Dacă naufragiezi poţi să te salvezi plutind pe bagajele pe care le-ai cărat toată viaţă după tine, dar de cele mai multe ori ele te vor trage spre ultima călătorie. Spre abis.

 

Trecutul ne aparţine. Bun sau rău este al nostru. Nu avem cum să-l mai schimbăm, dar putem decide să nu îl mai lasăm să ne schimbe, să ne influenţeze.

Cel care îşi reneaga trecutul îşi taie radăcinile. Iar un copac fără radăcini nu va supravieţui prea mult timp şi cu atât mai puţin nu va fi verde pentru prea multă vreme.

Ceea ce suntem astăzi datorăm trecutului nostru pe care l-am epuizat pentru a ne construi prezentul. Ceea ce facem astazi ne construieşte viitorul. Aşa că, dacă vrem ca viitorul nostru să nu semene cu trecutul nu trebuie decât sa evităm ceea ce ne-ar stagna schimbarea.

Speranţa se naşte din sămânţă dar nu zace în pământ.

Trecutul ne reprezintă dar putem fi ceea ce ne dorim să fim. Putem deveni un alt om. Un alt chip. O altă imagine. Putem modifica, într-o oarecare măsură percepţia asupra noastră a celor care ne cunosc, dar putem să ne prezentăm altfel pentru cei care ne vor cunoaşte.

Decizia, ca de obicei, ne aparţine.

Dacă poţi fi sincer cu tine, acum, pentru doar două minute, cum crezi că vei proceda în cazul naufragiului care s-a produs deja? Nu te amăgi singur că nu eşti un naufragiat, pentru că eşti.

Ce vei face ? Aceleaşi lucruri ?

Te vei avânta smulgându-te din ape, sau te vei cufunda în abisul lor ?