The pessimist sees the difficulty in every opportunity. The optimist, the opportunity in every difficulty.

(Winston Churchil)

Vă mulţumim Doamnelor că ne sunteţi alături chiar şi când nu vă merităm. Vă multumim Doamnelor că ne ajutaţi să fim. Vă mulţumim Doamnelor că existaţi.

Mărţişorul nostru pentru voi Doamnelor este chiar inima noastră.

În fapt, ca să nu fim egoişti, VOI Doamnelor sunteţi MĂRŢIŞORUL nostru.

Vă iubim Doamnelor.

Victor Ponta – noul Preşedinte al PSD. Cine ar fi crezut? Cu siguranţă Adrian Năstase şi Ion Iliescu.

Ieri a fost marea zi pentru principalul partid de stănga din România respectiv Partidul Social Democrat. Unii vor numi această zi: Congres. Alţii vor spune că a fost un circ, un spectacol, o mizerie, o manea, etc.

Din punctul meu de vedere a fost cea mai mare lecţie de politică din istoria post decembristă a României şi una din cele mai mari demonstraţii a ceea ce trebuie să însemne Politica, din întreaga istorie a ţării noastre, asta ca să nu fiu acuzat de exagerare. Fineţuri, tactici, strategii, punere în aplicare, artă, clasă, şi nu m-aş mai opri din astfel de apelative. Şi nu sunt PSD-ist. Sunt doar un om normal care am asistat însă ieri la ceea ce îmi doream de mult să văd pe scena politică.

Cu toată sinceritatea JOS PĂLĂRIA în faţa “spectacolului” de ieri.

Il declar cu toată responsabilitatea “Omul ultimilor 20 de ani” pe Adrian Năstase pentru lecţia şi clasa arătată ieri 20 februarie 2010.

Victor Ponta, un om de 37 de ani, devine astfel o figură emblematică în peisaj în timp ce Mircea Geoană şi-a creat şi declanşat propriul declin. (Caracterul omului nu se schimbă).

Asistăm de astăzi la un Nou PSD, renăscut din propria cenuşă. Mircea Geoană şi-a dat foc singur pentru ca din cenuşa sa să asistăm la crearea unei noi forţe şi mai ales atitudini politice pe scena românească.

La Multi Ani PSD!

Cine va deveni in aceasta seara urmare a marelui Congres, Presedintele Partidului Social Democrat:

Victor Ponta

sau

Mircea Geoana?

Trecem prin atât de multe în viaţa acesta scurtă şi atât de multe neprevăzute ne lovesc atunci când suntem mai fericiti încât … învăţăm.

Învăţam multe. Învăţăm să fim mai buni, mai îngăduitori, mai toleranţi, cu noi înşine dar mai ales cu cei care aleg în astfel de clipe să ne stea alături.

Viaţa e atât de scurtă. Acum un zâmbet, acum o  lacrimă. Acum bucurie, acum durere. Nici nu ştii care este realitatea şi care este nebunia. Defapt viaţa în sine e o nebunie.

Fugi pentru câteva momente de lume împreună cu aleasa inimii tale şi te trezeşti la un pas de a pierde totul. Abia atunci realizezi ce înseamnă acest tot şi mai ales abia în astfel de momente realizezi ce ai avut în mâni tot timpul. E momentul conştientizării crunte a existenţei. E momentul în care iluziile sunt dezgolite de însăşi conştiinţa care le-a creat şi le-a acoperit. Le-a încălzit.

Munceşti şi alergi ca un nebun în viaţă convins fiind că o faci pentru ceea ce merită. Pentru sufletul tău, pentru familia ta şi pentru fiinţa iubită. Dar iţi şi place ceea ce faci. Şi atunci încet încet aluneci pe panta unei trădări utopice şi atipice pe care nu vrei să o accepţi dar de care eşti conştient. Pentru cine trăieeşti defapt? Pentru ceea ce declari sau crezi sau pentru ceea ce faci? Întrebările sunt dureroase şi fără rost atâta timp cât totul este ok. Însă când dai cu ochii de întunericul care vine să te îmbrăţişeze mult prea repede şi fără preaviz în luminiţa din străfundurile creierului vezi adevărul. Şi vezi ceea ce ţi-ai ascuns. De tine însuţi.

Nu e o vină. Şi nici nu e ceva de condamnat. Este poate doar ceva de conştientizat şi de îndreptat. Iubirea nu se îndreaptă? Ba da. Daca asta vrei. Totul poate lua paşii pe care îi vrei. Doar să fii conştient că îi vrei. Şi mai ales să îi faci. Nu ai nevoie de ştiintă. A te arunca cu capul înainte poate fi în cele mai multe din cazuri cel mai conştient şi mai calculat gest. Gestul întors pe toate părţile.

Eşti fericit. Esti poate realizat. Sunt multe încă pe care ţi le doreşti să le faci dar te lupţi cu lipsa timpului. Şi…te loveşte. Fără preaviz. Şi e o palmă rece pentru că te loveşte cu ceea ce ştiai. Realizezi de exemplu că nu ai timp să faci ceea ce ai vrea nu pentru că fizic el nu există ci pentru că eşti mult prea egoist cu propriile tale priorităţi. Realizezi că faci confuzie între lucruri prioritare şi lucruri importante. Realizezi că atâta timp te-ai încălţat cu stângul în dreptul. Fumul nu se va risipi dacă este ţinut într-o încăpere închisă ermetic. Dimpotrivă va deveni mai aspru cu propria gazdă şi va tinde să erupă. Vai de cel pe care propria erupţie îl surprinde.

Eşti fericit. Eşti împlinit şi îţi urmezi calea. Şi… te surprinde. Realizezi că nu erai nici fericit, nici împlinit şi urmai o cale de care nu aveai habar. Doamne cât de multe realizezi în acele momente. Panica este cumplită. Şi panica este generată de cele pe care le vezi. Atunci. Ştiai de ele, credea că le vezi, dar acum când realizezi cât erai de departe intri în panică. Panica de a le pierde. De a rămâne fără cele ce le doreai.

Ajungi doar la un pas. Un pas…atât de mic. Şi fie se sfârşeşte totul fie ai noroc şi mai primeşti o şansă. Te renaşti. Sau te naşti a doua oară.

Doamne cât de multe realizezi în acea singură clipă. Este clipa în care eşti cu adevărat singur cu tine însuţi. Tu eşti într-o stare letargică, lentă, şi vezi universul din jurul tău cum aleargă cu o asemenea viteză încât te-a prins într-un vârtej, să nu îl mai poţi atinge. Şi te cuprinde panica. Atunci înveţi.

Înveţi când realizezi ce puteai pierde. Înveţi universul. Ai făcut acea excursie în interiorul tău unde te întâlneşti cu universul. Şi îl înveţi.

Poate pentru cei din jur rămâi la fel. Dar cine vede … vede. Şi tu vezi. Te vezi.

Restul sunt încercări şi pasaje peste care treci. De multe ori din inerţie. Pentru că tu eşti încă şocat. Ţi-ai văzut viaţa. Şi aşa ceva nu se uită prea uşor oricât de aglomerat ar fi mediul care te înconjoară.

În fond tot ce contează este iubirea. Cel mai frumos aspect al vieţii. Defapt iubirea este leacul si esenţa vieţii.

Încercare, trecere dar mai ales iubire.

Te ridici alt om. Iubirea te ridică şi te repune pe picioare. Şi are un chip atât de frumos.

Nu devii nici mai inteligent, nici mai frumos, dar devii altul. Şi se vede. Chiar şi fără o oglindă.

În astfel de momente simţi adevăratele mâini ale iubitei. Cele pe care le simţeai la început. Aşa cum le simţei la început. Tu ai iubit tot timpul dar nu ai mai conştientizat cât iubeşti şi mai ales cum e iubirea. Poate de aceea ai avut noroc şi ai trecut peste acel moment. Altfel… te duceai cu momentul…. în altă direcţie.

Nimic din ce a fost înainte nu mai are valoarea de acum. Unele lucruri abia după îşi recapătă adevarăta valoare. În ochii propriei tale conştiinţe.

Atât de pământeşti sunt lucrurile pe care le considerai importante înainte şi atât de apropiate sunt cele de care nu te mai bucurai. Omul este simplu. Omul trebuie doar să se bucure de iubire. De cea dăruită şi de cea primită. Atât. Restul sunt subterfugii pentru a putea declara că trăieşti. Fals. În afara iubirii nu trăieşti. În afara iubirii nu există nimic. Decât un gol imens pe care încercăm să costruim un univers. Dar noi nu suntem capabili de a construi un univers care nu are nevoie de o fundaţie pentru a se susţine.

Şi vine acel moment. Momentul în care treci prin faţa vieţii tale şi te cuprinde panica că nu te vei mai opri. Că vei fi luat de propriu eu şi dus ….undeva.

Avem atât de multe în noi care să ne facă să conştientizăm fără a mai fi nevoie să trecem prin astfel de încercări. Dar nu le vedem. Suntem prea mândri şi prea egoişti.

Când vine clipa nu te întreabă. Aşa este viaţa. Se spune că te pune la încercare. Eu aş spune că te salvează. Te salvează de tine cel care erai şi cel care aveai să devii.

Astăzi eşti… şi tot astăzi s-ar putea să nu mai fii!

Iubeşte-ţi iubirea aşa cum merită şi dăruieşte-te aşa cum şi ea ţi se dăruieşte.

Îţi multumesc.

Îţi mulţumesc ţie cumpănă că ai fost în viaţa mea şi mi-ai redeschis ochii către viaţă. Mi-ai redăruit viaţa.

Şi îţi mulţumesc ţie iubire că m-ai ţinut strâns lângă tine şi ai sfâşâiat tot universul ca să mă protejezi.

Îţi mulţumesc.

Urmaresc cu un oarecare interes evolutia discutiilor din cadrul celui mai important partid de stanga din Romania si anume Partidul Social Domocrat – PSD. Cred ca in situatia actuala in care se regaseste tara noastra, ca sa parafrazez niste stereotipuri, este extrem de important sa vedem care va fi directia politica sau forta politica ce va contraataca PDL respectiv pe Traian Basescu. Ieri am asistat la sedinta de Congres a PSD si asa cum ma asteptam o multime de controverse dar si de picanterii au iesit la suprafata voalate in discursuri politice dar si in jocuri de scena. Jocurile de culise erau mult prea evidente. Mi-au placut anumite puncte de vedere exprimate de domnul Cristian Diaconescu dar si faconda spumoasa a domnului Miron Mitrea. Asa cum era firesc sa se intample si-au anuntat candidatura la Presedentia PSD Domnii Mircea Geoana, Adrian Nastase, Cristian Diaconescu. Desi inca nu se pronunta oficial este mai mult decat evident ca Domnul Ion Iliescu il sustine pentru aceasta functie pe Adrian Nastase. Poate din cauza ca este mai putin influentabil de catre flacara violet sau poate pentru ca este mult mai erudit in ale politicii.

Oricum sunt zile interesante in care putem sa asistam la diferite curente de opinii, putem asculta diferite forme de discurs politic, putem vedea mancatoria si murdaria, prefacatoria si lasitatea si de ce nu chiar cativa mici Nero si Brutusi.

Cine crezi ca va dobandi pana la urma presedentia PSD?

Cine va fi seful?

Se pare că aventura sa cu o blondă abia măritată i-a adus cadou sfârşitul carierei. Lucian Mândruţă a comis-o din nou. Se presupune că orbit de supărarea generată de prinderea sa în flagrant nu a mai conştientizat urmarea faptelor şi afirmaţiilor sale fapt pentru care a încălcat codul nescris al organizaţiei ce deţine posturile tv Antena…etc. Cu alte cuvinte a călcat pe coadă oameni importanţi cu putere de decizie din cadrul acestui trust. Astfel dacă faptul că şi-a înşelat soţia i-ar fi afectat imaginea dar mai mult relaţia de cuplu, comentarea acestui incident pe post şi mai mult faptul ca i-a cerut iertare soţiei se pare că ar fi fost motivul principal pentru care Camelia Voiculescu a decis să îl concedieze pe titratul ştirist. În aceeaşi ordine de idei se pare că deja a fost gasit un înlocuitor în persoana lui Mircea Radu cunoscut publicului ca şi prezentatorul emisiunii „Din dragoste”.

Adevărul va trebui să iasă la lumină zilele acestea.

Între timp putem discuta de un al adevăr al realităţii economice din România şi nu numai, având în vedere că noi nu creăm noi doar importăm. A lucra astăzi într-o firmă de renume înseamnă automat că te-ai căsătorit cu firma. Nevasta reală poate să sufere de pe urma faptelor tale dar dacă societatea de la care îţi primeşti drepturile băneşti se simte afectată iertarea nu mai există.