LHC din nou probleme

Large Hadron Collider

Circulă deja un zvon conform căruia experimentul din 10 septembrie care a avut în prim plan accelaratorul de particule de la Geneva, nu a fost nici pe departe un success, el înregistrând mai degrabă defecţiuni de funcţionare decât descoperiri stiintifice. Si astfel momentul imortalizabil din 21 octombrie se pare ca are cele mai mari şanse sa fie amânat. Vorbim astfel de miraculoasa politica a suspansului. Găuri negre, recrearea universului, sfârşit, început. Suspans. Vorba ceea, suspans suspans dar să ştim şi noi rezultatul… De dinainte!

10 com

Mare vâlvă, mare tam-tam. Agitatie pe mapamond in ultimile zile, dar mai ales astăzi. Si pentru ce? Pentru ce au fost speriaţi de moarte la propriu atâtea milioane de oameni? Pentru ce? Pentru cateva minunte de publicitate? Pentru un mare fâs.

Am stat cu toţii cu sufletul la gură aştepând miracolul sau chiar sfârşitul şi ne-am ales …, cu ce? Câţiva oameni care urmăreau rozându-şi unghiile niste monitoare, alţii bâlbâindu-se de zor şi uitând să vorbească ambele limbi (şi engleza şi franceza) şi alţii proclamându-se experţi şi care s-au pierdut în elucubraţii încercând să susţină un interviu de 30 de secunde.

Concluzia palpitaţiilor nostre: rezultatele le vom şti mult mai târziu şi până în jurul datei de 21 octombrie vor tot experimenta. Vor crea fascicule perfecte din punct de vedere al design-ului. Cine ştie poate chiar vor inventa un nou curent în modă.

Până atunci hai să ne vedem de ale noastre că tot nu a venit sfârşitul lumii şi putem închide gura. Nu de alta dar nu-i frumos să tot stai cu ea căscată. Acesta este marele rezultat al zilei de azi. O mână de savanţi a lăsat cu gura căscată o lume-ntreagă. De ce? Pentru că au putut.

Aşa că să închidem gura şi să mâncăm o îngheţată!

20 com

Subiectul cel mai discutat şi cel mai controversat al ultimilor săptămâni îl reprezintă fără doar şi poate punerea în funcţiune a celui mai mare accelerator de particule, situat sub Alpi, la graniţa dintre Elveţia şi Franţa.

Certitudini:

-         În data de 10 Septembrie 2008, adică mâine, Organizaţia Europeană pentru Cercetări Nucleare sau CERN, va porni sau va pune în funcţiune cel mai mare accelerator de particule construit vreodată.

-         Protagoniştii  acestui experiment sunt doi cercetători ruşi.

-         Large Hadron Collider (LHC), denumirea ştiinţifică a acestui accelerator, este îngropat la 91 de metri sub Alpi şi are de 27 de kilometri şi înălţimea egală cu cea a unei clădiri de 12 etaje

-         Cercetătorii speră să găsească astfel una dintre cele mai controversate particule, denumite şi bosonul Higgs, a carei legendă spune că ar fi o particulă instabilă numită şi “a lui Dumnezeu”. În realitate toţi cei care au studiat această particulă au facut-o fără să o fi văzut vreodata.

-         Prin acest experiment se intenţionează studirea materiei şi anti-materiei.

Presupuneri şi supoziţii:

-         Primul aspect este legat de faptul că se presupune că acest experiment reprezintă o maşină a timpului, dându-se astfel startul călătoriilor în timp.

-         Se vor forma găuri negre microscopice, sau găuri de vierme. Otto Rossler afirmă că în maximum 4 ani, o singură astfel de gaură neagră ar putea creşte în dimensiune astfel încât să poată absorbi, „înghiţi”, întreg pământul.

-         Acceleratorul va putea dezvălui şi câteva din misterele particulelor şi forţelor care au condus la naşterea Universului, şi chiar Big Bang-ul

Părerile sunt împărţite şi de o latură şi de alta, cercetători importanţi ajungând să se acuze reciproc de dragul apariţiilor în presă şi a dezvăluirilor extraordinare.

Einstein şi teoria relativităţii reprezintă un fenomen care în mod obsedant şi-a pus amprenta pe mintea omenirii fiind generatoarea unor fantezii de genul călătoriilor în timp. Din punctul meu de vedere Mihai Eminescu, poate cel mai mare geniu al naţiei române, a spus în lucrările sale toate aceste lucruri, inclusiv celebra teorie a relativităţii atribuită în totalitate lui Einstein. Eminescu descria aceste posibilităţi cu mult înaintea lui Einstein. Dar acesta este un alt subiect.

Privind strict obiectiv vedem şi în acest caz toate formele de intoxicare în masă. Sunt voci care afirmă ca este un experiment gândit şi demarat cu peste 50 de ani în urmă şi care în timp a costat peste 60 de miliarde de dolari, alte voci care spun că este un proiect demarat în 2003 şi care a costat aproape 6 miliarde de dolari.

Apoi este un experiment nuclear care are ca scop studierea particulelor şi a câtorva legi şi principii ale fizicii. De aici şi până la călătoriile în timp sau sfârşitul lumii este cale lungă. Sunt extrem de circumspect cu lucrurile care nu pot fi demonstrate. De exemplu, toata lumea afirmă că omul a călătorit în spaţiu şi a aselenizat. Tot ce am văzut la televizor a fost câte o navetă cu două mari propulsoare care o ajutau să se desprindă de sol şi să urce în spaţiu si apoi de desprindeau. Dar nimeni nu ne arată cum este posibil ca acelaşi proces să se poată repeta pe o altă planetă. De unde alte propulsoare, dacă singurele s-au desprins? La fel şi în cadrul acestui experiment se afirmă că se vor deschide găuri de vierme microscopice prin care se va putea călători în timp. Presupunând prin absurd că acest lucru ar fi realizabil urmare a acestui experiment, şi cineva ar călători în trecut, mă întreb cum se va putea întoarce acea persoană din nişte vremuri în care un astfel de accelerator nu există, de vreme ce abia acum a fost construit? Apoi dacă persoana respectivă rămâne în gaura de vierme cum controlează călătoria şi ce vede, mai ales că se afirmă că aceste găuri descompun particulele? Foarte multe întrebări de acelaşi gen, iar atenţia opiniei publice este deturnată de bombe jurnalistice precum sfârşitul lumii, maşina timpului, Big Bang, călătorii în timp.

Un alt aspect care mi se pare interesant dar nediscutat este legat de faptul că la Geneva primadonele sunt doi cercetători ruşi şi ei sunt contra-atacaţi de cercetători germani şi americani. Vi se pare un scenariu cunoscut? Repet, la câtă intoxicare există, un fenomen care apare în mod normal este paranoia. Deci?

Nu în ultimul rând mă întreb ce anume este atât de important de studiat şi de demonstrat prin acest experiment având în vedere că acceleratoare de particule, e drept mult mai mici , există şi funcţionează de foarte mult timp? Dimensiunile acestui accelerator gigant pot demonstra ce anume, în plus faţă de cercetările efectuate până acum cu alte acceleratoare?

Date fiind toate acestea, stau şi mă întreb:

Ce se urmăreşte de fapt cu acest experiment?

Vom afla măcar după ce el s-a produs?

48 com

Adverising

archives

 

August 2010
M T W T F S S
« Jul    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

Archives

Tags

afaceri bani barbat BEC citate coaching copii copil crissilv Cristian cutremur dezvoltare personala Donald Trump dorinta dragoste Dumnezeu durere Einstein femeie incredere inima iubire James la multi ani Madalina Manole Mircea Geoana muzica oameni om otv pasiune personal growth poezie presedinte Romania sarbatoare sentimente sex succes suflet Traian Basescu training univers Vanzare viata

Meta

Recent Comments

tag cloud

Flickr photos

You need to activate the FlickR plugin! You can find it in the "PLUGINS" folder...

Most commented