Pentru a castiga credibilitate, trebuie sa dai dovada, consecvent, de urmatoarele trei lucruri:

1. Initiativa: Trebuie sa te ridici pentru a ajunge sus.
2. Sacrificiu: Trebuie sa renunti pentru a ajunge sus.
3. Maturitate: Trebuie sa cresti pentru a ajunge sus.

John Maxwell

Niciodata sa nu spui ceea ce gandesti cu adevarat.

Niciodata sa nu iti arunci toti asii pe masa de joc.

Niciodata sa nu cauti sa obtii totul de la primul pas.

Niciodata sa nu fii prea plin.

Niciodata sa nu fii multumit pe deplin.

Niciodata sa nu crezi ca ai terminat.

Niciodata sa nu crezi ca nu mai poti.

Niciodata sa nu crezi ca ai vazut orizontul.

Niciodata sa nu crezi ca stii totul.

Niciodata sa nu crezi ca ai toate raspunsurile.

Niciodata sa nu crezi ca s-au terminat toate intrebarile.

Niciodata sa nu crezi ca esti suficient.

Niciodata sa nu crezi ca esti de neinlocuit.

Niciodata sa nu crezi ca esti mai inteligent decat restul laolalta.

Niciodata sa nu speri ca altcineva iti va scrie destinul. Fie si dupa dictare.

Niciodata sa nu crezi ca stii exact ce gandeste si cum va reactiona interlocutorul.

Niciodata sa nu faci presupuneri daca nu sunt bazate pe lucruri demonstrabile, ferme.

Niciodata sa nu stai doar intr-un singur picior.

Niciodata sa nu tii totul intr-un singur loc.

Niciodata sa nu dezvalui totul unui singur om. Fie el si cel mai loial colaborator.

Niciodata sa nu tai podurile de legatura. Mai ales cu dusmanii.

Niciodata sa nu intorci spatele. Decat unui zid pe care l-ai verificat anterior.

Niciodata sa nu spui ceea ce iti doresti de la inceput. Arunca momeli.

Niciodata sa nu pescuiesti doar cu o singura undita.

Niciodata sa nu crezi doar o singura persoana.

Niciodata sa nu transmiti un zvon.

Niciodata sa nu renunti la atitudine si postura.

Niciodata sa nu renunti la a te comporta asa cum iti doresti sa devii.

Niciodata sa nu spui niciodata.

                                                                        Cristian Ion

LISTĂ DE ÎNTREBĂRI                                              

ANN DEMARAIS

VALERIE WHITE                                                                         

1. Când fac cunoştinţă cu cineva, încotro se îndreaptă atenţia mea afectivă? Mă gândesc la felul cum mă simt? Mă gândesc cum se simt ceilalţi în pielea lor?
2. Ce beneficii le ofer celorlalţi? Am vreun punct forte? Dintre toate beneficile sociale – apreciere, rezonanţă, bună dispoziţie şi îmbogăţire informaţională – în care excelez? Cum ar descrie ceilalţi simţămintelepe care le au după o conversaţie cu mine? Există daruri pe care tind să le ofer?
3. Dau impresia de persoană deschisă şi participativă sau închisă, retrasă? Ce fac pentru a transmite aceste mesaje? Ce deduc străinii despre mine pe baza limbajului corporal?
4. Fac efortul de a zâmbi când cunosc oameni noi sau mă aflu într-o situaţie nouă, chiar dacă nu mă simt în largul meu?
5. Mă simt confortabil în rolul celui care face prezentările, dar în rolul celui prezentat? Pot să-mi asum un rol activ într-o situaţie nouă şi să mă prezint singur unos străini?
6. Fac efortul de a manifesta o dispoziţie cât de cât pozitivă? Care dintre elementele coeficientului de dispoziţie mi se pare cel mai uşor de schimbat: să zâmbesc mai mult, să folosesc un limbaj mai pronunţat pozitiv sau să-mi schimb tonalitatea afectivă?
7. Mă implic rapid, activ în interacţiune şi stabilesc un ton prietenos sau uneori sunt rezervat şi aştept să mă facă celălalt să mă simt în largul meu înainte de a mă implica?
8. Sunt ancorat în contextul imediat atunci când cunosc o persoană nouă? Pot găsi modalităţi de a deschide conversaţia referindu-mă şi la loc, înainte să intru într-o conversaţie mai personală sau mai abstractă?
9. Mă gândesc cum ar putea subiectele introductive să influenţeze prima impresie pe care o fac? Mă abţin să abordez subiectele negative care-mi domină gândurile şi aleg un comentariu pozitiv pentru a deschide discuţia cu o persoană întâlnită pentru prima oară.
10.  Observ ce transmite corpul meu când fac cunoştinţă cu cineva? Mă aplec spre persoana respectivă, încuviinţez din cap , zâmbesc? Mă gândesc cum s-ar putea simţi un interlocutor dacă nu-i acord la fel de multă atenţi ca şi celorlalţi?
11. Stabilesc un contact vizual sub nivel mediu de timp? (din moment ce e greu să ştii acest lucru despre tine, ai putea să ceri feedback unui prieten apropiat sau unei rude). De obicei, eu sunt cel care-şi mută privirea? Încearcă să te uiţi la interlocutori ceva mai îndelung decât dacă o faci în mod obişnuit şi vezi dacă îşi mută ei primii privirea.
12. La sfârşitul unei interacţiui ştiu tot atât de multe lucruri despre celălalt câte a aflat şi el despre mine?
13.  Mi se întâmplă să fac schimb de informaţii superficiale fără a ajunge să cunosc oamenii mai în profunzime? Sau pun întrebări deschise, care îndeamnă interlocutorul să-mi împărtăşească din gândurile, simţămintele sau interesele sale?
14. îl las pe interlocutor să preia conducerea discuţiei sau să propună subiecte de conversaţie? Îmi dau seamă când îi întrerup răspunsurile cu o nouă întrebare?
15. Când mi se adresează o întrebare, răspund exprimând părerile şi simţămintele mele sincere dar concis? Evit descrierile excesive, concentrându-mă asupra informaţiilor importante şi interesante, astfel încât să nu-mi plictisesc sau sufoc ascultătorul?
16. Le dau celorlalţi ocazia să-şi termine istorisirea sau ideea înainte de a contribui cu asociaţiile spontane ce s-au format în mintea mea?
17. Mă simt în largul meu când e vorba să exprim interes şi respect sincer faţă de o persoană pe care abia am cuoscut-o, chia r dacă mă simt inferior ei într-o privinţă sau alta?
18. Sunt în stare să duc o conversaţie dincolo de faza introducerii, găsind subiecte de discuţie? Am idee ce fal de subiecte ar putea fi interesante pentru ceilalţi? La nevoie, pot să amân o conversaţie?
19. Cum reacţionez când alţii abordează subiecte despre care eu nu ştiu mai nimic? Încerc să învăţ de la ei sau să îndrept discuţia spre un domeniu pe care mă simt mai sigur?
20. Când subiectul de discuţie nu mă interesează, mă las în voia plictiselii, dau bir cu fugiţii ori preiau iniţiativa şi abordez alt subiect?
21. Când vorbesc despre un subiect care mă entuziasmează, am grijă să nu mă lungesc prea mult şi să îndrept apoi discuţia spre interlocutor? Îi dau libertatea de a aborda un subiect nou sau de a cere informaţii suplimentare despre cel pe marginea căruia vorbesc?
22. Se întâmplă uneori să încerc să conving oameni pe care abia i-am cunoscut de meritele valorilor şi concepţiilor mele filozofice, religioase sau politice? Sunt vreodată dogmatic?
23. Se întâmplă ca, în urma interacţiunii cu oameni noi, să învăţ ceva nou despre un subiect faţă de care am păreri ferme?
24. Am grijă să citesc ziarul sau să-mi pregătesc câteva subiecte înaintea unor situaţii noi, în care mă tem că aş putea să mă simt cu limba legată?
25. Mi se întâmplă adesea să deschid conversaţiile cu subiectul care mă preocupă chiar dacă e banal şi se ţine de detalii?
26. Îmi vine uşor să vorbesc despre locuinţa, ocupaţia şi originea mea? Există lucruri elementare despre mine pe care evit să le dezvălui sau pe care le modific în mod semnificativ?
27. Îi fac pe ceilalţi să se simtă în largul lor dezvăluind date bişnuite şi inofensive – de unde sunt, cu ce mă ocup – înainte de a trece la subiecte de interes personal pentru mine?
28.  Acord atenţie gradului de confort al interlocutorului în privinţa destăinuirilor şi îmi adaptez profunzimea dezvăluirilor în funcţie de a sa?
29. Am anumite scopuri în ce priveşte autodezvăluirea? Există anumite informaţii despre mine pe care încerc să le strecor în conversaţii?
30. De obicei atunci când dezvălui informaţii despre mine, aştept să fiu întrebat înainte de a da detalii impresionante?
31. Cât de des dezvălui gafe personale în faţa unor oameni abia atunci cunoscuţi?
32. Observ vreodată că o nouă cunoştinţă spune lucruri de genul „o, îmi pare rău să aud asta” sau „ce groaznic!”? încalc „restricţiile cu greutate” în conversaţie şi dau impresia că vreau sprijin sau înţelegere?
33. Când fac cunoştinţă cu o persoană nouă, mă abţin să vorbesc despre nemulţumirile mele cotidiene sau sunt din cale afară de dornic să relatez incidentele zilei?
34. Ştiu cât de mult vorbesc în comparaţie cu alţii? În mod normal, vorbesc mai mult sau mai puţin timp decât mi se cuvine? Dacă da, cât de puternică e tendinţa mea? Proporţia e de 90/10, 70/30 şi aşa mai departe? Cât de incomod îmi este să particip în alte proporţii?
35. Sunt conştient cât de repede vorbesc în comparaţie cu alţii? Se întâmplă să încheie interlocutorul propoziţiile în locul meu? Îmi dă impresia că-i vine greu să ţină pasul cu mine?
36. Cât de lungi sunt pauzele pe care le fac între cuvinte şi propoziţii? Le las celorlalţi spaţiu să intervină cu replici? Mă opresc atât de mult încât interlocutorilor le vine greu să mă urmărească?
37. Tonul firesc al vocii mele e puternic sau slab? Îmi adaptez volumul în funcţie de ceilalţi?
38. Cât de mult vorbesc când îmi vine rândul? Contribuţia mea e mai scurtă sau mai lungă decât a altora? Pot să mă adaptez şi să vorbesc în reprize mai  lungi sau mai scurte?
39. Care sunt „butoanele mele roşii” în materie de flexibilitate? Ce mă face să-mi ies din fire? Ţine de spaţiu, hrană, timp, confort personal? Cum reacţionez când se apasă pe un asemenea buton?
40. În privinţa căror aspecte personale mă simt cel mai nesigur? Mă compar deseori cu alţii în domeniul respectiv? Mă face acest lucru să mă prezint altfel?
41. Mi se întâmplă să încerc să le sugerez oamenilor străini ce statut social sau financiar am? Încerc să-l clarific din capul locului sau reacţionez la felul cum îşi exprimă celălalt situaţia ierarhică?
42. Fac efortul conştient de a fi câtuşi de puţin modest în privinţa trăsăturilor mele pozitive când counosc o persoană nouă?
43. Ce părere cred ceilalţi că am despre corpul meu? Par să mă simt bine în propria piele?
44. Am trăsăsturi fizice în privinţa cărora mă simt vulnerabil şi pe care încerc să le compensez când cunosc oameni noi? sunt conştient ce impresie fac când procedez astfel?
45. Gradul meu de expresivitate sexuală e mai mare sau mai mic decât al altora în majoritatea situaţiilor? Tind să-mi afişez sexualitatea sau să o minimalizez? Pe o scară de la 1 la 10, în care 10 înseamnă extrem de sexi, iar 1, deloc sexi, ce număr mă caracterizează? 

Dependenţa. Nu ştiu dacă este un cuvânt frumos sau urât, dacă este un cuvânt negativ sau pozitiv, dar cu siguranţă este ceva ce ne face să ne gândim automat la anumite aspecte ale vieţii.

Putem fi dependenţi de bautuă, de jocuri de noroc, de droguri, de ţigări, de pariuri, de sport, de filme, de maşini, de munte, de mare, de călătorii, de zbor, de parfum, de mâncare, …, de dragoste, de omul de langă, de vină, etc. E greu de stabilit care dintre toate dependenţele posibile este plasată pe o poziţie superioară pe o scară anume. E greu de stabilit o ierarhie, chiar şi pentru aceia dintre noi care suntem dependenţi de mai multe lucruri simultan.

Dependenţa poate fi benefică vieţii individului în cauză dar poate fi şi destructivă. Dependenţa pleacă din dorinţă. La fel şi leacul, dacă este dorit. Dependenţa poate fi vindecată sau poate fi generată. Dependenţa este ceva personal. Nu te poţi duce undeva anume să o cumperi şi nici nu poţi să o împrumuţi de la un prieten. Te poţi alatura unei categorii de oameni care sunt dependenţi de anumite lucruri, sentimente sau poţi fi un sihastru trăindu-ţi propriile dependenţe.

Dependenţa este ceva ce îţi autodezvolţi pe parcusul vieţii, deşi vor fi voci care vor afirma că ne naştem cu anumite astfel de caracteristici.

Dependenţa poate naşte clipe de geniu sau poate genera stupiditate totală.

Dependenţa poate crea celui care o posedă impresia de stabilitate dar în final va fi doar o impresie.

Dependenţa poate orbi conştiinţa, dar poate oferi şi miraje.

Dependenţa impulsionează impresia de schimbare programată. Şi dependenţa de impresie este tot o dependenţă.

Şi totuşi…există ceva care poate crea efectul opus dependenţei în cauză. Admiterea. Unii pot spune doar acceptare dar este prea superficială denumirea.

Admiterea.

Admiterea este şi ea strict personală. Şi unică, chiar dacă vorbim de acceaşi dependenţa la mai mulţi oameni.

Admiterea este arma cu care am fost insuflaţi de Divinitate.

Admiterea este suflu.

Dacă ar fi să primeşti ca temă o lucrare având ca şi titlu „Dependenţa” şi ai avea la dispoziţie doar textul de mai sus şi propriile cunoştinţe, ai fi capabil să scrii o astfel de lucrare? Poţi? Demonstrează!

Cel mai bun mod de a prezice viitorul este sa il creezi.

Peter Druker

De-a lungul carierei mele de Trainer şi Consultant pentru Companii, etc, m-am confruntat cu suficient de multe prescurtari şi acronime. Americanii au chiar o fobie pentru astfel de exprimări. Am adunat câteva pentru dumneavoastră şi în eventualitatea că mai ştiţi şi altele vă rog să le împărtăşiţi cu noi:

YAHOO: you always have other options

TNT: today not tomorow

TEAMS: together everyone achieves more succes

SWOT: strengths, weakness, opportunities, threats

SMART: specific, measurable, attainable, realistic, timely

SIN: self-inflicted nonsense

SPIN: situation, problem, involvment, needs

MILE: maximum impact, little effort

KASH: knowledge, attitude, skills, habits

GROW: goals, reality, options, will

FOCUS: focus on one course until successful

FEAR: false evidence appearing real

FAB: features, advantages, benefits

Mai stiti si altele?

Un om mediocru face ce poate,

un om de succes face ce este imposibil.

Natura umană, felul nostru de a fi ca oameni ne defineşte şi ne împarte în trei mari categorii:

• Omul de succes
• Omul  mediocru
• Omul ratat.

Poate nu sunteţi de accord cu această clasificare. Fiecare are dreptul să vadă lucrurile în felul său.

Una dintre marile diferenţe între omul de succes şi cel mediocru constă în modul de abordare a oricărei situaţii. Confruntat cu un fapt în sine care ar trebui rezolvat sau căruia ar trebui să i se găsească un răspuns, omul mediocru va ridica din umeri şi va încerca să facă ceea ce poate. „Voi face tot ceea ce pot să rezolv această problemă”. Când îţi pui problema de a rezolva ceea ce crezi că poţi, nu faci altceva decât să îţi trasezi limitele. Prin gândurile tale îţi elimini succesul şi îţi îngrădeşti rezultatele.

Omul de succes observă atent situaţia şi îşi încurajează potenţialul. „Pot să fac asta şi asta, dar voi face tot. Chiar dacă nu ştiu cum, sau este imposibil, eu voi demonstra că se poate. O voi face”

Poate că diferenţele de mentalitate par minore, nesemnificative, dar generează puteri diamentral opuse. Ca urmare şi rezultatele vor fi net diferenţiate.

Dacă te limitezi spunându-ţi eu doar atâta pot, în loc să încerci să spargi barielele din subconştient care îţi limitează orizontul, voinţa ta va fi subjugată şi într-adevăr nu vei putea face nici măcar ceea ce ai crezut că vei putea face. Pe de cealaltă parte, dacă ai încredere absolută în tine şi în forţele tale, vei constata că dobândeşti puteri neobişnuite. Creierul tău este alături de tine şi atunci fiinţa ta poate realiza imposibilul. Nu uita că de cele mai multe ori, ceea ce ţie ţi se pare imposibil, pentru existenţă este ceva banal. Orizontul pe care tu singur ţi-l îngustezi, îţi va crea rezultatele posibile sau imposibile.

Tu eşti singura ta frână, tu iţi pui piedici singur, tu te orbeşti.

Încearcă să te vezi dincolo de orizontul camerei şi vei descoperi că poţi păşi în afara ei, acolo unde te aşteaptă viaţa ta.

Fiecare om îşi are sau îşi croieşte propirul destin în viaţă. Unii cred că ei sunt proprii păpuşari, alţii preferă să se autoamăgească încontinuare învinuindu-i pe alţii. Este modul lor de a crede că aşa suferă mai puţin.

Ne putem construi destinul pe baza lucrurilor pe care ni le dorim şi pe baza celor ce le săvârşim. Învăţăm din eşec şi din succes. Rezultatele experienţelor nostre, negative sau pozitive, ne furnizează elementele asupra cărora şi cu care putem acţiona atunci când ne scriem destinul.

Viaţa este plină de posibilităţi sau de întortocheri. Deşi, şi întortocherea tot o posibilitate este, mulţi oameni nu o văd aşa. De fapt ei nu văd ci doar îşi închipuie că o fac.

Suntem înconjuraţi de oportunităţi, care apar în viaţa noastră în ritmul pe care noi îl stabilim. Atragem şi culegem ceea ce gândim. Dacă privim un aspect poate nesemnificativ şi vedem doar lipsa de importanţă şi nu vedem oportunitatea atunci cu siguranţă că vom fi înconjuraţi numai de lucruri neimportante. Dacă ne formăm obiceiul de a vedea în fiecare lucru o posibilă şansă, o posibilă oportunitate, atunci ne vom trezi înotând într-o mare de oportunităţi. Cu toţii fie că vrem fie că nu vrem, fie că realizăm sau nu acest lucru înotăm în această mare de oportunităţi. Doar că unii se mai şi îneacă.

TU deschizi uşa vieţii tale oportunităţilor?

Un profesor mediocru descrie.

Un profesor bun explica.

Un profesor superior demonstreaza.

Un profesor exceptional inspira.

(Wiliam Arthur Ward, 1921 – 1994)

Orice afacere are în mod firesc secretele ei particulare.

Dar poţi face orice afacere dacă cunoşti secretele general valabile!

Unul dintre secretele universal valabile este legat de obiective.

Oricine ştie ce însemnă să îţi stabileşti un scop, un obiectiv şi să încerci să îl atingi. Şi cu toate acestea doar 3% dintre oameni, la nivel mondial, au obiectivele clar definite şi scrise, 12% declară că le au în minte, în timp ce 85% dintre oameni nu au niciun obiectiv. Ei trăiesc doar clipa pentru a fi trăită şi vor vedea a doua zi cum pot să o evite.

Dar, a îţi stabili un obiectiv nu este suficient pentru a avea succes în orice ai întreprinde. Obiectivul se tratează cu aceeaşi responsabilitate indiferent că vorbim de o creştere salarială sau de negocierea unei afaceri de mai multe zeci de milioane de dolari su euro.

Un obiectiv pentru a putea fi realizat trebuie privit ca pe un cumul.

Astfel vorbim de obiective privind realizările, rezultatele (vreau o casă de 5 milioane de dolari care arată în acest fel şi în acest fel, cât mai multe detalii) şi obiective privind eforturile (voi face acest lucru în timpul acesta pentru a obţine o casa de 5 milioane de dolari….)

Degeaba îţi propui să fii promovat la slujbă (obiectiv pentru rezultat) bazându-te că trebuie să munceşti mai mult sau să stai mai mult peste program, cu alte cuvinte să faci un şir specific de acţiuni, dacă nu îţi stabileşti un grafic temporal când să faci şi ce acţiuni să faci şi cât să le faci (obiectiv pentru efort).

Pentru cineva care lucrează în vânzări un obiectiv pentru rezultat este să devină vânzătorul lunii, iar un obiectiv de efort este să facă o vânzare pe zi. Vânzare pentru care trebuie să se vadă cu un număr de…. atâţia potenţiali clienţi, pentru care a trebuit să dea ….atâtea telefoane. Deci obiectivul de efort: să dea acel număr de telefoane zilnic.

Concluzie:

-         Stabileşte-ţi obiective!

-         Descrie-ţi obiectivele cât mai detaliat cu putinţă!

-         Transpune-ţi obiectivele în formă scrisă pentru a le putea vizualiza în permanenţă!

-         Priveşte-ţi obiectivul ca pe un cumul: obiectiv pentru rezultat plus obiectiv pentru efort!