Privim în jurul nostru şi ne lovim de paradoxuri. De lucruri neexplicate, de stratageme de viaţă neelucidate, de faptele noastre inexplicabile. Acelaşi lucru generează fie succesul fie eşecul. Poţi înflori sau te poţi ofili comportându-te în acelaşi mod. Da, atitudinea îşi are rolul bine definit. Şi totuşi, …, parcă ar mai fi ceva. O doză de manifestare. O doză de ceva nedefinit. Poate nebunie. Poate inconştienţă. Poate teribilism. De câte ori nu am ajuns la concluzia că am fost inconştienţi când am făcut un anumit lucru mai ales dacă ne bucurăm de rezultat atât de tare încât suntem surprinşi de noi înşine.

Sistemele de valori s-au răsturnat. Poate că abia acum au revenit la normal. Ca să reuşeşti în viaţă indiferent ce îţi propui să faci, ai nevoie de curaj. Sub diferite forme, dar ca stimulent el trebuie să existe. Şi de la caz la caz acest curaj poate să se nască din inconştienţa sau teribilismul nostru. Simţim nevoia să facem ceva, încep furnicăturile să îşi facă de cap pe sub pielea noastră, spiriduşii aleargă de la o ureche la alta instigându-ne, palmele se răzvrătesc şi ne transpiră involuntar, …. şi în lipsa lui visul nebunesc se năruie înainte de a se naşte. Doar dacă avem acea doză de inconştienţă. Doar dacă, indiferent şi mai ales datorită vârstei, acceptăm teribilismul ca formă de exprimare. Să ai încredere în inconştienţa ta, în teribilismul tău, poate de foarte multe ori să îţi îndeplinească dorinţele nerostite.

Impulsul inconştient sau teribilist poate reprezenta scânteia vieţii tale atunci când răscrucea te intersectează.

 

Ce crezi despre inconştienţă şi teribilism?

Oare le poţi accepta în viaţa ta?

Ai acţionat vreodată astfel?