Singuratatea nu este o problema legata de postul ocupat ci una de personalitate.

John Maxwell

Oamenii se împart în cinci categorii în funcţie de reacţia lor la schimbare:

1. INOVATORII: 2 % – sunt visători.

Ei sunt cei care crează ideile noi şi în general nu sunt recunoscuţi ca lideri sau realizatori de strategii.

1. PRIMII ADEPŢI: 10% – sunt ceic are recunosc o idee bună atunci când o văd.

Opiniile lor sunt respectate în cadrul organizaţiei. Deşi ideea nu este creaţia lor, ei vor încerca să-i convingă pe ceilalţi să o accepte.

1. ADEPŢII DE MIJLOC: 60% – formează majoritatea

Ei vor reacţiona la opiniile celorlalţi. În general ei dovedesc bun simţ atunci când analizează o idee nouă, dar sunt înclinaţi să menţină status-quo-ul. Pot fi influenţaţi de personalităţile puternice din organizaţie.

4. ULTIMII ADEPŢI: 20% – sunt ultimul grup care îmbrăţişează o idee.

Adesea ei îşi manifestă prin vorbe dezaprobarea faţă de schimbările propuse şi s-ar putea să nu recunoască niciodată că le-au acceptat. În general ei vor accepta schimbarea dacă majoritatea o sprijină.

1. ÎNTÂRZIAŢII: 8% – sunt întotdeauna împotriva schimbării.

Aceştia sunt devotaţi imobilismului şi trecutului.adeseori ei sunt cei care formează fracţiuni în cadrul organizaţiei.

• Puncte forte ale caracterului: spontan, creativ, ludic.
• Trăsături de caracter: capacitate de a juca şi de a gusta clipa prezentă.
• Mod de percepere a lumii: reacţia. Reacţionează la perceperea oamenilor şi a lucrurilor în funcţie de ceea îi place sau nu.
• Nevoi psihologice (motivare şi revigorare): are nevoie de multe contracte cu oameni diferiţi dar întotdeauna la modul ludic.
• Secvenţă sub stres: întâi (miniscenariu) are tendinţa de a-şi pierde un procentaj important din CI arătând efeortul pe care îl face prin oftaturi adânci, care au ca scop ca persoana cealaltă să facă treaba în locul lui. Apoi se mâniază şi blamează, devine negativ şi cârtitor proclamându-se ireproşabil. În al treilea rând, de ordin patologic, face să apară un comportament care are ca scop să fie respins, zicând că se va razbuna, destul de conform în caracteristicile sale cu conduite isterice, aproape psihopate.
• Poziţie de viaţă (cf. AT): +/- (sunt OK/nu sunteţi OK)
• Management: managementul este de stil „cum o fi”, adică îi place să fie condus şi să conducă având obiectivul de atins, lăsându-i-se alegerea etapelor şi a mijloacelor.
• Întrebare existenţială (aceasta revine în permanenţă): Sunt acceptabil?
• Problematică: stima faţă de sine. Nu se apreciază prea tare şi cu greu se poate poziţiona, spre exemplu într-un lanţ ierarhic.
• Procentaj din populaţie: 20% dintre care 60% femei şi 40% bărbaţi (aceste cifre au fost calculate pe un esantion de populaţie multiculturală de peste 600.000 de persoane)

Taibi Kahler

AT= Analiză Tranzactională

• Puncte forte ale caracterului: imaginativ, chibzuit şi calm.
• Trăsături de caracter: dotat cu o solidă capacitate de introspecţie, ştie, printre altele, să se înhame la o sarcină şi să muncească mai degrabă cu lucrurile, decât cu oamenii. În general, este foarte dotat pentru o activitate care necesită o mare îndemânare (artizanat, meşteşuguri)
• Mod de percepere a lumii: ceea ce îl motivează să acţioneze sunt ceilalţi sau evenimentele.
• Nevoi psihologice (motivare şi revigorare): se întoarce la izvoarele singurătăţii, are nevoie de timp, de intimitate şi de un loc al său.
• Secvenţă sub stre: întâi (miniscenariu), devine prea pasiv în deciziile sale de management, nu mai este destul de prezent, apoi se pune într-o poziţie de retragere prelungită, proiectele încep dar nu sunt duse la capăt. În al treilea rând, de ordin patologic, face să apară un comportament de retragere, de izolare, destul de conform, în trăsăturile sale, cu caracterul fobic.
• Poziţie de viaţă (cf. AT): -/- (nu sunt OK/nu sunteţi OK)
• Management: spre ceilalţi, managementul său este de tip democratic, adică într-un schimb de informaţii cu colaboratorii, iar, pentru sine, va avea nevoie de un management autocratic (directiv şi care împinge la acţiune) pentru a-l scoate din imaginarul său şi pentru a-l duce în permanenţă la real.
• Întrebare existenţială (aceasta revine în permanenţă): Mă vor?
• Problematică: de alegere, de autodeterminare, de exprimare a dorinţei şi de reîntoarcere la real.
• Procentaj din populaţie: 10% dintre care 60% femei şi 40% bărbaţi. (aceste cifre au fost calculate pe un eşantion de populaţie multiculturală de peste 600.000 de persoane)

Taibi Kahler

AT= Analiză Tranzacţională

• Puncte forte ale caracterului: angajat, observator, conştiincios.
• Trăsături de caracter: capacitate de a avea păreri, convingeri, judecăţi.
• Mod de percepere a lumii: perseverentul începe prin a judeca. El evaluează lucrurile şi oamenii pornind de la părerile proprii.
• Nevoi psihologice (motivare şi revigorare): are nevoie ca opiniile sau convingerile sale, forţa sa de convingere să fie recunoscute; o altă motivaţie mai este aceea de a fi recunoscut pentru munca sa.
• Secvenţă sub stres: întâi (miniscenariu) se focalizează asupra a tot ce nu merge în termen de „deranjament” de la ordinea  pe care se aştepta să o găsească, apoi se simte frustrat faţă de oamenii care nu îi împărtăşesc convingerile, poate să-şi impună convingerile şi să plece la luptă, bănuitor, este sigur de dreptul său. În al treilea rând, de ordin patologic, face să apară un comportament destul de conform, în trăsăturile sale, caracterul paranoic.
• Poziţie de viaţă (cf: AT): +/- (sunt OK/nu sunteţi OK)
• Management: de tip democratic, adică unschimb de informaţii cu colaboratorii săi, exclusiv centrat pe muncă (nu trebuie amestecate genurile).
• Întrebare existenţială (aceasta revine în permanenţă): Sunt demn de încredere?
• Problematică: teama de a nu fi la înălţime.
• Procentaj din populaţie: 10% dintre care 25% femei şi 75% bărbaţi (aceste cifre au fost calculate pe un eşantion de populaţie multiculturală de peste 600.000 de persoane.)

Taibi Kahler

AT= Analiză Tranzacţională

Parcurgem în ritmul propriilor paşi un drum al vieţii pe care îl putem influenţa sau construi, mai mult sau mai puţin în funcţie de cât de mult ne dorim să ne implicăm şi să facem parte din propria viaţă.

Suntem un chip cu personalitate sau doar o imagine în peisajul cotidian al unui spaţiu temporal.

Avem o identitate anume? Ce este de fapt identitatea?

Oare este posibil:

-        să fii convins că eşti altcineva decât eşti în realitate?

-        să fii altfel decât te văd ceilalţi?

-        să ţi se atribuie o altă identitate?

-        să simţi că nu ai nicio identitate.

Care este de fapt identitatea ta? De unde ştii? Cum se stabileşte o identitate? În funcţie de ce criterii?

Dacă suntem o coastă a unei identităţi înseamnă că identitatea noastră este parte a acelei identităţi?

Dacă suntem creaţi după chipul şi asemănarea unei Identităţi, cât la sută din acea identitate este identitatea noastră?

Identitatea poate fi furată? Dar regăsită? Şi mai ales poate fi REDOBÂNDITĂ?

Suntem ghidaţi de cutume şi lucruri împământenite. Trebuie să faci asta aşa pentru că aşa se face, sună o vorbă din popor. Dar de ce se face aşa,(?) devine o vorbă care nu îşi mai are sensul.

În aceeaşi categorie de vorbe inoculate fără sens se înscriu şi cele de genul: Tu nu te compari cu Tudorică…, el a luat 10, sau a făcut nu ştiu ce mai bine, are mai mult talent s.a.m.d. Vă sună cunoscut?

Asta este societatea. Pentru a evidenţia un lucru trebuie să ai grad şi termen de comparaţie.

Ce se întâmplă în fapt. Se distruge personalitatea. Oamenii tind să devină o masă amorfă, lipsiţi de voinţă sau de întelegerea necesităţii de a ieşi din tipare. Dacă faci ce fac şi ceilalţi vei obţine aceleaşi rezultate, dar dacă vrei să obţii ceva diferit atunci fă ceva diferit! Aceasta este legea pe care omul o pierde odată cu personalitatea. Uneori este benefic pentru că o masă amorfă de oameni poate fi mult mai uşor condusă şi determinată sa facă anumite lucruri decât o masă de individualităţi.

Care este primul semn că inoculările dau roade şi eşti pe drumul pierzaniei? Simplu. Începi TU să te compari cu ceilalţi: eu nu pot să fac asta pentru că eu nu sunt Tudorică, eu nu am banii lui Tudorică, eu nu am scoală ca Tudorică, eu nu sunt inteligent ca Tudorică, etc,….ajungând chiar la: eu nu merit, eu sunt un nimeni.

Depreciere. Lipsă de respect de sine. Decădere. Depravare morală şi spirituală. Crimă. Moarte.

Dacă tu ca om nu lupţi să înţelegi că nu trebuie să te compari cu nimeni, şi să îţi demonstrezi că societatea, anturajul şi familia te-au inoculat cu concepţii greşite atunci nu ai nicio şansa. Uiţi singurul lucru esenţial: fiecare om este unic prin personalitatea sa.

Este şi o anecdotă, un experiment real care ilustrează aceste lucruri. Într-un laborator erau închise într-o cameră mai multe maimuţe. În mijlocul camerei era un stâlp în vârful căruia erau aşezate banane. Când o maimuţă încerca să urce pe stâlp să ia un fruct, savanţii eliberau un jet de apă care o dărâma. Şi tot aşa până când nicio maimuţă nu mai încerca. Apoi rând pe rând savanţii au înlocuit maimuţele iniţiale cu altele noi şi au constatat că niciuna din cele noi, care nu au fost supuse tratamentului cu jetul de apa nu urca pe stâlp. Explicaţia?! Cele vechi le avertizau pe cele noi de ce se va întâmpla dacă vor încerca să urce iar acest lucru a devenit o lege de bază a manifestării comportamentale încât chiar şi după ce nu mai erau în acea cameră maimuţe care să fii văzut experimentul, nicio altă maimuţă nu era dispusă să încerce să verifice pe pielea ei.

Exact la fel şi cu noi oamenii.

Este o frână în calea evoluţiei personale să te compari cu alţii chiar dacă vezi cu ochii tai anumite lucruri.

Comparaţia te ucide. Puţin câte puţin, din interior, te transfomă şi devii un zombie care nu ştie de ce trăieşte….

Atitudinile noastre ne pot propulsa înspre victorie sau ne pot afunda în înfrângere. Sunt pământul ferm pe care călcăm la fiecare pas. Sunt oglinda personalităţii noastre, ceea ce atrage atenţia celorlalţi; ne descriu şi ne definesc, proiectând imaginea pe care o prezentăm lumii din jurul nostru. Atitudinile noastre ne fac bogaţi sau săraci, fericiţi sau nefericiţi, împliniţi sau rataţi. Sunt unicul factor determinant în fiecare acţiune pe care o întreprindem. Suntem într-o relaţie de simbioză cu atitudinile noastre. Noi înşine suntem atitudinile, iar atitudinile suntem noi.

Helmsetter