LHC din nou probleme

Large Hadron Collider

Circulă deja un zvon conform căruia experimentul din 10 septembrie care a avut în prim plan accelaratorul de particule de la Geneva, nu a fost nici pe departe un success, el înregistrând mai degrabă defecţiuni de funcţionare decât descoperiri stiintifice. Si astfel momentul imortalizabil din 21 octombrie se pare ca are cele mai mari şanse sa fie amânat. Vorbim astfel de miraculoasa politica a suspansului. Găuri negre, recrearea universului, sfârşit, început. Suspans. Vorba ceea, suspans suspans dar să ştim şi noi rezultatul… De dinainte!

10 com

Probleme.

Deja mult prea controversatul Accelerator de particule de la Geneva sau pe scurt LHC se pare că a suferit mici întreruperi în activitatea sa de experimentare, în cursul zilei de astăzi.

Un punct în plus de a accentua îngrijorarea celor care au sustinut şi susţin că acest experiment va duce la sfârşitul lumii şi că Bosonul Higgs nu merită aceste riscuri.

LHC Geneva

Chiar dacă vorbim de lucruri mai mult sau mai puţin exacte, dar mai ales corecte, nu se poate ascunde faptul că punerea în funcţiune a acestui accelerator de particule este cel mai semnificativ subiect al lumii ştiinţifice şi nu numai din ultima vreme.

Vorbim de un dispozitiv extrem de complex aflat în faza de testare înaintea marelui eveniment anunţat pentru luna octombrie când două particule se vor ciocni cu viteza lumii.

Unii cercetători afirmă că se va recrea Universul, alţii că va fi sfârşitul Universului.

E greu să deosebeşti dacă inima îţi bate mai accelerat la auzul unor astfel de ştiri din cauza emoţiilor descoperirilor preconizate şi aşteptate sau pentru că inconştient te alături celor care susţin că va veni sfârşitul.

LHC este încă în faza de testare dar face deja parte din istorie!

16 com

Am urmărit până în prezent, în direct, un spectacol tipic american. Fie că ne uitam la o lansare a unei nave spatiale stil NASA, fie că ne uităm la CERN, acelasi lucru, aceleasi scenarii, aceleasi aranjamente scenice.
Ce mă doare cel mai tare este că noi oamenii umbrim orice realizare din dorinţa de a depăşi cine ştie ce bariere ale comercialului. Vrem cu orice preţ să transpunem totul în bani. Chiar şi acest eveniment care cu siguranţă este o realizare şi o performanţă istorică are toate elementele unui clip publicitar. Sunt de acord că aproape 6 miliarde de dolari, aproape 1000 de specialişti plătiti timp de 15 ani de zile sunt elemente care strigă: „Arătaţi-ne pe ce am dat banii atâta timp….”, dar totuşi chiar şi latura aceea negativă a evenimentului a părut axată numai pe comercial. Este un eveniment de premiu Nobel în fizică nu de Top Forbes 500.
Adevaratele concluzii vor putea fi extrase la sfârşitul aceste zile, experimentul fiind prognozat a dura incă zece ore.
Să privim spre zorii unui noi univers!

12 com

 

Unele voci afirmă că va veni sfârşitul lumii, altele că este începutul unei lumi. Unele voci spun că 21 octombrie va fi data concluzionării, altele că vara lui 2009 va fi momentul culminat.

Au apărut aşa cum era firesc şi dezvăluitorii de interese. Astfel circulă deja o variantă conform căreia trebuie demarat acest experiment pentru că nu mai poate fi suportat din punct de vedere financiar, doar în stadiul de proiect. Se afirmă că în ultimii 15 ani peste 9500 de cercetători au lucrat la acest proiect şi zeci de instituţii şi universităţi au fost sponsorizate pentru diferite elemente ale acestui puzzle.

Cert este un lucru. Numărătoarea inversă a început. În această dimineaţă la ora 9, ora Genevei, şi implicit ora 10, ora Bucureştiului, experimentul va fi demarat.

Haideţi să vedem ce se va întâmpla.

Presimt că de multe lucruri ne vom amuza după aceea….

58 com

Subiectul cel mai discutat şi cel mai controversat al ultimilor săptămâni îl reprezintă fără doar şi poate punerea în funcţiune a celui mai mare accelerator de particule, situat sub Alpi, la graniţa dintre Elveţia şi Franţa.

Certitudini:

-         În data de 10 Septembrie 2008, adică mâine, Organizaţia Europeană pentru Cercetări Nucleare sau CERN, va porni sau va pune în funcţiune cel mai mare accelerator de particule construit vreodată.

-         Protagoniştii  acestui experiment sunt doi cercetători ruşi.

-         Large Hadron Collider (LHC), denumirea ştiinţifică a acestui accelerator, este îngropat la 91 de metri sub Alpi şi are de 27 de kilometri şi înălţimea egală cu cea a unei clădiri de 12 etaje

-         Cercetătorii speră să găsească astfel una dintre cele mai controversate particule, denumite şi bosonul Higgs, a carei legendă spune că ar fi o particulă instabilă numită şi “a lui Dumnezeu”. În realitate toţi cei care au studiat această particulă au facut-o fără să o fi văzut vreodata.

-         Prin acest experiment se intenţionează studirea materiei şi anti-materiei.

Presupuneri şi supoziţii:

-         Primul aspect este legat de faptul că se presupune că acest experiment reprezintă o maşină a timpului, dându-se astfel startul călătoriilor în timp.

-         Se vor forma găuri negre microscopice, sau găuri de vierme. Otto Rossler afirmă că în maximum 4 ani, o singură astfel de gaură neagră ar putea creşte în dimensiune astfel încât să poată absorbi, „înghiţi”, întreg pământul.

-         Acceleratorul va putea dezvălui şi câteva din misterele particulelor şi forţelor care au condus la naşterea Universului, şi chiar Big Bang-ul

Părerile sunt împărţite şi de o latură şi de alta, cercetători importanţi ajungând să se acuze reciproc de dragul apariţiilor în presă şi a dezvăluirilor extraordinare.

Einstein şi teoria relativităţii reprezintă un fenomen care în mod obsedant şi-a pus amprenta pe mintea omenirii fiind generatoarea unor fantezii de genul călătoriilor în timp. Din punctul meu de vedere Mihai Eminescu, poate cel mai mare geniu al naţiei române, a spus în lucrările sale toate aceste lucruri, inclusiv celebra teorie a relativităţii atribuită în totalitate lui Einstein. Eminescu descria aceste posibilităţi cu mult înaintea lui Einstein. Dar acesta este un alt subiect.

Privind strict obiectiv vedem şi în acest caz toate formele de intoxicare în masă. Sunt voci care afirmă ca este un experiment gândit şi demarat cu peste 50 de ani în urmă şi care în timp a costat peste 60 de miliarde de dolari, alte voci care spun că este un proiect demarat în 2003 şi care a costat aproape 6 miliarde de dolari.

Apoi este un experiment nuclear care are ca scop studierea particulelor şi a câtorva legi şi principii ale fizicii. De aici şi până la călătoriile în timp sau sfârşitul lumii este cale lungă. Sunt extrem de circumspect cu lucrurile care nu pot fi demonstrate. De exemplu, toata lumea afirmă că omul a călătorit în spaţiu şi a aselenizat. Tot ce am văzut la televizor a fost câte o navetă cu două mari propulsoare care o ajutau să se desprindă de sol şi să urce în spaţiu si apoi de desprindeau. Dar nimeni nu ne arată cum este posibil ca acelaşi proces să se poată repeta pe o altă planetă. De unde alte propulsoare, dacă singurele s-au desprins? La fel şi în cadrul acestui experiment se afirmă că se vor deschide găuri de vierme microscopice prin care se va putea călători în timp. Presupunând prin absurd că acest lucru ar fi realizabil urmare a acestui experiment, şi cineva ar călători în trecut, mă întreb cum se va putea întoarce acea persoană din nişte vremuri în care un astfel de accelerator nu există, de vreme ce abia acum a fost construit? Apoi dacă persoana respectivă rămâne în gaura de vierme cum controlează călătoria şi ce vede, mai ales că se afirmă că aceste găuri descompun particulele? Foarte multe întrebări de acelaşi gen, iar atenţia opiniei publice este deturnată de bombe jurnalistice precum sfârşitul lumii, maşina timpului, Big Bang, călătorii în timp.

Un alt aspect care mi se pare interesant dar nediscutat este legat de faptul că la Geneva primadonele sunt doi cercetători ruşi şi ei sunt contra-atacaţi de cercetători germani şi americani. Vi se pare un scenariu cunoscut? Repet, la câtă intoxicare există, un fenomen care apare în mod normal este paranoia. Deci?

Nu în ultimul rând mă întreb ce anume este atât de important de studiat şi de demonstrat prin acest experiment având în vedere că acceleratoare de particule, e drept mult mai mici , există şi funcţionează de foarte mult timp? Dimensiunile acestui accelerator gigant pot demonstra ce anume, în plus faţă de cercetările efectuate până acum cu alte acceleratoare?

Date fiind toate acestea, stau şi mă întreb:

Ce se urmăreşte de fapt cu acest experiment?

Vom afla măcar după ce el s-a produs?

48 com

Adverising

archives

 

August 2010
M T W T F S S
« Jul    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

Archives

Tags

afaceri bani barbat BEC citate coaching copii copil crissilv Cristian cutremur dezvoltare personala Donald Trump dorinta dragoste Dumnezeu durere Einstein femeie incredere inima iubire James la multi ani Madalina Manole Mircea Geoana muzica oameni om otv pasiune personal growth poezie presedinte Romania sarbatoare sentimente sex succes suflet Traian Basescu training univers Vanzare viata

Meta

Recent Comments

tag cloud

Flickr photos

You need to activate the FlickR plugin! You can find it in the "PLUGINS" folder...

Most commented