Stupefiat de preocupările intelectuale ale societăţii noastre ajung la concluzia, din ce în ce mai evidentă, că o carte sau cultura în general, nu ne ţine de foame, în schimb cancanurile, bordelurile, mizeriile sunt ridicate la rang de Lider. Sexul Oral este Guru.

Ne ghidăm după astfel de evenimente extraordinare şi senzaţionale care ne descriu roadele pomului intelectualităţii.

Tinerii se sinucid, devenim pe zi ce trece mai inculţi, mai zoofili si mai pedofili, ne vaccinăm împotriva gripei pe unde apucăm (gurile de metrou). Dar toate acestea nu sunt subiecte de interes naţional. Iată câteva titluri din presa locală care atrag toate privirile şi mai ales toate gândurile:

„Ce-am făcut? Doar Sex oral. – Fosta dansatoare a Andreii Marin, Rose Marie vorbeşte despre filmul porno în care e vedetă” (sursa Cancan)

„Alin Cocos. S-a bătut în club cu fotbaliştii de la nişte femei” (sursa Cancan)

„Marina Dina. Agăţată noaptea la pachet cu Daniela Crudu” (sursa Cancan)

……………………………………………………………………………………..

Dacă asta a devenit societatea românească, atunci chiar că putem vorbi de SEX ORAL ca şi logo al românilor…

Unde sunt preocupările de altădată?

Sub ce priorităţi sunt îngropate?

6 com

Viata evolueaza. Conform prognozelor va mai evolua. Ieri ne faceam abonamente la autobuzul bibliotecii Sadoveanu, cand trecea prin cartier, astazi, cu picioarele aruncate pe un fotoliu, ne inscriem pe toate site-urile care ne apar pe ecranul computerului. E nevoie. Trebuie sa fim in pas cu moda. Trebuie sa fim in trend.

De multi ani, deja, lumea a devenit familiarizata si si-a mutat o mare parte din precocuparile culturale in bloggosfera. Nici nu mai are rost sa explicam ce reprezinta acest spatiu virtual. Multi vorbesc deja de boala secolului: bloggoree. Ca sa existi, sa ai o identitate, astazi, trebuie sa ai cel putin un blog. Sa fii blogger. Nu conteaza ce scrii sau ce afisezi in interiorul paginilor blogului, important este sa ai ceva postat. Unii cauta traficul si banii din reclame. Altii se multumesc doar cu google adsense. Altii declara ca nu au nevoie de asa ceva, adica de bani, ci doar vor sa scrie. In realitate sistemele de valori sunt total rasturnate. Daca in trecut scara valorilor era drastica si multi piereau in necunoscut in ternele incercari literare, culturale, astazi acelasi gen este faimos, se bucura de notorietate. Si totul se intampla asa cum e normal in detrimentul celor care au ceva de spus, care sunt expresia unei valori. Ratacind prin bloggosfera, mai ales daca apelezi la motoarele de cautare ai cele mai multe sanse sa nimeresti pe blogurile celor superficiali in gandire si in cultura, dar a caror exprimare este strict incovoiata de cuvintele cele mai accesate, in timp ce aceia care picteaza in cuvinte sunt greu de gasit. Intre aceste categorii extreme, bineinteles ca sunt si cei care si-au creat un nume in planul realitatii si care le confirma un statut de top si in planul virtual. Pur si simplu numele lor este cheia accesarilor si implicit a traficului.

Toti au blog. Fie ca este un pseudonim, fie ca este numele real, fie ca este un nume sau o denumire care atrage accesari, toti au un domeniu prin care se exprima. Fie ca este un domeniu independent, fie ca este sustinut de o platforma, undeva trebuie sa existi. Sinapsele bloggosferei sunt la fel de extinse precum cele neuronale. Fiecare blog contine link-uri catre alte spatii virtuale. Mi-e greu sa ma gandesc la o persoana sau o personalitate a vietii cotidiene care sa nu aiba propriul blog. Chiar si cei care cu vehementa pledau impotriva acestei forme de exprimare au sfarsit prin a isi crea propriul blog. (dau ca exemplu doar cazul Mihaela Radulescu).

E dreptul fiecaruia de a se exprima si de a scrie ceea ce isi doreste si cum isi doreste. In fond daca nu iti place ceea ce gasesti pe un blog, altadata nu il mai accesezi. Motoarele de cautare insa sunt atat de impartiale incat raceala cu care ascund parca valorile te determina intr-un fel sa pierzi din rezistenta si sa devii in final precum cei de care te feresti.

Daca ar fi fost doar un spatiu personal de exprimare nu ar fi constituit nicio problema. Insa bloggosfera devine din ce in ce mai accentuat – o epidemie. Este un alt mediu in care incultura si superficialitatea se propaga formand o societate aliniata la standardele actuale. Vom ajunge sa regretam cultura din care ne-am nascut odata. Oare copii nostri din ce se vor naste? (pariem ca multi se vor gandi la aspecte cu tenta sexuala…)   

Ce putem face?

E clar ca nu putem evita sa mergem in aceasta directie. Devine un mod de viata? Dar ce accesam? Numai facebook, hi5, sentimente.ro, etc. Sau accesam altceva?

 

TU ce bloguri citesti?

Si de ce?

Ce crezi despre bloggosfera?

 

6 com

Trăim într-o lume pe care o ştim cu toţii. Sau poate nu! Este atât de uşor astăzi să te pierzi în impresii. Ai impresia că le ştii pe toate.

Dacă ieri trăiam într-o lume a basmelor şi a culturii, astăzi trăim înr-o lume în care lucrurile se exprimă cu totul altfel.

Ieri făceam copii xerox după tot ceea ce ne pica în mână, astăzi plini de lene dăm un download pe internet, asta aşa doar pentru că avem cont.

Ieri încercam să ne cream un nume, o identitate prin ideile exprimate, prin exploziile undelor cerebrale, astăzi fără un cont google sau yahoo nu avem nicio identitate. De fapt astăzi este o concurenţă acerbă între a avea cât mai multe id-uri pe cât mai multe platforme web.

Ieri recitam poezii şi excelam în comentarii literare, astăzi trebuie să existăm în cât mai multe spaţii virtuale.

Ieri „O mie şi una de nopţi” astăzi hi5 şi facebook. Cultura devine twitter.

Ieri vorbeam de cultura rusă versus cea franceza sau britanică sau americană, astăzi vorbim despre Tila Tequila dacă are sau nu chiloţei. Cine e Tila Tequila şi cum de eclipsează ea fantastica ştire conform căreia în contextul taxei auto Wilmark a devenit cetăţean român?

Astăzi pentru a exista trebuie să ai blog. Să faci parte din blogosferă sau blogosphere.

Ieri alergam după James Clavel sau „Istoria literaturii române” astăzi accesăm on line click sau cancan. Astăzi toţi avem o adresă de tipul: .ro, .com, .net, etc. Oh şi era să uit. Dacă nu te vezi pe youtube nu ai existat. Ai trăit degeaba. Youtube, facebook, hi5, blog, twitter, google, yahoo sunt spaţiile tale în care îţi poţi construi identităţi. Nu o faci, …., mai devreme sau mai târziu prezentul te va şterge: delete, erase.

Alergând printre atâtea Oana Zăvoranu, Mihaela Rădulescu, Sexi Brăileanca, Alina Plugaru, Andreea Marin, Gina Pistol, etc, nu mai avem timp să vedem realitatea: cultura intră în faliment. Nesesizată de nimeni, parcă considerată chiar o ruşine existenţială, se scurge printre noi ştirea conform căreia Editura Nemira – cere falimentul.

Anul acesta printre atâtea efecte ale crizei, se pare că, asistăm şi la prăbuşirea pieţei de carte.

Poate mulţi vor numi asta evoluţie. Să dea Domnul aşa să fie.

Oricum pe internet, google, bloguri, facebook, hi5, twittere, click, cancan, găsiţi atât de multă cultură încât nu îţi mai pasă de falimentul lui Shakespeare.

Tu ce crezi?

23 com

Paul Păcuraru, fost ministru al Muncii, este subiectul cel mai controversat si discutat al zilei.

 

Circula deja pe internet un asa zis filmulet porno in care domnul Paul Păcuraru ar fi surprins în plină acţiune de masturbare. (Cancan dezvăluie acest filmuleţ celor curioşi.)

Din punctul meu de vedere toate acestea sunt doar eternele porcării cu care ne obişnuim din ce în ce mai tare. Acestea sunt preocupările noastre de bază chiar şi pe timp de criză.

 

Interesant sau intrigant rămâne însă modul în care un astfel de filmuleţ devine public.

Cine l-a facut şi mai ales cine a avut interesul ca el să apară?

Oare să fie chiar Paul Păcurarul cel care l-a mediatizat, pentru a reveni in centrul atenţiei? Îmi aduc aminte aceeaşi situaţie şi în ceea ce o priveşte pe Andreea Marin, dar şi pe Daniela Gorfi, Andreea
Antonescu, Bebelusa sau Laura Andreşan, etc. Involuntar şi fără voia lor au apărut în faţa opiniei publice în astfel de ipostaze mai mult mai mai puţin onorante dar extrem de profitabile din punct de vedere al publicităţii. Acum e cazul domnului fost ministru Paul Păcuraru.

Nu este niciun secret pentru nimeni că subiectele cu tentă sexuală, pornografică, paparazzi, vând cel mai bine. Lumea politică care are nevoie de orice formă de manifestare care poate să îi audă audienţă, să o aducă în centrul atenţiei este plină de astfel de exemple. E adevărat că un scandal sexual poate avea cele două feţe ale medaliei, adică poţi şi pierde (vezi cazul lui Bill Clinton) dar în cazul în care norocul surâde persoana respectivă se bucură de un succes neegalat. Am fi tentaţi să credem că lumea întreagă se învârte în jurul scandalurilor, sexului, drogurilor, prostituţiei, crimelor, etc, ca şi cum nimic altceva nu ar mai putea exista. Ne lăsăm manipulaţi de asfel de subiecte sau manifestări şi pierdem esenţialul creaţiei. Dar asta este deja alt subiect. Revenind însă la Paul Păcuraru, este o dovadă clară că şi lumea noastră politică începe să se „emancipeze”.

 

Nu pot însă să nu mă întreb dacă este treaba cuiva ce face o anumită persoană în propria casă sau în intimitate? Dar oare mai putem vorbi de intimitate în momentul în care aceasta devine publică într-o manieră atât de ostentativă? Dar cum poate deveni publică o astfel de filmare?

 

TU ce părere ai?

Cum pot deveni publice astfel de filmări sau fotografii? Cât reprezintă intimitate sau care sunt limitele intimităţii? Cât este pornografie? Cât este furt sau violare a intimităţii? Cât este perversiune? Cât este ponegrirea imaginii şi numelui? Cât este fals şi cât este real?

Câtă atenţie ar trebui să acordăm unor astfel de subiecte? Merită ele să devină cel mai important subiect al zilei în condiţiile în care noi oamenii avem atât de puţine zile într-o singură viaţă?

 

Tu ce părere ai?

20 com

Adverising

archives

 

August 2010
M T W T F S S
« Jul    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

Archives

Tags

afaceri bani barbat BEC citate coaching copii copil crissilv Cristian cutremur dezvoltare personala Donald Trump dorinta dragoste Dumnezeu durere Einstein femeie incredere inima iubire James la multi ani Madalina Manole Mircea Geoana muzica oameni om otv pasiune personal growth poezie presedinte Romania sarbatoare sentimente sex succes suflet Traian Basescu training univers Vanzare viata

Meta

Recent Comments

tag cloud

Flickr photos

You need to activate the FlickR plugin! You can find it in the "PLUGINS" folder...

Most commented