Nu suntem perfecti! Nimic nu este perfect! Existenta insasi nu este perfecta! Viata nu este intotdeauna corecta, nici satisfacatoare si nici buna cu noi. Dar nici nu este intotdeauna incorecta, nemultumitoare sau rea.  Nu putem spune ca viata este mereu sigura si lipsita de primejdii, dar ne putem observa cum ne structuram propria lume interioara pentru a ne asigura ca suntem in singuranta. Daca vom imbratisa absolut totul cu asumare si implicare, ne vom indrepta spre armonie si multumire. Omul se descopera cu adevarat pe sine, atunci cand se masoara cu obstacolul, iar valoarea oamenilor se masoara dupa greutatile biruite de ei.  Experienta nu inseamna niciodata ceea ce ai castigat, ci ceea ce faci cu ce ai castigat. Experienta demonstreaza ca daca suntem capabili a ne asuma responsabilitatea, oricat de multe obstacole vom intalni, vom gasi calea catre succes. Daca intram in competitie fara a ne pregati scuze pentru esec, in mod sigur am castigat din start meciul cel mai greu – cel cu noi insine. Oamenii nu sunt prizonierii circumstantelor exterioare, ci doar ai propriei minti. Judeca-ti succesul dupa lucrurile la care a trebuit sa renunti  pentru ca a-l obtine si nu uita ca un om de succes este acela care poate construi fundatii solide din caramizile pe care altii le-au aruncat spre el. Esecul nu inseamna ca te-ai simtit mic si fara importanta, ci inseamna c-ai indraznit si ai incercat. Esecul nu inseamna ca nu ai ceea ce ti-ai fi dorit, ci inseamna ca trebuie sa faci acel lucru intr-un fel mai diferit. Esecul nu inseamna ca ti-ai irosit timpul, ci inseamna ca ai un motiv ca sa incepi totul din nou. Esecul nu inseamna ca ar trebui sa renunti, ci inseamna ca trebuie sa te straduiesti mai mult. Nu uita ca tot ceea ce ai ajuns sa ai la un moment dat, a fost doar acel lucru pe care cu putin timp in urma doar visai sa il ai!!!

Transforma problema intr-un paradox.

Coincidenta este felul in care Dumnezeu alege sa ramana anonim. (Einstein)

Un vechi proverb spune:”Dacă tăceai filozof rămâneai”. E adevărat că ne plac rimele dar ca orice vorbă populară în spatele ei se ascund multe clipe de înlelepciune nediluată. În tehnica negocierilor şi a vânzărilor se spune astfel: „cine rupe primul tăcerea pierde”. Cu alte cuvinte pune întrebarea potrivită şi apoi taci. Pauza va deveni atât de apăsătoare încăt devine o luptă. Cel care cedează presiunii psihice exercitate de această linişte activă pierde în chestiunea respectivă.

“Tăcerea este marea artă a conversaţiei” (William Hazlitt).

Mai intervine totuşi un aspect foarte important. Trebuie să ştii cum să taci. Trupul tău trebuie să ştie cum să tacă alături de spiritul tău. Gândurile tale trebuie să înveţe şi ele să tacă pentru a putea asculta şi a prelucra tăcerea. Important este nu cum vorbeşti ci cum taci. A arunca o serie de cuvinte asupra interlocutorului, a exploda verbal este apanajul tuturor oamenilor. A şti să taci deja te include în clasa superioară a oamenilor inteligenţi. Cu cât tăcerea ta este mai stilată cu atât tu însuţi capeţi sânge albastru.

Tăcerea este interpretată în multe feluri. Ea poate însemna neştiintă, ea poate însemna diplomaţie, o chintesenţă a înţelepciunii, modestie, puritate, decenţă, poate însemna pregătirea terenului, disimulare, adormirea simţurilor adversarului, distragerea atenţiei, o minte mai lentă, poate fi asemeni cuţitului lui Brutus, etc. De aceea este extrem de important să asociem tăcerea simţurilor şi limbajului trupului. Privirea din tăcerea provocată poate spune mult mai multe decât orice presupunere a celei mai luminate minţi.

Tăcerea este o ceartă continuată prin alte mijloace. Che Guevara

Tăcerea este sanctuarul prudenţei. Baltasar Gracian

Tăcerea este virtutea nebunilor. Francis Bacon

Dacă vrei să te ridici trebuie să taci. Dacă vrei să exişti trebuie să taci. Dacă vrei să ai un loc pe hartă trebuie să taci.

Arta desăvârşirii este însă să taci în tăcere!

]]> http://jamescrissilv.ro/personale/tacere.html/feed 9 http://jamescrissilv.ro/diverse/conflict-intre-generatii.html http://jamescrissilv.ro/diverse/conflict-intre-generatii.html#comments Wed, 21 Apr 2010 14:06:50 +0000 james http://jamescrissilv.ro/?p=1020 Dacă faci afaceri cu inima te vei îmbolnăvi de inimă.

Astăzi chiar şi viaţa personală, pentru mulţi, este tot o afacere. Au dispărut principiile şi s-au răsturnat valorile.

Nu mai ştii cum să trăieşti în pas cu viaţa actuală. Moda a depăşit graniţele desemnate în mod firesc şi natural şi a intrat într-o „transhumanţă” care zdruncină multe temelii.

Credinţa este credinţă dar elementele de referinţă, definitorii sunt altele.

Este în regulă. Oamenii, în special tinerii, au o nevoie mai accentuată de agusta din „afirmarea personală” înainte de a se putea defini ca oameni. Vorbim de o societate care fuge de cutume, de rigori, de stereotipuri. De fapt fuge de unele doar pentru a le putea îmbrăţişa pe altele.

Orizontul este definit altfel chiar dacă este cercetat tot cu pieptul înainte.

Pe de cealaltă parte, alte generaţii ajunse doar la o anumită vârsta, blazaţi, se văd extrem de competitivi dar fără să se mişte, văzând în inerţia lor un motiv pentru a se implica în limitarea evoluţiei celor tineri şi mai ales în criticarea unui stil de viaţă nesănătos.

Canoane sunt peste tot. Uneori iau chiar forma unor legi fundamentale.

Contradicţiile paradoxale, nu mai definesc apele calme ci exact invers.

Privitul în oglindă a devenit o artă şi o tehnică de dezvoltare personală.

Generaţia nouă se vinde pentru cât poate mai bine, generaţia „mai experimentată” se vinde pentru recunoaşterea firelor albe de păr.

A nu te gândi la un elefant roz devine din ce în ce mai mult o fabulă, pe măsură ce lumea caută mai întâi răspunsurile pentru a descoperi întrebările.

Nu faptul că foaia albă de hârtie a fost înlocuită de ecranele monitoarelor este evoluţia normală ci faptul că anumite aspecte sustituite pentru progres nu mai au aceeaşi semnificaţie, nicimăcar ca şi rădăcini generatoare.

Poate unii sunt tentaţi să spună că superficialul a fost ridicat la rang de rege, în realitate însă noile priorităţi definesc alte valori, ce pentru aceia care nu şi le însuşesc devin sicrie de sticlă.

Introvertit sau extrovertit sunt domenii de interes pentru profesii care sunt aruncate în josul clasamentului. Pentru „Top” astfel de noţiuni sunt doar pietre de moară.

„Ce pot să…” este înlocuit în mod atât de firesc şi uman de „Ce îmi iese…”, încât busola nu va mai arăta pentru mult timp nordul.

Contemplarea aparţine generaţiei excluse de societatea care spune: „ACUM… sau stai la coadă încă o dată deşi uşile de ieşire din cinematograf îţi sunt deschise…”

„Lumea este o scenă şi fiecare îşi joacă rolul lui” se spunea cândva. Astăzi toţi cei care îşi joacă propriile roluri îşi construiesc propriile scene şi îşi aduc doar proprii spectatori.

Generaţia este doar o stare. Ea nu este influenţată de vârstă. Doar de spirit.

Tu cărei generaţii îi aparţii………………….?

Unii sunt mai sus decât alţii. Fie că se autoconsideră, fie că sunt aşezaţi acolo. Paradoxal este faptul că realitatea nu are astfel de podiumuri.

Şi totuşi are şi ea, banala realitate, un top al ei. De exemplu topul trădării. Fiecare şi-l are, fiecare şi-l păstrează cu sfinţenie şi cu durere.

Trădarea. Sub toate formele ei de „înjunghiere pe la spate”.

Ziua este senină, lucrurile merg în direcţia cea bună şi deodată o durere acută între omoplaţi te face să te prăbuşeşti în genunchi. Îţi întinzi mâinile cu disperare, simţi cuţitul înfipt până în prăsele, dar nu poţi să îl apuci. A fost îmfit prea profesionist, prea dibaci şi prea cu sete. Simţi sângele cum ţi se scurge pe spate în timp ce capul îţi este învăluit într-o căldură umedă. Brusc începi să vezi mai limpede ce ai în spate decât pe unde mergi. Paşii nu îţi mai sunt atât de siguri, mâinile şi se agaţă cu disperare de aerul sufocant din juru-ţi.

De ce? De ce mie? De ce el/ea? De ce acum? De ce aşa? De ce?

Doar: „De ce”.

Sunt singurele sunete pe care le mai auzi. Le repeţi şi le tot repeţi cuprins fiind parcă de sado-masochism. Ajungi să te auto-înjunghii folosind cu obstinenţă: „De ce”.

De ce nu ar fi putut fi Trădarea dulce?

De ce nu ar fi putut fi Trădarea plăcută?

De ce Trădarea este Trădare?

De ce mă doare atât şi nu pot să râd de ea şi reuşitele ei nefaste?

De la părinţi primim viaţa şi ceea ce suntem. Noi alegem însă ceea ce devenim. Drumul. Fiecare are drumul său. Unic. Când vine vremea discernământului, fie că vrem fie că nu, trebuie să alegem încotro ne vom îndrepta paşii. Oricând putem coti spre o altă direcţie, dar de întors nu ne putem întoarce.

Răsărit sau asfinţit. Unul şi acelaşi dar în momente diferite ale aceluiaşi drum.

Unii aleg un drum în exterior, alţii în interior, acelaşi lucru. Lumile nu diferă. Diferă doar circumstanţele prin care le privim şi le separăm. Noi.

Drumul ………

The world is a stage…..and each must play a part……..

Fereste-te deopotriva de prietenia dusmanului si de dusmania prietenului.

Un cuvant plin de iubire pretuieste atat de mult si totusi el costa atat de putin.

Nu parasesti un ideal fara sa-i lasi ceva din fiinta ta.

E o mare primejdie sa ajungi a fi multumit de tine insuti.

Amintirea suferintelor tale pastreaz-o bine: e comoara cea mai scump platita.

Sa deosebesti intre mana ce ti se intinde ca sa te ridice si aceea care te prinde pentru a te opri.

Copiii invata bunatatea de la natura si rautatea de la oameni.

Fiecare om are un drum pe care poate fi condus, dar nu i se poate crea un alt drum decat acela pe care e chemat sa mearga.

Cine ti-a facut o nedreptate nu ramane cu o datorie fata de tine, ci cu o pierdere fata de el insusi.

Lingusirea este plata anticipata a tradarii care ti se pregateste.

Cea mai mare minune este sa crezi ca poti face una. Restul este foarte usor.

La sfarsitul fiecarei zile socoteste nu ceea ce au facut altii fata de tine, ci ceea ce ai facut fata de altii.

Tacerea are glasul ei de intelepciune – ascult-o!

Cu tine ai intotdeauna doi tovarasi: tot binele pe care l-ai facut si tot raul.

Sa fii mandru ca stai sus numai atunci cand nu-ti e rusine sa-ti aduci aminte cine te-a adus acolo.

Scrie cu sufletul tau si reciteste cu sufletul altora.

Copilul nu datoreaza parintelui viata, ci cresterea.

Merita sa vizitati Casa Memoriala a lui Nicolae Iorga, aflata in orasul Valeni de Munte judetul Prahova. Veti descoperi o farama din ceea ce sunteti.

Pornografia îşi are rolul ei binedefinit de către noi creatorii săi. Aceasta este de fapt un viciu creat de umanitate sub pretextul utopic că pornirile animalice ne-au fost dăruite de Divinitate şi prin urmare nu putem fi consideraţi vinovaţi. Dar totuşi dacă tot am stabilit odată ce este, de ce tot încercăm atât de acerb să îi dăruim şi alte conotaţii. Tot reinventăm roata că doar doar apa caldă o arăta altfel…..

Paginile literar culturale ale vieţii internautice exprimate în blogurile şi site-urile româneşti din ultimile zile, sunt dominate de ştirea supremă: o mamă şi o fată ambele „actriţe” porno joacă împreună în filme erotice. Căştigătoarele „premiului Nobel” pentru pornografie, respectabilele, şi una chiar venerabilă, doamne Daisy si Elli Foxx, au decis să joace împreună în filme porno şi nu individual cum o facuseră cu atâta patimă în tumultuoasa carieră. Probabil au simţit nevoia să se sprijine şi să se susţină reciproc împotriva tuturor vicisitudinilor pentru bunăstarea şi fericirea celebrei familii. Ar fi fost un fapt banal, poate trecut neobservat, dacă creierele din spatele acestei industrii nu ar fi gândit că pot face averi. Şi cum bloggosfera românească nu este mi prejos, împreună, au transformat un fapt într-un fenomen de masă.

Unde mai putem ajunge…ca să fim cu adevărat feciţi şi împliniţi?

…lungă este boala omului….unii se răscolesc deja în mormânt….

Dacă ieri trăiam într-o lume a basmelor şi a culturii, astăzi trăim înr-o lume în care lucrurile se exprimă cu totul altfel.

Ieri făceam copii xerox după tot ceea ce ne pica în mână, astăzi plini de lene dăm un download pe internet, asta aşa doar pentru că avem cont.

Ieri încercam să ne cream un nume, o identitate prin ideile exprimate, prin exploziile undelor cerebrale, astăzi fără un cont google sau yahoo nu avem nicio identitate. De fapt astăzi este o concurenţă acerbă între a avea cât mai multe id-uri pe cât mai multe platforme web.

Ieri recitam poezii şi excelam în comentarii literare, astăzi trebuie să existăm în cât mai multe spaţii virtuale.

Ieri „O mie şi una de nopţi” astăzi hi5 şi facebook. Cultura devine twitter.

Ieri vorbeam de cultura rusă versus cea franceza sau britanică sau americană, astăzi vorbim despre Tila Tequila dacă are sau nu chiloţei. Cine e Tila Tequila şi cum de eclipsează ea fantastica ştire conform căreia în contextul taxei auto Wilmark a devenit cetăţean român?

Astăzi pentru a exista trebuie să ai blog. Să faci parte din blogosferă sau blogosphere.

Ieri alergam după James Clavel sau „Istoria literaturii române” astăzi accesăm on line click sau cancan. Astăzi toţi avem o adresă de tipul: .ro, .com, .net, etc. Oh şi era să uit. Dacă nu te vezi pe youtube nu ai existat. Ai trăit degeaba. Youtube, facebook, hi5, blog, twitter, google, yahoo sunt spaţiile tale în care îţi poţi construi identităţi. Nu o faci, …., mai devreme sau mai târziu prezentul te va şterge: delete, erase.

Alergând printre atâtea Oana Zăvoranu, Mihaela Rădulescu, Sexi Brăileanca, Alina Plugaru, Andreea Marin, Gina Pistol, etc, nu mai avem timp să vedem realitatea: cultura intră în faliment. Nesesizată de nimeni, parcă considerată chiar o ruşine existenţială, se scurge printre noi ştirea conform căreia Editura Nemira – cere falimentul.

Anul acesta printre atâtea efecte ale crizei, se pare că, asistăm şi la prăbuşirea pieţei de carte.

Poate mulţi vor numi asta evoluţie. Să dea Domnul aşa să fie.

Oricum pe internet, google, bloguri, facebook, hi5, twittere, click, cancan, găsiţi atât de multă cultură încât nu îţi mai pasă de falimentul lui Shakespeare.

Tu ce crezi?