Trecem prin atât de multe în viaţa acesta scurtă şi atât de multe neprevăzute ne lovesc atunci când suntem mai fericiti încât … învăţăm.

Învăţam multe. Învăţăm să fim mai buni, mai îngăduitori, mai toleranţi, cu noi înşine dar mai ales cu cei care aleg în astfel de clipe să ne stea alături.

Viaţa e atât de scurtă. Acum un zâmbet, acum o  lacrimă. Acum bucurie, acum durere. Nici nu ştii care este realitatea şi care este nebunia. Defapt viaţa în sine e o nebunie.

Fugi pentru câteva momente de lume împreună cu aleasa inimii tale şi te trezeşti la un pas de a pierde totul. Abia atunci realizezi ce înseamnă acest tot şi mai ales abia în astfel de momente realizezi ce ai avut în mâni tot timpul. E momentul conştientizării crunte a existenţei. E momentul în care iluziile sunt dezgolite de însăşi conştiinţa care le-a creat şi le-a acoperit. Le-a încălzit.

Munceşti şi alergi ca un nebun în viaţă convins fiind că o faci pentru ceea ce merită. Pentru sufletul tău, pentru familia ta şi pentru fiinţa iubită. Dar iţi şi place ceea ce faci. Şi atunci încet încet aluneci pe panta unei trădări utopice şi atipice pe care nu vrei să o accepţi dar de care eşti conştient. Pentru cine trăieeşti defapt? Pentru ceea ce declari sau crezi sau pentru ceea ce faci? Întrebările sunt dureroase şi fără rost atâta timp cât totul este ok. Însă când dai cu ochii de întunericul care vine să te îmbrăţişeze mult prea repede şi fără preaviz în luminiţa din străfundurile creierului vezi adevărul. Şi vezi ceea ce ţi-ai ascuns. De tine însuţi.

Nu e o vină. Şi nici nu e ceva de condamnat. Este poate doar ceva de conştientizat şi de îndreptat. Iubirea nu se îndreaptă? Ba da. Daca asta vrei. Totul poate lua paşii pe care îi vrei. Doar să fii conştient că îi vrei. Şi mai ales să îi faci. Nu ai nevoie de ştiintă. A te arunca cu capul înainte poate fi în cele mai multe din cazuri cel mai conştient şi mai calculat gest. Gestul întors pe toate părţile.

Eşti fericit. Esti poate realizat. Sunt multe încă pe care ţi le doreşti să le faci dar te lupţi cu lipsa timpului. Şi…te loveşte. Fără preaviz. Şi e o palmă rece pentru că te loveşte cu ceea ce ştiai. Realizezi de exemplu că nu ai timp să faci ceea ce ai vrea nu pentru că fizic el nu există ci pentru că eşti mult prea egoist cu propriile tale priorităţi. Realizezi că faci confuzie între lucruri prioritare şi lucruri importante. Realizezi că atâta timp te-ai încălţat cu stângul în dreptul. Fumul nu se va risipi dacă este ţinut într-o încăpere închisă ermetic. Dimpotrivă va deveni mai aspru cu propria gazdă şi va tinde să erupă. Vai de cel pe care propria erupţie îl surprinde.

Eşti fericit. Eşti împlinit şi îţi urmezi calea. Şi… te surprinde. Realizezi că nu erai nici fericit, nici împlinit şi urmai o cale de care nu aveai habar. Doamne cât de multe realizezi în acele momente. Panica este cumplită. Şi panica este generată de cele pe care le vezi. Atunci. Ştiai de ele, credea că le vezi, dar acum când realizezi cât erai de departe intri în panică. Panica de a le pierde. De a rămâne fără cele ce le doreai.

Ajungi doar la un pas. Un pas…atât de mic. Şi fie se sfârşeşte totul fie ai noroc şi mai primeşti o şansă. Te renaşti. Sau te naşti a doua oară.

Doamne cât de multe realizezi în acea singură clipă. Este clipa în care eşti cu adevărat singur cu tine însuţi. Tu eşti într-o stare letargică, lentă, şi vezi universul din jurul tău cum aleargă cu o asemenea viteză încât te-a prins într-un vârtej, să nu îl mai poţi atinge. Şi te cuprinde panica. Atunci înveţi.

Înveţi când realizezi ce puteai pierde. Înveţi universul. Ai făcut acea excursie în interiorul tău unde te întâlneşti cu universul. Şi îl înveţi.

Poate pentru cei din jur rămâi la fel. Dar cine vede … vede. Şi tu vezi. Te vezi.

Restul sunt încercări şi pasaje peste care treci. De multe ori din inerţie. Pentru că tu eşti încă şocat. Ţi-ai văzut viaţa. Şi aşa ceva nu se uită prea uşor oricât de aglomerat ar fi mediul care te înconjoară.

În fond tot ce contează este iubirea. Cel mai frumos aspect al vieţii. Defapt iubirea este leacul si esenţa vieţii.

Încercare, trecere dar mai ales iubire.

Te ridici alt om. Iubirea te ridică şi te repune pe picioare. Şi are un chip atât de frumos.

Nu devii nici mai inteligent, nici mai frumos, dar devii altul. Şi se vede. Chiar şi fără o oglindă.

În astfel de momente simţi adevăratele mâini ale iubitei. Cele pe care le simţeai la început. Aşa cum le simţei la început. Tu ai iubit tot timpul dar nu ai mai conştientizat cât iubeşti şi mai ales cum e iubirea. Poate de aceea ai avut noroc şi ai trecut peste acel moment. Altfel… te duceai cu momentul…. în altă direcţie.

Nimic din ce a fost înainte nu mai are valoarea de acum. Unele lucruri abia după îşi recapătă adevarăta valoare. În ochii propriei tale conştiinţe.

Atât de pământeşti sunt lucrurile pe care le considerai importante înainte şi atât de apropiate sunt cele de care nu te mai bucurai. Omul este simplu. Omul trebuie doar să se bucure de iubire. De cea dăruită şi de cea primită. Atât. Restul sunt subterfugii pentru a putea declara că trăieşti. Fals. În afara iubirii nu trăieşti. În afara iubirii nu există nimic. Decât un gol imens pe care încercăm să costruim un univers. Dar noi nu suntem capabili de a construi un univers care nu are nevoie de o fundaţie pentru a se susţine.

Şi vine acel moment. Momentul în care treci prin faţa vieţii tale şi te cuprinde panica că nu te vei mai opri. Că vei fi luat de propriu eu şi dus ….undeva.

Avem atât de multe în noi care să ne facă să conştientizăm fără a mai fi nevoie să trecem prin astfel de încercări. Dar nu le vedem. Suntem prea mândri şi prea egoişti.

Când vine clipa nu te întreabă. Aşa este viaţa. Se spune că te pune la încercare. Eu aş spune că te salvează. Te salvează de tine cel care erai şi cel care aveai să devii.

Astăzi eşti… şi tot astăzi s-ar putea să nu mai fii!

Iubeşte-ţi iubirea aşa cum merită şi dăruieşte-te aşa cum şi ea ţi se dăruieşte.

Îţi multumesc.

Îţi mulţumesc ţie cumpănă că ai fost în viaţa mea şi mi-ai redeschis ochii către viaţă. Mi-ai redăruit viaţa.

Şi îţi mulţumesc ţie iubire că m-ai ţinut strâns lângă tine şi ai sfâşâiat tot universul ca să mă protejezi.

Îţi mulţumesc.