-
12
Mar
Suntem fiinţele iluziilor şi iluzorici prin comportament.
Ciudat sau poate paradoxal dar evoluţia noastră, chiar şi la nivel individual, este intersectată în foarte multe cazuri de fenomenul iluziei. Unii nu reuşesc încă să separe sau să deosebească iluzia de vis, dar cei mai mulţi asociază iluzia de amăgire. Cât de corectă este această asociere, fiecare poate decide pentru el însuşi în cadrul procesului de introspecţie.
Iluzia este, în mod normal, total diferită de deziluzie, şi totuşi… mulţi confundă cel puţin la nivelul stărilor emoţionale aceste două noţiuni. Manifestarea trăirilor asociate la nivel emoţional, conştient, unei manifestări a subconştientului, crează confuzia suficientă debusolării.
Paradoxal, dar ne hrănim cu iluzii pentru a putea evolua într-o direcţie sau alta, deşi în mod normal iluzia ar trebui să ne tragă înapoi sau în jos. Visul ar trebui să fie acel motor de propulsare şi de separare de iluzoriu.
Când suntem în postura corectă?
O altă iluzie susţine faptul că toată imaginaţia nostră şi reacţia la acest stimulent nu au legătură cu o activitate şi o decizie conştientă. Şi atunci se naşte întrebarea: omul reacţionează la o imagine sau la o iluzie? Abracadabrant mi se pare faptul că iluzia este tot o imagine, dar din considerente etice şi morale, fiinţa umana se luptă pentru a demonstra contrariul şi a îşi justifica reacţiile prin aceasta.
Cine vrea să spună clar: sunt cel ce sunt pentru că am considerat iluzia ca parte a gândirilor analitice şi creatoare pe care mi le-am dezvoltat în mod conştient?
Nimeni.
Deşi activitatea analitică este tot o fiică a unei iluzii.
Oare tot ce suntem şi ne înconjoară, oare universul în sine, nu este tot o iluzie?
Negarea aceste afirmaţii este o iluzie?
Suntem noi oamenii iluzii?
- Published by james in: dureri de cap intrebarea zilei personale
- If you like this blog please take a second from your precious time and subscribe to my rss feed!
20 Responses to “Prabusirea in neantul iluzoriu”
Iluzia e singura metoda prin care mintea omeneasca poate aproxima infinita cantitate de informatie din jur.
@len
Superba definitie. Te felicit sincer pentru aceasta idee.
o zi minunata iti doresc
I-luzie, A-luzie, Conc-luzie, Dezi-luzie… iata patru termeni care exprima modul nostru de gandire si de actiune, corecta sau nu, in diverse monete ale existentei.
Cred ca proportia lor trebuie sa fie foarte bine determinata, pentru ca succesul sa ne zambeasca si sa ramanem lucizi, ancorati in realitate.
In rest, iluziile sunt benefice si prietenoase daca le privim cu ochii copiilor nostri, in lumea jocului si a basmelor nemuritoare.
Sa nu-i permitem prabusirii in iluzoriu accesul in vietile noastre!
@Pescarusul Argintiu
La oniect, superb si acid comentariul tau.
Te felicit.
O zi minunata iti doresc
Toată lumea se hrăneşte cu iluzii, dar traieşte în realitate prozaică.
Numai bine.
Salutare. Iluzie e viata insasi. Si noi la fel. Dar trecem prin rationament in lumea ce o consideram normala.
Tine de fiecare cum percepe iluzia!Sa nu exageram… vom cadea in deziluzie!Te salut!
Tind sa cred ca suntem o iluzie in momentul in care refuzam sa acceptam realitatea asa cum este ea, ne detasam de tot ce este real. Iluzia confera o distorsionare crasa a realitatii si din pct meu de vedere, nu o vad ca pe ceva benefic.
Seara faina iti doresc James!
De multe ori mi-am pus aceste intrebari…si nu am curajul sa raspund la ele.
Duminica placuta!
@fiord
Ar fi bine si asa, dar din pacate neucnoscute sunt cararile….
O zi minunata iti doresc
@ioanbistriteanul
Oare planul iluziei poate fi considerat in vreun moment sau vreo circumstanta planul realitatii?
O zi minunata iti doresc
@sorin
Uneori avem nevoie de exagerare pentru a putea vedea realitatea.
O zi minunata iti doresc
@mihaela
Da, ne indepartam de realitate prin iluzie, dar oare cum stim care este realitatea?
O zi minunata iti doresc
@paul
Poate candva vom avea curajul. Nu stiu ce va fi insa pana atunci.
O zi minunata iti doresc
Cred că există o deosebire între “iluzie” şi imaginaţie. Imaginatia este creatoare, ea “vede lucrurile in avans”. Iluzia este un fel de…imaginatie incompleta, ca sa spun asa. O imaginatie “fara aplicatii practice”!
Universul ca iluzie este o tema obisnuita filosofiei indiene, si nu numai. Dintr-un anumit punct de vedere, totul este o “iluzie” din simplul motiv ca este doar un fel de “invelis” pentru o alta lume, mai adevarata, cea revelata in cursul meditatiei sau rugaciunii. Dar, aceasta “iluzie” este totusi reala pentru noi, pentru ca “functionează”, si ne determina sa ne dezvoltam. Paul Brunton a descris aceste subtitlitati filosofice mai complet in cartile sale “India secreta” şi “Înţelepciunea Supraeului”.
Concluzia lui era ca nu trebuie sa ne “agatam” de faptul ca lumea ar fi o iluzie ca pretext pentru a o ignora total. Este, totusi, iluzia care ne-a fost dăruita noua!:)
Foarte frumoasa tema, care mi-a fost si mie draga, de asta m-am lungit atat!
Sa ai o seara frumoasa!
@Child
Asta e motivul pentru care imi place bloggosfera. Am putut sa intalnesc oameni ca tine de la care am atatea de invatat. Iti multumesc pentru asta.
O seara minunata iti doresc
Şi reciproc, james!:)
@Child
Esti o persoana minunata. Toate cele bune printului tau.
I would very very good thanks a lot Thanks Thanks
Leave a Reply