Păşeşti acolo unde crezi că ar trebui să pui pasul. Acolo unde simţi că ar fi drumul tău conform hărţii interioare ale cărei axe sunt gândurile şi sentimentele tale. Indiferent dacă pasul tău a fost bine făcut sau nu, pentru a putea vedea unde te afli şi ce poţi să faci cu ceea ce vrei, vei fi supus la două judecăţi: cea proprie şi cea a celorlalţi. Nu vei şti de la început care dintre ele te trage în jos şi care se gândeşte la tine. Nici în privinţa ta şi nici a celorlalţi nu poţi fi sigur. Poţi doar, eventual, previziona. Contextul trăirilor, sentimentelor, gândurilor tuturor acestor oameni uniţi de pasiunea judecării, aşa cum se va înfăţişa el la acel moment crucial al marelui pas – al fiecărui pas – va determina direcţia în care vei păşi. Tu ai doar un vot dar poţi decide să fie cel decisiv la fel cum poţi decide să fie doar încă un vot. Un simplu plus la număr.

Să nu pretindem ca lucrurile să se schimbe dacă tot timpul facem acelaşi lucru.

Criza este cea mai binecuvântată situaţie care poate apărea pentru ţări şi persoane, pentru că ea atrage după sine progrese.

Creativitatea se naşte din necesitate precum şi ziua se naşte din noapte.

În perioada crizei se nasc invenţiile, descoperirile şi marile strategii. Cine depăşeşte criza se depăşeşte pe sine însuşi fără a rămâne depăşit.

Cine atribuie crizei eşecul, îşi ameninţă propriul talent şi respectă mai mult problemele decât soluţiile.

Adevărata criză este criza incompetenţei.

Problema persoanelor şi ţărilor este lenea şi indiferenţa pentru a găsi soluţii şi ieşiri din astfel de situaţii.

Fără criză nu există duel, fără duel viaţa este o rutină, o agonie lentă. Fără criză nu există valoare. În perioada crizei înfloreşte ce-i mai bun în fiecare, pentru că fără criză orice vânt este o mângâiere.

Dacă vorbim de criză o promovăm iar tăcerea este o exaltare a conformismului.

În loc de toate acestea, mai bine să muncim. Să terminăm odată cu singura criză ameninţătoare: tragedia de a nu dori să luptăm pentru a o depăşi.

Albert Einstein