conform prognozelor va mai evolua. Ieri ne faceam abonamente la autobuzul bibliotecii Sadoveanu, cand trecea prin cartier, astazi, cu picioarele aruncate pe un fotoliu, ne inscriem pe toate site-urile care ne apar pe ecranul computerului. E nevoie. Trebuie sa fim in pas cu moda. Trebuie sa fim in trend.

De multi ani, deja, lumea a devenit familiarizata si si-a mutat o mare parte din precocuparile culturale in bloggosfera. Nici nu mai are rost sa explicam ce reprezinta acest spatiu virtual. Multi vorbesc deja de boala secolului: bloggoree. Ca sa existi, sa ai o identitate, astazi, trebuie sa ai cel putin un blog. Sa fii blogger. Nu conteaza ce scrii sau ce afisezi in interiorul paginilor blogului, important este sa ai ceva postat. Unii cauta traficul si banii din reclame. Altii se multumesc doar cu google adsense. Altii declara ca nu au nevoie de asa ceva, adica de bani, ci doar vor sa scrie. In realitate sistemele de valori sunt total rasturnate. Daca in trecut scara valorilor era drastica si multi piereau in necunoscut in ternele incercari literare, culturale, astazi acelasi gen este faimos, se bucura de notorietate. Si totul se intampla asa cum e normal in detrimentul celor care au ceva de spus, care sunt expresia unei valori. Ratacind prin bloggosfera, mai ales daca apelezi la motoarele de cautare ai cele mai multe sanse sa nimeresti pe blogurile celor superficiali in gandire si in cultura, dar a caror exprimare este strict incovoiata de cuvintele cele mai accesate, in timp ce aceia care picteaza in cuvinte sunt greu de gasit. Intre aceste categorii extreme, bineinteles ca sunt si cei care si-au creat un nume in planul realitatii si care le confirma un statut de top si in planul virtual. Pur si simplu numele lor este cheia accesarilor si implicit a traficului.

Toti au blog. Fie ca este un pseudonim, fie ca este numele real, fie ca este un nume sau o denumire care atrage accesari, toti au un domeniu prin care se exprima. Fie ca este un domeniu independent, fie ca este sustinut de o platforma, undeva trebuie sa existi. Sinapsele bloggosferei sunt la fel de extinse precum cele neuronale. Fiecare blog contine link-uri catre alte spatii virtuale. Mi-e greu sa ma gandesc la o persoana sau o personalitate a vietii cotidiene care sa nu aiba propriul blog. Chiar si cei care cu vehementa pledau impotriva acestei forme de exprimare au sfarsit prin a isi crea propriul blog. (dau ca exemplu doar cazul Mihaela Radulescu).

E dreptul fiecaruia de a se exprima si de a scrie ceea ce isi doreste si cum isi doreste. In fond daca nu iti place ceea ce gasesti pe un blog, altadata nu il mai accesezi. Motoarele de cautare insa sunt atat de impartiale incat raceala cu care ascund parca valorile te determina intr-un fel sa pierzi din rezistenta si sa devii in final precum cei de care te feresti.

Daca ar fi fost doar un spatiu personal de exprimare nu ar fi constituit nicio problema. Insa bloggosfera devine din ce in ce mai accentuat – o epidemie. Este un alt mediu in care incultura si superficialitatea se propaga formand o societate aliniata la standardele actuale. Vom ajunge sa regretam cultura din care ne-am nascut odata. Oare copii nostri din ce se vor naste? (pariem ca multi se vor gandi la aspecte cu tenta sexuala…)   

Ce putem face?

E clar ca nu putem evita sa mergem in aceasta directie. Devine un mod de viata? Dar ce accesam? Numai facebook, hi5, sentimente.ro, etc. Sau accesam altceva?

TU ce bloguri citesti?

Si de ce?

Ce crezi despre bloggosfera?

Păşeşti acolo unde crezi că ar trebui să pui pasul. Acolo unde simţi că ar fi drumul tău conform hărţii interioare ale cărei axe sunt gândurile şi sentimentele tale. Indiferent dacă pasul tău a fost bine făcut sau nu, pentru a putea vedea unde te afli şi ce poţi să faci cu ceea ce vrei, vei fi supus la două judecăţi: cea proprie şi cea a celorlalţi. Nu vei şti de la început care dintre ele te trage în jos şi care se gândeşte la tine. Nici în privinţa ta şi nici a celorlalţi nu poţi fi sigur. Poţi doar, eventual, previziona. Contextul trăirilor, sentimentelor, gândurilor tuturor acestor oameni uniţi de pasiunea judecării, aşa cum se va înfăţişa el la acel moment crucial al marelui pas – al fiecărui pas – va determina direcţia în care vei păşi. Tu ai doar un vot dar poţi decide să fie cel decisiv la fel cum poţi decide să fie doar încă un vot. Un simplu plus la număr.

Trăim vremuri ciudate. Unora le arde de iubire altora de sfârşitul lumii. Valentine’s Day nu ţine cont de calendarul maiaş. Sau de cine ştie ce rezonanţă conform căreia ziua măsoară astăzi doar 16 ore şi nu 24 aşa cum eram obişnuiţi, teorie conform căreia în anul 2012 vom trăi timpul 0. Acum că va veni sfârşitul lumii la fel cum a mai venit sau chiar vom experimenta acest final discuţia e lungă şi aprinsă, dar ar merita să ştim măcar cum gândim. Din punctul meu de vedere orice sfârşit este de fapt un nou început. La fel ca şi în dragoste. Tot în acelaşi spirit prefer să cred că timpul este direct influenţat de intensitatea şi vibraţia dragostei. Cred că fiecare are timpul şi îşi trăieşte timpul confom legilor propriului suflet şi nu conform principiilor universale de fizică. Are şi ştiinţa exactă în care maiaşii erau experţi rolul ei, dar lumea nu se învârte în jurul unei planete sau a unei forme exitenţiale definită prin ecuaţii. Lumea se învârte în jurul fiecărui om prin intensitatea sentimentelor sale.

Suntem coordonaţi şi determinaţii de obsesii şi superstiţii. Fireşte că avem nevoie de certitudini aşa cum are nevoie orice vas de ancoră pentru a se relaxa şi realimenta în port. Dar atâta timp cât învăţam să ne autoalimentăm din gândurile neinfluenţate, vasul nostru poate naviga permanent, fără oprire. Iubirea trebuie descrisă şi analizată raţional, ştiinţific, dar trebuie simţită prin trăiri.

Sfârşit sau început. Cred că fiecare va trăi exact ceea ce se aşteaptă să trăiască. Asta ca să nu ne legăm de faptul că vocile autorizate menţionează că în 2012 va fi sfârşitul lumii pe care noi o ştim, dar începutul alteia noi. De fapt spun ei, sfârşitul lumii va fi un salt tehnologic enorm cu atac direct asupra mentalităţii şi percepţiei umane.

Dar aşa cum poţi iubi aceeaşi fiinţă etern poţi şi să trăieşti zilele pe care le ai aşa cum le simţi. Principiul atracţiei, descris atât de poetic în undergraund-ul bestseller „Secretul”, are totuşi rădăcini reale şi extrem de puternice. Trăim viaţa aşa cum ne aşteptăm să o trăim atrăgând lucrurile pe care ni le dorim să le atragem conform percepţiei pe care o avem despre sinele nostru.

Valentine’s Day şi sfârşitul lumii din 2012. Oare vorbim de vreo legatură? Exceptând obsesiile şi cultura şi atracţia pentru senzaţional?

Ce crezi TU despre 2012?

Inimi nebune alergând prin timp. Dragoste pură trăită necontrolat. Fără premeditare. Poate singurul lucru asupra căruia planurile concepute special nu sunt luate în calcul. Cine poate defini iubirea? Vine, pleacă, face din noi tot ce vrea. Iubirea este manipularea ridicată la rang de artă. Poate fi si motivarea pentru viaţă. Paradoxal, dar ambele definitii pot fi şi sunt corecte. Depinde cine le susţine.

Sentimente nedefinite, persoane de nerecunoscut. Atunci când iubeşti tu singur nu te mai recunoşti. Sistemul de valori se răstoarnă. Credinţele se întăresc sau se schimbă. Iubirea transformă fiinţa conferindu-i adevărata valoare. Un om care iubeşte este mult mai frumos şi pe exterior dar mai ales pe interior. Cu totii putem iubi, intens, real, dar mulţi suntem avizi de dorinţa de a controla iubirea, de a o îngrădi, de a-i stabili reguli. Ne înfrânăm inima şi ne eliberăm pornirile. Ne autoamăgim crezând că acea scenetă de teatru pe care o acceptăm şi o jucăm, se poate numi iubire.  Ne aruncăm clipele numărate ale vieţii în latrina falsităţii. Iubirea este reală şi dă naştere. A te preface doar îţi pune coarne.

Şi totuşi în unele cazuri iubirea este atât de intensă încât orbeşte dar se stinge la fel de repede, în altele dăinuie peste decenii. În sinceritatea absolută cu care ar trebui să ne tratăm sinele, simţim când iubirea ce o purtăm nu mai e iubire? Cât poate dura o iubire? Şi nu mă refer la plasticul număr de ani în care doi oameni pot convieţui ci la cât, în mod real, acea flacără, acea pasiune, acele sentimente există. Oare timpul are vreo influenţă asupra sentimentelor?

Putem face oare iubirea să dăinuie? Merităm oare acest privilegiu? Cine merită să iubească şi să fie iubit? Oare viaţa nu este iubirea?

Cum ai defini TU iubirea?

Eu aş încerca să spun aşa: Iubirea este căldura flăcării din priviri atunci când îmi privesc partenera.

TU?

Feeria sărbătorilor de iarnă.

Fiecare suflet devine un şemineu în care trosnesc si ard în flăcări ce încântă privirea cele mai frumoase sentimente. Suntem altfel, suntem oameni, suntem actorii scenei minunate a magiei lunii decembrie. Moş Nicolae, Moş Crăciun, renii, ieslea, bucuria şi căldura, toate sunt sărbătorile de iarnă.

Astăzi 6 decembrie este ziua Moşului Nicolae. Este ziua în care prim în ghetuţe o mulţime de dulciuri, prăjiturele, şi ziua în care în casă simţim mirosul cozonacilor. Dar este şi ziua în care îi aniversăm pe toti cei care poartă numele Sfântului Nicolae. Aşa că, din inimă, tuturor celor care purtaţi numele de Nicoleta, Nicolae, Nicu, Niculina, Nina, şi toţi ceilalţi care vă sărbătoriţi astăzi, vă doresc şi vă urez un sincer LA MULŢI ANI!

Vinde-te pe tine însuţi înainte să o facă alţii!

Viaţa în sine este o vânzare. Orice facem vindem ceva. Definiţia reală a vânzării include: un transfer de emoţii, sentimente şi trăiri sufleteşti.

Atunci când vrem să fim plăcuţi, acceptaţi, fie că ne referim la planul personal fie la cel profesional, trebuie să ne vindem. Trebuie să oferim prin noi ceea ce interlocutorul îşi doreşte.

Trebuie să devenim o sumă, un cumul de caracteristici, avantaje şi beneficii frumos ambalate. Atrăgătoare. Suntem o marfă doar în anumite situaţii şi circumstanţe. În general suntem o imagine care în funcţie de cum este vândută ne asigură prosperitatea sau decăderea.

Cel mai important aspect al oricărei vânzări, este poate şi cel mai mare secret: Oamenii cumpără logic şi emoţional. Dar emoţionalul reprezintă 90% din decizia de cumpărare.

Vinde-te prin toate cele cinci simţuri. Cu cât vei stimula cumpărătorului mai multe simţuri simultan cu atât ai mai multe şanse de reuşită.

E dur?

E real. Ne ascundem doar faţă de noi înşine dacă credem că lucrurile stau altfel. Vânzarea şi mai ales vânzarea personală nu exclude principiile de viaţă ci dimpotrivă se bazează şi se construieşte pe ele. Moralitatea vinde mai bine decât sexul, doar că o face mai curat.

Toată viaţa noastră este o vânzare. Ne vindem şefului sau angajaţilor, ne vindem partenerului de viaţă, de vindem copiilor, ne vindem rudelor şi prietenilor, ne vindem tuturor.

Ne vindem.

Dar nu ne prostituăm.

Doar ne vindem.

Transfer de emoţii şi sentimente.

Orice vânzare începe şi se termină cu tine.

Tu consideri că te vinzi?

Oamenii sunt un amalgam paradoxal de sentimente, controversate sau nu, dar care reprezintă materialul din care constituiţi.

Ne place să complicăm lucrurile în special atunci când nu suntem foarte siguri pe ceea ce simţim.

De foarte multe ori nu ne putem oferi nouă un răspuns satisfăcător în ceea ce privesc trăirile noastre, dar dacă tot s-a inventat exteriorizarea, putem să experimentăm.

Indiferent cum decidem să ne manifestăm, trebuie să fim capabili să ne oferim răspunsurile după care tânjim.

Vom rămâne un amalgam paradoxal de sentimente, dar care urmează aceeaşi direcţie.

Unul dintre cele mai puternice sentimente îl reprezintă regretul!

Este o formă de balast, dar poate fi şi o formă de auto-motivare dacă ştim să îl acceptăm şi ne împăcăm cu el.

Ce reprezintă regretul pentru tine?

-         lucrurile pe care nu le-ai făcut,

sau

- lucrurile pe care le-ai făcut prost

încercând să le duci la îndeplinire?