Am incercat sa-mi rescriu tineretea

Si m-am lovit de ziduri pe care nu stiam ca le-am pus acolo

Am incercat sa sar zidurile

Si mi-am redescoperit varsta

Am incercat sa trec pe sub ziduri

Si mi-am redescoperit principiile

Am incercat sa daram zidurile

Si mi-am redescoperit societatea

Fortat astfel de argumente solide

Am incercat sa ma accept asa cum sunt

Si mi-am depasit resemnarea

Acum, sunt un alt om

Care poate sa incerce …

Cristian Ion

2 com

De la un cardiac, cordial

De-aicea, de pe patul de spital,
Pe care mă găsesc de vreme lungă,
Consider ca e-un gest profund moral
Cuvântul meu la voi să mai ajungă.

Mă monitorizează paznici minimi,
Din maxima profesorului grijă,
În jurul obositei mele inimi
Să nu mă mai ajungă nicio schijă.

Aud o ambulanţă revenind,
Cu cine ştie ce bolnav aicea,
Alarma mi se pare un colind
Cu care se tratează cicatricea.

Purtaţi-vă de grijă, fraţii mei,
Păziţi-vă şi inima, şi gândul,
De nu doriţi să vină anii grei,
Spitalul de urgenţă implorându-l.

Eu vă salut de-a dreptul cordial,
De-a dreptul cardiac, precum se ştie,
Recunoscând că patul de spital
Nu-i o alarmă, ci o garanţie.

Vă văd pe toţi mai buni şi mai umani,
Eu însumi sunt mai omenos în toate,
Dă-mi, Doamne, viaţă, încă nişte ani
Şi ţării mele minimă dreptate.

31 octombrie 2010 – Spitalul de Urgenta Floreasca

2 com

Sufletul si timpul iau decizii diferite. Doar spaţial se întâlnesc. Sufletul este statornic clipei. El rămane pe loc. Timpul este copilul rătăcitor, pierdut, regăsit, regretat sau poate chiar bucuria vieţii. Spaţiul ne oferă existenţa pentru a ne trăi timpul şi sufletul.

Sufletul mi-e timp

Şi timpul mi-e suflet

Împreună le schimb

Dar doar cu ele.

Prin ele sunt

Şi ele sunt prin mine.

Trăim împreună

Şi separat ne e bine.

Copii suntem toţi trei

Şi gemeni si fraţi

Mai mari sau mai mici

Ne suntem unul altuia

Aşa cum părinteşte ne alintăm.

Timpul, sufletul

Şi eu…

Unul şi trei,

Trei şi unul

Pe acelaşi drum şi

Simultan pe cărări diferite.

Ne suntem viaţa

Şi izvor deopotrivă

Eternitatea ne apasă

Şi ne iartă cu greu

Şi timpul şi sufletul

Şi eu….

2 com

Noaptea se frânge prin inima tăcerii

Asemeni clopotului ascuns de credintă.

Fulgerele ochilor care nu văd

Pogoară în sunet de clopot.

Auzul înfierbântat de căldura gheţii

Se topeşte în ecouri de val.

Eu prin mine şi deasupra

Mă prăbuşesc prin ceruri

Spre înalt!

none

Necunoscuta care se vindea,

N-a vrut să-mi spună în prima zi, cine era,

Dar fiindcă ea aflase cine sunt –

Poetul poreclit “ Fluieră vânt “

Şi fiindcă mă ruga stăruitor

Să-i fiu şi eu din când în când

                                      cumpărător,

Sinceritatea ei m-a-nduioşat

Si-n cadrul preţului fixat –

Un preţ absurd,

Ridicul

Şi meschin,

Cu care-aş fi băut un kilogram de vin –

M-am îmbătat de gura ei

Şi-am adormit

Pe laurii idilelor lui Theocrit

Dar vai !…

Necunoscauta care se vindea

Nu numai mie, dar şi altora !…

Şi azi, un ciocoi

Iar mâine, un calic,

O cumpărau la fel – mai pe nimic –

Căci ea – flămândă veşnic – se grăbea

Să-şi vândă gura dulce, ca la tarapana !…

Eu singur doar, nu m-am sfiit să-i spun–

Că-s gata să-i ofer un preţ mai bun –

Dar cum îi luase mintea Dumnezeu,

Necunoscuta s-a spălat pe mâini, cu preţul meu…

Şi-atunci,

De teamă să n-o bat,

Sau s-o ucid

Şi s-o ascund sub pat –

Deşi-o iubeam, am renunţat la ea

Şi n-am mai vrut să ştiu cine era !…

Dar intr-o zi cu ploaie şi cu vânt,

Necunoscuta care se vindea,

S-a dat la fund ,

Şi-a dispărut…

Şi nimeni n-a mai întrebat de ea,

De când intrase parcă, în pământ,

   Cu numele-i mereu necunoscut…

Şi totuşi , Eu

Am întâlnit-o iar,

Dar nu ca altădată, pe trotuar

La cafenea,

Sau în tramvai…

Am regăsit-o-n ziua de-ntâi mai

Ascunsă de un sfert de veac, într-un sertar

În care sta de veghe, cuminte

Şi aştepta

O zi să-mi mai aduc aminte şi de ea !…

Dar ce păcat –

Că regăsirea ei m-a-ndurerat

Şi-n loc s-o mai sărut

Cum aş fi vrut –

Am început să plâng cu-adevărat !…

Necunoscuta care se vindea,

De data asta, nu mai era Ea –

Era doar vechea ei fotografie

Pe care mi-o dădu-se numai mie !…

Şi-acum,

Cred c-aţi ghicit cine era

Necunoscuta care se vindea

Era chiar tinereţea mea !…

 Ion Minunescu

one

Arunc steaua precum bumerangul

ca atunci când se va întoarce

după ce va fi văzut atâtea lumi

să mă recunoască şi să fie tot a mea!

2 com