Inimi nebune alergând prin timp. Dragoste pură trăită necontrolat. Fără premeditare. Poate singurul lucru asupra căruia planurile concepute special nu sunt luate în calcul. Cine poate defini iubirea? Vine, pleacă, face din noi tot ce vrea. Iubirea este manipularea ridicată la rang de artă. Poate fi si motivarea pentru viaţă. Paradoxal, dar ambele definitii pot fi şi sunt corecte. Depinde cine le susţine.

Sentimente nedefinite, persoane de nerecunoscut. Atunci când iubeşti tu singur nu te mai recunoşti. Sistemul de valori se răstoarnă. Credinţele se întăresc sau se schimbă. Iubirea transformă fiinţa conferindu-i adevărata valoare. Un om care iubeşte este mult mai frumos şi pe exterior dar mai ales pe interior. Cu totii putem iubi, intens, real, dar mulţi suntem avizi de dorinţa de a controla iubirea, de a o îngrădi, de a-i stabili reguli. Ne înfrânăm inima şi ne eliberăm pornirile. Ne autoamăgim crezând că acea scenetă de teatru pe care o acceptăm şi o jucăm, se poate numi iubire.  Ne aruncăm clipele numărate ale vieţii în latrina falsităţii. Iubirea este reală şi dă naştere. A te preface doar îţi pune coarne.

Şi totuşi în unele cazuri iubirea este atât de intensă încât orbeşte dar se stinge la fel de repede, în altele dăinuie peste decenii. În sinceritatea absolută cu care ar trebui să ne tratăm sinele, simţim când iubirea ce o purtăm nu mai e iubire? Cât poate dura o iubire? Şi nu mă refer la plasticul număr de ani în care doi oameni pot convieţui ci la cât, în mod real, acea flacără, acea pasiune, acele sentimente există. Oare timpul are vreo influenţă asupra sentimentelor?

Putem face oare iubirea să dăinuie? Merităm oare acest privilegiu? Cine merită să iubească şi să fie iubit? Oare viaţa nu este iubirea?

 

Cum ai defini TU iubirea?

 

Eu aş încerca să spun aşa: Iubirea este căldura flăcării din priviri atunci când îmi privesc partenera.

 

TU?