Societatea romaneasca este doar o subsidiara a societatii europene si mondiale. Dar cu cat exemplele sunt mai apropiate de noi ca persoane cu atat devin mai reale si mai credibile. Din acest motiv desi ma voi referi la mediul de afaceri romanesc in esenta aceleasi lucruri se intampla peste tot in lume. Discrepantele sociale sunt cauzate si de cutumele inca neeliminate care discrimineaza in fapt femeia de barbat.

Putem sa ne lovim cu pumnii in piept ca niste adevarati lideri sau manageri sau oameni de afaceri ce suntem dar atunci cand vine vorba de decizie de inconjuram de discriminare. Desigur oamenii de afaceri nu folosesc acest cuvant in acest context dar intentiile lor si gandurile lor exprimate sub forme mult mai erudite, mai culte si voalate exprima exact acelasi lucru. Zambetul sau inversunarea cu care apara drepturile femeilor sunt manifestari false atunci cand vorbim de oamenii de afaceri.

Categoric si in societatea civila si in viata de familie exista astfel de discriminari dar de o intensitate mult mai redusa, suplimentata de o putere de decizie asupra propriei persoane mult mai mare. Femeia are mai multe drepturi si este mai egala cu barbatul decat este Femeia de Afaceri cu Omul de Afaceri.

Business-ul este mult mai dur dar in acelasi timp mult mai transparent desi paradoxal ascunde mult mai multe vicii si vicisitudini. Exemple sunt peste tot, intr-un numar coplesitor de mare incat chiar si imaginatia incepe sa joace feste.

Argumente insa nu prea sunt. In fapt exista doar o multime de afirmatii care isi doresc sa fie gratulate cu statutul de argument dar nu au nicio baza de fundamentare. Placerea personala este doar o cheie care deschide o singura usa: cea a pivnitei sau usa din dos. Usile catre functiile inalte care conteaza cu adevarat intr-o organizatie de afaceri sunt incuiate si au nevoie de chei speciale. Foarte rar cate un Om de Afaceri pierde cate o astfel de cheie speciala si cate o Femeie de Afaceri extrem de norocoasa o vede si o apuca. Dar este un scenariu rarisim pe cat de plauzibil ar parea. Cheile nu se pierd in realitate pe aleia femeilor. Ele se transmit prin simpatii sau nepotisme sau interese mai putin clare catre persoane desemnate a se folosi de aceste unelte sociale.

In business-ul romanesc persoanele se desemneaza in pozitii de oameni de afaceri tinandu-se cont mult prea putin de meritul demonstrat anterior. Categoric exista si situatii inverse cand meritul primeaza. Din pacate acest lucru este vizibil in cadrul companiilor mai recente sau cu mai putina etalare in timp in mediul de afaceri dar care din nefericire nu constituie un aport procentual semnificativ in lumea de afaceri de pe plaiurile lui Bucur.

Femeia de Afaceri daca ar fi sa ne exprimam in mod brutal ar trebui sa zica merci si sa pupe mana Omului de Afaceri pentru sansa de a coexista. “Nu poti trai alaturi de colosi si sa mai ai si tupeul de a li te alatura, asa ca zi merci ca esti tolerata draga persoana de sex feminin ce te autoconsideri femeie de afaceri. Rolul tau este doar de a cauza placeri…” cam asa ar suna un eventual speach al geniului masculin din fruntea topului.

Solutii sunt. Mai trebuie doar …. alt mediu de afaceri, construit pe alte cutume.

Femeilor de Afaceri va doresc o zi minunata.

CE VOR BĂRBAŢII?

Dificil de răspuns la această întrebare. E chiar mai greu, deşi poate părea surprinzător, să conturezi ceea ce îşi doresc bărbaţii comparativ cu ceea ce îşi doresc femeile. Este motivul pentru care am decis să las pentru altă dată analiză dorinţelor spuse sau nespuse a femeilor.

Ne ocupăm numai de bărbaţi.

Din capul locului fac o precizare şi anume că nu vom vorbi despre excepţii.

Din punct de vedere profesional barbaţii se împart în familişti şi carierişti.

Din punct de vedere al manierelor barbaţii se împart în galanţi şi bădărani.

Unii bărbaţi îşi doresc mereu să fie în centru atenţiei alţii preferă să stea în umbră.

Din punct de vedere al relaţiilor cu sexul opus bărbaţii se împart în dominatori, parteneri sau dominaţi.

Unii bărbaţi sunt interiorizaţi sau plâng, alţii dau cu pumnul în perete.

Toate acestea sunt tipologii facil de observat sau generalităţi. Dar ce îşi doresc cu adevărat bărbaţii?

În relaţie cu planul profesional îşi doresc să fie apreciaţi şi recompensaţi în funcţe de merite dar şi un pic în plus.

În ceea ce priveşte materialul îşi doresc tot ce este mai nou şi la modă, doar pentru a fi văzuţi că posedă acel lucru şi nu neapărat pentru că le foloseşte sau chiar şi-au dorit acel lucru pentru ei. Dacă îşi doresc o anumită maşină dar alta este la modă şi au posibilitatea de a decide, cei mai mulţi vor alege moda. Este la limita snobismului, dar barbatul aşa navighează: la limita. De ce? Pentru că îşi doreşte să fie apreciat, să i se spună că este cel mai bun. Atât de mare este dorinţa bărbatului pentru apreciere, în absolut orice domeniu sau latură sentimentală, încât este dispus şi chiar acceptă linguşeala. Acceptă şi să ştie că persoana care le face acea apreciere minte într-o oarecare măsură, dar să o facă din drăgălăşenie.

În ceea ce priveşte eterna relaţie cu jumătatea sa lucrurile se complică. Bărbaţii sunt dependenţi.

În acest plan îşi doresc cel mai intens să fie:

Ø      Lăudaţi,

Ø      Apreciaţi,

Ø      Respectaţi,

Ø      Gâdilaţi în orgoliu,

Ø      Ridicaţi în slavi,

Ø      Consideraţi unici şi cei mai buni.

Bărbaţii vor să ştie că ei deţin controlul sau telecomanda de la tot inclusiv a femeii, dacă aşa ceva ar exista. Ei vor să aibă drept de autor asupra lucrurilor şi familiei.

Bărbaţii îşi doresc să nu fie contrazişi şi nici să nu li se facă observaţii. Formularea „Ţi-am zis eu….” nu va face decât să îi întărâte. Bărbaţii sunt încăpăţânaţi dar le place să li se sublinieze această trăsătură ca fiind ceva pozitiv şi natural şi nicidecum că ar fi rude cu măgarul.

Bărbaţii îşi doresc ca femeia să răspundă prezent în orice moment şi la orice pretenţie. Dealtfel ei sunt singurii care au dreptul de a emite pretenţii.

Bărbaţii vor ca jumătatea lor să fie cea mai bună actriţă. Să joace rolul de mama, soţie, amantă,……, dar să fie sinceră. Să nu joace un rol.

Bărbaţii urăsc mima, deşi le place tăcerea. Nu vor ca femeia lor să mimeze nimic, mai ales in dormitor, ci din contră să le aducă omagii chiar dacă se simte puţină nesinceritate. În acest caz este permisă.

Bărbaţii vor ca jumătatea lor să creadă că sunt dependenţi de meciuri, de televizor, de prieteni, de amicii de pahar, pentru a avea momentele lor de intimitate. Sunt copii la propriu. Vai de cel sau cea care le ia jucaria fără să fi cerut voie mai întăi. Ce fac bărbaţii în intimitate. Se răsfaţă. Încearcă să îşi acorde aprecierile pe care nu le-au primit de la femeie.

Bărbaţii nu au forţa necesară să facă lucrurile care nu le plac, (să schimbe scutece) şi au nevoie să fie împinşi permanent de la spate dar sub imperiul formulării: „nu vreau să te forţez cu nimic, aş fi vrut să pot să o fac eu sau să apelez la cineva specializat, dar numai tu poţi. Cum pui tu mâna se vede. Numai tu ştii exact ce trebuie facut şi cum trebuie făcut”

Tehnică de docilizare a bărbatului dacă e executată de femeie: „îţi dau ce vrei dacă faci…..”

Zăhărelul.

Bărbaţii îşi doresc să creeze. De regulă reuşesc acest lucru numai în intimitate, deci lăsati-le intimitatea dar spuneţi-le că faceţi acest lucru pentru ei, pentru că îi înţelegeţi, pentru că îi iubiţi, mai ales pentru că merită, dar poate pot să facă şi cutare şi cutare lucru pentru dumneavoastră.

Luaţi bărbaţii aşa cum luaţi un copil mic. Nu-i spuneti-ţi direct în faţă: „Puţi. Spală-te”. Nu va aprecia această sinceritate. Dar puteţi să îi spuneţi: „aş vrea să te văd în baie dezbracat. Să vad cum curge apa pe trupul tău, dar aş vrea şi să stam împreună la televizor. Du-te tu şi relaxează-te sub duş cât eu pregătesc masa, să putem sta împreună după aceea”. Minuni veţi face. Se cheamă doar că sunteţi vulpiţe. La ce v-ar folosi să vă luaţi de burta lui?

Emanciparea. O da. Sunt din ce în ce mai mulţi bărbaţi care pun accentul pe a se îngriji. Unghii, par, trup. Saloane de înfrumuseţare. A devenit normal să vedem din ce în ce mai mulţi bărbaţi frecventând astfel de stabilimente.

Dar în esentă, oricum ar arăta barbatul şi oriunde ar lucra sau ce poziţie ar ocupa în societate, el îşi doreşte să fie ocrotit dar să i se creeze permanent impresia că el este cel care ocroteşte.

Chiar dacă nu înţelege termenul bărbatul îşi doreşte să fie considerat bărbat. Aşa că e mai uşor pentru femeie să îi explice că dacă face cutare şi cutare lucru este bărbat. Aia înseamnă să fii barbăt.

Bărbaţii îşi doresc să fie răsfăţaţi şi să fie ţinuţi în braţe. Să fie muşcaţi tandru din când în când de câte o urechiuşă.

Bărbaţii îşi doresc să se lase conduşi, dar să păstreze aparenţele.

Bărbaţii îşi doresc să fie iubiţi.

• Puncte forte ale caracterului: imaginativ, chibzuit şi calm.
• Trăsături de caracter: dotat cu o solidă capacitate de introspecţie, ştie, printre altele, să se înhame la o sarcină şi să muncească mai degrabă cu lucrurile, decât cu oamenii. În general, este foarte dotat pentru o activitate care necesită o mare îndemânare (artizanat, meşteşuguri)
• Mod de percepere a lumii: ceea ce îl motivează să acţioneze sunt ceilalţi sau evenimentele.
• Nevoi psihologice (motivare şi revigorare): se întoarce la izvoarele singurătăţii, are nevoie de timp, de intimitate şi de un loc al său.
• Secvenţă sub stre: întâi (miniscenariu), devine prea pasiv în deciziile sale de management, nu mai este destul de prezent, apoi se pune într-o poziţie de retragere prelungită, proiectele încep dar nu sunt duse la capăt. În al treilea rând, de ordin patologic, face să apară un comportament de retragere, de izolare, destul de conform, în trăsăturile sale, cu caracterul fobic.
• Poziţie de viaţă (cf. AT): -/- (nu sunt OK/nu sunteţi OK)
• Management: spre ceilalţi, managementul său este de tip democratic, adică într-un schimb de informaţii cu colaboratorii, iar, pentru sine, va avea nevoie de un management autocratic (directiv şi care împinge la acţiune) pentru a-l scoate din imaginarul său şi pentru a-l duce în permanenţă la real.
• Întrebare existenţială (aceasta revine în permanenţă): Mă vor?
• Problematică: de alegere, de autodeterminare, de exprimare a dorinţei şi de reîntoarcere la real.
• Procentaj din populaţie: 10% dintre care 60% femei şi 40% bărbaţi. (aceste cifre au fost calculate pe un eşantion de populaţie multiculturală de peste 600.000 de persoane)

Taibi Kahler

AT= Analiză Tranzacţională

Viaţa te pune intotdeauna în situaţia de a alege. În cele mai multe cazuri de a alege între două extreme şi tu trebuie să alegi calea de mijloc. Cale de mijloc care în cele mai multe cazuri este de fapt o linie extrem de subţire de demarcaţie.

Este o vorbă care spune că în viaţă nu totul este alb şi negru. Sarcasticii ar sări cu gura spunând că mai există şi culori. Dar viaţa chiar este numai alb şi negru. Cazurile în care în mod real ai şi o a treia variantă în afară de cele două extreme sunt atât de rare încât devin nesemnificative. Ce poate s[ existe intre interior si exterior?

Când vine vorba de iubire poţi spune clar şi concret dacă iubeşti sau nu? Nu există nicio cale de mijloc. Intensităţile aparţin extremelor. Ori eşti viu ori eşti mort. Este o utopie să ne gândim la starea de zombie.

Asta e viaţa: ori ori. Nu poţi spune că am de ales între trei variante: ori aşa, ori aşa, ori aşa.

Şi totuşi întreaga noastră existenţă şi cultură se bazează pe acea cale de mijloc. Suntem judecaţi în funcţie de calea de mijloc inclusiv de religie. Dar care este calea de mijloc. O femeie poate fi fie însărcinată, fie nu. Dar însărcinată doar pe jumatate, sau pe cale de a deveni…., eu unul nu am auzit.

Şi totuşi care este calea de mijloc? Care este acea linie de demarcaţie?

Există trei stări dar, doar voluntar le putem asocia: răzbunare, iertare, uitare. Dar care dintre acestea ar fi calea de mijloc şi care ar fi extremele? Nimic nu e simplu. Şi dacă nu e simplu atunci e complicat. Iar nu avem cale de mijloc. Mă repet: intensităţile aparţin extremelor.

Vreau să vă încăpăţănaţi şi să demonstraţi că există cale de mijloc. Credeţi că o puteţi face?

Vă provoc.

Bărbaţii sunt bărbaţi şi în zi de post. Asta e. Genetic sunt anumite simptome dar mai ales sindromuri care agita stomacul masculin trimiţând şocuri electrice către ceea ce ar trebui să se numească creier.

Care e obsesia masculină? Să dezbrace femeia şi să facă sex cu ea. Poate nu neapărat în această ordine. Şi poate nu neapărat cu aceeaşi femeie. Doar dacă se poate. Altfel bărbaţii se mulţumesc cu tot ce li se pune în farfurie. Sau le pică în tavă, că poală sună deja prea obscen. Dar oare de ce insistă organul masculin atât de mult să vadă o femeie dezbrăcată, goală? Ce rol are goliciunea feminină? Este oare mai frumoasă sau mai inteligentă o femeie dezbrăcată sau care îşi poată goliciunea în mod lasciv? De fapt pentru bărbat nici nu contează frumuseţea sau inteligenţa sexului opus atâta timp cât i se oferă aşa cum îşi doreşte. Ce nu realizează bărbaţii este faptul că în multe cazuri goliciunea feminină îi umileşte într-atât de mult încât mult lăudata lor potenţă devine un basm la gura sobei. La propriu. Deci care este motivul principal pentru această obsesie? Să fie bărbatul un masochist prin fire, că misogin ştim că este? Are vreo legătură dragostea sau sentimentul de îndrăgostire cu această obsesie? Deja cred că exagerăm dacă ne gândim că văzând o femeie dezbracată bărbatul în cauză se îndrăgosteşte brusc sau mai aprig. O fi aprig şi nerăbdător în a vedea rezultatul final al dezgolirii că în rest… Unde pui că de cele mai multe ori bărbatul nici nu mai aşteaptă până femeia se dezbracă şi o ia cu imaginaţia înainte, atât de mult încât uneori vede sau se aşteaptă să vadă două femei, nu una performând actul lasciv al pierzaniei. Corect spus pierzanie, că tere se mai pierde bărbatul în special atunci când trebuie să fie bărbat. Dar de,…, au şi bărbaţii rolul lor. Sunt un subiect etern de discuţie.

Şi totuşi de ce a devenit această obsesie masculină ocupanta locului întâi în preocupările şi gândurile bărbatului? Doar pentru că a fi obsedat de maşini, de exemplu, ar putea fi considerat misogin?

TU ce crezi despre acestă obsesie? Care ar fi o posibilă explicaţie în opinia ta?

Piţipoance!

Cocalari!

Piţipoanca şi cocalarul, ultima telenovelă. Doamna şi vagabondul.

Peste tot auzi numai astfel de cuvinte, de ajungi să trăieşti cu impresia că nu cunoşti limba română. Ce înseamnă: piţipoancă sau cocalar?

Românul când nu are ce face inventează. Că inventează numai prostii sau stâlceli nici nu mai contează. Aud acum că un cuplu, definit de sensul clasic al cuvântului, aşa cum îl ştiam (bărbat – femeie), este de fapt o relaţie cool între o piţipoancă şi un cocalar. Deci dacă două persoane formează un cuplu automat vorbim de piţipoance şi cocalari.

Şi totuşi. Ce este o piţipoancă? Ce este un cocalar?

Limitam masa uzuală a vocabularului de la 2000 de cuvinte la doar 2: pitipoancă, cocalar?

Mă întreb şi eu aşa ca omul care nu are ce face: dacă o piţipoancă şi un cocalar în urma unei relaţii cool de cotârceală, iertaţi-mă de expresie dar am înţeles că aşa trebuie să ma exprim, dau naştere unui copil, acel copil ce denumire poartă? Nu de alta, dar mă gândesc că progenitură sună prea urât şi nu mai este trendy.

Poate cineva să mă lămurească?

Mai ştiţi şi alte asemenea denumiri?

Ce este sexy este şi frumos sau nu neapărat?

Când privim un om vedem de fapt cât este de sexy sau cât este de frumos?

O femeie este sexy, frumoasă sau amândouă odată?

Un barbat este sexy şi frumos sau doar una din variante?

A fi sexy ţine de frumuseţea interioară sau este doar un rezultat al factorilor externi?

Poţi deveni sexy sau frumos în timp, prin ştiinţă sau educaţie, dacă cumva nu te-ai născut cu niciuna dintre aceste două caracteristici?

Tu cum te consideri a fi?

Mulţi oameni intră în căsnicie cu ochelari de cai, gândindu-se că întotdeauna lucrurile vor merge bine. Nici nu ar visa să cumpere o casa fără garanţiile proprietarului, pentru a fi acoperiţi în cazul în care se întâmplă ceva. Când este vorba de căsnicie este valabilă vechea zicală: „Dragostea e oarbă”. Adevărul este că există 58 la sută şanse ca o căsnicie să eşueze şi te vei trezi divorţat. Puţini oameni plănuiesc aşa ceva, deoarece se tem să abordeze subiectul când sunt foarte îndrăgostiţi. Acordul prenupţial este un document oribil, nu există nimic plăcut la el, însă este mult mai bun decât alternativa.

• Vieţile oamenilor sunt distruse din cauză că nu au semnat un acord prenupţial.
• Nu lăsa dragostea să îţi întunece judecata.
• Nimic nu este mai îngrozitor decât bărbatul şi femeia, care se iubesc, să se repeadă cu ghearele unul în gâtul celuilalt pentru bani şi proprietăţi.
• Atât bărbaţii, cât şi femeile, au nevoie de acorduri prenupţiale.
• Nimeni nu plănuieşte să divorţeze. Acordul prenupţial este un acord de certitudine care defineşte ce se petrece în caz de divorţ.
• Acordul prenupţial nu este cel mai romantic lucru posibil, însă realmente ai nevoie de el.

Suntem înconjuraţi de lucruri, concepte şi principii delicate. Noi oamenii le transformăm din lucruri fireşti în aspecte sensibile. Pot fi corecte sau nu, pot fi îndreptăţite sau nu dar nu pot fi evitate sau în niciun caz nu pot fi evitate efectele lor.

Contractul prenupţial poate fi considerat o modă sau o necesitate. Este evident că dacă ambii parteneri sunt săraci un astfel de acord nu îşi are rostul. Dar dacă doar unul dintre parteneri este cu o oarecare stare sau amândoi, atunci lucrurile se schimbă.

TU ce părere ai despre contractul prenupţial?

Este util, necesar?

Este un moft?

Este un lucru corect?

                                                                      Donald Trump

                                                          Bill Zanker

                                                        James Crissilv

Un termen, o noţiune care nu ar trebui să existe în societate şi cu atât mai mult în cadrul familiei, cel mai frumos lucru pe care oamenii il oferă vieţii.

Zilele acestea titlurile presei de scandal şi nu numai sunt ţinute de ştirea conform căreia multiplul nostru campion la gimnastică Marian Drăgulescu şi-ar fi lovit, bătut soţia. Trebuie precizat că Marian şi soţia sa Larisa Drăgulescu sunt căsătoriţi de şase ani şi au împreună doi copii, o fetiţă şi un băieţel. Motivul vehiculat în presă ar fi infidelitatea lui Marian Drăgulescu şi o eventuală obsesie a acestuia pentru femei. Nu vreau să intru în detalii, toate ziarele şi posturile de televiziune dezbătând pe larg aceste aspecte. Nu mă pot opri însă să mă întreb dacă timpul scurs într-o relaţie poate fi invocat ca scuză?

Fundalul general este însă violenţa în familie. Spuneam la început că termenul în sine nici nu ar trebui să existe, dar prin natura noastră „umană” în societatea pe care am construit-o în atâtea mii de ani, violenţa a fost un fenomen care s-a manifestat din plin, indiferent de domeniul social. Scuze şi explicaţii putem găsi oricând şi pentru orice. Suntem extrem de pricepuţi la aceste lucruri.

Limitând însă răspândirea violenţei sociale, ca subiect de discuţie, la cadrul familial, fără să vrem apar o serie de aspecte de neînţeles:

• În zilele noastre, când suntem mult mai evoluaţi decât în epoca de piatră, să îţi loveşti partenera de viaţă, cea cu care împarţi totul, mi se pare oripilant. Şi condamnabil. Nu există nicio scuză care să motiveze un asemenea gest. Nici nu discut despre gravitate. Multi se leagă de cât de tare a lovit bărbatul femeia. Nici nu contează. Fapta este aceeaşi. Mizeria umană e aceeaşi.
• Când vorbim de familie, vorbim de o relaţie de căsnicie, vorbim de o relaţie de iubire şi respect reciproc. În ce hal poţi să decazi ca bărbat încât să îţi consideri soţia drept sac de box? Şi să mai devina acest lucru şi doar un antrenament? Ca să te menţii în formă. Nu mai poţi fi considerat om. Nici măcar animal. Tot ar fi prea mult. Eşti o scursură. Nu spune nimeni că trebuie să rămâi cu aceeaşi femeie toată viaţa dacă sentimentele faţă de ea nu mai sunt aceleaşi. Dar nici nu poţi fi considerat om dacă încalci toate doctrinele moralităţii. Nu o mai iubeşti, eşti demn ca bărbat, discuţi aceste lucruri, îi spui şi vă vedeţi fiecare de propriul drum. Dar nu cu pumnul.
• Discutând între bărbaţi. Dacă îţi loveşti femeia, este clar că eşti mai mult decât un misogin. Ce este femeia pentru tine? O sclavă? Un animal? Un titlu de mândrie? Un refugiu pentru frustrările tale? Loc de dat cu capul? Obiect pentru descărcarea nervilor? Un nume pe o listă într-un carneţel pe care îl arăţi băieţaşilor? Hârtie igienică? Dar tu ce eşti?

Cel mai degradant lucru posibil pentru un bărbat, atât de înjositor încât îi anulează chiar titulatura de bărbat, este să lovească o femeie. Mai ales dacă femeia respectivă este sotia sa şi mama copiilor săi.

Nu există motiv. Nu contează că este infidelitate, înşelătorie, prostituţie, perversiuni, sau orice altceva, violenţa familială nu este o justificare ci o condamnare pentru cel care o practică.

Din punctul meu de vedere violenţa în familie este echivalentă cu o crimă cu premeditare.

Dacă ai nervi, Bărbatule, loveşte-te pe tine însuţi. Bărbatule!

TU ce părere ai despre violenţa în familie?