Daca stii cum si cu ce sa manipulezi atentia cetateanului si pui in stanga lui un spectacol de circ, nu o sa observe portavionul din dreapta lui.

 

Transforma problema intr-un paradox.

Coincidenta este felul in care Dumnezeu alege sa ramana anonim. (Einstein)

 

6 com

Să nu pretindem ca lucrurile să se schimbe dacă tot timpul facem acelaşi lucru.

 

Criza este cea mai binecuvântată situaţie care poate apărea pentru ţări şi persoane, pentru că ea atrage după sine progrese.

 

Creativitatea se naşte din necesitate precum şi ziua se naşte din noapte.

În perioada crizei se nasc invenţiile, descoperirile şi marile strategii. Cine depăşeşte criza se depăşeşte pe sine însuşi fără a rămâne depăşit.

Cine atribuie crizei eşecul, îşi ameninţă propriul talent şi respectă mai mult problemele decât soluţiile.

Adevărata criză este criza incompetenţei.

 

Problema persoanelor şi ţărilor este lenea şi indiferenţa pentru a găsi soluţii şi ieşiri din astfel de situaţii.

Fără criză nu există duel, fără duel viaţa este o rutină, o agonie lentă. Fără criză nu există valoare. În perioada crizei înfloreşte ce-i mai bun în fiecare, pentru că fără criză orice vânt este o mângâiere.

 

Dacă vorbim de criză o promovăm iar tăcerea este o exaltare a conformismului.

 

În loc de toate acestea, mai bine să muncim. Să terminăm odată cu singura criză ameninţătoare: tragedia de a nu dori să luptăm pentru a o depăşi.

 

 

Albert Einstein

16 com

Viaţa este aşa cum o simţim, crizată şi în criză, pur şi simplu pentru că am complicat-o. Nu am ştiut şi nici nu am vrut să o menţinem simplă. Nu că ar fi fost uşor.

De multe ori a obţine esenţa este mult mai greu decât a obţine poşirca.

 

Un act de voinţă colectivă este creat de complicarea voinţelor individuale.

 

Ralph Waldo Emerson spunea: „Ceea ce este în spatele nostru şi ceea ce stă în faţa noastră, sunt lucruri mici, în comparaţie cu ceea ce se află în noi.”

 

Einstein spunea: „Mintea care se deschide unei idei noi nu va reveni niciodată la dimensiunea iniţială.”

 

Ce îţi sugerează ţie aceste citate? Care sunt primele tale gânduri atunci când citeşti rândurile de mai sus? Unde te conduce mintea?

10 com

 

Se afirmă în general că omul este supus greşelii. Eu aş merge mult mai departe şi aş afirma că omul este supus vieţii. Poţi greşi şi poţi să nu înveţi niciodată din greşelile făcute şi vei fi condamnat de societate, dar dacă vei repeta aceleaşi greşeli faţă de viaţa proprie, mai devreme sau mai târziu vei fi penalizat atât de usturător încât nu vei mai avea cale de întoarcere. Viaţa nu îşi permite să fie mai mult decât un profesor care îţi explică o dată. Când corectează o face permanent. Viaţa nu îşi permite să facă recomandări. Nu are timpul necesar pentru a se întoarce.

Greşelile pot fi îndreptate. Viaţa nu poate fi retrăită sau reîntoarsă. Greşeala îşi obţine iertarea, viaţa nu îşi mai obţine clipa. Anii sunt doar un barometru a ceea ce ar fi putut să fie.

Şi totuşi este mai corect aşa. În primul rând faţă de noi înşine cei care greşim. Se pune mult mai mare preţ pe ceva ce poţi pierde definitiv decât pe ceva ce poţi recupera. Indiferent că privim şansa din punct de vedere teoretic sau avem abilitatea de a o transpune în practică, ea există pentru a fi folosită. Dar pentru a fi folosită corect şi în direcţia bună. De multe ori ne epuizăm numărul limitat de şanse în a încerca să ocolim lucrurile sau situaţiile prin care în mod conştient nu dorim să trecem. Un copil poate fi o şansa pentru părinţii săi?

O greşeală repetată este definiţia prostiei. Un lucru repetat dar pe umerii căruia se aşează dorinţa obţinerii unui rezultat diferit, este conform lui Einstein definiţia nebuniei. Omul este astfel la poziţionat prin acţiunile sale la graniţele prostiei şi ale nebuniei. A nu se confunda totul cu bunele intentii, care au partea lor de inocenţă şi de nevinovăţie. De multe ori încerci sa faci ceva bun şi constaţi că ai greşit. Cât de mult ar fi corect să fie confundată buna intenţie cu rezultatul nescontat cu o greşeală de neiertat?

Viata ne oferă lecţiile ei prin greşelile pe care le facem?

A greşi este oare omeneşte şi dacă da, cât?

34 com

Omul evoluează sau involuează indiferent dacă îşi exprimă sau nu voinţa. Dacă preferă să privească zilele sau să le lase pradă nocivităţii sociale se va îndrepta vertiginos spre o involuţie. În limbajul unui anumit domeniu se spune că: un negativ va influenţa o mie de oameni în jurul său inducându-le gânduri negative, în timp ce e nevoie de o sută de oameni pozitivi în gândire pentru a dezrădăcina convingerile negativului.

Una din legile fundamentale ale evoluţiei o reprezintă schimbarea. Pornind de la definiţia nebuniei atribuită lui Einstein: dacă faci în fiecare zi aceleaşi lucruri şi te aştepţi să obţii rezultate diferite,…. (atunci poate ar trebui să te mai gândeşti!), descoperim o forţă ascunsă în fiecare om. Dacă vrei să trăieşti diferit faţă de alţi oameni, atunci în mod evident trebuie să faci lucruri diferite.

Evoluţia personală se face în trepte şi cu paşi mici. Se zice că odată la fiecare doi ani este bine să faci o schimbare semnificativă în viaţa ta şi în fiecare lună să încerci să schimbi un lucru care nu te-a condus către un rezultat aşteptat.

Atunci când eşti singur şi/sau accentul vieţii tale cade pe carieră, decizia schimbării este mai logică şi mai uşor de înfăptuit. Dar ce te faci atunci când eşti căsătorit, ai copii, iar decizia ta va afecta câteva suflete în jurul tău? Schimbarea nu mai este atât de simplă, dar este cu atât mai necesară. Este totodată şi un test pentru a vedea dacă căsnicia ta este clădită pe principii corecte. Pentru că tu şi partenera ta şi copiii tăi veţi face schimbări radicale în comportament şi manifestare, schimbări ce se vor evidenţia mai ales în personalitate, iar schimbările nu vor fi întotdeauna simultane, este evident faptul că toate acestea vor testa natura relaţiilor stabilite.

O relaţie nu care nu este construită corect, nu va rezista schimbărilor.

Un alt punct de cotitură al schimbării este dat de ceea ce crezi tu că este normal şi corect şi ceea ce îţi impune societatea. Unii oameni consideră că a munci pentru copii, este corect şi moral, să le asiguri o viaţă mai bună, în timp ce alţii consideră că acest lucru însemnă răsfăţ, ar „handicapa social” copii şi că dimpotrivă aceştia ar trebui educaţi să se descurce singuri. În cazul unui accident aviatic, când măştile de oxigen coboară, tendinţa ta umană este ca prim lucru să pui masca peste nasul şi gura copilului de lângă tine. Societatea spune însă că trebuie să îţi pui masca ţie primul şi apoi copilului, pentru că responsabilitatea ta este ca tu să rămâi conştient pentru a putea acorda ajutor altora.

Categoric schimbarea personală ţine de fiecare dintre noi şi trebuie făcută. Este o decizie şi o muncă personală. Trebuie doar să vedem cât anume vom ţine cont, dacă vom ţine cont, de conjunctura socială în care trăim, în procesul personal de schimbare.

 

Tu eşti adeptul schimbării personale?

Cum vezi Tu aceste lucruri?

Este vreo diferenţă între schimbare şi adaptare?

28 com

Subiectul cel mai discutat şi cel mai controversat al ultimilor săptămâni îl reprezintă fără doar şi poate punerea în funcţiune a celui mai mare accelerator de particule, situat sub Alpi, la graniţa dintre Elveţia şi Franţa.

Certitudini:

-         În data de 10 Septembrie 2008, adică mâine, Organizaţia Europeană pentru Cercetări Nucleare sau CERN, va porni sau va pune în funcţiune cel mai mare accelerator de particule construit vreodată.

-         Protagoniştii  acestui experiment sunt doi cercetători ruşi.

-         Large Hadron Collider (LHC), denumirea ştiinţifică a acestui accelerator, este îngropat la 91 de metri sub Alpi şi are de 27 de kilometri şi înălţimea egală cu cea a unei clădiri de 12 etaje

-         Cercetătorii speră să găsească astfel una dintre cele mai controversate particule, denumite şi bosonul Higgs, a carei legendă spune că ar fi o particulă instabilă numită şi “a lui Dumnezeu”. În realitate toţi cei care au studiat această particulă au facut-o fără să o fi văzut vreodata.

-         Prin acest experiment se intenţionează studirea materiei şi anti-materiei.

Presupuneri şi supoziţii:

-         Primul aspect este legat de faptul că se presupune că acest experiment reprezintă o maşină a timpului, dându-se astfel startul călătoriilor în timp.

-         Se vor forma găuri negre microscopice, sau găuri de vierme. Otto Rossler afirmă că în maximum 4 ani, o singură astfel de gaură neagră ar putea creşte în dimensiune astfel încât să poată absorbi, „înghiţi”, întreg pământul.

-         Acceleratorul va putea dezvălui şi câteva din misterele particulelor şi forţelor care au condus la naşterea Universului, şi chiar Big Bang-ul

Părerile sunt împărţite şi de o latură şi de alta, cercetători importanţi ajungând să se acuze reciproc de dragul apariţiilor în presă şi a dezvăluirilor extraordinare.

Einstein şi teoria relativităţii reprezintă un fenomen care în mod obsedant şi-a pus amprenta pe mintea omenirii fiind generatoarea unor fantezii de genul călătoriilor în timp. Din punctul meu de vedere Mihai Eminescu, poate cel mai mare geniu al naţiei române, a spus în lucrările sale toate aceste lucruri, inclusiv celebra teorie a relativităţii atribuită în totalitate lui Einstein. Eminescu descria aceste posibilităţi cu mult înaintea lui Einstein. Dar acesta este un alt subiect.

Privind strict obiectiv vedem şi în acest caz toate formele de intoxicare în masă. Sunt voci care afirmă ca este un experiment gândit şi demarat cu peste 50 de ani în urmă şi care în timp a costat peste 60 de miliarde de dolari, alte voci care spun că este un proiect demarat în 2003 şi care a costat aproape 6 miliarde de dolari.

Apoi este un experiment nuclear care are ca scop studierea particulelor şi a câtorva legi şi principii ale fizicii. De aici şi până la călătoriile în timp sau sfârşitul lumii este cale lungă. Sunt extrem de circumspect cu lucrurile care nu pot fi demonstrate. De exemplu, toata lumea afirmă că omul a călătorit în spaţiu şi a aselenizat. Tot ce am văzut la televizor a fost câte o navetă cu două mari propulsoare care o ajutau să se desprindă de sol şi să urce în spaţiu si apoi de desprindeau. Dar nimeni nu ne arată cum este posibil ca acelaşi proces să se poată repeta pe o altă planetă. De unde alte propulsoare, dacă singurele s-au desprins? La fel şi în cadrul acestui experiment se afirmă că se vor deschide găuri de vierme microscopice prin care se va putea călători în timp. Presupunând prin absurd că acest lucru ar fi realizabil urmare a acestui experiment, şi cineva ar călători în trecut, mă întreb cum se va putea întoarce acea persoană din nişte vremuri în care un astfel de accelerator nu există, de vreme ce abia acum a fost construit? Apoi dacă persoana respectivă rămâne în gaura de vierme cum controlează călătoria şi ce vede, mai ales că se afirmă că aceste găuri descompun particulele? Foarte multe întrebări de acelaşi gen, iar atenţia opiniei publice este deturnată de bombe jurnalistice precum sfârşitul lumii, maşina timpului, Big Bang, călătorii în timp.

Un alt aspect care mi se pare interesant dar nediscutat este legat de faptul că la Geneva primadonele sunt doi cercetători ruşi şi ei sunt contra-atacaţi de cercetători germani şi americani. Vi se pare un scenariu cunoscut? Repet, la câtă intoxicare există, un fenomen care apare în mod normal este paranoia. Deci?

Nu în ultimul rând mă întreb ce anume este atât de important de studiat şi de demonstrat prin acest experiment având în vedere că acceleratoare de particule, e drept mult mai mici , există şi funcţionează de foarte mult timp? Dimensiunile acestui accelerator gigant pot demonstra ce anume, în plus faţă de cercetările efectuate până acum cu alte acceleratoare?

Date fiind toate acestea, stau şi mă întreb:

Ce se urmăreşte de fapt cu acest experiment?

Vom afla măcar după ce el s-a produs?

48 com

Oamenii sunt inspiraţi de orice îşi pot imagina!

 

Viaţa este o autostradă cu mai multe benzi. Poţi să te opreşti şi să admiri priveliştea sau să îţi repari maşina. Poţi merge pe banda celor lenţi şi să cazi pradă gândurilor, sau să te faci că mergi. Sau poţi zbura pe banda de viteză atât de repede încât să nu mai vezi nimic în jur, subjugat fiind doar de propria imaginaţie. Trăirile cele mai puternice sunt generate de lucrurile pe care ţi le poţi imagina.

Categoric nu vorbim de trecerea graniţei spre nebunie, dar imaginaţia poate fi cel mai puternic motor al vieţii tale. Şi Einstein o considera ca fiind cea mai importantă pentru evoluţia omenirii.

Dar şi într-un caz şi în celălalt, fie că suntem inspiraţi de ceea ce ne putem imagina, fie că ne ferim de aceste aspecte pe motiv că ne includ într-o anumită categorie de oameni care plimba cucul cu pluta, faptul că imaginaţia pune lucrurile în mişcare nu poate fi contestat.

În realitate, însă, tot ceea ce a realizat omul şi omenirea, toate lucrurile care deosebesc societatea de astăzi de epoca primitivă, felul nostru de a fi, toate acestea sunt rezultatele lucrurilor care au fost mai întâi imaginate şi abia apoi descoperite şi aplicate.

Imaginaţia este cea care îţi conferă scenariile pe baza cărora se pot construi strategiile şi pot fi descoperite tehnicile, astfel încat un lucru imaginat să prindă viaţă. Nimeni nu a obţinut nimic din ceea ce nu şi-a imaginat mai întâi. Şi ca să câştigi un milion de dolari, mai întâi a trebuit să îţi imaginezi acest lucru.

Arta înseamnă imaginaţie, afacerile înseamnă imaginaţie, viaţa însemnă imaginaţie. Dar ca un lucru să prindă viaţă imaginaţia trebuie concretizată prin creativitate şi aplicare. Altfel imaginaţia rămâne doar o fantezie.

 

Poţi să faci diferenţa între imaginaţie şi fantezie în viaţa ta?

Poţi să îţi imaginezi viaţa ta?

Te inspiră acest lucru?

12 com

Categories

Adverising

Blogroll

  1. Recent
  2. Articles
  3. Comments

Adverising

archives

 

February 2012
M T W T F S S
« Jan    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
272829  

Archives

Tags

afaceri aforisme bancuri citat citate citatul zilei coaching copii crissilv Cristian cristian ion dezvoltare personala Donald Trump dorinta dragoste Dumnezeu incredere inima iubire James la multi ani leadership lectie de management Madalina Manole management Mircea Geoana muzica oameni om otv pasiune personal growth Peter Drucker poezie presedinte reusita Romania sarbatoare sex succes suflet Traian Basescu training Vanzare viata

Meta

Recent Comments

tag cloud

Flickr photos

You need to activate the FlickR plugin! You can find it in the "PLUGINS" folder...

Most commented

Statistici web