Pietre în mine de vei arunca, oasele mi le vei frânge. Cuvinte grele în mine de vei azvârli, nicidecum nu mă vai răni. (Robert Fulghum)

Cuvintele atârnă ca nişte rufe pe sârmă, fluturate de vântul inteligenţei umane. (Rameshwar Das)

Nu poţi să stabileşti o relaţie cu un ciocan.

Fireşte că ţip. Asta pentru că nu am dreptate! (Leslie Charles)

Dovada unei inteligenţe extraordinare este capacitatea de a susţine, în acelaşi timp, două idei complet opuse. (F. Scott Fitzgerald)

Greşelile sunt cheia marilor descoperiri.

Nimic nu este o pierdere de timp dacă îţi foloseşti experienţa într-un mod înţelept. (Auguste Rodin)

Când eşti trist, încearcă să înveţi ceva! (Merlin)

Secretul educaţiei constă în respectul pe care îl arătăm elevilor. (Ralph Waldo Emerson)

                                                                        Sam Horn

Aţi trăit vreodată sentimentul că aţi vrea să scrieţi ceva şi să nu aveţi niciun fel de idee? Niciunfel de inspiraţie? Te simţi oarecum insipid şi inutil.

Apoi începi să realizezi că de fapt lucrurile stau aşa cum vrei. Inclusiv partea cu scrisul. Inspiraţia este strict legată de ceea ce simţi. Poate puţin şi de cum te simţi, dar în esenţă mai bine să nu simţi nimic decât să te simţi gol.

Singurul pericol care apare este cel legat de batutul câmpilor. Cum fac eu acum.

Eu când nu am niciun fel de idee, încer să scriu şi pe parcurs caut ancore de care să mă agăţ şi de la care să pornesc. Foarte rar, aş putea spune chiar extrem de rar, am o idee de la bun început. De cele mai multe ori inspiraţia îmi vine pe măsură ce aştern rânduri peste rânduri. Din frânturi de gânduri fără rost se naşte ideea care generează în final inspiraţia.

Aşa se întâmplă la mine.

Cu tine cum stau lucrurile?

Ai inspiraţie tot timpul? Chiar de la început, sau îţi vine pe parcurs?

Ai o tehnică anume sau laşi lucrurile să se întâmple?

Scrii numai când ai ceva de spus, când eşti inspirat? Sau îţi propui să scrii ceva şi vezi ce îţi iese?

Tu cum procedezi? Care este secretul tău?