Miturile Coaching-ului

Să vorbim deschis: a face coaching de calitate nu înseamnă să fii „un om de treabă”. Înseamnă să aduci în interacţiunile tale cu colegii aceeaşi organizare şi creativitate pe care le foloseşti în rezolvarea problemelor de serviciu.

Dar înainte de a vorbi despre aptitudinile necesare pentru a fi un bun antrenor, haideţi să vorbim întâi de unele mituri şi realităţi ale coaching-ului.

Mit: Când ajutăm o persoană să se dezvolte prin coaching, o facem în primul rând pentru binele ei.

Realitate: Există multe motive tangibile, egoiste şi acceptabile pentru care o persoană are nevoie să devină un antrenor cât mai bun.

În realitate, antrenorii buni consideră că beneficiile personale sunt atât de mari, încât rareori renunţă la acest obicei. Iată o listă de avantaje posibile – enumerate în ordinea importanţei lor pentru interesul personal:

• Mai mult timp pentru sine. Puteţi fie să plecaţi acasă mai devreme, fie să vă investiţi timpul în obţinerea unor performanţe mai înalte. Deşi, teoretic, este imposibil de demonstrat, cei mai mulţi antrenori buni cred că, investind zilnic numai zece minute în coaching-ul unui partener de echipă, vor economisi, de obicei, cel puţin 20 de minute pe zi.
• Aptitudini mai bune de relaţionare cu clienţii. Făcând coaching cu colegii, vă puteţi dezvolta aptitudinile interpersonale, necesare în stabilirea unor relaţii eficiente cu clienţii şi cu cumpărătorii.
• O organizare mai bună. Dacă intenţionaţi să faceţi o carieră de lungă durată în companie, investiţia în dezvoltarea personală a colegilor este, evident un efort inteligent.
• Este mai distractiv. Când lucraţi în echipe în care se pune accentul pe coaching atmosfera este mai bună.
• Adeziune mai ridicată. Dacă îi ajutaţi pe ceilalţi, aceştia tind să vă ajute, la rândul lor. Şi dacă aspiraţi să deveniţi lider, merită să ţineţi minte că fiecare lider are nevoie de sprijinul celor din jur.

Mit: Concentraţi-vă asupra persoanei pe care o îndrumaţi.

Realitate: Cunoaşte-te pe tine însuţi.

Un antrenor se concentrează exclusiv asupra persoanei pe care o antrenează. În realitate, un formator bun are un grad înalt de autocunoaştere. Toată lumea are aptitudinile fundamentale pentru coaching; din nefericire, cei mai mulţi dintre noi au câteva blocaje psihologice când trebuie să aplice eficient şi constant aceste aptitudini. Marii antrenori ştiu cum să depăşească blocajele.

Mit: Coaching egal feedback.

Realitate: Există multe alte deprinderi şi instrumente în coaching.

Deşi majoritatea oamenilor consideră că a face coaching însemnă pur şi simplu a-i oferi feedback şi sugestii celuilalt, adevărul este că feedback-ul bazat pe observaţie şi intuiţie este numai unul dintre instrumentele din trusa antrenorului. De exemplu, un antrenor bun stăpâneşte, de obicei, perfect arta formulării întrebărilor potrivite. Persoanele care beneficiază de coaching pot afla deseori mult mai multe lucruri dacă sunt întrebate: „Cât de bine crezi că te-ai descurcat? Ce ai face altfel data viitoare?” decât dacă li se spune: „Iată ce ai greşit şi iată ce trebuie să faci data viitoare.” Există şi alte instrumente precum şi tehnicile motivaţionale.

Mit: Coaching-ul necesită foarte mult timp.

Realitate: Cel mai bun antrenament este cel oferit în doze mici.

Mulţi oameni cred că atunci când ajuţi pe cineva să se formeze prin coaching trebuie să îi acorzi mult timp. Dar, cu puţin exerciţiu, nu veţi avea nevoie să vă îmbrăcaţi într-un costum de jogging de fiecare dată când veţi dori să ajutaţi pe cineva în acest sens. Investiţiile mici de timp – chiar şi numai cinci minute – pot suce la creşteri sensibile ale performanţelor.

Mit: Coaching-ul urmăreşte numai sarcinile de serviciu

Realitate: Un coaching eficient se aplică şi în alte domenii ale vieţii.

Persoanele care îşi dezvoltă aptitudinile de coaching la locul de muncă descoperă, de obicei, că au devenit capabile să îşi ajute mai bine prietenii, partenerii şi copiii. Din acest punct de vedere, coaching-ul este în mod clar o aptitudine de relaţionare în viaţă, în general.

                                                        Sarah Jennings