Numai Una

Am primit in dar o viata,

Numai una.

O rasfat si ma rasfata,

Totdeauna.

Cand prin nu stiu ce impulsuri,

Prind incet a o lovi,

Imediat i-aduc aminte

De succes si bucurii!

Lumea poate fi imparatita,

Cand prin crez te-nversunezi,

Daca astfel e traita,

Poti si a doua zi sa o revezi!

Cristian Ion

Nu manca de doua ori acelasi fel!

In micutul oras Carmel din statul New York traia un baietel pe nume Jim, Jim Mackey.

Jim avea paisprezece ani, era un baietel adorabil si un adevarat barbat, unul dintre oamenii puternici (la minte) ai acestei lumi. Era un atlet innascut, unul dintre cei mai buni.

Insa chiar la inceputurile carierei lui, la liceu, a inceput sa schiopateze. Curand a descoperit ca avea cancer. O interventie chirurgicala a fost absolut necesara iar urmare a acestei operatii piciorul lui Jim a fost amputat. Imediat ce a putut iesi din spital, Jim s-a dus la liceu, in carje, vorbind voios si incurajator despre cum va avea el in curand un picior de lemn. „Atunci voi fi in stare sa imi tin sosetele ridicate cu o pioneza”, a spus. „Niciunul dintre voi nu poate sa faca asta”.

Cum a reinceput campionatul de fotbal Jim s-a dus la antrenor si l-a intrebat daca ar putea fi unul dintre asistentii sai. Timp de saptamani intregi, Jim a aparut in mod regulat la antrenamente, carand materialele antrenorului si insufland echipa cu curajul sau contagios. Apoi intr-o dupa-amiaza Jim a lisit de la antrenamente. Antrenorul s-a ingrijorat. S-a interesat si a aflat ca Jim era internat in spital si era supus altor examinari. Mai tarziu, s-a aflat ca examinarile medicale ale lui Jim au dus la descoperirea unui cancer la plamani. „Jim va muri” a spus doctorul „in urmatoarele sase saptamani”.

Parintii lui Jim au decis sa nu ii spuna baiatului de sentinta sa la moarte. Si-au dorit ca el sa poata trai, atat cat se va putea, o viata normala in putinele saptamani ramase.

Asa ca Jim s-a reintors la antrenamente cu zambetul sau larg oferind entuziasm si curaj. Cu motivarea si inspirarea lui Jim echipa a strabatut neinvinsa campionatul si ca sa sarbatoreasca victoria au decis sa organizezeze un banchet. Jim urma sa primeasca ca simbol al victoriei o minge de fotbal cu autografele fiecarui membru al echipei. Cu toate acestea banchetul nu a avut succesul scontat. Jim nu a fost acolo. Era prea slabit ca sa poata participa.

Cateva saptamani mai tarziu, insa, Jim era din nou pe picioare de data aceasta la un meci de basket. Era palid, foarte palid, dar cu exceptia acestui aspect era acelasi Jim, zambea, radea, facea glume.

Cand dupa acest meci s-a dus in biroul antrenorului, intreaga echipa de fotbal era acolo. Antrenorul l-a „mustrat” bland pentru ca a lipsit de la banchet. „Sunt la regim domnule antrenor” a spus Jim cu un zambet care ii acoperea durerea. Unul dintre membrii echipei i-a daruit atunci mingea de fotbal, cea cu autografele lor. „Am castigat datorita tie, Jim” a mai adaugat. Jim a multumit tacut cu lacrimi in ochi. Antrenorul impreuna cu Jim si cu ceialti baieti au vorbit despre planurile pe care le aveau pentru viitorul campionat si in cele din urma a venit timpul ca toti sa plece. Cand sa iasa Jim s-a intors si stand in cadrul usii cu o privire fixa a spus:

-      „La revedere Domnule Antrenor”!

-      „Nu vrei cumva Jim sa spui – pe curand?” a intrebat antrenorul.

Ochii lui Jim s-au luminat si privirea fixa s-a transformat intr-un zambet. „Nu va ingrijorati Domnule Antrenor” a spus Jim, „sunt pregatit”.

Si a iesit.

Doua zile mai tarziu Jim a murit.

Jim a stiut intotdeuna despre sentinta sa la moarte. Dar a putut sa o indure pentru ca era puternic (la minte) si era un om care gandea pozitiv. A facut din conditia sa trista si tragica o experienta creativa. Dar, cineva ar putea spune ca Jim a murit si ca toata gandirea sa pozitiva nu l-a ajutat prea mult. Nu este adevarat. Jim stia cum sa-si accepte soarta si cum sa creeze ceva cald si inaltator din aceasta situatie cumplita. Nu si-a ingropat capul in nisip. Stia prea bine ce ii fusese rezervat si cu toate acestea s-a decis sa nu se lase infrant. Si-a luat viata, asa scurta cum a fost, si si-a folosit-o pentru a insufla curaj, credinta si bucurie, in mod constant, in vietile oamenilor care l-au cunoscut.

Cum ai putea, oricum ai privi lucrurile, sa spui ca o persoana care a realizat acest lucru cu viata sa, ca a esuat?

Multumesc lui Norman Vincent Peale pentru aceasta povestioara.

Te-a lovit si n-ai putut sa te feresti?

Nu-i nimic, inveti sa cresti!

Daca drumu-i prea usor,

Si totu-i prea pe plac,

Profesional ca si-n amor,

Inseamna ca prea multe zac!

Bucura-te de cele ce le primesti!

Ele sunt doar cele ce le daruiesti!

Cristian Ion

Secretul

Secretul acestei lumi este motivatia interioara. 

EU sunt Actorul Principal al Vietii Mele!

Pot sa fiu … dar nu-mi permit sa arat ca sunt … 

Pentru a-ti asigura un loc in galeria marilor personalitati

Wild Dances

Cristiana

I have a tremendous life. 

Our life becomes what we think off no matter circumstances. There are no separate chances it is only a perpetual one as we decide to be.

My unbreakable decision is that I live a tremendous life.

So can You

Uneori … muzica

Avem tendinta de a obtine lucrul asupra caruia ne concentram. Daca ne e teama de esec, suntem concentrati asupra esecului si exact asta e ceea ce obtinem.

John Whitmore

La multi ani 

2013

Va multumesc pentru ca mi-ati fost alaturi si va iubesc.

La multi ani

Cu drag,

Cristian Ion 

Sarbatori Fericite

LA Multi Ani

2013

Craciun Fericit

Vinde – Cumpara

Simplu,

trebuie sa ai mereu grija sa faci 3 lucruri bine:

1. Arata desirabil si elegant?

2. Este ultima tehnologie in domeniu?

3. Este usor de folosit?

Steve Jobs

SteveJobs

Nu am auzit niciodata ca, in urma unei dispute verbale aprinse, unul dintre interlocutori sa adopte convingerile celuilalt.

Thomas Jefferson

Un gand frumos fara un sentiment potrivit, este ca o floare fara apa. Pierde rapid din forta so frumusete, iar daca nu mai este frumos, nu-l mai bagati in seama.

Ruediger Schache

Secretul Magnetului  Inimii

De fapt altfel …  

Trecem prin atât de multe în viaţa acesta scurtă şi atât de multe neprevăzute ne lovesc atunci când suntem mai fericiti încât … învăţăm.

Învăţam multe. Învăţăm să fim mai buni, mai îngăduitori, mai toleranţi, cu noi înşine dar mai ales cu cei care aleg în astfel de clipe să ne stea alături.

Viaţa e atât de scurtă. Acum un zâmbet, acum o  lacrimă. Acum bucurie, acum durere. Nici nu ştii care este realitatea şi care este nebunia. De fapt viaţa în sine e o nebunie.

Fugi pentru câteva momente de lume împreună cu aleasa inimii tale şi te trezeşti la un pas de a pierde totul. Abia atunci realizezi ce înseamnă acest tot şi mai ales abia în astfel de momente realizezi ce ai avut în mâni tot timpul. E momentul conştientizării crunte a existenţei. E momentul în care iluziile sunt dezgolite de însăşi conştiinţa care le-a creat şi le-a acoperit. Le-a încălzit.

Munceşti şi alergi ca un nebun în viaţă convins fiind că o faci pentru ceea ce merită. Pentru sufletul tău, pentru familia ta şi pentru fiinţa iubită. Dar iţi şi place ceea ce faci. Şi atunci încet încet aluneci pe panta unei trădări utopice şi atipice pe care nu vrei să o accepţi dar de care eşti conştient. Pentru cine trăieşti de fapt? Pentru ceea ce declari sau crezi sau pentru ceea ce faci? Întrebările sunt dureroase şi fără rost atâta timp cât totul este ok. Însă când dai cu ochii de întunericul care vine să te îmbrăţişeze mult prea repede şi fără preaviz în luminiţa din străfundurile creierului vezi adevărul. Şi vezi ceea ce ţi-ai ascuns. De tine însuţi.

Nu e o vină. Şi nici nu e ceva de condamnat. Este poate doar ceva de conştientizat şi de îndreptat. Iubirea nu se îndreaptă? Ba da. Daca asta vrei. Totul poate lua paşii pe care îi vrei. Doar să fii conştient că îi vrei. Şi mai ales să îi faci. Nu ai nevoie de ştiintă. A te arunca cu capul înainte poate fi în cele mai multe din cazuri cel mai conştient şi mai calculat gest. Gestul întors pe toate părţile.

Eşti fericit. Esti poate realizat. Sunt multe încă pe care ţi le doreşti să le faci dar te lupţi cu lipsa timpului. Şi…te loveşte. Fără preaviz. Şi e o palmă rece pentru că te loveşte cu ceea ce ştiai. Realizezi de exemplu că nu ai timp să faci ceea ce ai vrea nu pentru că fizic el nu există ci pentru că eşti mult prea egoist cu propriile tale priorităţi. Realizezi că faci confuzie între lucruri prioritare şi lucruri importante. Realizezi că atâta timp te-ai încălţat cu stângul în dreptul. Fumul nu se va risipi dacă este ţinut într-o încăpere închisă ermetic. Dimpotrivă va deveni mai aspru cu propria gazdă şi va tinde să erupă. Vai de cel pe care propria erupţie îl surprinde.

Eşti fericit. Eşti împlinit şi îţi urmezi calea. Şi… te surprinde. Realizezi că nu erai nici fericit, nici împlinit şi urmai o cale de care nu aveai habar. Doamne cât de multe realizezi în acele momente. Panica este cumplită. Şi panica este generată de cele pe care le vezi. Atunci. Ştiai de ele, credea că le vezi, dar acum când realizezi cât erai de departe intri în panică. Panica de a le pierde. De a rămâne fără cele ce le doreai.

Ajungi doar la un pas. Un pas…atât de mic. Şi fie se sfârşeşte totul fie ai noroc şi mai primeşti o şansă. Te renaşti. Sau te naşti a doua oară.

Doamne cât de multe realizezi în acea singură clipă. Este clipa în care eşti cu adevărat singur cu tine însuţi. Tu eşti într-o stare letargică, lentă, şi vezi universul din jurul tău cum aleargă cu o asemenea viteză încât te-a prins într-un vârtej, să nu îl mai poţi atinge. Şi te cuprinde panica. Atunci înveţi.

Înveţi când realizezi ce puteai pierde. Înveţi universul. Ai făcut acea excursie în interiorul tău unde te întâlneşti cu universul. Şi îl înveţi.

Poate pentru cei din jur rămâi la fel. Dar cine vede … vede. Şi tu vezi. Te vezi.

Restul sunt încercări şi pasaje peste care treci. De multe ori din inerţie. Pentru că tu eşti încă şocat. Ţi-ai văzut viaţa. Şi aşa ceva nu se uită prea uşor oricât de aglomerat ar fi mediul care te înconjoară.

În fond tot ce contează este iubirea. Cel mai frumos aspect al vieţii. Defapt iubirea este leacul si esenţa vieţii.

Încercare, trecere dar mai ales iubire.

Te ridici alt om. Iubirea te ridică şi te repune pe picioare. Şi are un chip atât de frumos.

Nu devii nici mai inteligent, nici mai frumos, dar devii altul. Şi se vede. Chiar şi fără o oglindă.

În astfel de momente simţi adevăratele mâini ale iubitei. Cele pe care le simţeai la început. Aşa cum le simţei la început. Tu ai iubit tot timpul dar nu ai mai conştientizat cât iubeşti şi mai ales cum e iubirea. Poate de aceea ai avut noroc şi ai trecut peste acel moment. Altfel… te duceai cu momentul…. în altă direcţie.

Nimic din ce a fost înainte nu mai are valoarea de acum. Unele lucruri abia după îşi recapătă adevarăta valoare. În ochii propriei tale conştiinţe.

Atât de pământeşti sunt lucrurile pe care le considerai importante înainte şi atât de apropiate sunt cele de care nu te mai bucurai. Omul este simplu. Omul trebuie doar să se bucure de iubire. De cea dăruită şi de cea primită. Atât. Restul sunt subterfugii pentru a putea declara că trăieşti. Fals. În afara iubirii nu trăieşti. În afara iubirii nu există nimic. Decât un gol imens pe care încercăm să costruim un univers. Dar noi nu suntem capabili de a construi un univers care nu are nevoie de o fundaţie pentru a se susţine.

Şi vine acel moment. Momentul în care treci prin faţa vieţii tale şi te cuprinde panica că nu te vei mai opri. Că vei fi luat de propriu eu şi dus ….undeva.

Avem atât de multe în noi care să ne facă să conştientizăm fără a mai fi nevoie să trecem prin astfel de încercări. Dar nu le vedem. Suntem prea mândri şi prea egoişti.

Când vine clipa nu te întreabă. Aşa este viaţa. Se spune că te pune la încercare. Eu aş spune că te salvează. Te salvează de tine cel care erai şi cel care aveai să devii.

Astăzi eşti… şi tot astăzi s-ar putea să nu mai fii!

Iubeşte-ţi iubirea aşa cum merită şi dăruieşte-te aşa cum şi ea ţi se dăruieşte.

Îţi multumesc.

Îţi mulţumesc ţie cumpănă că ai fost în viaţa mea şi mi-ai redeschis ochii către viaţă. Mi-ai redăruit viaţa.

Şi îţi mulţumesc ţie iubire că m-ai ţinut strâns lângă tine şi ai sfâşâiat tot universul ca să mă protejezi.

Îţi mulţumesc.

Fericirea suprema o constituie nu castigarea luptelor pe care viata vi le presara in cale, ci evitarea lor. O retragere strategica este, prin esenta o victorie.

Norman  Vincent Peale