primit pe e-mail

Adancurile Orasului Bucuriei – BUCURESTES

Se vorbeste, catre final si de stabilizarea energiilor telurice.

 O teorie infricosatoare si putin neclara…dar merita citita. Te pune putin pe ganduri.

Nu se cunoaste sursa.

Iti cam sta mintea-n loc la toate cele multe nestiute, dar posibile.. 
 

Pericolele de sub Bucuresti 

De la un an la altul bucurestenii se pling de sanatate, de dureri de cap tot mai dese, de ameteli care dureaza tot mai mult, de stari de somnolenta care se cronicizeaza. Si toate acestea au fost puse ba pe seama radiatiilor ba pe seama stresului ba pe seama poluarii pregnante sau a faptului ca, dupa 1990, romanii si-au luat chiar si cite 2-3 servicii. Unii chiar au mers mai departe si au declarat ca Bucurestiul este permanent tinta unor atacuri dint-un razboi nevazut care se duce la nivel paranormal si despre care oamenii simpli nici nu stiu nimic si nici macar nu ar cuteza sa se gandeasca la astfel de lucruri. Fara sa tragem linie, sa trecem in revista cateva dintre pericolele zilnice la care este expusa capitala si despre care nu s-a vorbit niciodataa decit cel mult in anumite cercuri. 

La un pas de o posibila epidemie de ciuma 
Desi la ora actuala ciuma este o boala eradicata de mult, ceea ce nu se stie este ca ea poate sa loveasca necrutator capitala Romaniei. Si asta pentru simplul motiv ca, in urma cu sute de ani, bolnavii de ciuma erau, pur si simplu ingropati la gramada, intr-o singura groapa, iar peste ei se turna var, in ideea ca varul va izola virusul respectiv. Ceea ce nu stiau medicii din acele vremuri insa, se referea la longevitatea virusului si la faptul ca varul actioneaza ca un izolator: adica, pe de o parte, izola, intr-adevar, pentru moment, virusul ciumei, dar pe de alta parte il conserva, pur si simplu. Ciuma, o boala necunoscuta europenilor, avea sa fie adusa din pustele Asiei de hunii lui Attila in a doua jumatate a secolului al V-lea. 
De-a lungul secolelor au fost o serie de epidemii de ciuma, dar cea mai cumplita s-a declansat in timpul domniei lui Caragea, in anul 1812. Bucurestiul a fost aproape pustiit in acele vremuri iar cei care nu mureau loviti de cumplitul flagel, paraseau orasul catre zone mai ferite, in special zone de munte si de padure. Scrierile din acea perioada spun ca tacerea era atit de apasatoare peste Bucuresti, incit se puteau auzi filfiitul din aripi ale pasarilor si zgomotele produse de ciocul acestora, ca un fel de prevestire a nenorocirilor. Din pacate, in timp, s-a petrecut un eveniment care nu a putut fi prevazut de edilii secolelor respective: marginea Bucurestilor a devenit zona centrala, iar actualele excavatii pot scoate oricand la suprafata mortii adormiti de ciuma. 
In urma mai bine de  30 de ani, cand au inceput sapaturile pentru metrou si pentru Casa Poporului, in unele locuri s-au descoperit locuri unde fusesera ingropati ciumatii. Doar printr-un noroc epidemia nu s-a declansat existind riscul ca la orice noua constructie sa fie descoperite gropi comune cu morti de ciuma. Mai mult, se pare ca, din diverse motive, o parte din cei morti au fost aruncati in subterane, acoperiti cu var ti surpat apoi pamantul de deasupra. Specialistii in virusologie afirma ca la ora actuala virusul de ciuma nu mai este mortal, dar asta doar in cazul in care este depistat la timp si izolat. Pentru ca exista voci care spun ca vaccinurile impotriva ciumei sunt putine si ineficiente, atita vreme cit au fost obtinute din tulpini deja invechite ale virusului respectiv. 
Ioana Matei, arheolog, considera ca: “numarul celor morti de ciuma si ingropati la temelia propriei case sau inhumati in graba poate fi foarte mare, iar in zilele noastre s-a pornit o adevarata campanie de construire a unor blocuri gigant in Bucuresti. Interesele de moment pot face ca orice descoperire de aceasta natura sa fie tinuta strict secreta, intrucit oprirea, chiar si partiala a lucrarilor de constructie, ar cauza pierderi imense pentru antreprenori si investitori. Asa ca cei mai multi, daca vor descoperi astfel de cadavre infestate cu ciuma, nu numai ca nu vor sti cu ce au de-a face, dar exista riscul ca sa le arda in crematoriile proprii si in felul acesta sa declanseze, pur si simplu, epidemia mortala”. 

Lacul urias de sub capitala Romaniei 
Cu milioane de ani in urma, pe locul unde este astazi Bucurestiul se intindea Marea Getica. Treptat, fundul marii s-a ridicat iar marea s-a retras, facand loc manoasei Cimpii Romane. Cu toate acestea, un fenomen ciudat, dar deloc rar, a dus la conservarea unei parti a fostei mari, sub forma unui lac subteran. Ne explica domnul Andrei Mocanu, geolog de profesie, care la ora actuala scrie despre istoria geologica a Bucurestiului: “Practic ce s-a intamplat in acele vremuri: din cauza efortului pamantului, scoarta terestra s-a ridicat, pur si simplu, formind o concavitate in care s-a pastrat apa marii milenare. Imaginati-va urmatorul aspect: aveti o saltea de plaja, plina cu aer. Puneti pe ea o galeata cu apa, plina, la mijloc, apoi indoiti cele doua margini ale saltelei pana cand se impreuneaza. In felul acesta galeata a ramas la mijloc, dar in acelasi timp este complet acoperita de cele doua margini ale saltelei. Exact asta s-a intamplat cu Marea getica:
apa s-a retras parsial, iar marginile scoartei terestre s-au incretit pana cand au format zona de deal pe care s-a ridicat, ulterior, Bucurestiul”. 
In sustinerea teoriei sale, domnul Mocanu aduce fenomenele care se petrec fie zilnic, in statiile de metrou fie in perioadele cu ploi, cand canalele se infunda. “Apa se scurge, e adevarat, dar la un moment dat lacul subteran se umfla si da pe dinafara, lucru care duce la saturatia pamantului cu apa si la aparitia fenomenului de baltire. Fenomenul nu are nici o legatura cu asa zisa canalizare defectuoasa – care oricum este defectuoasa – ci cu saturatia dcu apa a pamantului. Apoi, nu-mi spuneti ca nu ati remarcat, faptul ca in anumite statii de metrou, indiferent daca este zi sau seara, se aude curgand permanent o apa. Nu e vorba despre nici un riu ci pur si simplu de canalele prin care apa de la suprafata se scurge in lacul subteran”. 

O bomba naturala care poate exploda oricand 
Mai mult, domnul Mocanu considera ca Ceausescu a facut, printre multe altele, o gresala capitala in perioada de urbanizare si modernizare a Bucurestiului: a construit lacul de la Ciurel, pe Dambovita. Initial lacul s-a vrut sa fie transformat in primul port pe Dambovita, barci si vaporase de mic tonaj urmind sa strabata drumul pana al dunare. “Din nefericire, presiunea pe care lacul Ciurel o exercita asupra pinzei freatice din adancime s-a dovedit fatala, aducand o serie de izvoare mai mici sau mai mari, catre suprafata, impiedicand deversarea acestora in lacul de sub Bucuresti”. Si asta nu este totul, presiunea exercitata ducand la aparitia unui pericol despre care cei mai multi nici macar nu au habar, anume pungile cu gaze de sub oras. “Unii spun ca din cauza lucrarilor de punere a conductelor cu gaz, in Bucuresti, s-a ajuns la situatia in care Capitala sta efectiv pe o bomba care poate exploda in orice ceas. Este o aberatie si in acelasi timp
este purul adevar. De ce este o aberatie? Simplu, pentru ca in cazul unei explozii locale, alimentarea cu gaze se intrerupe aproape instantaneu. Deci ar putea, cel mult, sa aibe loc o explozie undeva la un bloc, cel mult. In acelasi timp insa, Bucurestiul sta pe o acumulare de gaze. Acestea s-au format, de-a lungul milioanelor de ani, prin putrezirea animalelor marine care traiau pe vremuri in Marea Getica si care au fost izolate, in momentul in care pamantul s-a incretit si a format concavitatea in care se gaseste lacul subteran, iar presiunea exercitata de Lacul Morii si de apele subterane, risca oricand sa impinga aceste gaze spre suprafata. Din pacate, nu exista o modalitate de ardere controlata a acestor gaze, pentru ca orice flacara care ajunge in adanc poate transforma zona intr-una desertica. 

Bucurestiul de acum 2300 de ani 
Cu toate acestea, exista o minune care pana acum a facut fata pericolului din adancuri: canalele si subteranele Bucurestiului. Si nu vorbim despre canalele construite de comunisti, ci despre subteranele existente de mii de ani in aceasta zona.. Domnul Iulian Georgescu, profesor de istorie, are propria sa opinie: 
“Aduceti-va aminte ca fanariotii se plimbau cu trasura pe sub pamant. Chiar credeti ca intr-o suta de ani, acei fanarioti puteau sa construiasca asemenea coridoare tainice? Pai sa nu uitam cit a durat ca sa fie preschimbate subteranele si transformate in metrou, asta la sfirsit de secol XX, cu utilaje si oameni. Deci cum va inchipuiti ca puteau sa faca acei fanarioti lucrarile de amenajare a subsolului cu o sapa si o galeata rudimentara? ! Nu, domnilor, subteranele au existat dintotdeauna si ele sunt pomenite chiar si pe vremea dacilor. Pentru ca Bucurestes, in anii 292 i. H. era atestat documentar ca fiind capitala Gaetiei (Getiei), condusa in acei ani de Dori regis thracum: Dromichaites, cum i-au spus grecii sau Doru Mihaita, asa cum i se spunea in realitate”. 
Subteranele, indiferent cine le-a construit, au scapat pana acum Bucurestiul de o eventuala explozie, gazele acumulate in adinduri gasind loc de trecere catre suprafata si intr-o asemenea concentratie incit sa nu fie periculoase pentru oameni. 
“Se mai intampla ca uneori, o punga mai mare de gaze sa iasa din adancuri si atunci, de regula, bucurestenii se pling de dureri de cap, de ameteli  sau au o stare de somnolenta, de lene. Nu e vorba despre nici o boala pe sistem nervos sau de nici o oboseala cronica, asa cum lasa unii sa se inteleaga, ci pur si simplu de inhalarea unei cantitati prea mari din acele gaze. Acum doar nu o sa vreti sa se anunte la televizor ca Bucurestiul este in pericol, ca doar banii in Bucuresti se fac si cele mai mari interese aici sunt”. 

Subteranele salvatoare 
Numai ca blestemul care a cazut pe neamul getilor s-a transmis si catre noi, urmasii lor. Pentru ca ceea ce ne-a salvat pana acum ne poate aduce pieirea de acum inainte. Subteranele de sub capitala, desi construite dupa forma unui furnicar, au adus cu ele un pericol nou: orasul se poate surpa sau macar unele zone ale acestuia, intrucit a ajuns sa semene cu un urias svaiter.. 
“Este si motivul principal pentru care reteaua de metrou este permanent prelungita”, este de parere domnul Mocanu. “Pentru ca prin asta o serie de subterane sunt cimentate, betonate si intarite cu liniile de metrou, ducand la o crestere a securitatii zonei respective. Cel mai mare dezastru s-a petrecut in timpul cutremurului din 1977 cand, din cauza acestor goluri de sub oras, aproape tot centrul Bucurestiului s-a naruit. Atunci s-a alarmat Ceausescu si a pornit campania de construire intensiva a metroului, oferind poporului o explicatie plauzibila si ascunzind existenta trecatorilor subterane, de teama de a nu fi folosite de eventualii dizidenti”. 

Pamantul viu de sub Capitala 
Cei care au lucrat la metrou au vazut si au auzit lucruri greu de crezut. Mircea Ioanid, pensionar, isi aminteste cu groaza niste intamplari din anii `80 al caror martor a fost pe cand cara cu basculanta pamant din subteran. 
“Nu am fost singurul care am trait astfel de intamplari, dar sunt singurul care a mai ramas in viata dupa tot ce s-a intamplat. Pentru ca pamantul i-a inghitit, pur si simplu pe ceilalti. Pamantul era viu, la propriu. Si eu eram tinar sofer si in putere si nu ma temeam asa, cu una cu doua, dar cand imi amintesc de intamplarile respective mi se zbirleste si acum parul in cap de frica”. Dumnealui sustine ca, in 1982, unul dintre excavatoare a scos la suprafata un cadavru bizar. Avea in jur de 2 metri si ceva si era imbracat straniu, cu un fel de roba rosie si cu o masca neagra pe fata. Pielea era de o culoare maronie.. Ceea ce ne-a uimit pe toti a fost senzatia ca acel barbat era inca viu. Avea ochii larg deschisi iar fata sa, desi cu trasaturi frumoase, inspira teama. Unul dintre colegii mei chiar a facut o gluma si spunea ca asa trebuie sa arate Satana, daca o exista. Nu stiu daca a fost o simpla coincidenta sau mai mult, dar la cateva zile dupa, pe colegul asta l-au descoperit mort. La autopsie medicii au spus ca avea toate organele interne imprastiate, ca si cum ceva ii explodase in interior”. 
Dar ceea ce i-a uimit pe cei citiva lucratori care au vazut cadavrul a fost obiectul ciudat pe care aratarea il tinea in mana si care semaca cu un baros mai mare termanat cu o secure cu doa taisuri. “Si nu atit arma din mana aratarii ne-a uimit cit mai ales faptul ca nu mai vazusem niciodata nimic asemanator si ca, desi parea ca statuse sub pamant timp de sute de ani, nu avea nici un fel de rugina pe ea. Arma si cadavrul au fost izolate pana urma sa vina un specialist, dar in seara respectiva au disparut complet, in mod surprinzator.. “Au venit cei de la Securitate si ne-au intors pe toate fetele, ne banuiau ca suntem intelesi cu dusmanii de clasa si ca am ascuns cadavrul. Dar am trecut si de asta. In schimb, ceilalti colefgi ai mei au disparut, pe rind, inghititi de pamant, fara ca cineva sa mai dea de urma lor. La disparitia unui am fost de fata si nu am putut uita nici acum urletul animalic pe care l-a scos, strigand, incercand sa se agate cu unghiile de o margine de pamant: <Nu-l lasa Mircica sa ma ia, aoleo maicuta mea, ai mila de mine…>. Eu sunt singurul care am scapat pentru ca mi-am cerut transferul pe un alt santier”.. 

Refugiul ultimilor zei ai dacilor 
Legendele vechi vorbesc despre o rascoala a uriasilor si a titanilor impotriva stapanului de atunci al Pamantului, respectiv Zeus. Rasculatii au invins, in prima faza dar zeii au fost ajutati de eroul pelasg Hercule care i-a invins, i-a ferecat cu lanturi grele si i-a aruncat sub pamant. Tainita in care au fost azvirliti titanii se pare sa fi fost Bucurestiul, iar subteranele au fost construite de Hefaistos, zeul din adancuri, special incit nici una sa nu duca la suprafata. Domnul Alexandrescu Tiberiu, etnolog si folclorist, spune ca legenda Minotaurului este adevarata, dar realitatea a fost deformata.. 
“Bucurestes a fost numit asa in urma victoriei asupra titanilor, pentru ca zeii cei vechi s-au bucurat de triumful lor vremelnic si au construit un oras in care oamenii sa se bucure mereu si sa celebreze de-a pururea victoria asupra titanilor. Numai ca aici, sub Bucurestes, a fost construita, de asemenea si cea mai cruda inchisoare, ferecata cu lacate magice: un labirint in care cei care patrundeau nu mai ieseau niciodata la suprafata, pentru ca nu mai reuseau sa gaseasca drumul. Va intrebati de ce oare nu le dadea prin minte sa faca semne pe pereti si sa mearga dupa ele? Simplu, pentru ca labirintul insusi era viu si isi schimba retelele de colidoare permanent. Pamantul acesta, domnilor, a fost un pamant viu dintotdeauna. De aia tara s-a numit Getia sau Geia iar getii au fost fii sai”. 
Si tot aici, in labirintul de sub Bucurestes, domnul Tiberiu considera ca au fost inchisi ultimii zei de catre Apostolul Andrei, cel care i-a crestinat pe daci. “Poate o sa vi se pare ciudat ca un intelectual ca mine crede in zei si in forte nevazute. Credeti-ma cand va spun un lucru: cu cit stiinta se dezvolta mai mult, cu atit mai mult ea se apropie de Dumnezeu. Ajungem sa ne punem niste intrebari firesti iar raspunsurile nu le putem gasi in aceasta lume, pe calea rationamentului logic. Iar fenomenele din adancul Bucurestilor sunt dincolo de orice logica si ratiune”, incheie domnul Tiberiu. 

Taina bisericilor ortodoxe 
Pentru a afla mai multe, ne-am adresat unui mic grup de specialisti in domeniul paranormalului si i-am rugat sa ne ajute sa ne formam o parere asupra lucrurilor pe care le-am aflat. Irina Asaftei, Remus Dumitru si Petre Petre sunt mediumuri cunoscute in lumea lor si care se ocupa cu masurarea cimpurilor de forta si a perturbarilor acestora. De la ei am aflat un lucru interesant, anume ca, din punct de vedere energetic, Bucurestiul este pozitionat pe un nod de energie negativa telurica. 
“Asta nu inseamna ca Bucurestiul este negativ, ci ca acel cimp, in functie de directia sa de expansiune, poate afecta viata de la suprafata fie pozitiv fie negativ. Curgerea energiei se face sub forma unei spirale care se deplaseaza periodic  in jurul unui punct de sprijin. Cand sensul de curgere al spiralei este in sus, la suprafata totul se resimte sub forma unui boom economic, al unei dezvoltari puternice, al unui nivel de trai imbelsugat. Cand spirala se invirte si directia de curgere a energiei este catre centrul pamantului, atunci avem la suprafata o perioada de regresie economica, de dezastre, de boli si nefericire. Iar cand spirala deplaseaza energia lateral, de regula exista momente de stagnare economica si spirituala, la suprafata”.. 
Din pacate, toti trei sunt de acord cu un aspect: directia de deplasare a energiei nu poate fi prevazuta ci doar constatata si masurata, ceea ce inseamna ca nu se pot lua masuri pentru contracararea efectelor negative. “Mai ales ca nu exista o regula a deplasarilor: pot fi tri deplasari laterale urmate de una verticala in sus sau in jos sau pot fi cicluri de cite o singura deplasare in jurul punctului de sprijin”. Cu toate acestea, dumnealor sustin ca in ultimii ani, oamenii au gasit, voluntar sau involuntar, o metoda ca sa contracareze deplasarile din adancuri: construirea bisericilor ortodoxe. 
“Finisarea unei biserici activeaza cimpuri de forta deosebite si fac in asa fel ca deplasarea energiei sa se orienteze, treptat, catre in sus sau cel mult lateral. In ultimii 15 ani de cand ne cunoastem noi, am remarcat practic ca la fiecare biserica ortodoxa construita, cimpul de forte de sub Bucuresti s-a schimbat, a devenit mai stabil si mai puternic, ca si cum fiecare lacas de cult a functionat ca un fel de amplificator si stabilizator de energie telurica”, incheie doamna Asaftei. 
Stand si analizand fiecare dintre opiniile specialistilor, nu am putut sa nu ma gandesc, cu groaza, ca fiecare zi este o zi periculoasa si poate fi ultima zi din viata unei metropole. Si abia atunci am realizat cit de intelepti au fost stramosii nostri, numind acest oras Orasul Bucuriei, orasul care traieste intens fiecare ceas din viata sa, orasul care se bucura de fiecare secunda ce i-a fost daruita sau harazita… Poate de zeii din adancuri, poate de titani sau poate de entitati a caror existenta mintea noastra rationala si logica se teme sa o recunoasca sau sa o accepte.

Eliszar

DEZVOLTARE PERSONALĂ

Toată lumea vorbeşte astăzi de dezvoltare personală. Fiecare are propriile concepte. Toţi se îngrămădesc să scoată în evidenţă aspecte mai mult sau mai puţin pompoase dar foarte puţin relevante. Ce înseamnă până la urmă dezvoltarea personală, ce este ea şi ce legatură are cu fiinţa umană? Înterbări atât de simple dar cu răspunsuri atât de complicate.

Citeşti în diferite publicaţii sau chiar în pagini personale despre acest subiect şi constaţi că tendinţa generală este să se vorbească despre tehnici, despre programarea neuro lingvistică, despre factori motivaţionali şi multe alte aspecte de acelaşi gen. Într-o oarecare măsură toate aceste informaţii sunt importante şi ţin de evoluţia intelectuală a unei persoane într-o direcţie sau alta. Dar nu oricine poate să devină un profesor pe o anumită disciplină şi cu atât mai mult nu avem cu toţii ceea ce ne trebuie pentru ca să putem să ne însuşim anumite concepte. Sau poate că avem aceste abilităţi şi în acest caz tebuie să distingem între informaţia puternică şi cea de amăgire chiar dacă ambele tratează acelaşi subiect. Observ de exemplu că acum în mare vogă este NPL ca instrument evolutiv. Poate să fie. Din punctul meu de vedere deocamdată în acest caz putem vorbi doar de 2 sau 3 autori consacraţi, restul fiind nişte imitatori pur comerciali.

Creierul uman are o mare capacitate de absorbţie şi de acumulare chiar dacă rulează la parametrii minimi. Explozia pentru fiecare se poate produce dacă învaţă să îţi folosească şi celelalte procente ruginite ale materiei cenuşii. Fie că vorbim de persuasiune, fie că vorbim de programare neuro lingvistică, fie că vorbim de hipnoză, fie că vorbim de marketing, lidership, management sau alte discipline, cine îşi doreşte poate să verifice şi să constate că foarte multe din aspectele în jurul cărora se ţese o mantie publicitară sunt defapt lucruri native. Firescul este ridicat la rang de artă dar pentru a i se evita blamarea şi banalizarea este încorsetat în bustiere pompoase şi comerciale. Femeia este extrem de frumoasă când este fardată şi machiată dar atât de naturală şi de inocentă în frumuseţe, dimineaţa când se trezeste.

Dezvoltarea personală este un proces continuu şi neîntrerup de acumulare de informaţii de clasificări, de interpretări. Dar este în primul şi în primul rând un proces de conştientizare şi de acceptare a condiţiei personale dublat de o decizie subjugată perseverenţei. Este simplu:

Ø      trebuie să ştii unde eşti şi ce eşti ca om,

Ø      trebuie să conştientizezi dacă ceea ce ai este corespunzător cu ceea ce esti îndreptăţit să ai,

Ø      trebuie să te interoghezi şi să observi dacă eşti mulţumit de tine,

Ø      trebuie să vezi dacă te accepţi sau nu,

Ø      trebuie să descoperi dacă te iubeşti aşa cum eşti în acest moment,

Ø      trebuie să vezi dacă ai forţa necesară să te împingi către o altă culme,

Ø      trebuie să îţi doreşti să faci şi alţi paşi către imaginea ta.

Ştiu că toată lumea se fereşte de a face afirmaţii categorice şi cu atât mai puţin de impunere: trebuie!

Ceilalţi pot să creadă şi să facă aşa cum vor. Dar tu? Tu ce faci cu tine şi pentru tine? Crezi că un fumător se poate lăsa de fumat fără ambiţie, fără să-şi propună acest lucru, fără să lupte dar mai ales fără să-ţi impună o schimbare? Dacă da, atunci pentru tine nu există cuvântul: trebuie. Pentru tine este doar o rugă continuuă. Poate că într-o zi vei primi răspunsul. Ai grijă doar să nu te lovească prea tare şi iremediabil.

Aşa cum viaţa ta este ireversibilă şi evoluţia ta, dezvoltarea ta personală este un proces responsabil, voit ireversibil şi controlabil.

Te conduci aşa cum îţi doreşti, aşa cum vrei, aşa cum poţi şi aşa cum ştii.

În tot acest amalgam de sentimente, reacţii şi răspunsuri, poţi încerca să vezi ce ai avea de pierdut în cazul în care ai deveni un om mai evoluat mâine decât eşti astăzi.

Presupunând că nu ţi se pare nimic anormal în a te dezvolta personal şi presupunând că în mod conştient eşti dispus să te dedici acestei evoluţii ceea ce ai de făcut o să te surprindă prin naturaleţea şi neobişnuitul conjuncturii. Fă ceea ce îţi place, citeşte ceea ce vrei, ascultă ceea ce simţi, uită-te numai unde îţi propui dar fă toate aceste lucruri şi bifează-le zilnic. Propune-ţi propriul program şi votează-ţi propirul sistem dar urmăreşte constanţa, perseverenţa, atitudinea şi gratitudinea ca elemente definitorii ale procesului tău de dezvoltare personală. Răspunde-ţi la propriile întrebări, află încotro şi unde ţi-ar plăcea să ajungi şi porneşte-te! Vei găsi pe parcurs factorii şi know-how-ul care vor fi determinanţi pentru tine.

Conştientizează că nu eşti angrenat într-o cursă, nu eşti într-o competiţie cu restul lumii, ai ritmul tău şi direcţia ta, nu trebuie să demonstrezi nimănui nimic şi în nici un caz evoluţia şi dezvoltarea ta personală nu poate coincide cu a altcuiva. Aşa cum tu ca om eşti unic, este normal ca şi procesele care te formează şi te transformă, indiferent de planul personal sau profesional, să te conducă spre rezultate unice. Toţi utilizăm aceleaşi doctrine dar fiecare îşi scrie cartea proprie.

Sunt doar şase paşi. Schematic şi dezgoliţi ei pot fi tranpuşi astfel:

1. conştientizează.
2. doreşte-ţi.
3. propune-ţi.
4. porneşte.
5. perseverează.
6. continuă.

Sunt o mulţime de formule de succes, dar tu trebuie să o găseşti pe cea care ţi se potriveşte, te aşteaptă şi te conduce la reuşita pe care îţi doreşti să o obţii. Formula este şi ea personalizată. Ce a funcţionat pentru altcineva are şanse foarte mari să nu funcţioneze şi pentru tine.

Dar toate lucrurile au şi o latură frumoasă, până la rezultat.

Toamna ta va veni la vârsta la care tu decizi.