Am trecut cu siguranta fiecare dintre noi prin momente in care ne-am spus: “Mai bine nu ma gandeam la asta” sau “Mai bine nu spuneam tot ce mi-a trecut prin cap”.

Sunt ganduri normale generate de ganduri normale. Reactiile noastre la gandurile pe care le avem nu pot fi catalogate intotdeauna ca raspunsuri.

In planul realitatii cu totii ne amputam din cand in cand sau de la caz la caz gandurile. Le si reprimam tot de acelasi numar de ori. A nu se face confunzie intre amputare si reprimare. Fiecare avem propriile motive, dar in general lipsa increderii in sine este cea care genereaza astfel de stari conflictuale, astfel de emotii halucinogene.

Care este motivul tau pentru care ti-ai amputat sau ti-ai reprimat cel mai adesea gandurile?

Arunc şi înalţ sentimentul până în înaltul pământului. Centrul îmi fixează busola în toate direcţiile, asemeni drumurilor celebre care se reuneau într-un oraş.

Privesc în faţă întorcându-mi privirea către cel care îmi suflă în ceafă neliniştile sale fericite.

Suntem aceiaşi chiar dacă vrem să părem diferiţi. Suntem măcinaţi deşi ne găsim forţa de a zâmbi.

Seninătatea unui om denotă cea mai mare frământare. Calmul stresează cel mai tare.

Citeam undeva aceste rânduri, polemice dar fără drept de apel:

Îndoiala vede obstacolele;

Încrederea vede calea.

Îndoiala vede întunericul nopţii,

Încrederea vede lumina zilei.

Îndoiala se teme să facă vreun pas,

Încrederea se avântă spre înalţimi.

Îndoiala întreabă: „Cine poate crede?”

Încrederea răspunde:”EU”

Poate doar Shakespeare când fuge de a lui Femeie Îndărătnică, mai vede soarele când luna e pe cer.

Ne-am obişnuit deja să trăim şi să ne exprimăm viaţa prin antonime. Mai ales sentimentele se exprimă cel mai bine prin intermediul sugestiei si descrierii opusului.

Fiecare om este dominat în mod preponderent de o pereche de antonime.

Care este perechea ce te defineşte pe tine?

Virtutea este elementul comun al tuturor perfecţiunilor. Este însuşirea de caracter care tinde spre idealul etic. Virtutea este reflecţia în oglinda vieţii a moralităţii personale. Unii ar asocia virtutea doar cu castitatea. Nu se înşeală dar sunt departe de a înţelege ce înseamnă cu adevărat.

Virtutea ne face prudenţi, discreţi, prevăzători, atenţi, curajoşi, fericiţi, încrezători şi de încredere, etc. Putem exista şi străluci doar în măsura în care acceptăm virtutea ca parte definitorie a entităţii noastre umane şi ne supunem ei toate acţiunile.

Virtutea este pentru om ceea ce soarele este pentru această galaxie. Virtutea are propriul ei drum şi depinde de fiecare dintre noi dacă alegem ca şi drumul nostru să coincidă cu cel al virtuţii sau măcar să se intersecteze. Unii decid să meargă în direcţii opuse sau în paralel sau se amăgesc încercând să demonstreze că noi oamenii definim virtutea şi nu virtutea ne defineşte pe noi. Au mai fost şi alţii în istorie care au susţinut idei asemănătoare: pământul este plat, soarele se învârte în jurul pământului etc.

Realitatea este doar una şi este universală. La fel şi virtutea.

Tu cum ai defini Virtutea?

Ce reprezintă Virtutea pentru tine?

Oare Virtutea este singura lege a moralităţii?

Vindecatori sau şarlatani. Miracol sau excrocherie. Lumea noastră are nevoie de credinţă. Are nevoie să creadă cu tărie în ceva. Mai ales dacă ajungem în cazuri disperate. Cu cât şansele de a vindeca o boală sau o anomalie sunt mai mici, cu cât mai multe încercări au fost făcute, cu cât disperarea sau epuizarea psihică sunt mai mari, cu atât mai uşor suntem dispuşi să acceptăm orice. Chiar şi să nu mai vedem că suntem speculaţi. Este cel mai cumplit lucru şi poate cel mai mare păcat să profiţi de suferinţa unei persoane şi să o amăgeşti. Sunt de acord că efectul Placebo este vizibil mai ales în astfel de situaţii, dar păcatul rămâne păcat.

Asta este ceea ce se vede: oameni disperaţi, fără speranţe, caută ultima soluţie şi sunt dispuşi la orice. Vor să creadă. Vor să creadă că va fi posibil. Că este posibil. Şi devin cu atât mai vulnerabili.

Realitatea este dificil de explicat chiar şi pentru un sceptic sau un ateu. Totul atârnă de un singur fir de păr.

Cât de departe pot merge realizările dincolo de limitele ştiinţei? Oare miracolele există? Oare o forţă divină apelează la mesageri pentru a îndrepta nişte greşeli sau erori sau circumstanţe pe care cei creaţi, oamenii, nu le pot rezolva prin suma inteligenţelor multiplicată de existenţa exprimată în numărul de ani?

Scindarea este evidentă în astfel de cazuri. Unii oameni pot accepta şi pot crede alţii nu pot face niciuna nici alta. Dar în orice situaţie trebuie să împleteşti în interiorul tău ambele concepte: acceptarea şi credinţa.

Am vrea atât de mult să credem, dar oare putem crede în orice?

Categoric suferinţa şi durerea fiinţei umane pot modifica orice sistem de valori sau de principii, dar oare cazul unor persoane care se pretind a fi vindecători, deşi nu au niciun fel de studii sau pregătire, sau se pretind mesageri ai Divinităţii, pot fi acceptate şi crezute? Oare negarea realităţii se transformă în acceptarea şi încrederea totală într-o astfel de vindecare altenativă?

Suntem înconjuraţi de astfel de cazuri, de fapte şi vindecări care se întâmplă de atât de mulţi ani încât fac parte din cutumele gândirii.

Miracol sau înşelătorie. Excroc sau Trimis al Domnului. Dacă vindecarea ar fi la îndemâna tuturor fără a fi nevoie de studiu şi pregătire în domeniul medicinei, atunci de ce oare mai avem nevoie de doctori şi specialişti?

Se spune să credem ceea ce vedem cu ochii, dar şi şarlataniile şi înşelătoriile şi crimele tot cu ochii le vedem. Şi atunci?

Adevărul este…vindecător sau excroc?

Până unde putem să credem şi ce putem să credem?

Puneţi întrebări – nu vă grăbiţi să le spuneţi altora ce au de făcut – atunci când vreţi să îi ajutaţi să îşi dezvolte aptitudinile.

Pentru a putea recepta feedback-ul este nevoie de o ascultare activă.

Coaching-ul poate fi util şi pentru iniţiatorul său.

Ghidaţi – nu judecaţi- atunci când faceţi coaching.

Organizaţi-vă bine sesiunile de coaching; porniţi în direcţie bună.

Echipele bune depăşesc diferenţele cu privire la modul de lucru.

Feedback-ul oferit superiorilor îşi are avantajele sale.

Efectele coaching-ului pot fi mai puternice decât vă imaginaţi.

Câştigaţi încrederea autentică a persoanelor în formare care sunt „reticente”.

Nu îi puteţi motiva pe alţii dacă ei nu vă pot vedea.

Luaţi-vă un răgaz să anticipaţi diferenţele culturale.

Alegeţi bine membrii echipei.

Antrenorii lucrează cu fapte concrete nu cu „intuiţii”.

Max Landsberg

Încrederea este substanţa lucrurilor sperate, dovada lucrurilor nevăzute.

„Încrederea este continuarea raţiunii” – William Adams

„Tot ceea ce am văzut mă învaţă să am încredere că există şi ceea ce nu am văzut cu ochii mei” – Ralph Waldo Emerson.

Omul care are încredere în alţi oameni va face mai puţine greşeli decât acela care nu are încredere în nimeni.

Oamenii înfloresc când sunt remarcaţi.

„Încrederea înseamnă să crezi ceea ce nu poţi vedea, iar recompensa pentru această încredere, este să ajungi să vezi ceea ce ai crezut”

Sf. Augustin

TU ce crezi despre încredere?

Acorzi condiţionat încrederea ta?

Arunc şi înalţ sentimentul până în înaltul pământului. Centrul îmi fixează busola în toate direcţiile, asemeni drumurilor celebre care se reuneau într-un oraş.

Privesc în faţă întorcându-mi privirea către cel care îmi suflă în ceafă neliniştile sale fericite.

Suntem aceiaşi chiar dacă vrem să părem diferiţi. Suntem măcinaţi deşi ne găsim forţa de a zâmbi.

Seninătatea unui om denotă cea mai mare frământare. Calmul stresează cel mai tare.

Citeam undeva aceste rânduri, polemice dar fără drept de apel:

Îndoiala vede obstacolele;

Încrederea vede calea.

Îndoiala vede întunericul nopţii,

Încrederea vede lumina zilei.

Îndoiala se teme să facă vreun pas,

Încrederea se avântă spre înalţimi.

Îndoiala întreabă: „Cine poate crede?”

Încrederea răspunde:”EU”

Poate doar Shakespeare când fuge de a lui Femeie Îndărătnică, mai vede soarele când luna e pe cer.

Ne-am obişnuit deja să trăim şi să ne exprimăm viaţa prin antonime. Mai ales sentimentele se exprimă cel mai bine prin intermediul sugestiei si descrierii opusului.

Fiecare om este dominat în mod preponderent de o pereche de antonime.

Care este perechea ce te defineşte pe tine?

Indiferent ce faci gândeşte mare. Gândirea la scară mare este forţa care a iniţiat toate marile realizări din viaţa modernă, de la zgârâie-nori la uimitoarele descoperiri din ştiinţă, tehnologie, medicină şi până la marile realizări industriale şi militare. Faptul de a gândi mare este acela care crează relaţii de durată şi bazate pe dragoste. Pur şi simplu adoptă un scop mare şi modelează-te pe tine însuţi pentru a deveni persoana care să-l atingă. Majoritatea oamenilor se tem să gândească mare. Nu se pot imagina pe ei înşişi făcând lucruri mari, deoarece nu au cunoştinţele, experienţa, antecedentele necesare. Poţi să începi să gândeşti mare fără toate neajunsurile succesului. Fiecare om care gândeşte mare a fost obligat să înceapă ca necunoscut. Gândeşte mare şi acest fapt te va deosebi imediat de marea majoritate a oamenilor. Cât de mare gândeşti determină cât de mare va fi succesul tău. Restul are o importanţă secundară.

• Gândirea la scară mare a dus la toate marile realizări ale umanităţii.
• Concentrează-te asupra vârfului şi vei ajunge acolo.
• Este mai uşor să faci lucrurile la o scară mare.
• Depăşeşte teama de a gândi mare.
• Modelează-te pentru a deveni cel care poate să facă lucruri mari.
• Adoptă o atitudine mare care să se potivească cu stilul tău de a gândi la scară mare.
• Dă-ţi o definiţie mare.
• Trage concluzii pozitive referitor la propria persoană.
• Mergi numai la clasa întâi.
• Demonstrează o atitudine mare atât în viaţa personală cât şi în cea socială.
• Întotdeauna gândeşte-te la tine însuţi ca fiind o persoană importantă.
• Spune-ţi părerile ca unul care gândeşte mare.
• Petrece-ţi timpul în compania altor persoane care gândesc mare.
• Pune gândurile mari imediat în acţiune.
• Acumulează încredere în sine începând cu succesele mici care duc la succese din ce în ce mai mari.
• Profită de marile tendinţe.
• Evită să te scufunzi în auto-critici periculoase. După fiecare pas înapoi, începe cât mai curând posibil să gândeşti din nou mare.

Donald J Trump

Bill Zanker

Lumea este un loc oribil. Leii ucid pentru a se hrăni, însă oamenii ucid de dragul de a o face! Oamenii încearcă să te ucidă mental, mai ales dacă eşti în vârf. Îţi vor banii, afacerea, casa, maşina, nevasta şi câinele. Aceştia sunt prietenii noştri. Duşmanii sunt încă şi mai răi. În viaţă trebuie să te protejezi.

Aceeaşi lăcomie arzătoare care îi face pe oameni să jefuiască, să omoare şi să fure în situaţii de calamitate, cum sunt incendiile şi inundaţiile, operează şi la nivel cotidian în cazul oamenilor obişnuiţi. Stă la pândă imediat sub suprafaţă şi când te aştepţi mai puţin, îşi ridică capul şi te muşcă. Acceptă faptul. Lumea este un loc brutal. Oamenii te vor anihila de plăcere sau ca să se dea mari în faţa prietenilor. În privinţa oamenilor, speră întotdeauna la cee ce este mai bun, dar fii pregătit pentru ceea ce este mai rău.

Scoate-ţi ochelarii cu lentile roz. Fii paranoic. Fii foarte atent când angajezi oameni. Dacă nu îţi păzeşti spatele, cu siguranţă te vor jupui. Nu-ţi face probleme dacă vei fi agreat sau nu. Nu contează dacă angajaţii tăi te plac sau nu. Fii cât se poate de sigur că te respectă. Obişnuiam să spun, „Angajează cei mai buni oameni şi ai încredere în ei.” Acum ştiu care este adevărul. Acum spun, „Angajează cei mai buni oameni şi nu avea încredere în ei.”

                                                                  Donald Trump şi Bill Zanker

Omul este o fiinţă extrem de simplă şi complexă. Tot ceea ce face este fie rezultatul imaginaţiei fie al maimuţei ereditare. Omul imită tot.

Cu toate acestea susţine că are o serie de principii şi de valori atât de puternice şi atât de unice încât l-au transformat în fiinţa superioară care are nevoie de lucruri şi mai superioare pentru a putea exista din toate punctele de vedere nu numai vegatativ.

Una dintre valorile umane de bază este încrederea. Din principiu sau din needucare aceasta este acordată gratuit ca o invitaţie spre a fi rănit de persoana care se bucură fără niciun efort de încredrea noastră. Este un lucru bun. Fără încredere nu se poate evolua sau evoluţia este atât de schilodită încât nu mai seamănă a evoluţie. Orice lucru care ne ajută să devenim mai frumoşi şi mai buni şi să ne dezvoltăm ca umanitate stă în permanenţă sub imperiul cotropirii sentimentale. Suntem vulnerabili tocmai pentru că acordăm încredere, dar suntem oameni din acelaşi motiv.

Creem cercuri. Cercuri al căror centru se află în inima noastră şi pe măsură ce devenim mai siguri pe noi şi mai puternici le extindem raza. Cotropim spaţii adiacente. Încrederea este un exemplu în acest sens.

Ca orice valoare care ne formează, şi încrederea are două sensuri:

·        Încredere în noi înşine

·        Încredere în ceilalţi.

Paradoxal, dar specific omului, este că ambele posturi ne rănesc şi ne rănesc chiar foarte dur. Ai zice că suntem sado-masochişti.

Acordăm încrederea gratui şi voluntar şi ne trezim în postura în care cel căruia i-am acordat-o doar a profitat sau a trădat sau a lovit pe sub centură sau a înjunghiat pe la spate şi extrem de rar a confirmat încrederea acordată şi a făcut-o să strălucească.

Realitatea este extrem de corectă: oricâte răni căpătăm de pe urmele celor care ne încalcă încrederea, acordată atunci când îl găseşti pe cel care o merită toate sunt spălate.

Când intrăm în extrema cealaltă, în care suntem îngropaţi de atâtea răni generate de cei care au facut parte din cercul nostru cel mai intim, tendinţa şi soluţia este să construim ziduri chinezeşti care să ne apare de eventualii cotropitori. Astfel simţim că suntem protejaţi, că omenirea nu merită încrederea noastră, că nu mai suferim, dar ne supunem voluntar celui mai puternic duşman al existenţei psihice: regretul. De ce? Simplu. Odată ce am creat zidul am devenit protejaţi, dar am lăsat dincolo de zid si oamenii inocenţi, oamenii minunaţi, oamenii care ar fi putut să ne ajute să trăim viaţa pe care o meritam. O puşcarie oricât de lux ar fi tot puşcarie rămâne. Mai ales că ne-o construim singuri. De fapt zidul nu îi tine pe ei înafară ci ne tine pe noi…

Încredere, regret, durere, vulnerabilitate, sânge, dorinţe înecate, lacrimi uscate, suflete reci, vânturi care ard, ţărână fără gust, sclipire, bucuria întâlnirii, suflet frumos. Amalgam.

TU ce crezi despre încredere: merită să o acordăm sau ne retragem?