Într-o ţară oarecare, că la noi nu se aplică, un om îşi săpa grădina. La un moment dat a lovit ceva tare. Îndepărtând pământul a rămas uimit. A descoperit un filon de aur. De aici înainte totul a fost o pură strategie de marketing. A început să sape, să scoată aur şi încet, încet viaţa lui s-a schimbat radical. A devenit atât de bogat cum nici nu şi-a imaginat. La noi e tocmai invers. Ne imaginăm şi doar atât. De ce scotea aur de aceea devenea din ce în ce mai bogat.

La un moment dat îşi spuse: „Îmi ajunge. Vecinul meu e atât de sărac încât are nevoie mai multă decât mine. Am să îi spun şi lui şi am să îl las să scoată aur din filonul meu.” Asta la ei. La noi de ce ai de aceea vrei mai mult să moară vecinul să îi iei capra.

Zis şi făcut. Omul nostru se duse la vecin şi îi explică ce descoperire a făcut şi l-a invitat să sape şi el şi să scape de sărăcie.

Acum povestea se mută la noi. Ce credeţi că a făcut vecinul? Exact. A refuzat.

De ce? Păi cum de ce?

 

Ştiţi voi cât costă o lopată în zilele noastre?

 

TU ţi-ai fi cumpărat lopata?