Asigurarea Obligatorie a Locuinţelor

Mult controversata lege sau mai exact proiect de lege prin care se dorea infiintarea unei forme de asigurare obligatorie a locuinţelor a devenit însfârşit realitate.

Ceea ce ştiam cu toţii că nu se va întâmpla anul acesta (aşa anunţau specialiştii şi presa în domeniu) s-a întâmplat. Începând cu data de 15 iulie 2010 adica mâine – joi – asigurarea locuinţelor devine OBLIGATORIE. Astfel toate persoanele care deţin în proprietate cel puţin o locuinţă sunt obligaţi prin lege ca în termen de maximum 6 luni de la această dată să încheie o astfel de asigurare. În caz contrar legea prevede o amendă de 500 de lei. (exact de 11 ori asigurarea minima anuala de 10 euro, ceea ce inseamnă că dacă nu ne asigurăm pe un an în termenul legal amenda este echivalentul asigurării locuinţei pe 11 ani)

O poliţă de asigurare a locuinţei sub acestă formă costă 10 sau 20 de euro pe an în funcţie de tipul locuinţei iar suma asigurata va fi de 10.000 respectiv 20.000 de euro.