Cel mai bun mod de a prezice viitorul este sa il creezi.

Peter Druker

Suntem fiinţele iluziilor şi iluzorici prin comportament.

Ciudat sau poate paradoxal dar evoluţia noastră, chiar şi la nivel individual, este intersectată în foarte multe cazuri de fenomenul iluziei. Unii nu reuşesc încă să separe sau să deosebească iluzia de vis, dar cei mai mulţi asociază iluzia de amăgire. Cât de corectă este această asociere, fiecare poate decide pentru el însuşi în cadrul procesului de introspecţie.

Iluzia este, în mod normal, total diferită de deziluzie, şi totuşi… mulţi confundă cel puţin la nivelul stărilor emoţionale aceste două noţiuni. Manifestarea trăirilor asociate la nivel emoţional, conştient, unei manifestări a subconştientului, crează confuzia suficientă debusolării.

Paradoxal, dar ne hrănim cu iluzii pentru a putea evolua într-o direcţie sau alta, deşi în mod normal iluzia ar trebui să ne tragă înapoi sau în jos. Visul ar trebui să fie acel motor de propulsare şi de separare de iluzoriu.

Când suntem în postura corectă?

O altă iluzie susţine faptul că toată imaginaţia nostră şi reacţia la acest stimulent nu au legătură cu o activitate şi o decizie conştientă. Şi atunci se naşte întrebarea: omul reacţionează la o imagine sau la o iluzie? Abracadabrant mi se pare faptul că iluzia este tot o imagine, dar din considerente etice şi morale, fiinţa umana se luptă pentru a demonstra contrariul şi a îşi justifica reacţiile prin aceasta.

Cine vrea să spună clar: sunt cel ce sunt pentru că am considerat iluzia ca parte a gândirilor analitice şi creatoare pe care mi le-am dezvoltat în mod conştient?

Nimeni.

Deşi activitatea analitică este tot o fiică a unei iluzii.

Oare tot ce suntem şi ne înconjoară, oare universul în sine, nu este tot o iluzie?

Negarea aceste afirmaţii este o iluzie?

Suntem noi oamenii iluzii?

Oamenii sunt cel mai frumos detaliu al peisajului universal. Frumuseţea lor răsare nu din trup ci din suflet. Din inimă. Oamenii ştiu să se bucure de fiecare moment al vieţii şi să facă din el o sărbătoare. Astăzi toţi îndrăgostiţii se sărbătoresc şi îşi celebrează iubirea dar şi toţi cei care poartă numele Sf. Valentin au prilej de bucurie. Sunt deci oameni care astăzi sărbătoresc din două motive.

Din punctul meu de vedere,

doresc

IUBIRII

un sincer

LA MULŢI ANI!

Nu am suferit niciodată de pe urma lucrurilor pe care nu le-am spus. (Calvin Coolidge)

Încetaţi să mai folosiţi verbul „a înceta”

Mintea umană percepe totul ad litteram, neputând să se concentreze asupra sensului contrar al unei idei.

Răspundeţi la o întebare cu o altă întrebare.

Cel mai bun leac pentru mânie este amânarea. (Seneca)

În spatele fiecărui conflict se ascunde o doză bună de ignoranţă. (Louis D. Brandeis)

Căutaţi sursa, nu reacţionaţi doar la suprafaţă.

Ignoranţa este un ghinion voluntar.

Încercaţi să sondaţi mintea omenească.

Tactul este, la urma urmei, un proces de sondare a minţii omeneşti. (Sarah Jewett)

Sam Horn

Dacă poţi să râzi de o anumită situaţie o poţi accepta cu uşurinţă. (Erma Bombeck)

Cum reuşesc părinţii să atingă toate coardele mele sensibile? Simplu. Ei mi le-au acordat.

Poate că trebuie să ajungeţi la vârsta senectuţii ca să învăţaţi să faceţi haz de necaz, nu să vă lăsaţi pradă şocului emoţional. (Pearl S. Buck)

Şi tăcerea este un răspuns.

Am învăţat repede că – atunci când îi fac pe oameni să râdă – aceştia mă iubesc. Nu voi uita niciodată acestă lecţie. (Art Buchwald)

Ar fi mai bine ca omul să râdă de necazurile vieţii decât să se plângă la nesfârşit de ele. (Seneca)

Sam Horn

Bărbaţii sunt bărbaţi şi în zi de post. Asta e. Genetic sunt anumite simptome dar mai ales sindromuri care agita stomacul masculin trimiţând şocuri electrice către ceea ce ar trebui să se numească creier.

Care e obsesia masculină? Să dezbrace femeia şi să facă sex cu ea. Poate nu neapărat în această ordine. Şi poate nu neapărat cu aceeaşi femeie. Doar dacă se poate. Altfel bărbaţii se mulţumesc cu tot ce li se pune în farfurie. Sau le pică în tavă, că poală sună deja prea obscen. Dar oare de ce insistă organul masculin atât de mult să vadă o femeie dezbrăcată, goală? Ce rol are goliciunea feminină? Este oare mai frumoasă sau mai inteligentă o femeie dezbrăcată sau care îşi poată goliciunea în mod lasciv? De fapt pentru bărbat nici nu contează frumuseţea sau inteligenţa sexului opus atâta timp cât i se oferă aşa cum îşi doreşte. Ce nu realizează bărbaţii este faptul că în multe cazuri goliciunea feminină îi umileşte într-atât de mult încât mult lăudata lor potenţă devine un basm la gura sobei. La propriu. Deci care este motivul principal pentru această obsesie? Să fie bărbatul un masochist prin fire, că misogin ştim că este? Are vreo legătură dragostea sau sentimentul de îndrăgostire cu această obsesie? Deja cred că exagerăm dacă ne gândim că văzând o femeie dezbracată bărbatul în cauză se îndrăgosteşte brusc sau mai aprig. O fi aprig şi nerăbdător în a vedea rezultatul final al dezgolirii că în rest… Unde pui că de cele mai multe ori bărbatul nici nu mai aşteaptă până femeia se dezbracă şi o ia cu imaginaţia înainte, atât de mult încât uneori vede sau se aşteaptă să vadă două femei, nu una performând actul lasciv al pierzaniei. Corect spus pierzanie, că tere se mai pierde bărbatul în special atunci când trebuie să fie bărbat. Dar de,…, au şi bărbaţii rolul lor. Sunt un subiect etern de discuţie.

Şi totuşi de ce a devenit această obsesie masculină ocupanta locului întâi în preocupările şi gândurile bărbatului? Doar pentru că a fi obsedat de maşini, de exemplu, ar putea fi considerat misogin?

TU ce crezi despre acestă obsesie? Care ar fi o posibilă explicaţie în opinia ta?

1. Stabileşte exact numărul de potenţiali clienţi pe care trebuie să îi suni în fiecare zi şi în fiecare săptămână pentru a-ţi realiza obiectivele de vânzări şi venituri.
2. Petrece 80% din timp prospectând până când vei avea atâtea persoane de întâlnit încât nu vei mai avea timp să dai telefoane.
3. Scrie-ţi un scenariu pentru prospectare prin telefon, memorează-l şi exersează-l continuu până când sună natural şi relaxat.
4. Ignoră rezistenţa iniţială când prospectezi; concentrează-te asupra rezultatului sau beneficiului furnizat de produsul tău şi vorbeşte despre alţi clienţi mulţumiţi care au folosit deja produsul tău.
5. Păstrează iniţiativa: stabileşte ferm data şi ora exactă a primei întâlniri cu potenţialul client.
6. Refuză să vorbeşti la telefon despre produsul sau serviciul tău despre preţ. Concentrează-te numai în direcţia obţinerii unei întâlniri faţă în faţă şi nimic mai sus.
7. Pregăteşte-te cu grijă pentru fiecare întâlnire de vânzări. Pune la punct fiecare amănunt, folosind Internetul ori de câte ori este posibil, astfel încât să vorbeşti şi să arăţi ca un profesionist perfect în momentul când întâlneşti potenţialul client pentru prima dată.

Brian Tracy

Planificarea minunţioasă va face ca fiecare acţiune a unui om să pară spontană.

- Mark Caine

Omul este o fiinţă extrem de complicată. Chiar dacă s-a născut simplu luptă toată viaţa să se autocomplice şi să îşi încâlcească iţele.

Printre preocupările şi grijile zilnice, la loc de cinste se regăseşte dorinţa şi intenţia de a investi. Omul vrea să fie un investitor. Şi nu ne referim la sentimente, căci acolo sunt golurile cele mai mari, ci la bani. Şi cei care investesc cel mai mult sunt cei care nu dispun de resurse financiare. Este şi motivul pentru care investiţiile acestora sunt atât de proaste. Fără viitor. Indiferent de lichidităţile sau disponibilităţile financiare este o mare diferenţă între omul investitor cu cap şi cel fără cap sau aiuritul, adică cel care se trezeşte în brânză şi nu îi învaţă gustul.

Putem să ne gândim astfel la trei feluri de oameni. Cei care investesc ceea ce au şi ceea ce nu au pentru a câştiga. Cei care fac acelaşi lucru de teama de a nu pierde sau pentru a se proteja. Şi nu în ultimul rând, cei foarte puţini care indiferent cât au nu investesc deloc.

Robert T Kiyosaki spunea la un moment dat că: „Mi-am dat seama că motivul pentru care cei mai mulţi oameni investesc ca să nu piardă este pentru că văd investiţia ca pe un risc sau ca pe un joc de noroc. Mulţi cred de asemenea, că, pentru a obţine profituri mari, trebuie să îţi asumi riscuri mari. Nimic nu poate fi mai departe de adevăr.” Dar oare ce ar putea şti acest domn care este multimilionar datorită investiţiilor făcute…

Totul în viaţă inclusiv, acţiunea de investire, este supus regulilor nescrise ale succesului. Una dintre reguli spune că reuşita se datorează încăpăţânării. „A fi încăpăţânăt este una dintre condiţiile principale pentru a fi un învingător.” (Donald J. Trump). Dar oare ce ar putea şti acest domn despre încâpăţânare….

Privindu-te realist, exceptând investiţia sentimentelor pe care sunt convins că o faci permanent, ce fel de investitor eşti?

Parcurgem în ritmul propriilor paşi un drum al vieţii pe care îl putem influenţa sau construi, mai mult sau mai puţin în funcţie de cât de mult ne dorim să ne implicăm şi să facem parte din propria viaţă.

Suntem un chip cu personalitate sau doar o imagine în peisajul cotidian al unui spaţiu temporal.

Avem o identitate anume? Ce este de fapt identitatea?

Oare este posibil:

-        să fii convins că eşti altcineva decât eşti în realitate?

-        să fii altfel decât te văd ceilalţi?

-        să ţi se atribuie o altă identitate?

-        să simţi că nu ai nicio identitate.

Care este de fapt identitatea ta? De unde ştii? Cum se stabileşte o identitate? În funcţie de ce criterii?

Dacă suntem o coastă a unei identităţi înseamnă că identitatea noastră este parte a acelei identităţi?

Dacă suntem creaţi după chipul şi asemănarea unei Identităţi, cât la sută din acea identitate este identitatea noastră?

Identitatea poate fi furată? Dar regăsită? Şi mai ales poate fi REDOBÂNDITĂ?

Aţi trăit vreodată sentimentul că aţi vrea să scrieţi ceva şi să nu aveţi niciun fel de idee? Niciunfel de inspiraţie? Te simţi oarecum insipid şi inutil.

Apoi începi să realizezi că de fapt lucrurile stau aşa cum vrei. Inclusiv partea cu scrisul. Inspiraţia este strict legată de ceea ce simţi. Poate puţin şi de cum te simţi, dar în esenţă mai bine să nu simţi nimic decât să te simţi gol.

Singurul pericol care apare este cel legat de batutul câmpilor. Cum fac eu acum.

Eu când nu am niciun fel de idee, încer să scriu şi pe parcurs caut ancore de care să mă agăţ şi de la care să pornesc. Foarte rar, aş putea spune chiar extrem de rar, am o idee de la bun început. De cele mai multe ori inspiraţia îmi vine pe măsură ce aştern rânduri peste rânduri. Din frânturi de gânduri fără rost se naşte ideea care generează în final inspiraţia.

Aşa se întâmplă la mine.

Cu tine cum stau lucrurile?

Ai inspiraţie tot timpul? Chiar de la început, sau îţi vine pe parcurs?

Ai o tehnică anume sau laşi lucrurile să se întâmple?

Scrii numai când ai ceva de spus, când eşti inspirat? Sau îţi propui să scrii ceva şi vezi ce îţi iese?

Tu cum procedezi? Care este secretul tău?

Ştefan şi Ştefania,

cu ocazia zilei voastre de nume,

Sfântul Ştefan,

vă doresc din suflet

şi cu toată dragostea,

un sincer

LA MULŢI ANI!

Crăciunul, zi de sărbătoare, magie, miracol, dorinţă şi aşteptări. Fiecare om poate fi Crăciunul sau poate fi un Crăciun. A dărui şi a fi mai bun, măcar pentru o zi într-un an întreg este ceva atât de uşor. Putem fi oricum vrem să fim în cursul anului, dar în sfânta zi de Crăciun putem fi mai buni. Putem fi suflete şi putem fi bucurie. Chiar şi noi avem nevoie de o zi în care să ne zâmbim şi să nu ne mai autocriticăm, o zi în care să fim noi înşine. Uită-te în oglindă şi zâmbeşte-ţi. Pentru asta ai fost zămislit. Zâmbetul tău aduce lumină, căldură şi bucurie cel puţin într-o casă. Poţi face fericiţi o mulţime de oameni doar zâmbindu-le. Ieşi din casă şi zâmbeşte tuturor celor pe care îi întâlneşti pe stadă. Spune-le simplu: Crăciun Fericit! Ai să vezi bucuria şi dragostea în ochii tuturor cunoscuţilor sau necunoscuţilor. În această zi toţi putem fi oameni.

Crăciunul înseamnă mai mult decât cel mai drăgălaş bătrânel îmbrăcat în costum roşu ce împarte cadouri din sania sa trasă de reni. Crăciunul înseamnă spiritul tău deschis şi bun.

Tu eşti Crăciunul şi eternitatea acestor sentimente.

Tu eşti tradiţia.

Tu eşti adevăratul suflet.

Crăciun fericit şi Dumnezeu să te binecuvânteze pentru sufletul tău minunat, omule!

Piţipoance!

Cocalari!

Piţipoanca şi cocalarul, ultima telenovelă. Doamna şi vagabondul.

Peste tot auzi numai astfel de cuvinte, de ajungi să trăieşti cu impresia că nu cunoşti limba română. Ce înseamnă: piţipoancă sau cocalar?

Românul când nu are ce face inventează. Că inventează numai prostii sau stâlceli nici nu mai contează. Aud acum că un cuplu, definit de sensul clasic al cuvântului, aşa cum îl ştiam (bărbat – femeie), este de fapt o relaţie cool între o piţipoancă şi un cocalar. Deci dacă două persoane formează un cuplu automat vorbim de piţipoance şi cocalari.

Şi totuşi. Ce este o piţipoancă? Ce este un cocalar?

Limitam masa uzuală a vocabularului de la 2000 de cuvinte la doar 2: pitipoancă, cocalar?

Mă întreb şi eu aşa ca omul care nu are ce face: dacă o piţipoancă şi un cocalar în urma unei relaţii cool de cotârceală, iertaţi-mă de expresie dar am înţeles că aşa trebuie să ma exprim, dau naştere unui copil, acel copil ce denumire poartă? Nu de alta, dar mă gândesc că progenitură sună prea urât şi nu mai este trendy.

Poate cineva să mă lămurească?

Mai ştiţi şi alte asemenea denumiri?

Viaţa este aşa cum o simţim, crizată şi în criză, pur şi simplu pentru că am complicat-o. Nu am ştiut şi nici nu am vrut să o menţinem simplă. Nu că ar fi fost uşor.

De multe ori a obţine esenţa este mult mai greu decât a obţine poşirca.

Un act de voinţă colectivă este creat de complicarea voinţelor individuale.

Ralph Waldo Emerson spunea: „Ceea ce este în spatele nostru şi ceea ce stă în faţa noastră, sunt lucruri mici, în comparaţie cu ceea ce se află în noi.”

Einstein spunea: „Mintea care se deschide unei idei noi nu va reveni niciodată la dimensiunea iniţială.”

Ce îţi sugerează ţie aceste citate? Care sunt primele tale gânduri atunci când citeşti rândurile de mai sus? Unde te conduce mintea?

Cât de albastră este viaţa?

Se afirmă în general că omul este supus greşelii. Eu aş merge mult mai departe şi aş afirma că omul este supus vieţii. Poţi greşi şi poţi să nu înveţi niciodată din greşelile făcute şi vei fi condamnat de societate, dar dacă vei repeta aceleaşi greşeli faţă de viaţa proprie, mai devreme sau mai târziu vei fi penalizat atât de usturător încât nu vei mai avea cale de întoarcere. Viaţa nu îşi permite să fie mai mult decât un profesor care îţi explică o dată. Când corectează o face permanent. Viaţa nu îşi permite să facă recomandări. Nu are timpul necesar pentru a se întoarce.

Greşelile pot fi îndreptate. Viaţa nu poate fi retrăită sau reîntoarsă. Greşeala îşi obţine iertarea, viaţa nu îşi mai obţine clipa. Anii sunt doar un barometru a ceea ce ar fi putut să fie.

Şi totuşi este mai corect aşa. În primul rând faţă de noi înşine cei care greşim. Se pune mult mai mare preţ pe ceva ce poţi pierde definitiv decât pe ceva ce poţi recupera. Indiferent că privim şansa din punct de vedere teoretic sau avem abilitatea de a o transpune în practică, ea există pentru a fi folosită. Dar pentru a fi folosită corect şi în direcţia bună. De multe ori ne epuizăm numărul limitat de şanse în a încerca să ocolim lucrurile sau situaţiile prin care în mod conştient nu dorim să trecem. Un copil poate fi o şansa pentru părinţii săi?

O greşeală repetată este definiţia prostiei. Un lucru repetat dar pe umerii căruia se aşează dorinţa obţinerii unui rezultat diferit, este conform lui Einstein definiţia nebuniei. Omul este astfel la poziţionat prin acţiunile sale la graniţele prostiei şi ale nebuniei. A nu se confunda totul cu bunele intentii, care au partea lor de inocenţă şi de nevinovăţie. De multe ori încerci sa faci ceva bun şi constaţi că ai greşit. Cât de mult ar fi corect să fie confundată buna intenţie cu rezultatul nescontat cu o greşeală de neiertat?

Viata ne oferă lecţiile ei prin greşelile pe care le facem?

A greşi este oare omeneşte şi dacă da, cât?

Necunoscutele sunt cele care în final condimentează viaţa. Cursa şoarecelui, casă-serviciu-casă, conduce firul vieţii pe acelaşi drum până când evenimentul nedorit întrerupe această plimbare în cerc. E adevărat că drumul poate fi plin de bolovani sau de noroi sau poate fi doar cea mai catifelată plajă, dar tot un cerc este. E nevoie de ceva ce să poată rupe acest lanţ vicios în care irosirea se regăseşte doar în sufletul celui ce umblă în propriul cerc. Ce poate fi acest ceva? Probabil forţa interioară a răzvrătirii, când rutina începe să doară şi când conştientul spune revoltat că el nu este mai prejos sau mai lipsit de intelect. Şi atunci business planul va trebui să se bazeze şi pe necunoscute. Adică suficient cât să întărâte şi să stimuleze dorinţa evadării.

Utopia constă în faptul că toţi cei prinşi în cursa şoarecelui sunt blazaţi şi condamnaţi de societate, ea însăşi prinsă în aceeaşi cursă, dar îi condamnă pe cei pe care îi respectă, aceia care au rupt lanţul. Utopic şi paradoxal. Dar totuşi defineşte viaţa multora.

Care om este mai de apreciat: cel care acceptă să rămână prins în cursa şoarecelui sau cel care se luptă să evadeze?

Orice evadare presupune renunţare.

Tu ce faci?

1. Eşti un geniu. Hotărăşte astăzi că-ţi vei folosi creativitatea înnăscută pentru a rezolva orice problemă, a depăşi orice obstacol şi pentru a realiza orice obiectiv pe care ţi-l poţi stabili.
2. Scrie cel mai important obiectiv al tău în capul unei pagini sub forma unei întrebări. Scrie 20 de răspunsuri la această întrebare şi apoi aplică cel puţin unul dintre ele; fă acest lucru în fiecare zi.
3. Identifică domeniile tale de excelenţă şi cele de superioritate ale produsului sau serviciului tău. Ce face ca produsul tău să fie mai bun decât oricare altă alternativă a concurenţei?
4. Află de ce cumpără clienţii de la tine şi nu de la altcineva. Care potenţiali clienţi ar putea beneficia mai mult de ceea ce faci tu cel mai bine?
5. Unde se află concentraţi cei mai mulţi dintre cei mai buni potenţiali clienţi? Hotăreşte cum poţi să petreci mai mult timp cu ei.
6. diferenţiază-ţi produsul sau serviciul într-o manieră semnificativă. Află de ce oamenii cumpără produsul tău, iar apoi demonstrează-le de ce produsul tău este cea mai bună alegere, ţinând seama de toate considerentele.
7. Obţine scrisori de recomandare de la clienţii mulţumiţi, subliniază cele mai bune declaraţii, apoi plasează-le în mape de protecţie şi strânge-le într-un dosar cu arc. Arată scrisorile fiecărui potenţial client.

Cel mai bun trofeu pe care ţi-l poate oferi viaţa este de departe, şansa de a munci din greu la ceva ce merită.

Theodore  Roosevelt.

Brian Tracy

Când băieţii cei mari de pe Wall Street descoperă chibriturile şi când ca prin minune încep să se joace cu ele, neştiind la ce să se aştepte, fetiţele cele mici din estul Europei se ard.

Acum nici ei, băieţii, nu aveau cum să prevadă efectele, că doar pe Wall Street sunt educaţi în estimări. Dar şi ele, fetiţele, prea uşor şi prea grăbite şi-au dat jos fustiţele.

Cui aparţine oare dezinvoltura?

Înţeleg că între băieţi şi fetiţe sunt anumite legături, dar prea sunt apropiate. Devin suspecte. La fel ca şi ţinerea în neştinţă. Extrem de suspectă. E adevărat că o practică neloială este „lăsarea în beznă”, sau „luarea de proaste” cu efectul scontat de intuire a ceva ce nu se poate intui, a fetiţelor de către băieţei. De ce? Poate pentru simplul fapt că fetiţele îşi consumă energia pe bârfe şi văicăreli şi mai puţin în negocieri dure cu cei care au cauzat aceste stări nefireşti.

Concluzia este una singură: este o stare de fapt, voită, prin care se ascund nişte „contingente” economice care au săpat prea mult şi catacombele s-au umplut cu gaze. Nimic involuntar.

Toată lumea îşi doreşte o gură de oxigen. Dar cum să o mai găseşti? Şi unde?

Cineva va trebui să îşi asume rolul de salvator, să ridice cortina şi să taie panglica fabricii de oxigen. Şi o va face. Şi acel cineva….vor fi tot băieţii…..

Poţi descoperi magia în orice lucru oricât de stresant şi de obositor ţi s-ar părea. Depinde doar cu ce ochi priveşti aceste lucruri.

Am fost zilele trecute cu fetiţa mea la filmări la telenovela „Îngereşii”. Ziua a început undeva în jurul orei 7.30 dimineaţa pentru a se încheia spre ora 11.00 noaptea.

Oboseală?

Da.

Cel puţin pentru mine, care doar am fost spectator.

Fetiţa mea?

Plină de energie de parcă asta ar face zi de zi. E adevărat că e obişnuită cu spectacolele, dar credeam că şi pentru ea este prea mult. Acum mă bucur că nu a fost aşa.

O atmosferă tipic de filmare, cu actori şi oameni deosebiţi, o lume magică, o lume de poveste, zeci de duble, zeci de scene repetate până când regizorul şi echipa sa s-au considerat mulţumiţi, copii, Moş Crăciun, telenovelă. O lume în care dacă intri chiar şi tangenţial îţi rămâne la suflet pentru tot restul vieţii. Oameni prăbuşiţi în scaune sau dormind pur şi simplu pe nişte fotolii înghesuite, sanviciuri reci aduse într-un sac, o masă bună la cantină dar nu prea ai pauză să te poţi bucura de ea, cafea la dozator, alergătură, şi totuşi ….ceva memorabil, de suflet. Impresii care se schimbă, oameni pe care îi vedeai doar la televizor şi care te şochează când îi vezi prin simplul fapt că sunt ca….tine!

Magie multă. Talentul are şi el rolul său, dar munca este cea care crează toată această lume de vis.

O zi de filmare……………..