LISTĂ DE ÎNTREBĂRI                                              

ANN DEMARAIS

VALERIE WHITE                                                                         

1. Când fac cunoştinţă cu cineva, încotro se îndreaptă atenţia mea afectivă? Mă gândesc la felul cum mă simt? Mă gândesc cum se simt ceilalţi în pielea lor?
2. Ce beneficii le ofer celorlalţi? Am vreun punct forte? Dintre toate beneficile sociale – apreciere, rezonanţă, bună dispoziţie şi îmbogăţire informaţională – în care excelez? Cum ar descrie ceilalţi simţămintelepe care le au după o conversaţie cu mine? Există daruri pe care tind să le ofer?
3. Dau impresia de persoană deschisă şi participativă sau închisă, retrasă? Ce fac pentru a transmite aceste mesaje? Ce deduc străinii despre mine pe baza limbajului corporal?
4. Fac efortul de a zâmbi când cunosc oameni noi sau mă aflu într-o situaţie nouă, chiar dacă nu mă simt în largul meu?
5. Mă simt confortabil în rolul celui care face prezentările, dar în rolul celui prezentat? Pot să-mi asum un rol activ într-o situaţie nouă şi să mă prezint singur unos străini?
6. Fac efortul de a manifesta o dispoziţie cât de cât pozitivă? Care dintre elementele coeficientului de dispoziţie mi se pare cel mai uşor de schimbat: să zâmbesc mai mult, să folosesc un limbaj mai pronunţat pozitiv sau să-mi schimb tonalitatea afectivă?
7. Mă implic rapid, activ în interacţiune şi stabilesc un ton prietenos sau uneori sunt rezervat şi aştept să mă facă celălalt să mă simt în largul meu înainte de a mă implica?
8. Sunt ancorat în contextul imediat atunci când cunosc o persoană nouă? Pot găsi modalităţi de a deschide conversaţia referindu-mă şi la loc, înainte să intru într-o conversaţie mai personală sau mai abstractă?
9. Mă gândesc cum ar putea subiectele introductive să influenţeze prima impresie pe care o fac? Mă abţin să abordez subiectele negative care-mi domină gândurile şi aleg un comentariu pozitiv pentru a deschide discuţia cu o persoană întâlnită pentru prima oară.
10.  Observ ce transmite corpul meu când fac cunoştinţă cu cineva? Mă aplec spre persoana respectivă, încuviinţez din cap , zâmbesc? Mă gândesc cum s-ar putea simţi un interlocutor dacă nu-i acord la fel de multă atenţi ca şi celorlalţi?
11. Stabilesc un contact vizual sub nivel mediu de timp? (din moment ce e greu să ştii acest lucru despre tine, ai putea să ceri feedback unui prieten apropiat sau unei rude). De obicei, eu sunt cel care-şi mută privirea? Încearcă să te uiţi la interlocutori ceva mai îndelung decât dacă o faci în mod obişnuit şi vezi dacă îşi mută ei primii privirea.
12. La sfârşitul unei interacţiui ştiu tot atât de multe lucruri despre celălalt câte a aflat şi el despre mine?
13.  Mi se întâmplă să fac schimb de informaţii superficiale fără a ajunge să cunosc oamenii mai în profunzime? Sau pun întrebări deschise, care îndeamnă interlocutorul să-mi împărtăşească din gândurile, simţămintele sau interesele sale?
14. îl las pe interlocutor să preia conducerea discuţiei sau să propună subiecte de conversaţie? Îmi dau seamă când îi întrerup răspunsurile cu o nouă întrebare?
15. Când mi se adresează o întrebare, răspund exprimând părerile şi simţămintele mele sincere dar concis? Evit descrierile excesive, concentrându-mă asupra informaţiilor importante şi interesante, astfel încât să nu-mi plictisesc sau sufoc ascultătorul?
16. Le dau celorlalţi ocazia să-şi termine istorisirea sau ideea înainte de a contribui cu asociaţiile spontane ce s-au format în mintea mea?
17. Mă simt în largul meu când e vorba să exprim interes şi respect sincer faţă de o persoană pe care abia am cuoscut-o, chia r dacă mă simt inferior ei într-o privinţă sau alta?
18. Sunt în stare să duc o conversaţie dincolo de faza introducerii, găsind subiecte de discuţie? Am idee ce fal de subiecte ar putea fi interesante pentru ceilalţi? La nevoie, pot să amân o conversaţie?
19. Cum reacţionez când alţii abordează subiecte despre care eu nu ştiu mai nimic? Încerc să învăţ de la ei sau să îndrept discuţia spre un domeniu pe care mă simt mai sigur?
20. Când subiectul de discuţie nu mă interesează, mă las în voia plictiselii, dau bir cu fugiţii ori preiau iniţiativa şi abordez alt subiect?
21. Când vorbesc despre un subiect care mă entuziasmează, am grijă să nu mă lungesc prea mult şi să îndrept apoi discuţia spre interlocutor? Îi dau libertatea de a aborda un subiect nou sau de a cere informaţii suplimentare despre cel pe marginea căruia vorbesc?
22. Se întâmplă uneori să încerc să conving oameni pe care abia i-am cunoscut de meritele valorilor şi concepţiilor mele filozofice, religioase sau politice? Sunt vreodată dogmatic?
23. Se întâmplă ca, în urma interacţiunii cu oameni noi, să învăţ ceva nou despre un subiect faţă de care am păreri ferme?
24. Am grijă să citesc ziarul sau să-mi pregătesc câteva subiecte înaintea unor situaţii noi, în care mă tem că aş putea să mă simt cu limba legată?
25. Mi se întâmplă adesea să deschid conversaţiile cu subiectul care mă preocupă chiar dacă e banal şi se ţine de detalii?
26. Îmi vine uşor să vorbesc despre locuinţa, ocupaţia şi originea mea? Există lucruri elementare despre mine pe care evit să le dezvălui sau pe care le modific în mod semnificativ?
27. Îi fac pe ceilalţi să se simtă în largul lor dezvăluind date bişnuite şi inofensive – de unde sunt, cu ce mă ocup – înainte de a trece la subiecte de interes personal pentru mine?
28.  Acord atenţie gradului de confort al interlocutorului în privinţa destăinuirilor şi îmi adaptez profunzimea dezvăluirilor în funcţie de a sa?
29. Am anumite scopuri în ce priveşte autodezvăluirea? Există anumite informaţii despre mine pe care încerc să le strecor în conversaţii?
30. De obicei atunci când dezvălui informaţii despre mine, aştept să fiu întrebat înainte de a da detalii impresionante?
31. Cât de des dezvălui gafe personale în faţa unor oameni abia atunci cunoscuţi?
32. Observ vreodată că o nouă cunoştinţă spune lucruri de genul „o, îmi pare rău să aud asta” sau „ce groaznic!”? încalc „restricţiile cu greutate” în conversaţie şi dau impresia că vreau sprijin sau înţelegere?
33. Când fac cunoştinţă cu o persoană nouă, mă abţin să vorbesc despre nemulţumirile mele cotidiene sau sunt din cale afară de dornic să relatez incidentele zilei?
34. Ştiu cât de mult vorbesc în comparaţie cu alţii? În mod normal, vorbesc mai mult sau mai puţin timp decât mi se cuvine? Dacă da, cât de puternică e tendinţa mea? Proporţia e de 90/10, 70/30 şi aşa mai departe? Cât de incomod îmi este să particip în alte proporţii?
35. Sunt conştient cât de repede vorbesc în comparaţie cu alţii? Se întâmplă să încheie interlocutorul propoziţiile în locul meu? Îmi dă impresia că-i vine greu să ţină pasul cu mine?
36. Cât de lungi sunt pauzele pe care le fac între cuvinte şi propoziţii? Le las celorlalţi spaţiu să intervină cu replici? Mă opresc atât de mult încât interlocutorilor le vine greu să mă urmărească?
37. Tonul firesc al vocii mele e puternic sau slab? Îmi adaptez volumul în funcţie de ceilalţi?
38. Cât de mult vorbesc când îmi vine rândul? Contribuţia mea e mai scurtă sau mai lungă decât a altora? Pot să mă adaptez şi să vorbesc în reprize mai  lungi sau mai scurte?
39. Care sunt „butoanele mele roşii” în materie de flexibilitate? Ce mă face să-mi ies din fire? Ţine de spaţiu, hrană, timp, confort personal? Cum reacţionez când se apasă pe un asemenea buton?
40. În privinţa căror aspecte personale mă simt cel mai nesigur? Mă compar deseori cu alţii în domeniul respectiv? Mă face acest lucru să mă prezint altfel?
41. Mi se întâmplă să încerc să le sugerez oamenilor străini ce statut social sau financiar am? Încerc să-l clarific din capul locului sau reacţionez la felul cum îşi exprimă celălalt situaţia ierarhică?
42. Fac efortul conştient de a fi câtuşi de puţin modest în privinţa trăsăturilor mele pozitive când counosc o persoană nouă?
43. Ce părere cred ceilalţi că am despre corpul meu? Par să mă simt bine în propria piele?
44. Am trăsăsturi fizice în privinţa cărora mă simt vulnerabil şi pe care încerc să le compensez când cunosc oameni noi? sunt conştient ce impresie fac când procedez astfel?
45. Gradul meu de expresivitate sexuală e mai mare sau mai mic decât al altora în majoritatea situaţiilor? Tind să-mi afişez sexualitatea sau să o minimalizez? Pe o scară de la 1 la 10, în care 10 înseamnă extrem de sexi, iar 1, deloc sexi, ce număr mă caracterizează? 

Perfectiunea fizica. Exista? Este ceva ce ar trebui sa ne preocupe? Oare societatea asa cum o cunoastem fiecare dintre noi tine cont de astfel de stereotipuri sau putem la fel de usor sa le intitula utopii? Vorbim de un kitch intelectual cauzat de dorinta de a atinge un obiectiv imposibil? Perfectiunea este ceva ce nu poate fi definit ca si obiectiv datorita intangibilitatii sale sau este un lucru normal de care ne temem in adancul inimii noastre?

Hai sa fim sinceri. Fiecare dintre noi si-ar dori sa fie perfect macar intr-o privinta. Cei mai multi sunt chiar pasionati de a fi intruchiparea perfectiunii fizice. Altii prefera sa fie cat mai apropiati de perfectiune in cat mai multe domenii sacrificand parca perfectiunea singulara. Legenda Calaretului Singuratic salasluieste profund in fiecare dintre noi. Unele femei inca mai viseaza un print pe un cal alb in timp ce altele isi doresc sa fie ele acest personaj pentru alesul lor.

Cum ne alegem partenerii? Cat de mult conteaza pentru noi perfectiunea fizica, aspectul fizic al celui care ar trebui sa ne completeze? Conteaza oare? Oare atunci cand ne privim in oglinda si constatam cu obisnuinta ca nu suntem nici pe departe atat de perfecti fizic pe cat ne-am dori sau pe cat ar considera cutumele sociale ca ar trebui sa fim, ne lasam supusi realitatii si ne diminuam pretentiile in ceea ce priveste frumusetea fizica a partenerului? Oare suntem corecti si consideram ca daca noi nu suntem asa cum ar trebui atunci nu putem emite pretentii in ceea ce ne priveste jumatatea? Oare ne autoimpunem o limitare in aspiratii? Sau poate devenim egoisti?

Unii oameni considera ca perfectiunea fizica poate fi compensata prin multele alte calitati pe care fiecare le avem adanc ascunse dar arzand de dorinta de a fi descoperite. Asa sa fie oare? Oare ar trebui sa aplicam acest principiu al compensarii in viata noastra sau ar trebui sa acceptam realitatea si chiar sa ne simtim bine cu ea?

Ce ar trebui sa ne atraga la un om? Ce ne atrage la partener? Ce conteaza cu adevarat?

Oare perfectiunea fizica este frumoasa sau doar ne amagim?

Ce reprezinta pentru tine si ce semnificatie are in viata ta preferctiunea fizica? Esti sincer?

Rafoind paginile de net romanesti am constatat un lucru pe cat de ciudat pe atat de normal, uzual. Limba romana este cea mai bogata in imagini creionate de sensurile cuvintelor.

Am descoperit astfel ca daca de exemplu cineva cauta pe google cuvantul “pasarici” va afla doar o multime de adrese de site-uri pe care se promoveaza imagini cu diferite…fete… Studiul bietelor “pasarici”, in sensul natural al cuvantului, ramane un mister pentru un motor de cautare.  Oare vom mai sti sa vorbim romaneste?

Ce alte cuvinte, ce se incadreaza intr-un astfel de tipar,  mai stiti?

Dependenţa. Nu ştiu dacă este un cuvânt frumos sau urât, dacă este un cuvânt negativ sau pozitiv, dar cu siguranţă este ceva ce ne face să ne gândim automat la anumite aspecte ale vieţii.

Putem fi dependenţi de bautuă, de jocuri de noroc, de droguri, de ţigări, de pariuri, de sport, de filme, de maşini, de munte, de mare, de călătorii, de zbor, de parfum, de mâncare, …, de dragoste, de omul de langă, de vină, etc. E greu de stabilit care dintre toate dependenţele posibile este plasată pe o poziţie superioară pe o scară anume. E greu de stabilit o ierarhie, chiar şi pentru aceia dintre noi care suntem dependenţi de mai multe lucruri simultan.

Dependenţa poate fi benefică vieţii individului în cauză dar poate fi şi destructivă. Dependenţa pleacă din dorinţă. La fel şi leacul, dacă este dorit. Dependenţa poate fi vindecată sau poate fi generată. Dependenţa este ceva personal. Nu te poţi duce undeva anume să o cumperi şi nici nu poţi să o împrumuţi de la un prieten. Te poţi alatura unei categorii de oameni care sunt dependenţi de anumite lucruri, sentimente sau poţi fi un sihastru trăindu-ţi propriile dependenţe.

Dependenţa este ceva ce îţi autodezvolţi pe parcusul vieţii, deşi vor fi voci care vor afirma că ne naştem cu anumite astfel de caracteristici.

Dependenţa poate naşte clipe de geniu sau poate genera stupiditate totală.

Dependenţa poate crea celui care o posedă impresia de stabilitate dar în final va fi doar o impresie.

Dependenţa poate orbi conştiinţa, dar poate oferi şi miraje.

Dependenţa impulsionează impresia de schimbare programată. Şi dependenţa de impresie este tot o dependenţă.

Şi totuşi…există ceva care poate crea efectul opus dependenţei în cauză. Admiterea. Unii pot spune doar acceptare dar este prea superficială denumirea.

Admiterea.

Admiterea este şi ea strict personală. Şi unică, chiar dacă vorbim de acceaşi dependenţa la mai mulţi oameni.

Admiterea este arma cu care am fost insuflaţi de Divinitate.

Admiterea este suflu.

Dacă ar fi să primeşti ca temă o lucrare având ca şi titlu „Dependenţa” şi ai avea la dispoziţie doar textul de mai sus şi propriile cunoştinţe, ai fi capabil să scrii o astfel de lucrare? Poţi? Demonstrează!

Intr-un film pe care l-am vazut recent, am intalnit o fraza ce m-a pus pe ganduri. O reproduc mai jos:

Ca sa te vindeci trebuie sa te vindeci de dorinta?

Si cine vrea sa se vindece de dorinta?

Care este primul gand ce ti-a venit citind aceasta fraza?

Deja de ceva vreme nu mai putem vorbi de stare de normalitate in ceea ce priveste evolutia vietii pe pamant. Omul si natura isi joaca reciproc feste intr-o concurenta fara sens parca in a demonstra superioritatea asupra celuiulalt.

Pshihologic sunt o multime de fenomene, fapte si argumente care ne incarca pe interior cu stari si ganduri negative.

2012 anul sfarsitului.

Canicula este la ea acasă în ultimile zile in Romania, codul galben persistând deja de prea multa vreme ca parte componenta a vietii noastre cotidiene.

Si daca nu era de ajuns, prietenul nostru Soarele care ne asasinează lent cu ultravioletele sale ne mai face o bucurie.

Asa cum au observat si anunţat cei de la Solar Dynamics Observatory – NASA – o explozie solară semnificativă s-a produs. Efecte: un val de căldură extremă va lovi pământul, unda de şoc se va resimţi din plin putându-se ajunge chiar la afectarea sistemelor de comunicaţii. Da, este posibil sa nu mai putem vorbi la telefoanele mobile. Însă cu toate că ne aşteptăm la o injecţie de masă solară destul de puternică specialiştii în domeniu infirmă faptul ă am putea să ne aşteptăm la fenomene gen: furtună solară, dereglarea câmpului magnetic al pământului. Ne putem bucura totuşi de aurora boreală şi de cea australă.

Sa fie oare vorba de apocalipsă, de sfărşitul omenirii aşa cum o ştim sau sunt doar fenomene care se întâmplă în mod firesc fără un scenariu scris dinainte?

Inapoi din iad. Tulburatoare intrebare: Exista viata dupa moarte? Se pare ca DA.

Va las sa urmariti un film ce sincer mi s-a parut extrem de interesant.

www.videos.google.com

Apocalipsa, maya, Nostradamus. Predictii si preziceri. Supozitii si fapte. Alinierea planetelor.

Presupunere si interpretare. Cum vi se pare transpunerea urmatoare:

666= 21122012232

cu alte cuvinte apocalipsa va fi in data de 21 decembrie 2012 in a 2-a jumatate a orelor 23.

In aceeasi zi specialistii anunta alinierea planetelor si un fenomen ciudat si unic: 3 eclipse diferite.

Ce parere aveti despre acest subiect?

Ce au in comun Madalina Manole, sotii Ceausescu si Cristian Tabara?

Intrebare de 1000 de puncte.

A trecut deja ceva timp de la moartea surprinzatoare a artistei Madalina Manole. Presa si televiziunile asa cum era de asteptat au speculat din plin acest subiect. S-au creat tot felul de scenarii si s-au gasit tot felul de explicatii. Unii au sustinut ideea sinuciderii urmare a unei depresii pe care Madalina o avea, altii au sustinut ideea ca sotul Mircea Petru ar fi vinovat fie direct in sensul ca a comis o crima fie indirect in sensul ca a influentat-o pe Madalina Manole sa faca acest gest.

Repet ceea ce am sustinut si in articolele anterioare. Imi pare rau pentru cele ce s-au intamplat. Madalina Manole era inca foarte tanara si perfect sanatoasa. Nu sunt omul care sa sustina ideea sinuciderii ca raspuns la diferite si eventuale probleme ale vietii de zi cu zi.

Acum ca AI mai acumulat informatii, acum ca au aparut date noi, care este parerea TA vis-a-vis de ceea ce s-a intamplat Madalininei Manole? De ce a murit Madalina Manole?

Madalina Manole. Deja de mai bine de o saptamana este subiectul principal de discutie in toata mass media. Pacat. Un suflet frumos care a fost transformat in ceva ce nu poate fi explicat.

Categoric toti oamenii au anumite conflicte morale de-a lungul vietii, fie ca sunt legate de parinti, fie ca sunt legate de partenerul sau partenera de viata, fie ca sunt legate de propria persoana. Cu  totii cel putin odata simtim ca nu suntem intelesi, simtim ca nu mai suntem cu am fost, simtim ca trecem printr-un moment dificil a carui iesire nu o vedem. Si totusi nu toti dezvoltam sindromul sinuciderii in asa masura incat sa il punem si in aplicare. Anumite persoane spun ca este un act de curaj sa te sinucizi. Altele dimpotriva spun ca este un act de lasitate. Indiferent cum l-am privi nu este un act uman.

Avem nevoie de ajutorul si intelegerea celor din jur in astfel de momente? Cu siguranta da, dar si daca am fi fost complet singuri si nu ar fi avut cine sa ne ajute si sa ne inteleaga tot nu am fi avut niciun argument sa ne sinucidem. Poate ne sunt atat de dragi cei din jur incat pentru acest sentiment ne luam viata. Sincer? Mi se pare o utopie. Daca iubesti pe cineva vrei sa ii fii alaturi nu sa il veghezi de pe celalalt taram.

E clar. Argumente pentru sinucidere nu avem. Totusi psihic se intampla anumite miscari, anumite trairi, anumite conflicte ce genereaza in final un moment de umbra al gandului. Daca in timpul acestei eclipse nu mai avem puterea de a nu ne uita spre ceea ce ne atrage, vom sfarsi prin a face pasul.

Imi pare rau de Madalina Manole. Si cred sincer ca este un mare pacat. Dar nu pot sustine gestul ei. Indiferent prin ceea ce trecem sau a trecut sinuciderea nu este decat un act egoist. Si egoismul este poate cel mai urat lucru.

Ai alta parere?

www.stirileprotv.ro ne mai arunca un articol pe aceasta tema: Prietenul Madalinei afirma ca artista l-a rugat sa o ajute sa se sinucida. Daca vreti sa cititi articolul faceti click aici

P.S. Atat de multe lucruri urate ies la iveala despre viata Madalinei Manole… Care o fi rostul lor? Daca oamenii care intretin aceasta poveste prin declaratiile lor – parintii Madalinei, sotul Madalinei, prietenii Madalinei – sustin ca au iubit-o de ce fac ceea ce fac?

O noua ipoteza a aparut in cadrul controverselor iscate de moartea artistei Madalina Manole.

Se afirma faptul ca: daca sotul ei ar fi avut grija de ea, in sensul de a-i oferi sansa unui tratament pshilogic Madalina Manole ar mai fi trait si astazi. Mi se pare o teorie a absurdului sa poti sugera asa ceva.

Voi ce parere aveti?