Acceptabilitate. Un cuvant care nu este chiar atat de usor de rostit daramite de inteles. Intrebarea este, avem de a face cu un pleonasm sau cu un paradox. Ma refer la faptul ca, daca am inteles un lucru inseamna automat ca l-am si acceptat sau doar i-am deslusit un sens cu care pot sau nu fi de acord?

Este ca si cum as intreba daca filozofia are vreun aspect pragmatic? Are?

Acceptabilitatea este influentata exceptand latura umana si de repetabilitate. Ar fi posibil oare ca vazand un lucru cum se tot repeta sa il accept, chiar daca la nivel emotional nu il sustin? Dar oare emotionalul are vreo influenta in acceptabilitate?

Gandim. Si daca gandim insemna ca ne intrebam sau macar ca punem sub semnul intrebarii aspectele asupra carora gandim? In viata importante sunt intrebarile si mai putin raspunsurile. Dar, daca gandesc pot sa consider un lucru acceptabil ca si prima impresie, drept inacceptabil ca si decizie finala? Oare ar trebui sa mai pun sub semnul intrebarii prima impresie?

Care ar trebui sa fie prima acceptabilitate din viata fiecarui om? Care ar trebui sa fie primul lucru in viata ta pe care ar trebui sa il accepti? Putem accepta tot ce se intampla in jurul nostru sau in viata noastra, dar daca nu ne acceptam pe noi insine restul este doar o iluzie a acceptabilitatii. Mai degraba toate celelalte definesc fara voia lor in fapt inacceptabilitatea. Unde se invart valorile noastre. Stiute si nestiute. Constientizate sau nu. Unde? Care marja ne influenteaza mai mult: cea a aceptabilitatii sau a surorii ei infidele inacceptabilitatea? De ce ar trebui sa ne incadram intr-o marja sau alta? De ce nu putem fi originali?

De ce trebuie sa gandim?

Toata lumea poate sa defineasca diferitele notiuni sau evenimente din viata proprie, dar nu toata lumea poate sa gandeasca. V-ati gandit cat de usor va planificati vacanta in comparatie cu gradul in care va planificati viata?

Intrebari. Tot farmecul vietii consta in a iti pune in permanenta intrebari. Este un puzzle. Sau un sudoku. Depinde cum vrei sa definesti acest aspect.

Acceptam o anumita conduita si apoi influentati de factori independenti de vointa noastra acceptam ceea ce era inacceptabil. Mai putem vorbi de constiinta?

Imi pot accepta constiinta si gandirea, sau sunt inacceptabile pur si simplu pentru ca ma fac sa ies din randul lumii?

Ce crezi tu despre acceptabilitate in viata ta?

De fiecare dată când încercăm să facem ceva şi nu reuşim, facem, defapt, altceva!

E.T.

O întrebare nu poate apărea din senin. Este urmarea unor frământări, a unor gânduri provocate de situaţii înconjurătoare. Este dorinţa de a răspunde la ceva ce poate că nu simţim din tot sufletul că putem accepta. De exemplu biserica, cea mai importantă forţă la ora actuală din toate punctele de vedere, vrea să convingă omenirea că originea noastră este cea descrisă în cartea sfântă, în Biblie. Religia ocoleşte intenţionat subiecte precum viaţa extraterestră sau existenţa unor fiinţe din alt univers, cu atât mai mult posibilitatea ca noi oamenii să fim produsul unor extratereştri.

Putem fi oare extratereştri? Suntem oare noi oamenii extratereştrii? Suntem E.T.?

Sau există extratereştri? Există E.T.?

Credeţi că toate aceste întrebări au deja răspunsul cunoscut sau ar trebui să îl căutăm? Sau credeţi că ar trebui să acceptăm punctul de vedere al Bisericii fie ea catolică sau ortodoxă fie că vorbim de musulmani, budişti sau alte religii? Dumnezeu este extraterestru? Este posibil oare ca Dumnezeu să fie E.T.?

Trebuie să recunoaştem că indiferent de ceea ce credem, care ne sunt credinţele, anumite întrebări ne vin în mod involuntar. E adevărat că putem alege să nu primim răspunsuri la ele. Dar cred că ne suntem datori să ştim ce suntem şi de ce suntem ceea ce suntem. Nu este o răzvrătire împotriva credinţei în divinitate ci pur şi simplu sunt întrebări. Chiar şi Divinitatea poate să rapundă.

TU eşti cumva E.T.?

Cine este E.T.?

Există E.T.?