Ne alegem drumul în viaţă. Din păcate sau din fericire unul singur ne va fi drum. Restul sunt curbe sau răscruci, dar drumul este acelaşi şi continuă până când brusc sfârşeşte în neant.

De la părinţi primim viaţa şi ceea ce suntem. Noi alegem însă ceea ce devenim. Drumul. Fiecare are drumul său. Unic. Când vine vremea discernământului, fie că vrem fie că nu, trebuie să alegem încotro ne vom îndrepta paşii. Oricând putem coti spre o altă direcţie, dar de întors nu ne putem întoarce.

Răsărit sau asfinţit. Unul şi acelaşi dar în momente diferite ale aceluiaşi drum.

Unii aleg un drum în exterior, alţii în interior, acelaşi lucru. Lumile nu diferă. Diferă doar circumstanţele prin care le privim şi le separăm. Noi.

Drumul ………

The world is a stage…..and each must play a part……..

Singura cetate ce nu poate fi cucerita este sufletul omului.

Fereste-te deopotriva de prietenia dusmanului si de dusmania prietenului.

Un cuvant plin de iubire pretuieste atat de mult si totusi el costa atat de putin.

Nu parasesti un ideal fara sa-i lasi ceva din fiinta ta.

E o mare primejdie sa ajungi a fi multumit de tine insuti.

Amintirea suferintelor tale pastreaz-o bine: e comoara cea mai scump platita.

Sa deosebesti intre mana ce ti se intinde ca sa te ridice si aceea care te prinde pentru a te opri.

Copiii invata bunatatea de la natura si rautatea de la oameni.

Fiecare om are un drum pe care poate fi condus, dar nu i se poate crea un alt drum decat acela pe care e chemat sa mearga.

Cine ti-a facut o nedreptate nu ramane cu o datorie fata de tine, ci cu o pierdere fata de el insusi.

Lingusirea este plata anticipata a tradarii care ti se pregateste.

Cea mai mare minune este sa crezi ca poti face una. Restul este foarte usor.

La sfarsitul fiecarei zile socoteste nu ceea ce au facut altii fata de tine, ci ceea ce ai facut fata de altii.

Tacerea are glasul ei de intelepciune – ascult-o!

Cu tine ai intotdeauna doi tovarasi: tot binele pe care l-ai facut si tot raul.

Sa fii mandru ca stai sus numai atunci cand nu-ti e rusine sa-ti aduci aminte cine te-a adus acolo.

Scrie cu sufletul tau si reciteste cu sufletul altora.

Copilul nu datoreaza parintelui viata, ci cresterea.

Merita sa vizitati Casa Memoriala a lui Nicolae Iorga, aflata in orasul Valeni de Munte judetul Prahova. Veti descoperi o farama din ceea ce sunteti.

Nimeni nu stie nimic din ceea ce stiu toti!

Filme porno. Este poate cea mai înfloritoare, dacă ne putem exprima astfel, industrie dintre toate industriile create de om. Încă o dovadă că viciile indiferent de forma sub care aleg să se manifeste conduc mai ales la nivel decizional această lume. Nu suntem, cu tot respectul, o planetă cu o multitudine de naţiuni şi culturi guvernată de credinţă, ci suntem un univers în care umanoizii au decis să fie guvernaţi de vicii. Problema constantă ca şi preocupare a fost şi este cum putem ca omenire să demonstrăm că forma de exprimare a unui viciu, artistică sau nu, este de fapt un mare act de cultură. Din contradicţii şi dezbateri se nasc idei. E adevărat. Dar umanitatea în istoria ei a ajuns la concluzia că ideile inocente şi nevinovate te îmbie la somnolenţă şi nu la evoluţie, oricare ar fi ea. Mai bine mergi într-o direcţie chiar dacă ca şi presentiment te poţi speria de linia de sosire, decât să stai şi să admiri un câmp cu maci, sau ghiocei sau orice altceva. Speranţa conştientă a aceleiaşi omeniri este să reuşească să împingă linia de sosire cât mai departe. Şi cum se poate asta? Cel mai uşor. Declari cauza, în speţă viciul, act de cultură, evoluţie. Cam în genul în care americanii constatând că sunt o naţiune de oameni supra supra ponderali au modificat prin lege grilele de încadrare astfel încât din condei, au devenit o natiune cu câţiva membrii grăsuţi. Dar e o practică atât de întâlnită.

Pornografia îşi are rolul ei binedefinit de către noi creatorii săi. Aceasta este de fapt un viciu creat de umanitate sub pretextul utopic că pornirile animalice ne-au fost dăruite de Divinitate şi prin urmare nu putem fi consideraţi vinovaţi. Dar totuşi dacă tot am stabilit odată ce este, de ce tot încercăm atât de acerb să îi dăruim şi alte conotaţii. Tot reinventăm roata că doar doar apa caldă o arăta altfel…..

Paginile literar culturale ale vieţii internautice exprimate în blogurile şi site-urile româneşti din ultimile zile, sunt dominate de ştirea supremă: o mamă şi o fată ambele „actriţe” porno joacă împreună în filme erotice. Căştigătoarele „premiului Nobel” pentru pornografie, respectabilele, şi una chiar venerabilă, doamne Daisy si Elli Foxx, au decis să joace împreună în filme porno şi nu individual cum o facuseră cu atâta patimă în tumultuoasa carieră. Probabil au simţit nevoia să se sprijine şi să se susţină reciproc împotriva tuturor vicisitudinilor pentru bunăstarea şi fericirea celebrei familii. Ar fi fost un fapt banal, poate trecut neobservat, dacă creierele din spatele acestei industrii nu ar fi gândit că pot face averi. Şi cum bloggosfera românească nu este mi prejos, împreună, au transformat un fapt într-un fenomen de masă.

Unde mai putem ajunge…ca să fim cu adevărat feciţi şi împliniţi?

…lungă este boala omului….unii se răscolesc deja în mormânt….

Trăim într-o lume pe care o ştim cu toţii. Sau poate nu! Este atât de uşor astăzi să te pierzi în impresii. Ai impresia că le ştii pe toate.

Dacă ieri trăiam într-o lume a basmelor şi a culturii, astăzi trăim înr-o lume în care lucrurile se exprimă cu totul altfel.

Ieri făceam copii xerox după tot ceea ce ne pica în mână, astăzi plini de lene dăm un download pe internet, asta aşa doar pentru că avem cont.

Ieri încercam să ne cream un nume, o identitate prin ideile exprimate, prin exploziile undelor cerebrale, astăzi fără un cont google sau yahoo nu avem nicio identitate. De fapt astăzi este o concurenţă acerbă între a avea cât mai multe id-uri pe cât mai multe platforme web.

Ieri recitam poezii şi excelam în comentarii literare, astăzi trebuie să existăm în cât mai multe spaţii virtuale.

Ieri „O mie şi una de nopţi” astăzi hi5 şi facebook. Cultura devine twitter.

Ieri vorbeam de cultura rusă versus cea franceza sau britanică sau americană, astăzi vorbim despre Tila Tequila dacă are sau nu chiloţei. Cine e Tila Tequila şi cum de eclipsează ea fantastica ştire conform căreia în contextul taxei auto Wilmark a devenit cetăţean român?

Astăzi pentru a exista trebuie să ai blog. Să faci parte din blogosferă sau blogosphere.

Ieri alergam după James Clavel sau „Istoria literaturii române” astăzi accesăm on line click sau cancan. Astăzi toţi avem o adresă de tipul: .ro, .com, .net, etc. Oh şi era să uit. Dacă nu te vezi pe youtube nu ai existat. Ai trăit degeaba. Youtube, facebook, hi5, blog, twitter, google, yahoo sunt spaţiile tale în care îţi poţi construi identităţi. Nu o faci, …., mai devreme sau mai târziu prezentul te va şterge: delete, erase.

Alergând printre atâtea Oana Zăvoranu, Mihaela Rădulescu, Sexi Brăileanca, Alina Plugaru, Andreea Marin, Gina Pistol, etc, nu mai avem timp să vedem realitatea: cultura intră în faliment. Nesesizată de nimeni, parcă considerată chiar o ruşine existenţială, se scurge printre noi ştirea conform căreia Editura Nemira – cere falimentul.

Anul acesta printre atâtea efecte ale crizei, se pare că, asistăm şi la prăbuşirea pieţei de carte.

Poate mulţi vor numi asta evoluţie. Să dea Domnul aşa să fie.

Oricum pe internet, google, bloguri, facebook, hi5, twittere, click, cancan, găsiţi atât de multă cultură încât nu îţi mai pasă de falimentul lui Shakespeare.

Tu ce crezi?

Păşeşti acolo unde crezi că ar trebui să pui pasul. Acolo unde simţi că ar fi drumul tău conform hărţii interioare ale cărei axe sunt gândurile şi sentimentele tale. Indiferent dacă pasul tău a fost bine făcut sau nu, pentru a putea vedea unde te afli şi ce poţi să faci cu ceea ce vrei, vei fi supus la două judecăţi: cea proprie şi cea a celorlalţi. Nu vei şti de la început care dintre ele te trage în jos şi care se gândeşte la tine. Nici în privinţa ta şi nici a celorlalţi nu poţi fi sigur. Poţi doar, eventual, previziona. Contextul trăirilor, sentimentelor, gândurilor tuturor acestor oameni uniţi de pasiunea judecării, aşa cum se va înfăţişa el la acel moment crucial al marelui pas – al fiecărui pas – va determina direcţia în care vei păşi. Tu ai doar un vot dar poţi decide să fie cel decisiv la fel cum poţi decide să fie doar încă un vot. Un simplu plus la număr.

De fiecare dată când încercăm să facem ceva şi nu reuşim, facem, defapt, altceva!