Disney.

Lumea copilor şi a adulţilor deopotrivă. Lumea care ne aşteaptă cu porţile deschise. Doar să ne dorim.

Lumea viselor pornită dintr-un vis: dacă crezi suficient de tare vei ajunge să îţi trtăieşti visul.

 

„Disney înseninează viaţa copiilor cu dizabilităţi din toată lumea prin programe globale, iniţiative ale comunităţii locale şi programul Disney VoluntEars. Anul trecut, Disney a donat peste 170 milioane de dolari bani gheaţă şi sprijin pentru diferite acţiuni caritabile din toată lumea. Programul Disney VoluntEars a contribuit cu peste 485.000 de ore de sevicii, iar compania şi-a folosit magia unică pentru a îndeplini dorinţele pentru copii şi familii.”

 

Picăturile noastre de suflet inocente şi copilăroase îşi găsesc euforia în minunata lume a Disney.

Putem fi tot ce ne dorim să fim dacă avem puterea să iubim frumosul şi poveştile!