Nu am plecat la drum pentru ca ma plictiseam.

Nu am plecat la drum pentru ca am fost aruncat.

Nu am plecat la drum pentru ca mi s-a impus.

Nu am plecat la drum pentru ca am avut nevoie.

Nu am plecat la drum ca sa am de unde sa ma intorc.

Nu am plecat la drum ca sa ma urmeze altii.

Nu am plecat la drum ca sa dau un exemplu.

Am plecat la drum pentru ca am ales.

Am plecat la drum ca sa imi traiesc drumul.

Am plecat la drum ca sa ma descopar.

Am plecat la drum pentru a afla.

Ne alegem drumul în viaţă. Din păcate sau din fericire unul singur ne va fi drum. Restul sunt curbe sau răscruci, dar drumul este acelaşi şi continuă până când brusc sfârşeşte în neant.

De la părinţi primim viaţa şi ceea ce suntem. Noi alegem însă ceea ce devenim. Drumul. Fiecare are drumul său. Unic. Când vine vremea discernământului, fie că vrem fie că nu, trebuie să alegem încotro ne vom îndrepta paşii. Oricând putem coti spre o altă direcţie, dar de întors nu ne putem întoarce.

Răsărit sau asfinţit. Unul şi acelaşi dar în momente diferite ale aceluiaşi drum.

Unii aleg un drum în exterior, alţii în interior, acelaşi lucru. Lumile nu diferă. Diferă doar circumstanţele prin care le privim şi le separăm. Noi.

Drumul ………

The world is a stage…..and each must play a part……..

Punct şi de la capăt. De multe ori simţim nevoia să ne oprim şi să pornim din nou. Pe alt drum sau cu puteri sporite. Atunci când trăieşti viaţa cu pasiune îţi consumi energia şi nu ai timp să realizezi dacă drumul pe care mergi este cel pe care vrei să rămâi până la capăt. Poate de aceea pastila de tinereţe stă în puterea de a zice: punct şi de la capăt.

Nu, nu înseamnă renunţare. Omul puternic este cel care se cunoaşte pe sine suficient încât să se ridice la nivelul la care merită să îşi trăiască clipele.

Punct şi de la capăt însemnă în acelaşi timp un nou început dar şi o continuare. Punct şi de la capăt înseamnă să ai puterea să spui stop rutinei dar mai ales ruginei cerebrale şi sentimentale. Patina timpului se aşterne doar acolo unde i se permite.

Punct şi de la capăt şi redevii cel ce meriţi să fii.

Viaţa poate fi trăită în paşi de dans iar suflul poate fi muzica sentimentelor împlinite. Iubire şi fericire strâns legate de puterea de a zice: punct şi de la capăt.

TU poţi fi O întreagă lume dedicată trăirii…

Trăieşte dansând şi dansează trăind.

Punct şi de la capăt.

Parcurgem în ritmul propriilor paşi un drum al vieţii pe care îl putem influenţa sau construi, mai mult sau mai puţin în funcţie de cât de mult ne dorim să ne implicăm şi să facem parte din propria viaţă.

Suntem un chip cu personalitate sau doar o imagine în peisajul cotidian al unui spaţiu temporal.

Avem o identitate anume? Ce este de fapt identitatea?

Oare este posibil:

-        să fii convins că eşti altcineva decât eşti în realitate?

-        să fii altfel decât te văd ceilalţi?

-        să ţi se atribuie o altă identitate?

-        să simţi că nu ai nicio identitate.

Care este de fapt identitatea ta? De unde ştii? Cum se stabileşte o identitate? În funcţie de ce criterii?

Dacă suntem o coastă a unei identităţi înseamnă că identitatea noastră este parte a acelei identităţi?

Dacă suntem creaţi după chipul şi asemănarea unei Identităţi, cât la sută din acea identitate este identitatea noastră?

Identitatea poate fi furată? Dar regăsită? Şi mai ales poate fi REDOBÂNDITĂ?

Necunoscutele sunt cele care în final condimentează viaţa. Cursa şoarecelui, casă-serviciu-casă, conduce firul vieţii pe acelaşi drum până când evenimentul nedorit întrerupe această plimbare în cerc. E adevărat că drumul poate fi plin de bolovani sau de noroi sau poate fi doar cea mai catifelată plajă, dar tot un cerc este. E nevoie de ceva ce să poată rupe acest lanţ vicios în care irosirea se regăseşte doar în sufletul celui ce umblă în propriul cerc. Ce poate fi acest ceva? Probabil forţa interioară a răzvrătirii, când rutina începe să doară şi când conştientul spune revoltat că el nu este mai prejos sau mai lipsit de intelect. Şi atunci business planul va trebui să se bazeze şi pe necunoscute. Adică suficient cât să întărâte şi să stimuleze dorinţa evadării.

Utopia constă în faptul că toţi cei prinşi în cursa şoarecelui sunt blazaţi şi condamnaţi de societate, ea însăşi prinsă în aceeaşi cursă, dar îi condamnă pe cei pe care îi respectă, aceia care au rupt lanţul. Utopic şi paradoxal. Dar totuşi defineşte viaţa multora.

Care om este mai de apreciat: cel care acceptă să rămână prins în cursa şoarecelui sau cel care se luptă să evadeze?

Orice evadare presupune renunţare.

Tu ce faci?